Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1543/2022 AI generated

Eligibility of multi-month rent expenses under strict document interpretation versus secondary support documents for determining monthly caps

Case Number Decizia nr. 1543/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, set aside the lower court’s judgment, and remanded the case to the Court of Appeal for re-trial, prevailing for the applicant company in procedural aspects. The dispute concerned the partial invalidation of a claim for reimbursement of eligible expenses under a European Social Fund project, where the management authority had declared certain rent payments ineligible for allegedly exceeding monthly caps, while the applicant challenged both the lack of motivation in the administrative decisions and the authority’s refusal to analyze supplementary supporting documents. The Court of Cassation rejected the challenge regarding the motivation of the administrative acts, finding them sufficient, but held that the lower court erred in interpreting the rules on eligible expenses (Government Ordinance No. 66/2011, Government Order No. 1117/2010, and HG No. 759/2007) by applying excessive formalism; the decisive legal basis was the right of the beneficiary to submit technical and financial support documents to justify eligibility, which the lower court erroneously excluded and failed to analyze in relation to the invoiced amounts and monthly caps.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 din C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Eligibility of multi-month rent expenses under strict document interpretation versus secondary support documents for determining monthly caps: e) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezenta cauză, conform dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
payment of rent financial support challenge of administrative decisions legal aspects interpretation of a judgment financial management

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.05.2018, sub nr. x/2017, după declinarea competenţei de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2403/16.04.2018, reclamanta A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Capital Uman şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

a) anularea, în parte a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/30.03.2017;

b) anularea în tot a Deciziei nr. 31435/31.05.2017 emise de către DGPECU, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Scrisorii de Informare;

c) obligarea pârâtei DGPECU la declararea ca eligibilă a sumei de 507.607,7 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x suplimentară/08.08.2016;

d) în principal, obligarea DGPECU, la plata către A. a sumei de 507.607,7 RON;

în subsidiar:

(i) obligarea DGPECU la plata către pârâta Ministerul Muncii a sumei de 507.607,7 RON; şi, subsecvent, (ii) obligarea pârâtei Ministerul Muncii la plata către A. a sumei de 507.607,7 RON.

e) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezenta cauză, conform dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1610 din data de 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile şi acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate în punctul I.2. anterior, a formulat recurs reclamanta A., prin care, invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii introductive de instanţă, astfel cum a fost formulată, respectiv anularea, în parte, a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/30.03.2017, anularea în tot a Deciziei nr. 31435/31.05.2017, emise de către Direcţia Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Scrisorii de Informare, obligarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene la declararea eligibilă, a sumei de 507.607,7 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x şi în principal, obligarea Ministerului Fondurilor Europene, la plata către A. a sumei de 507.607,7 RON, iar, în subsidiar, obligarea Ministerului Fondurilor Europene la plata către pârâtul Ministerul Muncii a sumei de 507.607,7 RON şi, subsecvent, obligarea pârâtului Ministerul Muncii la plata către reclamantă a sumei de 507.607,7 RON.

Prin calea de atac promovată, a criticat, în esenţă, recurenta soluţia instanţei de fond prin care aceasta a reţinut că cele două acte administrative, respectiv Scrisoarea de Informare şi Decizia de Soluţionare sunt motivate, afirmând recurenta că Scrisoarea de Informare nu cuprinde motivele pentru care nu a fost autorizată la plată suma de 527.715,74 RON, iar motivarea actului administrativ trebuia să rezulte din însuşi cuprinsul acestuia, iar nu din coroborarea sa cu alte acte administrative sau civile, cum eronat a procedat prima instanţă, când a statuat că declararea neeligibilă a sumei de 527.715,74 RON rezultă din coroborarea Scrisorii de Informare cu cererea de rambursare (act juridic care emană de la un terţ, iar nu de la autoritatea pârâtă). Mai arată recurenta că prima instanţă nu a demonstrat nici motivarea Deciziei de Soluţionare, afirmând doar că organul de soluţionare a analizat contestaţia în limitele în care a fost formulată, în sensul că a răspuns criticilor care aveau legătură cu suma invalidată. Afirmă recurenta că, o astfel de concluzie este eronată, întrucât comisia de soluţionare a ignorat întrutotul apărările A., nedemonstrând, printr-un calcul matematic coerent, motivul pentru care susţinerile privind eligibilitatea sumei de 20.108,04 RON nu ar corespunde realităţii.

