Insurance Guarantee Fund appeal dismissed; moral damages upheld over internal guidelines in insolvent insurer RCA claim

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 17927/10.01.2019 emisă de pârât, prin care a fost admisă în parte cererea de plată formulată de petentă, abordându-i-se despăgubiri morale în cuantum de 26.000 RON. Pe calea acţiunii în contencios administrativ promovate, a solicitat reclamanta obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 euro (cu un echivalent în RON de 954.000 RON la cursul B.N.R. de 4,77 RON/euro) reprezentând despăgubiri materiale şi morale, urmare a accidentului rutier suferit de reclamantă în data de 18.06.2014, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor suportate cu ocazia judecării prezentei pricini.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 461 din data de 18 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia nr. 17927/10.01.2019 emisă de pârât, în sensul admiterii în parte a cererii de obligare a pârâtului la plata către reclamantă a daunelor materiale în cuantum 980 RON şi la plata daunelor morale în cuantum de 75.000 RON, obligând, totodată, pârâtul la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate la punctul I.2 anterior a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.

În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-pârât a susţinut, în contextul expunerii pe scurt a situaţiei de fapt, că potrivit Legii nr. 213/2015 şi Normei ASF nr. 16/2015, Fondul nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă şi nu preia ope legis obligaţiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

De asemenea, Fondul de Garantare a Asiguraţilor acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale sale, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi achitată sau acoperită în numele şi pe seama asigurătorului în faliment, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

În plus, necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile faţă de toţi creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat şi din scopul în care a fost constituit Fondul, respectiv acela de a proteja în mod unitar toţi creditorii de asigurare, cu respectarea particularităţii fiecărui caz în parte. Astfel, având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire formulate pentru daune morale ca urmare a decesului şi faptul că tendinţa creditorilor privind cuantumul solicitat a fost limita maximă a plafonului de 450.000 RON indiferent de gradele de rudenie, Fondul a fost nevoit să adopte o procedură internă de acordare a daunelor morale, în care au fost folosite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenţia fiecare situaţie particulară. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale ale asigurătorului, prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii şi prin raportare la practica judiciară în această materie, care a validat procedura FGA şi a menţinut actele administrative emise.

A mai susţinut recurentul - pârât că soluţia primei instanţe încălcă dreptul de apreciere de care dispune FGA, care nu a fost exercitat discreţionar sau abuziv, ci în baza unor reguli clare, cu aplicabilitate generală, fiind astfel, nelegală soluţia primei instanţe de a stabili că se impune acordarea unor despăgubiri într-un cuantum actualizat.

Totodată, a apreciat recurentul că, în ceea ce priveşte daunele materiale în cuantum de 980 RON, instanţa a acordat o astfel de sumă fără ca înscrisurile justificative să fie depuse în susţinerea cererii de plată, apreciind că obligarea sa la plata sumei în discuţie excedă controlului legalităţii deciziei contestate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, apreciind că argumentele invocate prin memoriul de recurs nu se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 12 martie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 14 septembrie 2020, intimata-reclamantă A. a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată astfel acordat, ce a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 4 noiembrie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente şi de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 17927/10.01.2019, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("F.G.A."), prin care acesta a admis în parte cererea de plată nr. x/10.04.2017, prin care reclamanta a solicitat să fie despăgubită pentru prejudiciului încercat prin propria vătămare în evenimentul rutier din data de 18.06.2014, produs din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, ce, la data producerii evenimentului era asigurat RCA la B. S.A., conform poliţei de asigurare nr. x. Astfel, prin Decizia nr. 17927/10.01.2019 cererea de plată a fost admisă pentru suma de 26.000 RON cu titlu de daune morale, din totalul de 900.000 RON solicitaţi prin cererea de plată.

Prin sentinţa civilă 461 din data de 18 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., anulând în parte decizia nr. 17927/10.01.2019 emisă de pârât şi obligând pârâtului la plata daunelor materiale în cuantum 980 RON şi a daunelor morale în cuantum de 75.000 RON, prin reţinerea, în limitele astfel stabilite, a caracterului parţial întemeiat al criticilor aduse de reclamantă actului administrativ atacat. Or, o astfel de soluţie este una legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, motivat de faptul că reflectă o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile formulate de pârât şi subsumate de acesta motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, criticile recurentului sunt centrate pe susţinerile conform cărora prima instanţă, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, a încălcat prevederile legale incidente.

Potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.

Aşadar, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferit de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ şi teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamantă, astfel cum au fost constatate de instanţa de fond, ci a invocat existenţa, conform procedurii interne, a unui singur criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, şi anume numărul de zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte constată că, deşi prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea cerinţelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferinţelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conţinut economic, existenţa şi intensitatea suferinţelor resimţite trebuie privită în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru acestea.

Aşadar, nu pot fi primite susţinerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară. Astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată. Procedura internă a recurentului poate fi avut în vedere de instanţa de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv.

