Retroactive application of maximum sectoral reference value for public sector auxiliary staff wage equalization

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii A., B. şi C., în calitate de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Braşov, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Braşov, în calitate de angajator şi ordonator secundar de credite şi Tribunalul Braşov, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite au solicitat instanţei de contencios administrativ, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: reîncadrarea lor şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015; obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 40 din 25 martie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, ca prescrisă, acţiunea reclamanţilor pentru perioada 09.04.2015-20.02.2016.

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov.

A obligat pârâţii la reîncadrarea reclamanţilor şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON începând cu 21.02.2016.

A obligat pârâţii la plata către reclamanţi începând cu 21.02.2016 şi până la zi a diferenţelor salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 484,18 RON şi venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii sumelor până la data plăţii efective.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe au formulat recursuri pârâţii Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov.

1.3.1. Prin recursul declarat, pârâta Curtea de Apel Braşov a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate, iar în urma rejudecării:

- respingerea cererii de recalculare a salariului prin raportare la VRS de 484.18 RON ca rămasă fără obiect, în considerarea deciziei nr. 348/DEFA/05.12.2019 emisă de preşedintele Curţii de Apel Braşov, având în vedere că prin acest act administrativ, salariile personalului auxiliar de specialitate şi conex au fost stabilite raportat la VRS de 484,18 RON, începând cu 01.12.2016.

- respingerea cererii de actualizare cu indicele preţurilor de consum şi acordare a dobânzii legale ca neîntemeiată; faptul că în prezent s-a decis, retroactiv, la nivelul ÎCCJ, al CSM şi al MJ, calcularea indemnizaţiilor şi salariilor prin raportare la VRS de 484,18 RON, nu prezumă o culpă corespunzătoare a Curţii de Apel Braşov şi nu poate angaja răspunderea acestei instituţii în ceea ce priveşte prejudiciul suferit de reclamanţi, deoarece la data de 09.04.2015 nu a fost practic, identificat în plată, un salariu calculat la VRS de 440,16 RON, această majorare fiind decisă numai în cursul anului 2019 cu plată retroactivă.

1.3.2. Pârâtul Tribunalul Braşov a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru toate pretenţiile formulate.

Cu privire la cererea de recalculare a salariilor prin aplicarea VRS de 440,16 RON, a precizat că, prima instanţă nu a luat în considerare faptul că în familia ocupaţională "Justiţie" s-a utilizat VRS de 421,36 RON, ca unică valoare recunoscută în această familie ocupaţională, începând cu ordinul nr. 75/15.03.2018 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi finalizând cu decizia nr. 129/DEI A/21.06.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Braşov.

Totodată, a arătat că prima instanţă nu a luat act nici de faptul că, în conformitate cu art. 2 din O.G. nr. 13/2008, majorările procentuale de 4 şi 4,5 se aplică la VRS prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la O.G. nr. 8/2007, adică la valoarea de 280,64 RON şi nicidecum la valoarea de 405 RON. Prin aplicarea art. 2 din O.G. nr. 13/2008 reiese pentru personalul prevăzut în anexa 1c din O.G. nr. 8/2007 o valoare de referinţă de 304,50 RON şi nu 440,16 RON.

În soluţionarea căii de atac, a solicitat instanţei de recurs să aibă în vedere că uniformizarea salariilor aferente funcţiilor similare aflate în aceleaşi condiţii de vechime şi loc de muncă din familia ocupaţională "Justiţie" s-a realizat începând cu 09.04.2015 prin efectul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum acesta a fost introdus prin Legea nr. 71/2015 şi nu prin reconstituirea salariilor şi indemnizaţiilor începând cu 2008. În temeiul acestui text normativ, dar mai ales în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, la iniţiativa Ministerului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii, în familia ocupaţională "Justiţie" a fost uniformizată nu numai salarizarea aferentă funcţiilor similare, dar şi valoarea de referinţă sectorială regăsită la nivel maxim în această familie ocupaţională (421,36 RON începând cu 09.04.2015, majorată cu 10 procente de la 01.12.2015).

Actuala VRS de 463,5 RON utilizată în familia ocupaţională "Justiţie" reprezintă nivelul maxim regăsit în această familie, aplicabil tuturor categoriilor profesionale din această familie şi acceptat de toate instanţele şi autorităţile. Prin urmare, nu există o justificare obiectivă şi reală care să conducă la aplicarea VRS de 440,16 RON din 09.04.2015.

A mai arătat că, prin sentinţa civilă nr. 1393/2019 se creează o majorare artificială a valorii de referinţă sectorială utilizată pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex faţă de cea acceptată în familia ocupaţională "Justiţie", fapt ce contravine tuturor recomandărilor Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Ministerului Justiţiei şi principiilor exprimate în Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinări.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Acţiunea exercitată în faţa primei instanţei se circumscrie categoriei contenciosului administrativ subiectiv privind existenţa unui pretins refuz nejustificat al autorităţii publice angajatoare de recunoaştere a unui drept salarial calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum superior celei folosite de ordonatorul de credite la calcul.

