Loss of probationary bailiff status due to unexcused absence from two consecutive definitivat exams under Law 188/2000

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.10.2019 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a solicitat:

- anularea notei de aprobare prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulate de reclamant împotriva hotărârii 40/07.03.2019 a consiliului uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti, nota de aprobare conţinută de procesul-verbal 977/25.04.2019 şi

- anularea hotărârii nr. 40/07.03.2019 cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, respectiv cu consecinţa menţinerii calităţii de executor judecătoresc stagiar, a reclamantului A., în cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 374 din data de 09.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 374 din data de 09.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea primului motiv de recurs se arată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de judecata va arata, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instant pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Nerespectarea acestor dispoziţii legale ar atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., numai că partea interesată ar trebui să dovedească existenţa unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Pentru a evita aceste dificultăţi, legiuitorul a prevăzut un motiv distinct de casare, care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor cât şi existenţa unor considerente contradictorii sau care nu au nicio legătură cu cauza.

În mod eronat Curtea de Apel a reţinut, prin considerentele sentinţei recurate, că nu pot fi primite apărările reclamantului referitoare la faptul că a fost suspendat din funcţie, cu justificarea că prevederile art. 24 lit. b) din Legea 188/2000 exerciţiul funcţiei de executor judecătoresc se suspendă în cazurile prevăzute de lege, suspendarea dispunându-se de ministrul justiţiei.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-reclamant arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin prisma recursului declarant sub imperiul acestui motiv de recurs, se critică sentinţa recurată, cu privire la:

a) aplicarea de către instanţa fondului a unor texte de lege străine de situaţia de fapt dedusă judecăţii;

b) aplicarea de către instanţa fondului a unor norme de drept comun, Legea nr. 188/2000, la situaţii pentru care există o normă specială, Legea nr. 287/2011;

c) textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită, de către instanţa fondului;

d) violarea unor principii generale de drept (starea de fapt nu poate face, în principiu, obiectul recursului, care, potrivit art. 488 C. proc. civ., nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate. Totuşi, în măsura în care aprecierea probelor a fost făcută de asemenea natură încât a avut ca efect aplicarea greşită sau încălcarea normelor de drept material, recursul este admisibil), sens în care solicită analizarea criticilor detaliate şi prin prisma acestui motiv de recurs.

Potrivit art. 12 alin. (1) din lege, stagiul reprezintă perioada premergătoare dobândirii calităţii de executor judecătoresc şi are drept scop pregătirea profesională a executorului judecătoresc la începutul exercitării profesiei. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data încheierii contractului individual de muncă.

Sub acest aspect, solicită să se aibă în vedere că punerea la dispoziţie a unor locuri pentru finalizarea stagiu era în sarcina Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în toată această perioadă neexistând nicio soluţie din partea Uniunii, astfel încât, consideră că nu poate fi sancţionat, cu sancţiunea cea mai gravă - pierderea calităţii de executor, pentru o culpă ce nu-i aparţine.

Instanţa fondului a aplicat în mod eronat şi fără nicio legătură cu situaţia de fapt dedusă judecăţii, prevederile art. 22 din Legea nr. 188/2000, respectiv ale art. 38 din Regulamentul de aplicare a legii, reţinând că i s-ar fi dat posibilitate, de către intimată de a participa la examenele de definitivat, deşi, la dosarul cauzei, nu există nicio dovadă a acestei susţineri, intimata nedepunând niciun un fel de înscris/dovadă de comunicare din care să rezulte că ar fi fost încunoştinţat cu privire la Hotărârea UNEJ referitoare la reducerea perioadei de stagiu. Mai mult, intimata nu a depus la dosarul cauzei dovada organizării şi susţinerii examenelor pe care pretinde ca le-a organizat, perioada în care acestea au avut loc şi nici a modului în care a realizat publicitatea organizării acestora. Doar a susţinut aceste aspecte, în cadrul întâmpinării, fără însă a proba aceste susţineri, aprecierea greşită a probelor administrate, de către instanţa de fond, conducând la aplicarea eronată a normelor de drept material (substanţial).

Faţă de aceste motive solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 iulie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea notei de aprobare prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulate de reclamant împotriva hotărârii 40/07.03.2019 a consiliului uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti, nota de aprobare conţinută de procesul-verbal 977/25.04.2019 şi anularea hotărârii nr. x/07.03.2019 cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, respectiv cu consecinţa menţinerii calităţii de executor judecătoresc stagiar, a reclamantului A., în cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că reclamantul, deşi avea obligaţia de a se înscrie şi de a se prezenta pentru susţinerea examenului de definitivat, obligaţie pe care nu şi-a respectat-o, în mod legal s-a constatat că acesta şi-a pierdut calitatea de executor judecătoresc stagiar. Ca urmare, hotărârile nr. 40/07.03.2019 şi nr. 83/11.04.2019 au fost emise de către pârâtă în conformitate cu reglementările aplicabile în cauză.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs invocate.

Criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (2), art. 38 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 şi art. 221 din Legea nr. 1888/2000.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Potrivit art. 12 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000:

"(1) Stagiul reprezintă perioada premergătoare dobândirii calităţii de executor judecătoresc şi are drept scop pregătirea profesională a executorului judecătoresc la începutul exercitării profesiei. (2) Durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data încheierii contractului individual de muncă."

Potrivit dispoziţiilor 38 din acelaşi act normativ:

"(1) După expirarea perioadei de stagiu executorii judecătoreşti stagiari sunt obligaţi să se înscrie pentru susţinerea examenului de definitivat. (2) Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti organizează sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei, o dată pe an, examenul de definitivat pentru executorii judecătoreşti stagiari care au împlinit durata de stagiu, în condiţiile prezentului regulament. (3) Nepromovarea sau, după caz, neprezentarea nejustificată a executorului judecătoresc stagiar la două sesiuni de examene de definitivat consecutive atrage de drept încetarea contractului sau de muncă şi pierderea calităţii de executor judecătoresc stagiar. Prin neprezentare justificată se înţelege acea neprezentare datorată unor situaţii, împrejurări insurmontabile, pe care persoana nu putea şi nici nu avea cum să le prevadă pentru a preîntâmpina apariţia lor sau a le evita."

Potrivit art. 221 din Legea nr. 188/2000 "(1) Stagiul reprezintă perioada premergătoare dobândirii calităţii de executor judecătoresc şi are drept scop pregătirea profesională a executorului judecătoresc la începutul exercitării profesiei.(2) Durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data încheierii contractului individual de muncă cu un executor judecătoresc. (3) Colegiul director al fiecărei Camere a executorilor judecătoreşti poate aproba, la cerere, reducerea perioadei de stagiu la un an pentru executorii stagiari care se remarcă în activitatea profesională pe baza rezultatelor obţinute la conferinţele de stagiu şi a referatului executorului judecătoresc îndrumător. (4) Colegiul director al fiecărei Camere a executorilor judecătoreşti poate aproba, în baza unei cereri motivate, reducerea perioadei de stagiu pentru executorii stagiari care au intrat în profesie în temeiul Legii nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare şi care, din motive neimputabile acestora, nu şi-au putut efectua perioada de stagiu în aplicarea prevederilor art. 22 alin. (1) din lege."

Din conţinutul acestor dispoziţii legale rezultă că, nepromovarea sau, după caz, neprezentarea nejustificată a executorului judecătoresc stagiar la două sesiuni de examene de definitivat consecutive atrage de drept încetarea contractului sau de muncă şi pierderea calităţii de executor judecătoresc stagiar.

Or, din actele dosarului de fond, rezultă că recurentul-reclamant a făcut parte din Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind înscris la Ministerul Justiţiei în corpul executorilor bancari la 02.02.2011. La data de 06.04.2012 a fost numit ca executor judecătoresc stagiar, în baza Legii nr. 287/2011, de către ministrul justiţiei şi nu a participat la vreun examen de definitivat organizat de UNEJ şi Ministerul Justiţiei în anii 2013, 2015 şi 2017.

În acest context, nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia nu trebuia să fie sancţionat pe considerentul că ar fi lipsit la trei sesiuni de examen pentru definitivare în profesie, pe considerentul că intimata-pârâtă nu a făcut dovada că i-ar fi comunicat Hotărârea UNEJ referitoare la reducerea perioadei de stagiu, atât timp cât obligaţia de a se prezenta la examenul de definitivare rezultă din dispoziţiile legale sus-menţionate, iar în raport de data la care a dobândit calitatea de executor stagiar (06.04.2012), la care se adaugă perioada de stagiu de 2 ani (06.04.2014) nu poate justifica starea de pasivitate în care s-a aflat până la data adoptării Hotărârii nr. 40/07.03.2019 prin care s-a constatat încetarea calităţii de executor stagiar.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că recurentului-reclamant i s-a pus la dispoziţie posibilitatea participării la examenele de definitivat şi, în raport de dispoziţiile art. 38 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, după expirarea perioadei de stagiu, executorii judecătoreşti stagiari sunt obligaţi să se înscrie pentru susţinerea examenului de definitivat.

Cu privire la starea de incompatibilitate în raport de care recurentul-reclamant a considerat că nu îndeplineşte condiţiile de legalitate privitoare la îndeplinirea perioadei de stagiu, Înalta Curte constată că acest aspect a fost tranşat de prima instanţă care, în mod corect a reţinut că dispoziţiile art. 24 lit. b) din Legea nr. 188/2000 menţionează în mod expres că exerciţiul funcţiei de executor judecătoresc se suspendă în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 şi, pe de o parte, recurentul-reclamant nu s-a aflat într-o astfel de situaţie, iar pe de altă parte, în cazul în care s-ar fi aflat într-o astfel de situaţie era necesar ca suspendarea din funcţie să se dispună de ministrul justiţiei, însă la dosarul cauzei nu există dovada existenţei unui astfel de ordin.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 374 din 9 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.