O altă critică formulată în recurs priveşte maniera în care prima instanţă a interpretat prevederile Ordinului nr. 1117/2010 şi pe cele ale Instrucţiunii nr. 103, apreciind recurenta că judecătorul fondului şi-a însuşit, nelegal, punctul de vedere al intimatului-pârât Ministerul Fondurilor Europene, potrivit căruia facturile şi anexele acestora nu cuprindeau perioada aferentă închirierii, iar această perioadă nu putea fi determinată în lipsa altor documente de natură a demonstra că sumele facturate reprezintă costul închirierii pe mai multe luni. Astfel, instanţa de fond a interpretat eronat prevederile Ordinului nr. 1117/2010, privind natura documentelor justificative în momentul în care a considerat că tabelele depuse de A. împreună cu contestaţia administrativă, ce au fost emise de B. şi care cuprindeau un centralizator cu sălile de curs, zilele facturate, suprafaţa sălilor, precum şi data de începere a cursurilor, nu au valoarea de documente justificative.

Mai arată recurenta că argumentaţia instanţei de fond nu este justificată, în contextul în care ignoră faptul că anexele facturilor cuprind suprafaţa sălii, tariful zilnic/mp, dar şi valoarea chiriei pentru fiecare sală în parte. Astfel, din împărţirea valorii chiriei pentru fiecare sală în parte cu valoarea tarifului zilnic/mp şi suprafaţa, rezultă numărul de zile ale închirierii. Astfel fiind, este eronată susţinerea instanţei de fond în sensul că facturile emise de către B. nu conţin perioadele aferente închirierii, întrucât aceste perioade puteau fi determinate, în mod facil, pe baza informaţiilor cuprinse în factură. În concluzie, DGPECU a avut la dispoziţie suficiente elemente prin care să determine perioada efectivă de închiriere pentru fiecare sală în parte, aferentă fiecărei facturi, astfel încât să nu declare, în mod abuziv, neeligibilitatea globală a unor sume, care reprezentau chiria pe mai multe luni şi se încadrau în plafonul legal.

Totodată, susţine recurenta că potrivit principiului proporţionalităţii, definit în cuprinsul art. 2 alin. (1), lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:

"orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecventa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv", or măsură administrativă a declarării ca neeligibile a sumei de 527.715,74 RON nu este adecvată, necesară şi nu corespunde scopului urmărit, atât timp cât DGPECU nu a uzitat toate mecanismele legale în vederea stabilirii cuantumului exact al cheltuielilor eligibile.

4. Apărările formulate în cauză

În litigiul pendinte au formulat întâmpinări intimaţii Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta A. S.R.L., ca nefondat.

Prin recursul său, a susţinut intimatul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale că în calitatea sa de solicitant şi beneficiar al contractului de finanţare x, a încheiat, cu un număr de 5 parteneri, persoane juridice de drept privat, între care şi A., acordul de parteneriat nr. 740/16.02.2015, iar în baza obligaţiilor contractuale ce îi reveneau a depus, la solicitarea partenerului A. S.R.L., următoarele documente: cererea de rambursare suplimentară nr. 16, prin care a fost solicitată suma de 2.427.182,41 RON, plus TVA în cuantum de 582.523,77 RON, suma din care Autoritatea de Management a validat doar cuantumul de 1.990.545,5 RON, plus TVA în cuantum de 491.444,94 RON, precum şi Contestaţia nr. 1820/06.04.2017 la Scrisoarea standard prin care a fost respinsă, în parte, la rambursare suma solicitată prin Cererea de rambursare nr. x

Apreciază, însă, intimatul că recursul formulat de reclamantă este nefondat, impunându-se menţinerea sentinţei primei instanţe, drept temeinică şi legală, întrucât, printr-o motivare ce respectă exigenţele art. 425 C. proc. civ., aceasta reprezintă o corectă interpretare a normelor de drept material aferente materiei îndeplinirii, de către autoritatea emitentă, a obligaţiei de motivare a actelor administrative reprezentate de Scrisoarea de Informare şi Decizia de Soluţionare.

La rândul său, intimatul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că susţinerile acesteia, pe care le apreciază ca fiind o reluare a argumentelor evocate în faţa instanţei de fond, nesusceptibile de o concretă încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu au aptitudinea de a combate aspectele apreciate de intimat ca fiind legal reţinute de prima instanţă. Susţine intimatul că AMPOSDRU a procedat la verificarea administrativă a cererii de rambursare, sens în care a emis Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/30.03.2017, prin care a autorizat la plată doar suma de 2.481.990,44 RON, iar suma de 527.715,74 RON nu a fost considerată eligibilă, întrucât a fost depăşit plafonul maxim eligibil de 75 RON/mp/lună, aşa cum stipulează prevederile Ordinului privind cheltuielile eligibile nr. 1117/2010. Totodată arată că fiind vorba de declararea ca neeligibile a cheltuielilor şi de aplicarea de corecţii în etapa de verificare administrativă a Cererii de rambursare nr. x, nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente.

