Withdrawal of challenge to Government Order and annulment of lower court judgment based on resolution by subsequent legislation

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2019 iniţial pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. x/2019, iar ulterior declinării de competenţă, pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea alin. (13) prevăzut în Hotărârea de Guvern nr. 291/2017, adoptată la data de 05.05.2017 şi publicata în Monitorul Oficial, partea I, nr. 334 din 08.05.2017, hotărâre promovată în completarea art. 134 din Normele de aplicare ale Legii nr. 263/2010, stabilite prin H.G. nr. 257/2011.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 209 din data de 28 octombrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea promovată în contencios administrativ de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

3. Calea de atac exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 209 din data de 28 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat recurentul admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă de către intimatul-pârât Guvernul României s-a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe, drept temeinică şi legală.

În cauză a formulat întâmpinare şi intimatul-intervenient Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin care a invocat, la rândul său, excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul a solicitat respingerea excepţiei nulităţii precum şi, reiterând aspecte învederate prin memoriul de recurs, respingerea apărărilor formulate asupra fondului recursului, apreciind susţinerile intimaţilor ca fiind neîntemeiate.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 27 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 14 februarie 2022 s-a înregistrat la dosar cererea formulată de recurentul - reclamant A. de retragere a cererii de chemare în judecată.

Cererea de renunţare a fost comunicată intimatului-pârât la data de 18 februarie 2022, iar intimatului-intervenient la data de 17 februarie 2022, însă aceştia nu şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la solicitarea recurentului-reclamant.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Analizând cererea recurentului-reclamant A. de renunţare la judecarea cererii formulată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reţine următoarele:

Legea recunoaşte reclamantului, ca expresie a principiului disponibilităţii, dreptul de a renunţa la cererea pe care a introdus-o fără a fi obligat să justifice motivele care au stat la baza deciziei sale. Renunţarea la judecată apare, aşadar, ca un act de procedură de dispoziţie, unilateral, specific reclamantului, prin care acesta îşi exprimă, în mod vădit, intenţia de a nu mai continua procesul început, putând interveni în orice moment al judecăţii şi în orice proces civil.

Sesizată fiind cu soluţionarea prezentului recurs, Înalta Curte constată că la data de 14.02.2022, recurentul - reclamant A. a depus la dosar o cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2019 (prin care acesta solicita anularea alin. (13) prevăzut în Hotărârea de Guvern nr. 291/2017, adoptată la data de 05.05.2017 şi publicata în Monitorul Oficial, partea I, nr. 334 din 08.05.2017, hotărâre promovată în completarea art. 134 din Normele de aplicare ale Legii nr. 263/2010, stabilite prin H.G. nr. 257/2011). În susţinerea cererii de renunţare a arătat recurentul că prin adoptarea şi aplicarea Legii nr. 221/2018 situaţia litigioasă a fost rezolvată.

Cererea de renunţare a fost comunicată intimatului-pârât Guvernul României la data de 18 februarie 2022, iar intimatului-intervenient Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale la data de 17 februarie 2022, aceştia neexprimând un punct de vedere cu privire la solicitarea recurentului - reclamant.

Având de analizat cererea de renunţare, astfel cum a fost formulată de către recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, respectiv un act de dispoziţie al părţii care nu este supus cenzurii instanţei, conform art. 9 din C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) şi (3) al sus indicatului text normativ obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar partea poate oricând renunţa la judecarea cererii sale sau la însuşi dreptul pretins, în condiţiile legii.

În egală măsură, instanţa de control judiciar are în vedere, în acest sens şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, care prevăd că: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5) al aceluiaşi text de lege, când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

Totodată, Înalta Curte, faţă de formularea cererii de renunţare la judecată în faza de judecată a recursului, respectiv ulterior primul termen la care părţile au fost legal citate în litigiul pendinte, în raport de prevederile art. 406 alin. (4) C. proc. civ., observând conduita procesuală a intimaţilor, care nu au formulat un punct de vedere faţă de cererea de renunţare la judecată, ce le-a fost comunicată, constată existenţa acordului tacit al acestora la renunţare.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a se lua act de renunţarea recurentului - reclamant A. la judecata cererii de anulare a alin. (13) prevăzut în Hotărârea de Guvern nr. 291/2017, adoptată la data de 05.05.2017 şi publicata în Monitorul Oficial, partea I, nr. 334 din 08.05.2017, hotărâre promovată în completarea art. 134 din Normele de aplicare ale Legii nr. 263/2010, stabilite prin H.G. nr. 257/2011 şi, pe cale de consecinţă, a se dispune anularea sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată.

Anulează sentinţa civilă nr. 209 din data de 28 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.