Retrocession of religious property alienated post-1989: availability of equivalent reparatory measures under Emergency Ordinance 94/2000

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin contestaţia înregistrată la data de 25.03.2020, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Católica Buşag, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 8927/10.01.2020 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut Cultelor Religioase din România, şi în consecinţă, în principal, obligarea intimatei la emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului situat în Buşag, înscris iniţial în C.F. cu nr. x a localităţii Buşag, nr. topografic x, transcris în C.F. nr. x a localităţii Buşag, convertită în C.F. electronică nr. x a localităţii Tăuţii Măgherăuş, nr. topografic x, iar în subsidiar, obligarea intimatei la emiterea unei decizii cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Buşag, înscris iniţial în C.F. cu nr. x a localităţii Buşag, nr. topografic x, transcris în C.F. nr. x a localităţii Buşag, convertită în C.F. electronică nr. x a localităţii Tăuţii Măgherăuş, nr. topografic x, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 214 din data de 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolica, Buşag, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, şi, în consecinţă a anulat decizia nr. 8927/10.01.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a obligat pârâta să emită o decizie cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Buşag, înscris în CF nr. x Buşag, nr. topo. x, transcris CF nr. x a localităţii Buşag, convertită în C.F. electronică nr. x a localităţii Tăuţii Măgherăuş, nr. topografic x.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 214 din data de 17 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu de chestiune prealabilă se arată că, potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, în proprietatea statului a trecut averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor cultului greco-catolic, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii.

Totodată, în art. 2 din Decretul nr. 358/1948, se menţionează faptul că o comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Invăţămîntului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente.

Aşadar, în baza Decretului nr. 358/1948, o parte din bunurile mobile şi imobile din patrimoniul cultului greco-catolic au trecut în proprietatea statului român, o parte în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit încheierii de C.F. nr. x-29/19.11.1999, imobilul identificat cu nr. top. x s-a transcris în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, în baza Titlului de proprietate nr. x, emis de către Comisia Judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991. Dreptul de proprietate însă, a fost atribuit acestora cu titlu de drept reconstituire.

În dezvoltarea primului motiv de recurs se arată că, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 1 alin. (1), (4) şi art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără litiu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanţă.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, de societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, vor fi restituite solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.

Pe cale de consecinţă, din interpretarea art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 reiese faptul că imobilul care face obiectul cererii de retrocedare trebuie să se afle în proprietatea statului sau a altei persoane juridice de drept public, legiuitorul neputând dispune restituirea unor bunuri imobile aflate în proprietatea privată, întrucât astfel ar însemna ca atenuarea vechilor încălcări să creeze noi neajunsuri disproporţionate.

Or, aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Pincova şi Pine contra Republicii Cehe (menţionată în Decizia nr. 33/2008 a ÎCCJ) Curtea acceptă că obiectivul general al legilor de restituire, acela de a atenua consecinţele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist este unul legitim (...) cu toate acestea, consideră necesar a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporţionate.

De asemenea, Convenţia nu impune statelor obligaţia de a restitui bunurile confiscate şi cu atât mai puţin de a dispune de ele conform atributelor dreptului de proprietate. Cu toate acestea, din moment ce a fost adoptată o legislaţie specială în acest sens, este necesar ca aceasta să fie implementată în mod clar şi coerent, întocmai pentru a evita insecuritatea juridică pentru subiecţii de drept la care se referă metodele de aplicare a acestei soluţii.

Or, sub acest aspect, art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare prevede cu claritate faptul că se restituite în natură bunurile care la data intrării în vigoare a legii sunt deţinute de stat sau de altă persoană juridică de drept public, condiţie care nu este îndeplinită în speţa prezentată, întrucât imobilul solicitat este proprietatea privată a Parohiei Ortodoxe Române Buşag.

Prin cea de-a doua critică se arată că, instanţa de fond a aplicat în mod eronat prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent".

Din economia dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că regula o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, iar acordarea măsurilor reparatorii în echivalent reprezintă excepţia; pe cale de consecinţă, normele care reglementează posibilitatea acordării măsurilor reparatorii sunt de strictă aplicare.

În mod eronat instanţa de judecată a obligat C.S.R. la propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul înscris iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Buşag, nr. top. x, întrucât acestea se pot acorda în cazul în care nu e posibilă restituirea în natură, doar pentru imobilele care au fost înstrăinate legal de statul român după data de 22 decembrie 1989, conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, normă de strictă interpretare şi aplicare.

Prin cea de-a treia critică, recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit acestor dispoziţii, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

În acest context, menţionează faptul că atât doctrina, cât şi practica judecătorească, sunt constante în a afirma că instanţa judecătorească nu va putea hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit.

În cazul în care s-ar recunoaşte acest drept instanţelor, s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

Nu în ultimul rând, învederează faptul că dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România au fost declarate în integralitate constituţionale prin Decizia nr. 837/26.05.2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 501/21.05.2009.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond, respingerea acţiunii deduse judecăţii.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 iulie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8927/10.01.2020 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut Cultelor Religioase din România, şi în consecinţă, în principal, obligarea intimatei la emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului situat în Buşag, înscris iniţial în C.F. cu nr. x a localităţii Buşag, nr. topografic x, transcris în C.F. nr. x a localităţii Buşag, convertită în C.F. electronică nr. x a localităţii Tăuţii Măgherăuş, nr. topografic x, iar în subsidiar, obligarea intimatei la emiterea unei decizii cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul a cărei restituire se solicită.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii, a anulat decizia nr. 8927/10.01.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi a obligat pârâta să emită o decizie cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Buşag, înscris în CF nr. x Buşag, nr. topo. x, transcris CF nr. x a localităţii Buşag, convertită în C.F. electronică nr. x a localităţii Tăuţii Măgherăuş, nr. topografic x, reţinând în esenţă că, din actele dosarului rezultă că imobilul în litigiu a fost înstrăinat legal, în aplicarea legilor fondului funciar, după data de 22 decembrie 1989, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de lege pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs invocate.