Astfel, la finalizarea verificării cererilor de rambursare, procedura prevede emiterea unei Scrisori Standard de Informare a Beneficiarului, care este un act administrativ emis în conformitate cu procedura operaţională de verificare, cu O.U.G. nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 -2020 şi cu H.G. nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014 -2020.

De asemenea, arată intimatul că procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Scrisorii standard de informare a beneficiarului este cea prevăzută în Procedura operaţională de verificare proiecte finanţate, drept cadru legal specific şi prevederile art. 273 şi art. 274 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, drept cadrul legal general.

În raport de astfel de considerente, apreciază intimatul că, atât actul administrativ reprezentat de Scrisoarea de Informare, cât şi cel reprezentat de Decizia de Soluţionare, au fost emise, din punct de vedere procedural, în condiţii de legalitate, primul conţinând motivele pentru care cerea de rambursare nu a fost aprobată în integralitatea sa, iar prin cel de-al doilea comisia de soluţionare a contestaţiei răspunzând tuturor criticilor formulate de către contestatoare, cu indicarea prevederilor legale care au fost încălcate, faptul că răspunsul dat de către comisia de soluţionare a contestaţiei a nemulţumit-o pe recurenta-reclamantă, neputând reprezenta motiv de anulare a actelor administrative atacate.

Din perspectiva celui de-al doilea set de critici invocate de recurentă, apreciază intimatul că declararea ca neeligibilă a sumei de 527.715,93 RON are drept cauză faptul că, în anumite cazuri, pentru costurile cu închirierea anumitor săli s-au plătit, în cadrul unei facturi, cheltuieli ce s-au situat peste plafonul lunar maxim admis de 3.750,00 RON, în condiţiile în care nu au fost precizate, în cadrul facturilor respective, perioadele aferente închirierii, ci doar data de început a închirierii spaţiului destinat desfăşurării cursurilor. Susţine intimatul că sumele care au fost solicitate la rambursare nu au fost justificate corespunzător de recurenta reclamantă, fapt care implică declararea cheltuielilor efectuate peste plafonul lunar aprobat prin Ordinul MMFPS nr. 1117/2010 ca fiind cheltuieli neeligibile la rambursare din FSE, tabelele depuse de recurenta-reclamantă odată cu contestaţia, provenind de la B., neavând valoare de documente justificative, câtă vreme nu au fost respectate prevederile contractului dintre recurentă şi B. privind emiterea facturilor proforma.

În acest context, apreciază intimatul că recurenta-reclamantă nu a prezentat situaţii şi documente justificative din care să rezulte, în mod explicit, sumele facturate pe lună, pentru fiecare sală sau documente şi precizări de natură să ateste faptul că sumele facturate au reprezentat costul închirierii pentru mai multe luni, iar acele critici ale recurentei- reclamante potrivit cărora nu se impunea o menţionare expresă a perioadelor închirierii în facturile emise de către B., deoarece aceste perioade puteau fi determinate de autoritatea de management din conţinutul anexelor facturilor, nu pot fi primite deoarece nu autoritatea de management trebuia să determine perioadele, ci acestea trebuiau să reiasă, în mod clar, din facturi şi din toate documentele justificative ataşate, pentru ca sumele să poată fi rambursate.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 27 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinări şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este fondat, pentru următoarele considerente:

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta a structurat argumentele de nelegalitate aduse în susţinerea căii extraordinare de atac după cum urmează:

- critici prin care susţine o eronată respingere, de către prima instanţă, a motivelor de nulitate de ordin procedural, privind lipsa motivării Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/30.03.2017 ("Scrisoarea de Informare") şi a Deciziei nr. 31435/31.05.2017 ("Decizia de Soluţionare")

- critici aduse manierei în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat prevederile Ordinului nr. 1117/2010 şi pe cele ale Instrucţiunii nr. 103/18.03.2015, emisă de directorul general al DGAMPOSDRU-MFE, privind procedura ce trebuie urmată de către beneficiarii proiectelor finanţate prin POSDRU, proiecte de tip grant, strategic şi ajutor de minimis în vederea solicitării prefinanţării, rambursării cheltuielilor şi implementării activităţilor propuse prin proiecte.

Cât priveşte argumentele prin care recurenta critică soluţia pronunţată de judecătorul fondului asupra viciului formal referitor la nemotivarea actelor administrative reprezentate de Scrisoarea de Informare şi Decizia de Soluţionare, Înalta Curte nu împărtăşeşte susţinerile recurentei, pe care le apreciază nefondate.