În speţă, recurentul-pârât FGA absolutizează valoarea probatorie a documentelor ce indică numărul zilelor de îngrijiri medicale, deşi reclamanta A. a depus înscrisuri medicale din care rezultă atât existenţa vătămării corporale suferite în urma accidentului rutier, cât suferinţele fizice ulterioare. În baza acestor înscrisuri, instanţa de fond a avut în vedere toate urmările produse de vătămarea corporală şi intensitatea acestor consecinţe, apreciind că astfel de urmări atrag incidenţa si a altor criterii de evaluare, precum vârsta, infirmitatea posttraumatică suferită, afectarea iremediabilă a stării normale de sănătate a reclamantei, în contextul unei dificultăţi permanente de deplasare, durerea pe care o suferă şi după protezarea şoldului, alterarea traiului curent. Totodată, instanţa de control judiciar subliniază că, în raport de condiţia aprecierii rezonabilele, pe o bază echitabilă, prin evaluarea proprie realizată de instanţa, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de judecătorul fondului (conform circumstanţelor particulare ale cauzei) reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate, fiind necenzurabilă în calea de atac a recursului.

Prin urmare, se reţine că prima instanţă a apreciat corect incidenţa în cauză şi a altor criterii de evaluare a prejudiciului suferit de intimata - reclamantă, în plus faţă de cel reţinut de recurent, apreciind că, în acest context, o reparaţie corespunzătoare ar fi trebuit acordată la nivelul sumei de 75.000 RON, luând în considerare prejudiciul efectiv suferit de reclamantă, raportat la circumstanţele particulare ale cauzei.

Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamantului într-un cuantum inferior acestui nivel, pârâtul şi-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul părţii la despăgubiri.

În concluzie, reclamantul fiind îndreptăţit, în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral, se constată că în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantumul acordat.

Nefondate sunt şi criticile prin care recurentul a invocat faptul că prima instanţă a încălcat principiului contradictorialităţii corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, prin aceea că, în opinia părţii, a refuzat să analizeze temeinicia şi legalitatea susţinerilor sale, în sensul stabilirii în mod corect a sumelor datorate cu titlu de daune morale. Instanţa de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanţă a principiilor dreptului la apărare şi a contradictorialităţii, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă. Judecătorul fondului a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului şi a încuviinţat probele solicitate de către părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., toate părţile având posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii. Totodată, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată

Cât priveşte criticile aduse de recurent soluţiei primei instanţe de admitere a cererii reclamantei de acordare a daunelor materiale în cuantum de 980 RON, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât nu se poate reţine că obligarea recurentului la plata acestei sume excede controlului legalităţii deciziei contestate. Înalta Curte observă că, prin memoriul de recurs, pârâtul nu contestă dezlegarea dată de prima instanţă naturii unor astfel de daune (ce au reprezentat, în fapt cheltuieli necesare efectuării expertizelor medico - legale şi onorarii avocaţiale) de creanţe de asigurare, ci doar afirmă că în lipsa depunerii înscrisurilor justificative, în faza administrativă, în susţinerea cererii de plată, prima instanţă nu putea obliga recurentul la plata sumelor, pe baza unui probatoriu administrat doar în faţa instanţei.

Analizând chestiunea în discuţie, în limitele trasate prin memoriul de recurs, instanţa de control judiciar observă că, prin Decizia nr. 17927/10.01.2019 pârâtul a procedat la o examinare efectivă a cererii cu care a fost învestit de către reclamantă, apreciind cu privire la cuantumul sumei solicitate atât drept despăgubiri morale, dar şi drept despăgubiri materiale. Contrar celor afirmate de recurent, din examinarea elementelor dosarului administrativ, Înalta Curte observă că documente în susţinerea cererii de plată a daunelor materiale au fost administrate şi în procedura administrativă (în acest sens fiind înscrisurile de la fila x). Cu toate acestea recurentul a dispus respingerea solicitării de acordare a daunelor materiale pentru lipsa înscrisurilor justificative pentru cheltuieli rezultate direct din vătămarea produsă petentei în urma evenimentului rutier. Totodată, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanţa şi cu o solicitare de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale cerute în procedura administrativă, dar a căror acordare a fost respinsă. Or, întrucât contestaţia formulată împotriva deciziilor emise de FGA reprezintă o specie a acţiunii în contencios administrativ reglementată de art. 8 din Legea nr. 554/2004, mai precis o cale de acţiune, iar nu o cale de atac, nu poate fi exclus dreptul părţii reclamante de a-şi proba pretenţiile formulate (printre care şi cea de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale), inclusiv prin administrarea unui probatoriu suplimentar. Totodată, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a respectat prevederile art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, care trasează coordonatele caracterului de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ subiectiv.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate critici care să atragă aplicabilitatea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 461 din data de 18 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.