Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1528/2022 AI generated

Challenge to ministerial order provision on land registry litigation notes; lack of current procedural interest due to post-appeal abrogation of challenged norm

Case Number Decizia nr. 1528/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as lacking in interest, thereby leaving the lower court’s judgment rejecting the plaintiff’s claims in force. The dispute involved an action challenging a specific provision of a 2009 ministerial order regulating land registry disputes, which the plaintiff sought to have annulled. The decisive legal basis for the dismissal was the principle that procedural interest must be current at the time of the final decision; because the targeted provision of the contested order had been abrogated by a subsequent administrative act after the appeal was filed, the plaintiff no longer held a legitimate interest in pursuing the litigation, rendering the appeal inadmissible under the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ; Challenge to ministerial order provision on land registry litigation notes; lack of current procedural interest due to post-appeal abrogation of challenged norm: În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 27 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Keywords

AI generated
action for annulment loss of legal interest civil dispute procedural orders challenge of administrative decisions current interest

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 201 C. proc. civ
4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 27 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
art. 33 C. proc. civ
d), coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.
art. 33 din C. proc. civ
d), coroborat cu art. 33 C.
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de reclamanta A..
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.01.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Şi Administraţiei Publice, solicitând instanţei anularea Ordinului nr. 839/2009 emis de Ministerul Dezvoltării şi Locuinţei, minister reorganizat ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin legal în care art. 46 alin. (4) să nu conţină formularea:

"cu excepţia cazului în care litigiul a fost notat în cartea funciară şi este evidenţiat în extrasul de carte funciară depus de solicitant".

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 206 din data de 31 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile nulităţii primului capăt de cerere, inadmisibilităţii capătului doi de cerere, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, dar şi cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiate.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei menţionate în punctul I.2 anterior a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de anulare a Ordinului nr. 839/2009 emis de Ministerul Dezvoltării şi Locuinţei, minister reorganizat ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin legal în care art. 46 alin. (4) să nu conţină formularea:

"cu excepţia cazului în care litigiul a fost notat în cartea funciară şi este evidenţiat în extrasul de carte funciară depus de solicitant".

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe, drept temeinică şi legală.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 27 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect cererea prin care recurenta - reclamantă A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, solicitând instanţei anularea Ordinului nr. 839/2009 emis de autoritatea intimată şi obligarea acesteia la emiterea unui nou ordin în care art. 46 alin. (4) să nu conţină formularea:

"cu excepţia cazului în care litigiul a fost notat în cartea funciară şi este evidenţiat în extrasul de carte funciară depus de solicitant", în stabilirea interesului procesual al recurentei în susţinerea căii de atac trebuie avute în vedere şi modificările normative survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că prin punctul 38 al Ordinulului Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei nr. 3454/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 4 din 6 ianuarie 2020, prevederile art. 46 alin. (4) din Ordinul nr. 839/2009 al aceleiaşi autorităţi au fost abrogate.

Instanţa de control judiciar apreciază că încetarea, prin abrogare, a efectelor art. 46 alin. (4) din Ordinul nr. 839/2009, nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea hotărârii primei instanţe, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei interesului în susţinerea recursului exercitat în cauză, Înalta Curte constatând că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, un astfel de interes al recurentei -reclamante nu mai este unul actual, în sensul art. 33 din C. proc. civ.

În circumstanţele descrise mai sus, soluţionarea pe fond a căii de atac şi eventuala reformare a sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, în raport cu criticile formulate în recurs, nu ar mai putea produce niciun folos practic pentru recurenta-reclamantă, potrivit limitelor învestirii instanţei generate de obiectul cererii introductive, având în vedere că, ulterior promovării căii de atac, autoritatea emitentă, printr-un act de aceeaşi forţă juridică, a abrogat dispoziţiile a căror anulare recurenta a cerut-o, relevantă fiind, sub acest aspect, inclusiv poziţia procesuală a recurentei - reclamante care, prin reprezentant convenţional, a solicitat, prin susţinerile orale de la prezentul termen de judecată, să se constate că recursul este lipsit de interes (după cum rezultă din partea introductivă a prezentei hotărâri).

Sancţiunea lipsei intersului actual este, în cauza de faţă, aceea a respingerii cererii de recurs, întrucât atât la momentul sesizării instanţei de fond, cât şi la data pronunţării sentinţei, art. 46 alin. (4) din Ordinul nr. 839/2009 al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei era în vigoare în forma criticată de recurenta - reclamantă, fiind îndeplinite toate condiţiile de exercitare a acţiunii civile.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că activitatea judiciară nu poate fi întreţinută fără justificarea unui interes care să îndeplinească condiţiile legale, motiv pentru care, având în vedere că nu mai este întrunită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes actual, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 206 din data de 31 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.