Quantum of moral and material damages under the insurer insolvency guarantee fund’s internal valuation criteria and evidentiary requirements

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.10.2019, sub nr. x/2018, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 17229/09/2018 şi obligarea intimatului să emită o nouă decizie de acordare a despăgubirilor în sumă de 10.000 RON, daune materiale şi 180.000 RON, daune morale, reprezentând prejudiciu suferit în urma evenimentului rutier din data de 27.08.2011.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2102 din 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 17229/09.10.2018, emisă de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce priveşte neconcordanţele constatate între adeverinţele de salariu emise de Spitalul Victor Gomoiu, instanţa de fond avea posibilitatea de a solicita lămuriri sau o nouă adeverinţă.

A mai susţinut că este nelegală reţinerea instanţei de fond în ceea ce priveşte daunele morale în cuantum de 28000 RON, aceasta nefiind o sumă reală pentru cele 70 de zile de îngrijiri medicale. Totodată, instanţa de fond nu a avut în vedere cele învederate de reclamantă privind latura materială.

A concluzionat recurenta în sensul că sumele acordate de intimat sunt mici în comparaţie cu prejudiciile fizice şi morale cauzate de accident, motiv pentru care solicită admiterea recursului.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 17229/09/2018 şi obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de acordare a despăgubirilor în sumă de 10.000 RON, daune materiale şi 180.000 RON, daune morale, reprezentând prejudiciu suferit în urma evenimentului rutier din data de 27.08.2011.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond, apreciind că aceasta este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că acestea au fost acordate reclamantei potrivit documentelor depuse în justificarea pagubei, având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 49 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 5/2010.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 "în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susţinerea cererii de plată, a dosarelor de daună şi a evidenţelor preluate de la asigurător, conform art. 2.3 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

Astfel, având în vedere înscrisurile justificative depuse de reclamantă, s-a stabilit suma de 411,31 RON pentru cheltuieli rezultate direct din vătămarea produsă în urma evenimentului rutier. În ceea ce priveşte suma solicitată cu titlu de venit nerealizat, s-a constatat neconcordanţa între adeverinţele de salariu, neputându-se stabili care este venitul încasat de reclamantă pentru lunile respective, nefiind depuse alte înscrisuri în dovedirea pretenţiilor.

În ceea ce priveşte daunele morale, în mod corect s-a reţinut că stabilirea cuantumului acestora nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petenţilor, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, iar în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se la un criteriu obiectiv şi rezonabil.

Astfel, s-a avut în vedere faptul că reclamanta a necesitat spre vindecare 70 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, prezentând diagnosticul fractură diafiză humerală dreapta operată, faptul că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viaţa victimei, faptul că petentei nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, faptul că nu a fost încadrată în grad de handicap, respectiv vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-functionale. Prin urmare, despăgubirea a fost cuantificata astfel: daune morale 28.000 RON = 70 x 400 RON/zi de îngrijire medicala, daune materiale 411,31 RON; total despăgubire: 28,411,31 RON;

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenta-reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentei-reclamante, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se reţine că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât FGA a procedat la aplicarea Procedurii interne aprobate prin Decizia FGA nr. 142/2016, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar această procedură utilizată de intimatul-pârât FGA în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acest act intern a fost elaborat la rândul său prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte reţine şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5"

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât FGA are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte observă că Procedura aprobată prin Decizia nr. 142/2016 reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate în ceea ce priveşte sentinţa recurată sau actul administrativ atacat, prin care s-au stabilit despăgubiri morale în cuantumul menţionat, având în vedere că din cererea de plată depusă de reclamantă şi înscrisurile doveditoare depuse nu rezultă că acestea s-ar afla într-o situaţie diferită de petenţi cărora li s-au acordat despăgubiri în cuantum similar şi nu pot pretinde o situaţie mai favorabilă faţă de alte persoane îndreptăţite la despăgubiri din partea FGA.

La toate acestea se adaugă şi faptul că, în concret, stabilirea de către autoritatea publică şi de instanţa de fond a cuantumului despăgubirilor reprezintă o operaţiune de apreciere subiectivă, ce nu poate fi verificată de instanţa de control judiciar, deoarece nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., reprezentând o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 2102 din 26 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 2102 din 26 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2022.