Securitate collaborator status upheld; appeal annulled as unmotivated

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19 iulie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calităţii acestuia de colaborator al Securităţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 737 din data de 27 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus astfel:

"Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu sediul în Bucureşti, cod de înregistrare fiscală x, cont x deschis la A.T. C. pen. - M.B., în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect "constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii O.U.G. nr. 24/2008. Constată calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs pârâtul A. prin care, invocând cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea fondului, respingerea acţiunii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, apărări prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârât, ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe drept temeinică şi legală.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 27 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulată în alin. (3) al aceluiaşi text normativ.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, înţeleasă atât drept context în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligaţiei de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanţă, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor normative aplicabile, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Nu îndeplineşte cerinţa motivării, cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanţă şi fără a fi prezentate reale critici aduse raţionamentului urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, pârâtul A. a invocat formal atât prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cât şi pe cele ale art. 22 din acelaşi act normativ, fără să indice concret care au fost petitele în privinţa cărora judecătorul fondului nu a furnizat o motivare, ori care sunt argumentele furnizate de judecătorul fondului ce prezintă un caracter contradictoriu, sau care au fost argumentele străine de natura cauzei ori cum a încălcat sau aplicat greşit prima instanţă normele de drept material. Observă instanţa de control judiciar că argumentele exhibate de recurent prin memoriul de recurs reprezintă, în fapt, doar o reiterare a susţinerilor sale evocate în faţa primei instanţe, referirile generice la caracterul ambiguu ori contradictoriu al sentinţei atacate sau a manierei subiective ori superficiale în care instanţa de fond s-ar fi aplecat asupra cauzei, nefiind susţinute de argumente concrete care să vizeze conţinutul efectiv al sentinţei atacate.

O critică, în sensul prevederilor art. 488 şi 489 C. proc. civ., ar fi presupus formularea unor argumente prin care partea recurentă să justifice motivele pentru care a considerat că maniera în care prima instanţă a dezlegat cauza reprezintă rezultatul încălcării sau o greşită aplicare a normelor de drept material, ori o lipsă de motivare sau o motivare contradictorie ori străină de natura cauzei, în măsură să încalce prevederile art. 22 C. proc. civ., aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci părţile recurente au obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. şi să aducă argumente care să vizeze, în mod concret, soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum şi reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor menţionate prin actele de procedură realizate în faza de judecată a fondului, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluţia pronunţată de prima instanţă, acestea rezumându-se la expunerea generică a unor afirmaţii şi a unor texte normative, precum şi la reluarea apărărilor din fond, nesubliniind relevanţa pe care o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va admite excepţia invocată de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi va constata incidenţa, în cauză, a sancţiunii nulităţii recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reţine că recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 737 din data de 27 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 737 din data de 27 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.