Reclamanţii A., B. şi C., în calitate de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Braşov, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov au solicitat instanţei de contencios administrativ, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: reîncadrarea lor şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015; precum şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2.1.1. Analizând cu prioritate criticile recurentei-pârâte Curtea de Apel Braşov, care vizează rămânerea fără obiect a acţiunii, în raport cu Decizia nr. 348/DEFA/05.12.2019 emisă de preşedintele Curţii de Apel Braşov, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Prin acest act administrativ, salariile personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul tuturor instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Braşov au fost stabilite raportat la VRS de 484,18 RON, începând cu 01.12.2016.

Însă, prin acţiunea formulată în faţa primei instanţe, reclamanţii au solicitat reîncadrarea lor şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin raportare la VRS de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, deci şi pentru o perioadă anterioară celei prevăzute în Decizia nr. 348/DEFA/05.12.2019.

Este adevărat că prima instanţă a respins ca prescrisă acţiunea reclamanţilor pentru perioada 09.04.2015-20.02.2016, însă pentru perioada ulterioară cuprinsă între 21.02.2016 (data introducerii acţiunii în faţa instanţei de fond) şi 01.12.2016 (data de la care au fost stabilite drepturile salarilale raportat la VRS de 484,18 RON, prin Decizia nr. 348/DEFA/05.12.2019 emisă de preşedintele Curţii de Apel Braşov) pârâta nu a făcut dovada că a procedat la reîncadrarea reclamanţilor şi la recalcularea indemnizaţiei de încadrare precum şi a celorlalte drepturi aferente raportat la VRS de 484,18 RON, astfel cum a fost obligată de instanţa de fond.

Prin urmare, Decizia nr. 348/DEFA/05.12.2019 emisă de preşedintele Curţii de Apel Braşov nu poate determina lipsa de obiect a acţiunii, întrucât reclamanţii au solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la VRS de 484,18 RON şi pentru o perioadă anterioară celei prevăzute în actul administrativ menţionat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Braşov.

Înalta Curte nu poate primi nici argumentele recurentei-pârâte Curtea de Apel Braşov referitoare la respingerea cererii de actualizare cu indicele preţurilor de consum şi de acordare a dobânzii legale.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în care s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În speţă, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, este corectă soluţia primei instanţe de obligare a pârâţilor la plata către reclamanţi începând cu 21.02.2016 şi până la zi a diferenţelor salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 484,18 RON şi venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii sumelor până la data plăţii efective.

2.1.2. Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate de pârâtul Tribunalul Braşov, Înalta Curte constată că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de admitere a acţiunii pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situaţia salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (51) din Lege, care statuează că personalul aflat în situaţia menţionată va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat:

"Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că:

"6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (11) şi (12), cu următorul cuprins:

(11) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(12) Prevederile alin. (11) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015. Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, contrar susţinerilor pârâtului, soluţia instanţei de fond nu contravine principiilor exprimate în decizia CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei s-a menţionat că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă,gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Totodată, hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referinţă sectorială care prin definiţie vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reţinut Î.C.C.J. în decizia antereferită, precum şi în Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71).

În aceste condiţii, devin pe deplin valabile concluziile Î.C.C.J., potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări (pct. 73 din Decizia nr. 7/2019).

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au drept scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Legea cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 38 în mod clar că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. De asemenea, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, prevede şi în anul 2018 şi 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, reclamanţii sunt îndreptăţiţi, începând cu data de 21.06.2016 (în speţă, data sesizării instanţei de contencios) să li se plătească drepturile salariale corespunzătoare unei VRS majorate şi cu procentul acordat prin O.G. nr. 13/2008, întrucât dispoziţiile acestui act normativ stabileau:

"art. 1 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune".

"art. 2 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese, aşadar, că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor. Totodată, în ceea ce priveşte obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actelor normative menţionate anterior şi de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României, Înalta Curte constată că reclamantii au depus la dosar practică judiciară cu privire la care s-a arătat că au existat valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008.

Prin urmare, faţă de toate aspectele anterior reţinute, sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât în sensul că nu există o justificare obiectivă şi reală care să conducă la aplicarea VRS de 440,16 RON din 09.04.2015 şi a faptului că se crează o majorare artificială a valorii sectoriale de referinţă utilizată pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex faţă de cea acceptată în familia ocupaţională "Justiţie".

Aşa fiind, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâţi, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov împotriva sentinţei nr. 40 din 25 martie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.