Astfel, însuşindu-şi raţionamentul juridic expus de instanţa de fond în hotărârea pronunţată, pe care îl consideră legal, Înalta Curte reţine că, deşi motivarea reprezintă un element esenţial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea şi oportunitatea actului administrativ, constituind, totodată, o garanţie a alegerii soluţiei optime de către organul de decizie, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească depind de circumstanţele fiecărui caz.

Aşadar, deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, prin prisma obiectivului său, care este prezentarea raţionamentului instituţiei emitente a actului.

În cazul de faţă, în Scrisoarea de Informare, emitentul actului administrativ a indicat care este situaţia de fapt şi a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii acesteia, indicând motivele admiterii doar în parte a cererii de rambursare, respectiv faptul că parte din suma solicitată nu a fost considerată eligibilă întrucât, în opinia autorităţii emitente, ar fi fost depăşit plafonul maxim eligibil de 75 RON/mp/lună, conform Ordinului de cheltuieli eligibile nr. 1117/2010, cu modificările şi completările următoare (x/13.11.2015, y/05.11.2015, z/15.12.2015 şi w/15.12.2015). Motivarea pe care pârâtul a dat-o, în cuprinsul actului administrativ în discuţie, permite atingerea dublei finalităţi pe care aceasta o are, iar din interpretarea unor astfel de considerente rezultă şi argumentele pentru care au fost respinse pretenţiile recurentei în cuantum de 527.715,74 RON. Astfel, Scrisoarea de Informare îndeplineşte funcţia de transparenţă, de natură a permite reclamantei (drept beneficiară a actului) să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi să conteste aspectele pe care le apreciază ca fiind nelegale, îndeplinirea unei astfel de funcţii fiind confirmată chiar de formularea de către recurentă a contestaţiei administrative, nerezultând elemente de dificultate privind identificarea valorii ce nu a fost apreciată drept eligibilă (în cuantum de 527.715,74 RON) sau privind înţelegerea argumentelor avute în vedere de către pârât, ci doar opinia contrară a recurentei, ce a apreciat astfel de considerente drept nelegale.

Totodată, instanţa de control judiciar apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că aspectele învederate de autoritate în justificarea actului administrativ permit, de asemenea, instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional, respectiv reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia.

De asemenea, nu se poate reţine nici teza unei nemotivări a Deciziei de Soluţionare, ce ar deriva din lipsa unui răspuns la totalitatea argumentelor invocate de recurentă (în special a celor prin care aceasta a învederat efectele datelor conţinute de tabelele emise de locatorul B. SRL). Astfel, Înalta Curte constată că Decizia de soluţionare cuprinde argumentele ce au stat la baza soluţiei de respingere a contestaţiei administrative cu care a fost învestită Direcţia Generală Programe Europene Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, maniera de calificare dată de organul de soluţionare a contestaţiei naturii tabelelor, respectiv reţinerea lipsei caracterului lor de documente justificative, cu consecinţa ignorării datelor cuprinse în acestea, coroborată cu maniera în care organul de soluţionare a interpretat conţinutul facturilor şi pe cel al contractului dintre recurentă şi locator, reprezentând elemente ce vizează temeinicia Deciziei de soluţionare, iar nu aspecte apte a indica o nemotivare a actului administrativ.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine o neîndeplinire, de către autorităţile emitente ale Scrisorii de Informare şi Deciziei de Soluţionare, a obligaţiei de motivare a actelor administrative, fiind nefondate argumentele invocate de recurentă, din această perspectivă.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar va cenzura modalitatea de interpretare dată de prima instanţă dispoziţiilor Ordinului nr. 1117/2010 şi Instrucţiunii nr. 103/18.03.2015, apreciind că, din această perspectivă, este fondată invocarea de către recurenta - reclamantă a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 1117/2010, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi următoarele condiţii cu caracter specific: a) să fie efectiv plătită de către beneficiar de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare/deciziei de finanţare, de la data menţionată în contractul de finanţare/decizia de finanţare sau de la data de 1 ianuarie 2007 pentru proiectele retrospective; b) să nu fi făcut obiectul altor finanţări din fonduri publice, cu excepţia prevederilor art. 7 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007, cu modificările şi completările ulterioare, c) sunt rezonabile, justificate şi respectă principiile bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce priveşte economia şi eficienţa.

De asemenea, conform art. 2. alin. (1) din H.G.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2): a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare; b) să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate; c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;d) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.

