Recovery of rural investment aid: failure to prove urban activity and artificial conditions despite urban work point and equipment presence

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins."

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.04.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 3079/28.01.2015 emisa de parata şi, pe cale de consecinţa, anularea titlului de creanţa, respectiv Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 20.10.2014, înregistrat la AFIR sub nr. x/22.10.2014, suspendarea, în baza prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 20.10.2014, înregistrat la AFIR sub nr. x/22.10.2014, pana la soluţionarea definitiva a prezentului demers judiciar.

Prin sentinţa civilă nr. 2446/02.10.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererile de anulare şi suspendare formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale-A.F.I.R (fostă Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit A.P.D.R.P), a anulat Decizia nr. 3079/2015 emisă de intimată şi procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/2014 şi a suspendat executarea actelor menţionate mai sus până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale-A.F.I.R solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 2713/21.06.2018, ICCJ a admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 2446 din data de 2 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 14.11.2018 sub nr. dosar x/2015

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2118 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată şi s-a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

În motivarea recursului reclamanta arată că hotărârea pronunţată în primă instanţă este vădit nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material incidente în prezenta speţă.

În opinia recurentei, instanţa de judecată în mod greşit a ajuns la concluzia că nu a respectat criteriul de eligibilitate EGl" micro-întreprinderile, atât cele existente cât şi start-up trebuie să fie înregistrate şi să-şi desfăşoare activitatea în mediul rural", pe baza singurului argument că societatea avut deschis, pe o perioada scurtă de timp, un punct de lucru al societăţii, în mediul urban.

Simpla existenţă a unui punct de lucru în mediul urban, deschis de societatea recurentă, nu justifică stabilirea de plano a încălcării criteriului de eligibilitate EGl, în lipsa coroborării acestuia cu alte aspecte. Unul dintre utilajele recurentei a fost localizat în mediul urban, fără însă să existe vreo dovadă a prestării de activitate în mediul urban. Mai mult decât atât, deşi instanţa de judecată stabileşte că, conform contractului de prestări servicii lucrările urmează să se desfăşoare pe raza " comunei Rachitova", totuşi aceeaşi instanţă stabileşte că societatea îşi desfăşoară activitatea în mediul urban şi nu în mediul rural. Ori, comuna Rachitova, reprezintă mediul rural şi nicidecum mediul urban cum greşit lasă să se interpreteze prima instanţă. Pe de alta parte, nu trebuie omis faptul că nu există nici un fel de document care să dovedească prestarea de activitate în mediul urban, însăşi contractele în derulare pe care le avea societatea recurentă dovedesc prestarea activităţii în mediul rural şi nu în mediul urban.

Or, atâta timp cât criteriul EG1 specifică că: "micro-întreprinderile, atât cele existente cât şi start-up trebuie să fie înregistrate şi să-şi desfăşoare activitatea în mediul rural", nu este suficient pentru a se încălca acest criteriu, ca societatea să aibă deschis un punct de lucru în mediul urban, fără ca să nu existe şi alte dovezi, în sensul prestării de activitate în mediul urban. Aşa cum s-a menţionat, simpla localizare a utilajului, respectiv staţionarea acestuia în mediul urban nu este suficientă pentru a se încălca acest criteriu.

Având în vedere faptul că, în urma deciziei de soluţionare a contestaţiei s-a considerat că punctul de lucru în mediul urban reprezintă o neregulă, societatea a procedat şi la închiderea acestui punct de lucru, deşi aşa cum s-a menţionat, simpla deschidere a unui punct de lucru nu echivalează automat cu desfăşurarea vreunei activităţi în acel loc, însă pentru a nu crea şi alte confuzii sau interpretări recurenta a închis acest punct de lucru.

