Pension authority's appeal rejected; annulled denial of refugee beneficiary status under Law No. 189/2000 affirmed.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the pension authority's appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment that annulled the authority's decision and ordered it to issue a new decision recognizing the plaintiff's beneficiary status under Law No. 189/2000 for the period 1 April 1944 – 6 March 1945, with effect from July 2003. The dispute arose from an administrative challenge to the pension authority's refusal to grant this status, where the plaintiff had proven—through evidence presented before the court—that she had been an ethnic Romanian refugee from Bessarabia (then under Soviet occupation) who fled to Romania in April 1944 due to ethnic persecution. Decisively, the court held that the administrative claims commission was not the only forum for fact-finding; under Article 129(5) of the Civil Procedure Code, courts have an active role to seek the truth by admitting and assessing new evidence, and the plaintiff's documentation of forced displacement met the statutory conditions of Law No. 189/2000 (which covers Romanian citizens persecuted on ethnic grounds and displaced, expelled, or refugee between 6 September 1940 and 6 March 1945).
Legislator headnote
AI generatedPension authority's appeal rejected; annulled denial of refugee beneficiary status under Law No. 189/2000 affirmed: Cât privește dovezile administrate în fața instanței de fond, aceasta a procedat în mod legal, în baza dispozițiilor art. 129 alin. (5), care reglementează rolul activ al instanțelor de judecată și potrivit căruia „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 27 februarie 2004, reclamanta G.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9893/9245 din 13 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i fie recunoscută calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere din luna iulie 2003.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, a refugiului din Basarabia, localitatea Tocurz, județul Tighina, aflate pe teritoriul fostului U.R.S.S., în localitatea Bălteni, județul Gorj, din România, în luna aprilie 1944.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București. Critica adusă de recurentă a fost în sensul că instanța de fond a admis acțiunea, în baza unor probe noi, ce nu fuseseră prezentate și Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite prin acest act normativ, persoanele, cetățeni români care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate.
Cum intimata-reclamantă a făcut dovada refugiului ei din Basarabia (U.R.S.S.), în România, în aprilie 1944, ca urmare a persecuțiilor etnice la care populația românească a fost supusă de către regimul sovietic de ocupație, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea acesteia.
Cât privește dovezile administrate în fața instanței de fond, aceasta a procedat în mod legal, în baza dispozițiilor art. 129 alin. (5), care reglementează rolul activ al instanțelor de judecată și potrivit căruia „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.
Față de aceste considerente și constatând că, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 620 din 30 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.