Restitution of religious property: proof of former ownership under land register presumptions and OUG 94/2000

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta EPARHIA REFORMATĂ DIN ARDEAL a formulat acţiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase Din România solicitând:

- anularea Deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 8219 din 31.10.2018, ca nelegală.

- sa se dispună restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a imobilului identificate mai jos: imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x, 993, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, 993.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 111 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Criticile recurentei -reclamante au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

- instanţa de fond nu a cercetat o serie de probe încuviinţate şi administrate, pronunţând o hotărâre nelegală, în considerarea unui singur motiv izolat, respectiv înscrierea în cartea funciară a Colegiului Reformat Bethlen în calitate de proprietar al imobilului.

În opinia recurentei-reclamante, soluţia recurată este nelegală, întrucât Colegiul Reformat Bethlen a funcţionat ca o entitate şi structură fără personalitate juridică în interiorul organizaţiei bisericeşti, astfel încât dreptul de proprietate aparţine Eparhiei Reformate.

Problema litigioasă a fost tranşată inclusiv de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin decizia nr. 4684, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 2 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. x/2008, anexată, a stabilit următoarele:

- "Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptăţită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuator în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar."

- "Eparhia Reformată, ca parte a Bisericii Reformate din România, are vocaţia de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O. U. G. nr. 94/2000 a bunurilor care au aparţinut acelor părţi componente locale ale cultului reformat".

Statul Român postdecembrist a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor imobile în repetate rânduri, şi soluţia actuală se datorează unei interpretări eronate dată legilor aplicabile de către autoritatea pârâtă şi în contradicţie cu propria interpretare anterioară.

Recurenta susţine nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma art. 488 pct. 7 C. proc. civ., arătând că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4684 din 2 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. x/2008 a soluţionat anterior chestiunea litigioasă, în sensul că Eparhia Reformată din Ardeal are calitatea de fost proprietar al imobilelor solicitate a fi restituite.

Conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ. autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. în condiţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionează irevocabil chestiunea litigioasă, în sensul că Eparhia Reformată din Ardeal are calitate de fost proprietar al imobilelor Colegiului Reformat Bethlen din Aiud, hotărâre care nu a fost luată nici ea în considerare de către prima instanţă, soluţie ce se impune prin efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile legale incidente cauzei, în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită.

5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia completului de judecată investit cu soluţionarea cauzei a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, Decizia nr. Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 8219 din 31.10.2018, prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006, privind imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 630 m.p., situat în municipiul Aiud, judeţul Alba, înscris iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Aiud, transcris în cărţile funciare nr. x şi nr. 3608 ale localităţii Aiud, nr. top. x, 993, întrucât Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilului solicitat, la momentul preluării abuzive.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate, reţinând, în esenţă, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire se solicită, respectiv dovada că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare a dreptului de proprietate înscris în cartea funciară.

Soluţia instanţei de fond este corectă, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză. Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente din perspectiva calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, sunt nefondate.

Potrivit situaţiei de fapt reţinută de judecătorul fondului, prin cererea de restituire nr. x/23.01.2006, recurenta-reclamantă a solicitat restituirea în natură a imobilului, construcţie şi teren în suprafaţă de 630 m.p., situat în municipiul Aiud, judeţul Alba, înscris iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Aiud, transcris în cărţile funciare nr. x şi nr. 3608 ale localităţii Aiud, nr. top. x, 993.

Potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud- Foaia A, proprietarul iniţial al imobilului solicitat a fost Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud.

De asemenea, potrivit înscrierii de sub B 49 din cartea funciară nr. x a localităţii Aiud, în anul 1906, imobilul solicitat a fost vândut unei persoane fizice şi transcris în cartea funciară nr. x a localităţii Aiud.

Potrivit încheierii de carte funciară nr. x/08.11.1949, la momentul preluării abuzive, imobilul în litigiu se afla în proprietatea Colegiului Reformat Bethlen din Aiud, iar nu în proprietatea reclamantei, neexistând rectificări ale cărţii funciare în sensul înscrierii dreptului de proprietate în favoarea recurentei-reclamante.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă", iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar.

Textul normativ impune condiţiile, esenţiale, ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită şi că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, stipulând expres că "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei". Astfel, potrivit acestui principiu, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, nici un drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Or, proprietarul tabular al imobilului la data preluării abuzive, conform Cărţii funciare, era Colegiul Reformat Bethlen, şi nu Eparhia Reformată din Ardeal, cele două entităţi fiind diferite. Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada vreunei acţiuni în rectificare de C.F. în sensul înscrierii dreptului său de proprietate asupra acestui imobil în condiţiile art. 34 din Decretul lege nr. 115/1938.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a pornit de la premisa determinantă că înscrierea în cartea funciară demonstrează existenţa dreptului de proprietate, iar în lipsa unor dovezi din care să rezulte că persoana care a depus cererea de retrocedare a fost proprietara imobilului solicitat a fi restituit sau succesoarea în drepturi a persoanei înscrise în cartea funciară, este corectă soluţia de respingere a cererii de retrocedare.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că, Colegiul Reformat Bethlen a funcţionat ca o entitate fără personalitate juridică proprie şi nu a avut calitatea de subiect de drept de sine stătător şi de titular al dreptului de proprietate, nu pot fi primite, întrucât din cuprinsul cărţii funciare nr. x, la momentul preluării abuzive, proprietarul imobilului solicitat a fost Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, ceea ce este de natură să înlăture susţinerile recurentei-reclamante cu privire la lipsa capacităţii juridice civile a colegiului.

În ceea ce priveşte critica încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi care vizează încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, raportat la decizia x/2.10.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar reţine caracterul nefondat al criticii. Raportat la obiectul celor două litigii, vizând anularea deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare, în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 94/2000, asupra cererilor de retrocedare, şi aspectele de fapt şi de drept analizate, se constată, în fapt, că se pune în discuţie practica instanţelor de judecată cu privire la soluţionarea cererilor de chemare în judecată formulate de reclamantă. Or, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, prin sentinţa recurată şi apărările formulate de intimata pârâtă fiind invocate, de altfel, hotărâri judecătoreşti în sens contrar (Sentinţa nr. 190/20.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 4087/22.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţa civilă nr. 278/28.09.2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 3043/05.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate prin prisma criticilor încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinţei civile nr. 111 din 24 aprilie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.