Mai mult decât atât, având în vedere specificul activităţii, nu îşi poate desfăşura activitatea la punctul de lucru, ci, de regulă, la locaţia unde urmează să se presteze serviciul respectiv, astfel că, aşa cum rezultă din contractul de prestări servicii, activitatea care urma a fi prestată se desfăşura în mediul rural, respectiv comuna Rachitova şi nicidecum în mediul urban.

Instanţa de fond în mod greşit a dat prevalenţă unei situaţii faptice - utilajul a fost localizat în mediul urban - faţă de situaţia juridică, rezultată din documentele care arătau, unde trebuia, conform contractului, să-şi desfăşoare activitatea, respectiv în mediul rural, comuna Rachitova.

De asemenea, instanţa de judecată, în mod greşit a statuat că obiectivele Măsurii 312 nu au fost atinse, atâta timp cât nu şi-a desfăşurat activitatea în mediul rural.

Ori, prin implementarea proiectului atât obiectivele specifice măsurii cât şi obiectivele operaţionale au fost îndeplinite, aşa cum s-am menţionat, simpla existenţă a unui punct de lucru în mediul urban pentru o perioadă scurtă de timp - acesta fiind închis - fără a se putea dovedi desfăşurarea activităţii la punctul de lucru, fiind simple afirmaţii, fără dovezi concrete-nu dovedeşte faptul ca scopul Măsurii 312 nu a fost atins.

De asemenea, instanţa de judecată a interpretat greşit normele de drept material vis-a-vis de incidenţa în cauză a prevederilor art. 8 din Anexa 1 la contractul de finanţare.

Astfel, în Anexa 1 a contractului de finanţare se menţionează la art. 8 următoarele aspecte: "8 (3) Daca pe parcursul perioadei de valabilitate şi monitorizare a contractului se constată următoarele situaţii:

- Obiectivele finanţate nu sunt utilizate conform scopului rezultat din cererea de finanţare sau sunt închiriate (date în folosinţa unei terţe persoane);

- Proiectului i se aduc modificări substanţiale;

- Nerespectarea obligaţiilor statuate prin acest contract.

Autoritatea contractanta va soma cu termen beneficiarul să remedieze deficientele identificate. Beneficiarul are obligaţia de a realiza, la termenele specificate, remedierea deficientelor identificate, implementarea recomandărilor rezultate în urma misiunilor de control ale autorităţii contractante şi/sau CE.

În cazul în care deficientele nu sunt remediate în termenul acordat sau beneficiarul nu procedează la demararea operaţiunilor de remediere în maximum 30 de zile calendaristice de la somare. Autoritatea Contractanta va proceda la recuperarea integrală a ajutorului financiar public nerambursabil plătit.

Conform actelor existente şi a situaţiei de la faţa locului, recurenta menţine în funcţie investiţia realizată şi a demonstrat utilitatea acesteia prin activitatea pe care o desfăşoară.

Utilajele achiziţionate sunt folosite conform scopului destinat din obiectivul cererii de finanţare şi nu s-a modificat proiectul.

Condiţiile de eligibilitate au fost respectate de către recurentă, aceasta nu şi-a schimbat sediul care a fost şi este în mediul rural, ci pentru o scurtă perioadă de timp a avut deschis un punct de lucru în mediul urban, punct de lucru care a şi fost închis.

De menţionat că scopul articolului antementionat este o dovadă în plus prin care iniţial, AFIR are obligaţia de a salva şi menţine contractele de finanţare, ca valabile, pentru a-şi atinge scopul, de acordare a finanţării nerambursabile, si doar în subsidiar în condiţiile în care, deşi somat, beneficiarul nu remediază deficienţele să procedeze la recuperarea beneficiului acordat.

Ori, prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 3, alin. (1) din Anexa 1 la contractul de finanţare, neexistând obligativitatea încetării contractului de finanţare si recuperarea întregului ajutor acordat, ci măsurile şi sancţiunile se impuneau a fi luate având în vedere şi celelalte prevederi legale care le completează, inclusiv aplicarea principiului proporţionalităţii, în condiţiile în care s-a constatat într-adevăr existenţa unei nereguli, lucru pe care nu l-a făcut nici autoritatea contractantă si nici instanţa de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, apreciind, în esenţă, că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente circumstanţelor factuale reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând probele administrate în cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 3079/2015 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/2014 emise de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale .

Prin procesul-verbal contestat autoritatea pârâtă a stabilit că se impune recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil în cuantum de 332.752,93 RON plătit de A.F.I.R. în cadrul executării contractului de finanţare şi încetarea contractului de finanţare x/20.11.2012, în sarcina reclamantei fiind reţinute 2 nereguli: - crearea de condiţii artificiale cu scopul de a-şi crea un avantaj nejustificat în vederea obţinerii finanţării comunitare; - încălcarea criteriului de eligibilitate EG1 - "micro-întreprinderile atât cele existente cât şi start-up trebuie să fie înregistrate şi să-şi desfăşoare activitatea propusă prin proiect, în spaţiul rural".

Contestaţia administrativă a fost soluţionată prin decizia nr. 3079/2015, A.F.I.R. menţinând în sarcina reclamantei cea de a doua neregulă şi debitul stabilit prin procesul-verbal.

Prin decizia civilă nr. 2713/21.06.2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de către pârâta-recurentă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 2446 din data de 2 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care au fost admise cererile de anulare şi suspendare a Deciziei nr. 3079/2015 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/2014 emise de pârâta-recurentă, dispunându-se casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând criticile expuse de către recurenta-reclamantă în cuprinsul motivelor de recurs formulate împotriva sentinţei civile nr. 2118/28.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) subsumate cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea sunt întemeiate pentru considerentele care vor fi expuse.

Astfel, prin Decizia nr. 3079/2015 de soluţionare a contestaţiei formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/22.10.2014 s-a dispus respingerea acesteia şi menţinerea măsurilor referitoare la recuperarea debitului restant în cuantum de 332.752,93 RON, sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi.

În esenţă, s-a reţinut că potrivit Contractului de finanţare nr. x/20.11.2012, art. 1 alin. 2, "Beneficiarului i se va acorda finanţarea nerambursabila în termenii şi condiţiile stabilite în acest Contract, care este constituit din Contractul de Finanţare şi anexele acestuia, pe care Beneficiarul declară că le cunoaşte şi le acceptă. Cererea de finanţare depusă de beneficiar, împreună cu toate documentele anexate acesteia, rezultată în urma verificărilor, modificărilor şi completărilor efectuate pe parcursul tuturor procedurilor de evaluare şi implementare, face parte integrantă din contract şi este obligatorie pentru beneficiar pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului prevăzută la art. 2 alin. 8".

De asemenea, potrivit art. 1 alin. 3, din contractul sus menţionat "Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare. Pe perioada de valabilitate a contractului beneficiarul trebuie să-şi respecte toate angajamentele asumate prin documentele depuse în vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil."

A concluzionat autoritatea publică pârâtă în cuprinsul deciziei contestate că "mai multe elemente converg spre ideea că beneficiarul real al proiectului nu este A. S.R.L. ci B. ", sens în care se invocă faptul că reclamanta societate prestează servicii către o singură societate, în speţă B.; există legături intre asociatul societăţii si asociaţii B.; B. a creditat reclamanta societate şi că actualii angajaţi ai societăţii sunt foşti angajaţi ai B..

S-a concluzionat în acest sens de către AFIR că: beneficiarul real al proiectului este B., acesta interpunând în relaţia cu AFIR societatea A. S.R.L. cu scopul de a-şi crea un avantaj nejustificat în vederea obţinerii finanţării din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, fiind create astfel condiţii artificiale"

Analizând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin contractul de finanţare nr. x/20.11.2012, reclamantei i-a fost acordată finanţare nerambursabilă pentru implementarea proiectului "Achiziţia de utilaje şi echipamente pentru lucrări de amenajare a terenului Dumbrăviţa judeţul Timiş".