Totodată, prin art. 2.1 din Instrucţiunea nr. 103/18.03.2015, emisă de directorul general al DGAMPOSDRU-MFE, privind procedura ce trebuie urmată de către beneficiarii proiectelor finanţate prin POSDRU, proiecte de tip grant, strategic şi ajutor de minimis în vederea solicitării prefinanţării, rambursării cheltuielilor şi implementării activităţilor propuse prin proiecte, se stipulează expres posibilitatea depunerii documentelor suport de natură tehnică şi financiară pentru toate cheltuielile solicitate la rambursare de beneficiari, specificându-se expres că lista documentelor justificative nu este una limitativă.

Din interpretarea coroborată a sus indicatelor prevederi, Înalta Curte reţine că, sub aspectul chestiunii mecanismelor de justificare a caracterului eligibil la rambursare al unei cheltuieli, au, într-adevăr, valoarea de documente justificative (în sensul art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 1117/2010, coroborat cu art. 2. alin. (1) din H.G.759/2007) facturile sau alte documente contabile cu valoare probatorie echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile pot fi auditate şi identificate.

Pe de altă parte, însă, este recunoscut dreptul beneficiarului de a depune documente suport, de natură tehnică şi financiară, cu scopul de a clarifica elementele consemnate în documentele primare, motiv pentru care, atâta vreme cât aceste documente suport însoţesc documentele primare sau sunt depuse în susţinerea acestora, ele nu pot fi ignorate sau excluse din categoria înscrisurilor vizate de noţiunea de "documente justificative", reglementată de sus indicatele texte.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, prin interpretarea dată de prima instanţă noţiunii de "documente justificative", aceasta a manifestat un formalism excesiv, de natură a aduce atingere caracterului echitabil al procedurii, fără a stabili un echilibru corespunzător între litera textelor şi scopul în care acestea au fost reglementate, atunci când a apreciat că documentele suport, precum tabele centralizatoare cu sălile de curs, zilele facturate, suprafaţa sălilor, precum şi data de începere a cursurilor, întocmite de locatorul B. S.R.L., nu pot fi avute în vedere spre a fi apreciat caracterul eligibil al cheltuielilor solicitate la rambursare.

Or, Înalta Curte observă că recurenta nu a invocat caracterul tabelelor întocmite de locatorul B. S.R.L. drept documente justificative primare, ci a indicat expres atributul secundar al unor astfel de documente, menite a reprezenta un suport în vederea interpretării şi analizării datelor indicate în facturile x/13.11.2015, y/05.11.2015, z/15.12.2015 şi w/15.12.2015.

De asemenea, Înalta Curte nu poate împărtăşi nici raţionamentul primei instanţe, prin care aceasta a reţinut o absolvire a autorităţii de management de la orice îndatorire de analizare a anexelor facturilor depuse în susţinerea cererii de rambursare, în contextul în care prin astfel de anexe era indicat un tarif zilnic/mp aferent suprafeţei sălilor închiriate, în raport de care, având în vedere valoarea totală plătită pentru o sală, se putea determina numărul zilelor de închiriere şi se putea verifica eligibilitatea sumelor solicitate spre rambursare, în raport de plafonul lunar de rambursare.

Prima instanţă, reţinând atât imposibilitatea includerii tabelelor în categoria documentelor justificative, pe care beneficiarul putea să le depună spre a proba eligibilitatea cheltuielilor ce au făcut obiectul cererii de rambursare nr. x din 08.08.2016, clauza contractuală referitoare la emiterea lunară a facturilor, cât şi inexistenţa unei obligaţii a pârâtului de a se raporta la anexele facturilor, nu a mai analizat, pe fondul cauzei, dacă facturile în discuţie au fost emise pentru o singură lună sau pentru mai multe şi, în raport de acestea, dacă sumele solicitate spre rambursare se încadrau sau nu în plafonul lunar reglementat de art. 6, pct. 6.1 din Anexa nr. 6 a Ordinului nr. 117/2010.

Or, lipsa unei astfel de analize nu permite instanţei de control judiciar ca, pe fondul cauzei, să exercite controlul de legalitate asupra hotărârii atacate şi să verifice caracterul eligibil al sumei de 507.607,7 RON (astfel cum este aceasta menţionată prin cererea de chemare în judecată), fapt ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., în sensul că se impune casarea sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca aceasta să realizeze o atare verificare, în raport şi de documentele suport depuse de recurentă, precum şi prin suplimentarea probatoriului cu mijloacele de probă proprii fazei judecării litigiilor în contencios administrativ în primă instanţă, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe este afectată de nelegalitate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1610 din data de 24 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.