Disposal of tax litigation by acceptance of plaintiff's withdrawal in cassation and annulment of prior judgment under Article 406 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş la data de 23.05.2018, iar ulterior declinării de competenţă, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii: anularea, în parte, a Deciziei de soluţionare nr. 3140/14.03.2018 emise de către DGRFP Timişoara cu privire la soluţia desfiinţării actelor administrativ fiscale contestate: Decizia de impunere nr. x/28.02.2017, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.02.2017 şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/28.02.2017 şi refacerii inspecţie fiscale pentru obligaţiile fiscale (i.e. Impozit pe profit, TVA şi accesorii aferente) stabilite suplimentar pentru perioada 2008-2013 şi, în consecinţă obligarea DGRFP Timişoara la soluţionarea, într-un termen de maximum 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce va fi pronunţată în prezenta cauză, a contestaţiei fiscale formulate de societate la data de 13.04.2017 împotriva Deciziei de Impunere nr. x, a Raportului de inspecţie fiscală nr. 52 şi a Dispoziţiei de măsuri nr. 72, precum şi obligarea autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 333 din data de 14 decembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii.

3. Calea de atac exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile 333 din data de 14 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat recurenta admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei în fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara- Serviciul Soluţionare Contestaţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe, drept temeinică şi legală.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată asupra fondului recursului, apreciind susţinerile acesteia ca fiind neîntemeiate.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 1 iulie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 27 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când cauza a fost amânată pentru data de 16 martie 2022.

La data de 26 octombrie 2021 s-a înregistrat la dosar cererea formulată de recurenta-reclamantă A. S.A privind renunţarea la judecată, întemeiată pe prevederile art. 406 pct. 5 C. proc. civ.. Cererea de renunţare a fost comunicată intimatei-pârâte la data de 16 noiembrie 2021.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Analizând cererea recurentei-reclamante A. S.A de renunţare la judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Legea recunoaşte reclamantului, ca expresie a principiului disponibilităţii, dreptul de a renunţa la cererea pe care a introdus-o fără a fi obligat să justifice motivele care au stat la baza deciziei sale. Renunţarea la judecată apare, aşadar, ca un act de procedură de dispoziţie, unilateral, specific reclamantului, prin care acesta îşi exprimă, în mod vădit, intenţia de a nu mai continua procesul început, putând interveni în orice moment al judecăţii şi în orice proces civil.

Sesizată fiind cu soluţionarea prezentului recurs, Înalta Curte constată că la data de 26 octombrie 2021, recurenta-reclamantă A. S.A a depus, la dosar, o cerere prin care învederează, prin reprezentant legal, că solicită a se lua act de renunţarea la judecată, cu consecinţa anulării hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în prezentul dosar, în etapa fondului, potrivit art. 406 alin. (5) C. proc. civ.. Dintr-o atare formulare rezultă voinţa recurentei de a renunţa la chiar judecata cererii de chemare în judecată formulată în dosarul pendinte, prin care acesta solicita anularea, în parte, a Deciziei de soluţionare nr. 3140/14.03.2018 emise de către DGRFP Timişoara cu privire la soluţia desfiinţării actelor administrativ fiscale contestate: Decizia de impunere nr. x/28.02.2017, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.02.2017 şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/28.02.2017 şi refacerii inspecţie fiscale pentru obligaţiile fiscale (i.e. Impozit pe profit, TVA şi accesorii aferente) stabilite suplimentar pentru perioada 2008-2013 şi, în consecinţă obligarea DGRFP Timişoara la soluţionarea, într-un termen de maximum 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce va fi pronunţată în prezenta cauză, a contestaţiei fiscale formulate de societate la data de 13.04.2017 împotriva Deciziei de Impunere nr. x, a Raportului de inspecţie fiscală nr. 52 şi a Dispoziţiei de măsuri nr. 72, precum şi obligarea autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea antereferită a fost comunicată intimatei-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara- Serviciul Soluţionare Contestaţii la data de 16 noiembrie 2021, însă aceasta nu a exprimat un punct de vedere cu privire la un atare act de voinţă al recurentei - reclamante.

Având de analizat cererea de renunţare, astfel cum a fost formulată, Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, respectiv un act de dispoziţie al părţii care nu este supus cenzurii instanţei, conform art. 9 din C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) şi (3) al sus indicatului text normativ, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar partea poate oricând renunţa la judecarea cererii sale sau la însuşi dreptul pretins, în condiţiile legii.

În egală măsură, instanţa de control judiciar are în vedere, în acest sens şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, care prevăd că: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5) al aceluiaşi text de lege, când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

Totodată, Înalta Curte, faţă de formularea cererii de renunţare la judecată în faza de judecată a recursului, respectiv ulterior primul termen la care părţile au fost legal citate în litigiul pendinte, în raport de prevederile art. 406 alin. (4) C. proc. civ., observând conduita procesuală a intimatei, care nu a formulat un punct de vedere faţă de cererea de renunţare la judecată, ce i-a fost comunicată, constată existenţa acordului tacit al acesteia la renunţare.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a se lua act de renunţarea recurentei-reclamante A. S.A la judecata cererii în contencios administrativ ce face obiectul prezentei cauze şi, pe cale de consecinţă, a se dispune anularea sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată.

Anulează sentinţa civilă nr. 333 din data de 14 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.