Potrivit Contractului de finanţare nr. x/20.11.2012 art. 3 alin. 1, "Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în Cererea de finanţare". În ceea ce priveşte prevederile art. 8 alin. 3 din Anexa 1, invocat de beneficiar în cuprinsul prezentei contestaţii, privind acordarea unui termen de remediere de 30 de zile, se constată că potrivit adresei nr. x/20.01.2015, întocmită de către Direcţia Juridică şi Contencios, beneficiarul S.C. A. S.R.L. nu a respectat criteriul de eligibilitate EG1 - micro-întreprinderile, atât cele existente, cât şi start-up-urile trebuie să fie înregistrate şi să-şi desfăşoare activitatea propusă prin proiect, în spaţiul rural" (prin deschiderea unui punct de lucru în mediul urban - localitatea Haţeg), ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 3 alin. 1 din Anexa I la Contractul de finanţare, "Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în Cererea de finanţare". În aceste condiţii prevederile articolului 8(3) din Anexa 1 nu se aplică.

Aşadar, la emiterea actelor administrative contestate prin care s-a stabilit recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil, în cuantum de 332.753,93 RON, au fost avute în vedere în mod exclusiv aspecte de fapt vizând existenţa unui punct de lucru al recurentei-reclamante în mediul urban precum şi faptul că recurenta-reclamantă a prestat servicii către o singură societate, angajaţii recurentei-reclamante fiind foşti angajaţi ai acestei societăţi B..

Reţinând prevederile contractului de finanţare nr. x din 20.11.2012 potrivit cărora micro-întreprinderile, atât cele existente, cât şi cele start-up trebuie să fie înregistrate şi să-şi desfăşoare activitatea în mediul rural, Înalta Curte concluzionează că, în condiţiile în care în cuprinsul actelor administrative atacate s-a arătat că identificarea unui utilaj în mediul urban este similară efectuării activităţii de către recurenta-reclamantă într-un astfel de mediu, nu poate fi reţinută încălcarea de către recurenta-reclamantă a criteriului de eligibilitate menţionat în deciziile autorităţilor publice.

Instanţa de control judiciar apreciază că identificarea unui utilaj în mediul urban şi deschiderea unui punct de lucru de către recurenta-reclamantă într-o altă locaţie decât comuna Rachitova, în lipsa unor alte probe, nu echivalează cu prestarea activităţii în sensul dispoziţiilor contractuale.

În situaţia în care ar fi fost demonstrată existenţa unor lucrări propriu-zise efectuate de către recurenta-reclamantă în mediul urban, coroborată cu reţinerile autorităţii publice, s-ar fi putut concluziona în sensul celor constatate prin procesul-verbal atacat.

În acelaşi timp, Înalta Curte, analizând prevederile ghidului solicitantului, constată că acestea nu cuprind nicio interdicţie în privinţa deschiderii unui punct de lucru de către beneficiari în alt mediu în afara celui rural, singura obligaţie impusă fiind strict legată de desfăşurarea activităţii în mediu rural.

De altfel, potrivit contractului de finanţare încheiat între părţi, autoritatea publică pârâtă avea obligaţia monitorizării acestuia pe o perioadă de doi ani conform dispoziţiilor art. 2 alin. (8) din Convenţie, astfel încât, în situaţia în care ar fi constatat existenţa unei nereguli în ceea ce priveşte deschiderea unui punct de lucru de către recurentă în mediul urban avea obligaţia somării acestuia asupra acestei eventuale încălcări a prevederilor contractuale.

