Nullity of appeal for non-motivation: obligation to substantiate specific legal errors under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 8 august 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, instanţa să oblige pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale la comunicarea răspunsului solicitat de către reclamant prin petiţia adresată pârâtului la data de 01.07.2019, anume să i se comunice dacă:

· Universitatea de Vest din Timişoara şi Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul acesteia au eliberat sau nu o diplomă de licenţă în specializarea Litere/Filologie, profilul Engleză-Franceză pe numele reclamantului.

· Universitatea de Vest din Timişoara şi Facultatea de Drept din cadrul acesteia au eliberat sau nu o diplomă de licenţă în specializarea Drept pe numele reclamantului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 349 din data de 3 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs A., prin care, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea fondului, admiterea acţiunii sale astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat respingerea recursului formulat de A. ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe drept temeinică şi legală.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 24 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulată în alin. (3) al aceluiaşi text normativ.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, înţeleasă atât drept context în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligaţiei de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la aspectele statuate de prima instanţă, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor normative aplicabile, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă, în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Nu îndeplineşte cerinţa motivării, cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanţă şi fără a fi prezentate reale critici aduse raţionamentului urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că recurentul - reclamant A. s-a rezumat la a indica texte de lege despre care afirmă că ar fi fost încălcate de prima instanţă, fără a argumenta care sunt erorile concrete realizate de judecătorul fondului în interpretarea şi aplicarea textelor, reluând, totodată apărări formulate în faza de judecată a fondului.

O critică, în sensul prevederilor art. 488 şi 489 C. proc. civ., ar fi presupus formularea unor argumente prin care recurentul să justifice motivele pentru care consideră că maniera în care prima instanţă a dezlegat cauza reprezintă rezultatul încălcării sau o greşită aplicare a normelor de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. şi să aducă argumente care să vizeze, în mod concret, soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără indicarea manierei în care acestea au fost încălcate, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin (1) lit. d) C. proc. civ., aspect ce atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluţia pronunţată de prima instanţă, acesta rezumându-se la expunerea unor afirmaţii şi a unor texte normative, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va constata incidenţa, în cauză, a sancţiunii nulităţii recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reţine că recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 349 din data de 3 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.