Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1555/2022 AI generated

Discrimination claim dismissed: failure to establish causal link between natural person status and differential treatment of contraventional fine under O.G. 137/2000

Case Number Decizia nr. 1555/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the decision of the Bucharest Court of Appeal (originally Iași) that rejected the plaintiffs' claim. The dispute concerned the annulment of a decision by the National Council for Combating Discrimination, which had concluded that the plaintiffs, penalized for lacking a septic tank authorization, did not establish a discriminatory practice when compared to legal entities; the plaintiffs argued the enforcement constituted discrimination based on their status as less favorized individuals. The Court ruled that under Article 2(1) of Government Emergency Ordinance No. 137/2000, differential treatment alone is insufficient to constitute discrimination unless it is based on a specific protected criterion, such as social category; the Court found that being a natural person or a pensioner did not establish a discriminatory causal link with the administrative sanction, noting that the plaintiffs' grievances regarding the legality and proportionality of the fine were matters of environmental and contraventional law rather than discrimination.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Discrimination claim dismissed: failure to establish causal link between natural person status and differential treatment of contraventional fine under O.G. 137/2000: The dispute concerned the annulment of a decision by the National Council for Combating Discrimination, which had concluded that the plaintiffs, penalized for lacking a septic tank authorization, did not establish a discriminatory practice when compared to legal entities; the plaintiffs argued the enforcement constituted discrimination based on their status as less favorized individuals. The Court ruled that under Article 2(1) of Government Emergency Ordinance No. 137/2000, differential treatment alone is insufficient to constitute discrimination unless it is based on a specific protected criterion, such as social category; the Court found that being a natural person or a pensioner did not establish a discriminatory causal link with the administrative sanction, noting that the plaintiffs' grievances regarding the legality and proportionality of the fine were matters of environmental and contraventional law rather than discrimination.

Keywords

AI generated
natural persons matter in dispute legal status enforcement decision indirect legal discrimination administrative sanction

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

The main ground for dismissing the appeal as unfounded in the administrative lawsuit.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural rule applied to formally reject the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019 reclamanţii A. şi B. au solicitat anularea hotărârii nr. 620 din data de 18.09.2019, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Prin Hotărârea nr. 620/18.09.2019 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, lipsind raportul de cauzalitate între criteriul invocat (persoană fizică) şi fapta sesizată.

Prin sentinţa civilă nr. 339/03.06.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi cu nr. x/2020.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 97 din data de 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi pârâţii introduşi în cauză din oficiu Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, prin Comisariatul Judeţean Iaşi şi Administraţia Naţională "Apele Române" (A.N.A.R.).

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 97 din data de 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de fond a luat cunoştinţă de faptul că recurenţii-reclamanţi sunt singurele persoane sancţionate pentru lipsa unei autorizaţii ce nu a fost eliberată vreodată, iar în expozeul făcut în faţa instanţei s-a precizat criteriul de discriminare, respectiv aplicarea unui tratament diferenţiat şi anume, acela că persoana sancţionată face parte dintr-o categorie socială, mai puţin favorizată sau poate chiar defavorizată, fiind vorba despre un pensionar cu o pensie de 1.150 Ron, în comparaţie cu cei cu care Garda de Mediu a fost îngăduitoare, respectiv S.C. C., o fabrică de produs şi îmbuteliat băuturi cu gust de vin construită cu fonduri europene de 1.270.000 Euro nerambursabi, cel mai mare motel din judeţul Iaşi - motelul Bucium, firme de salubritate, etc.

Cum se poate ca în cazul D. pentru abateri foarte grave, făcute cu rea intenţie, o instanţă a putut să transforme o amendă de 30.000 Ron în avertisment, iar pentru un pensionar de bună credinţă, cu o pensie de 1150 Ron amenda să fie sancţiunea corectă pentru lipsa a ceva ce nu există.

Vătămarea care le-a fost adusă prin sancţiunea discriminatorie aplicată şi prin comportamentul diferenţiat al instituţiilor statului ar putea fi înlăturată prin constatarea faptelor de discriminare şi trimiterea spre o analiză corectă a probatoriului de către Consiliul National pentru Combatrea Discriminării.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Administraţia Naţională "Apele Române" a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea hotărârii nr. 620 din data de 18.09.2019, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care s-a stabilit că aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, lipsind raportul de cauzalitate între criteriul invocat (persoană fizică) şi fapta sesizată.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că în speţa de faţă nu poate fi vorba despre fapte de discriminare atâta timp cât lipseşte criteriul de discriminare.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că, criticile formulate de recurenţii-reclamanţi subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate şi vor fi respinse.

Pentru a se constata incidenţa acestui motiv de recurs, hotărârea recurată trebuie analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamanţi în contextul faptic dat.

Înalta Curte constată că, din modul de redactare a motivelor de recurs rezultă că recurenţii-reclamanţi îşi exprimă nemulţumirea cu privire la aspecte ce ţin de modul de soluţionare a plângerii formulate împotriva amenzii contravenţionale aplicate de Garda de Mediu, aspecte legate de existenţa sau nu a obligaţiei de autorizare în cazul fosei septice deţinute de aceştia, de legalitatea sancţiunii contravenţionale aplicate şi de proporţionalitatea acesteia, considerând că sancţiunea aplicată este discriminatorie.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Având în vedere că dispoziţiile legale sus-citate enumeră criteriile de discriminare cu caracter exemplificativ (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată), pentru constatarea discriminării nefiind suficient ca anumite persoane să fie tratate diferit în situaţii asemănătoare, adică să existe un tratament diferenţiat, ci trebuie ca acest tratament să se facă în baza unui criteriu, să existe un anumit criteriu de discriminare, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut atât intimatul Consiliul Naţionale pentru Combaterea Discriminării, cât şi instanţa de fond, că referitor la criteriul invocat de recurenţii-reclamanţi, respectiv apartenenţa la categoria persoanelor fizice în comparaţie cu categoria persoanelor juridice, în situaţia concretă dedusă judecăţii, legătura dintre apartenenţa la această categorie şi aplicarea unui tratament diferenţiat nu se confirmă, iar aplicarea unei amenzi contravenţionale nu poate conduce la concluzia că recurenţii-reclamanţi pot fi încadraţi într-o anumită categorie distinctă de ceilalţi deţinători de fose septice, ori să se considere că fac parte dintr-o categorie defavorizată de persoane.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut că exprimarea nemulţumirilor legate de modul în care este tratată de către autorităţi problema autorizării instalării foselor septice în cazul altor deţinători (persoane fizice sau juridice) de astfel de produse sunt aspecte care ţin de legislaţia în domeniul protecţiei mediului şi cel al contravenţiilor, şi nicidecum de cele privind existenţa unor fapte de discriminare, iar tratamentul diferenţiat este numai o condiţie pentru a fi în prezenţa unei fapte de discriminare, pentru că este necesar ca acel tratament diferenţiat să aibă la bază criterii de discriminare.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor-reclamanţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 97 din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.