Din analiza cererii de recurs rezultă că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect se invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1), (4), art. 2 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi aplicarea greşită a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

La o primă analiză a dispoziţiilor legale sus-citate, Înalta Curte constată că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă, iar motivul de casare nu este incident.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "imobilele care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă." Alin. 4 al aceluiaşi articol menţionează că:

"În cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile."

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ "Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, vor fi restituite solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. Cota de participare a statului sau a autorităţii administraţiei publice centrale sau locale se va diminua în mod corespunzător cu valoarea imobilului retrocedat, procedându-se la reducerea capitalului social şi la recalcularea patrimoniului."

Pentru retrocedarea imobilul în natură, dispoziţiile sus-menţionate impun ca şi condiţie esenţială ca imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 (regie autonomă, societate sau companie naţională, societate comercială la care statul sau autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar).

Dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 menţionează că "În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5)."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă, pe de o parte, că nu vor face obiectul retrocedării potrivit Ordonanţei acele bunuri pentru care persoana îndreptăţită să le solicite, deci fostul proprietar, deja a profitat de restituire în natură sau prin echivalent în temeiul altor legi reparatorii, iar pe de altă parte, că titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989.

Faptul că imobilul a cărui retrocedare se solicită a fost înstrăinat legal după data de 22 decembrie 1989, prin reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Buşag, conform Titlului de proprietate nr. x/12.05.1998, emis de Comisia Judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul legii fondului funciar, rezultă şi din cuprinsul încheierii nr. 20027-29/19.11.1999, menţionată în Cartea funciară electronică nr. x a localităţii Tăuţii Măgherăuş, pentru terenul identificat cu nr. top. x.

Într-adevăr, Comisia specială de retrocedare nu poate restitui în natură imobilul solicitat, având în vedere că imobilul identificat cu nr. top. x nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ci în proprietatea unei persoane juridice de drept privat, însă din cuprinsul prevederilor art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ rezultă că, în această situaţie, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Conform art. 1 din Decretul nr. 358/1948, "în urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista", iar art. 2 al aceluiaşi act normativ menţionează că "averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţămîntului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părţi componente".

Din schiţa de dezmembrare a imobilului cuprins în C.F. nr. x şi 541 nr. topo x, 716/2, 730/1, 730/2 Buşag (pentru suprafaţa de 1 ha şi 4513 mp), C.F. x nr. topo x, 58, 59, 322 Buşag (pentru suprafaţa de 1 ha şi 7799 mp), C.F. x, nr. topo x Buşag (pentru suprafaţa de 3 ha şi 3118 mp) rezultă că înainte de dezmembrare figurează ca proprietari Statul Român alături de Biserica Greco-catolică Buşag, iar după dezmembrare proprietar este Biserica Ortodoxă Buşag.

Or, în acest context, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de O.U.G. nr. 94/2000 şi anume: imobilul a aparţinut solicitantului, a fost preluat de către statului român de la acesta fără titlu, iar la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii se afla în deţinerea unei persoane de drept privat în favoarea căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă invocă Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Pincova şi Pine contra Republicii Cehe (menţionată în Decizia nr. 33/2008 a ÎCCJ), în s-a acceptat că obiectivul general al legilor de restituire este acela de a atenua consecinţele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist este unul legitim (...) şi cu toate acestea, a considerat necesar a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporţionate.

În acest sens sunt şi reţinerile primei instanţe care a statuat că din interpretarea literală a prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 creează, fără o justificare rezonabilă, o diferenţă de tratament între titularii cererilor de retrocedare ale imobilelor înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 şi titularii cererilor de retrocedare ale imobilelor înstrăinate legal anterior datei menţionate, constituind, în cazul acestora din urmă, o veritabilă ingerinţă în dreptul de proprietate ocrotit prin art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ingerinţă care, în lipsa oricărei expuneri de motive a legiuitorului, nu poate fi socotită necesară într-o societate democratică.

Or, în temeiul art. 20 din Constituţia României, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu prevederile art. 1 paragraful 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar în cazul în care între acestea şi normele interne există neconcordanţe, au prioritate reglementările internaţionale cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Acest principiu constituţional îndreptăţeşte judecătorul naţional ca, în caz de neconcordanţă să înlăture aplicarea normei naţionale, fără a mai aştepta modificarea sau abrogarea ei de către legiuitor, în scopul asigurării efectului deplin al normelor Convenţiei (CEDO, cauza Dumitru Popescu c. României - nr. 2).

În acest context s-a concluzionat că, în speţă, imobilul solicitat s-a aflat iniţial în proprietatea reclamantei şi se găsea după anul 1989 la dispoziţia unităţii administrativ-teritoriale făcând parte din rezerva comisiei locale de fond funciar, precum şi faptul că doar în această situaţie se putea atribui în proprietate unor persoane prin reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, fiind evidentă preluarea abuzivă a imobilului de către statul român.

Conform dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă".

În acest context, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentei-pârâte conform căreia instanţa de judecată nu va putea hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit, având în vedere că, pentru a-şi putea exercita atribuţia de control al legalităţii actelor administrative potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanţa de judecată a analizat raţiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreţionare, a ales soluţia criticată de cel vătămat, iar această motivare nu a fost conformă dispoziţiilor legale incidente.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

De asemenea, luând act de cererea formulată de intimatul-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile art. 453 din C. proc. civ. şi o va admite.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat şi va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON, către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 214 din 17 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON către intimata-reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.