Subliniind însă faptul că existenţa unui punct de lucru al recurentei în mediul urban şi identificarea unui utilaj în aceleaşi condiţii nu poate fi asimilată efectuării/prestării activităţii efective în acel loc, ţinând cont şi de faptul că acest punct de lucru a fost închis de către recurentă, Înalta Curte constată în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivită cărora "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

Aşadar, la emiterea actelor administrative contestate, autoritatea publică pârâtă avea obligaţia aplicării pe de o parte a principiului proporţionalităţii măsurilor administrative adoptate, iar pe de altă parte analizarea ansamblului materialului probator care ar fi impus concluzia reţinută, respectiv încălcarea criteriului de eligibilitate EG1-"micro-întreprinderile, atât cele existente cât şi start-up trebuie să fie înregistrate şi să-şi desfăşoare activitatea propusă prin proiect în mediul rural".

Or, analizând înscrisurile existente la dosarului cauzei, Înalta Curte împărtăşeşte susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora niciunul dintre aceste aspecte nu a fost avut în vedere la emiterea actelor administrative contestate, prima instanţă mărginindu-se la a prelua susţinerile intimatelor-pârâte din cuprinsul apărărilor formulate în cauză.

În ceea ce priveşte neregula referitoare la crearea de condiţii artificiale cu scopul de a se crea de către recurenta-reclamantă un avantaj nejustificat în vederea obţinerii finanţării comunicare prin prestarea serviciilor de către recurentă către S.C. B. care ar fi beneficiarul real al proiectului, Înalta Curte apreciază că şi reţinerea acestei nereguli este concluzia aprecierii eronate a materialului probator administrat în cauză.

Astfel, se subliniază existenţa unor legături între asociatul recurentei-reclamante şi asociaţii S.C. B., fără a se specifica natura acestor relaţii, precum şi faptul că actualii asociaţi au recurentei sunt foşti angajaţi ai B., fără a se prezenta relevanţa sau dovezi în acest sens care să conducă la concluzia că beneficiarul real este o altă entitate juridică.

Concluzia autorităţilor publice pârâte relativă la evidenţa relaţiei de interdependenţă între societatea recurentă şi S.C. B., bazată pe aspectele reţinute în cuprinsul actelor administrative contestate, nu este de natură prin ea însăşi să conducă la posibilitatea stabilirii neechivoce a existenţei unui alt beneficiar real al proiectului obiect al contractului de finanţare.

Reţinând existenţa unor relaţii de rudenie între asociaţii celor două societăţi comerciale şi faptul că acestea au patru angajaţi comuni, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a apreciat că beneficiarul S.C. A. S.R.L. nu a respectat angajamentul dezvoltării mediului rural, în speţă localitatea Dumbrăviţa, ulterior localitatea Şag, judeţul Timiş, astfel încât se impune reţinerea creării unor condiţii artificiale şi aplicarea corecţiei financiare.

Înalta Curte apreciază că se impunea administrarea de către pârâtele-intimate a unor probatorii din care să reiasă faptul că recurenta-reclamantă prin crearea condiţiilor artificiale pe care le-ar fi impus, reţinute în cuprinsul procesului-verbal contestat, nu a respectat angajamentele asumate prin cererea şi contractul de finanţare referitoare la dezvoltarea mediului rural. Or, pârâta-intimată, constatând aspecte de fapt neprobate, dar mai ales nerelevante în conturarea conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 a naturii de condiţii artificiale, nu a prezentat şi modalitatea în care, ca şi consecinţă a faptelor recurentei-reclamante, proiectul având ca obiect dezvoltarea unei activităţi non-agricole în mediul rural nu a fost finalizat.

Temeiul de drept al soluţiei adoptate

Faţă de aceste considerente şi în raport de prevederile art. 497 din C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantă, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată şi va anula Decizia nr. 3079/28.01.2015 emisă de pârâtă şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 20.10.2014, înregistrat la AFIR sub nr. x/22.10.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2118 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Anulează Decizia nr. 3079/28.01.2015 emisă de pârâtă şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 20.10.2014, înregistrat la AFIR sub nr. x/22.10.2014.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.