Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1432/2022 AI generated

Timeliness of insurance claim filing against insolvent insurer: limitation period starts at finality, not notification, of judicial decision

Case Number Decizia nr. 1432/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s judgment that confirmed the lawfulness of the Insureds' Guarantee Fund's decision to reject a payment claim as untimely. The dispute concerned an administrative challenge by an insured party against the rejection of their claim for compensation arising from an insurer's insolvency, where the appellant argued that the 90-day limitation period should begin from the date of notification of a final criminal decision rather than its pronouncement. Relying on Article 14(1) of Law No. 213/2015 and Article 20 of ASF Norm No. 16/2015, the Court held that the deadline runs from the date the judicial decision becomes final (date of pronouncement), not the date of communication, under Article 522 and Article 553(1) of the Code of Criminal Procedure; consequently, since the claim was filed after the 90-day period elapsed, the original administrative decision and the initial civil judgment denying relief remain in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 490 C. proc. civ, art. 522 alin. (1) C. proc. pen, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015; Timeliness of insurance claim filing against insolvent insurer: limitation period starts at finality, not notification, of judicial decision: The dispute concerned an administrative challenge by an insured party against the rejection of their claim for compensation arising from an insurer's insolvency, where the appellant argued that the 90-day limitation period should begin from the date of notification of a final criminal decision rather than its pronouncement. Relying on Article 14(1) of Law No. 213/2015 and Article 20 of ASF Norm No. 16/2015, the Court held that the deadline runs from the date the judicial decision becomes final (date of pronouncement), not the date of communication, under Article 522 and Article 553(1) of the Code of Criminal Procedure; consequently, since the claim was filed after the 90-day period elapsed, the original administrative decision and the initial civil judgment denying relief remain in force.

Keywords

AI generated
insolvency of the insurer filing of a claim limitation periods insurance compensation deadline for payment deadline for communication

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Criticile de nelegalitate formulate împotriva sentinţei primei instanţe au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 14 din Legea nr. 213/2015
13 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015.
art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015
Or, odată cu depunerea cererii de plată, reclamantul trebuia să depună şi titlul din care izvorăşte dreptul de creanţă invocat, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, obligaţie imposibil de executat de vreme ce reclamantul nu se afla încă în posesia acestui titlu.
art. 490 C. proc. civ
486 şi art. 490 C. proc. civ.
art. 522 alin. (1) C. proc. pen
În acest sens, sunt relevante dispoziţiile art. 522 alin. (1) C. proc. pen., care arată în mod lămuritor care este data rămânerii definitive a hotărârilor penale, cât şi art.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015
În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la FGA după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Provides the legal basis for the appellate court to resolve the appeal and render a final decision.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
(1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamantul A.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Provides the legal basis for the appellate court to resolve the appeal and render a final decision.

art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Establishes the procedural grounds for dismissing the appeal as unfounded based on the allegation of incorrect interpretation of law.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.02.2020, sub numărul x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 22204/08.01.2020 cu consecinţă obligării pârâtului să analizeze şi să soluţioneze pe fond cererea sa de plată, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 646 din 20 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de pârâtul Fondul de Garantare şi contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 646 din 20 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii în sensul anulării Deciziei nr. 22204/08.01.2020 emisă de Fondul de Garantare, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de plată nr. x/18.09.2019.

Criticile de nelegalitate formulate au vizat interpretarea greşită dată de prima instanţă dispoziţiilor art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 şi dispoziţiilor art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015.

În esenţă, recurentul-reclamant a arătat că decizia penală nr. 51/A/2019 din data de 06.02.2019 a Curţii de Apel Oradea i-a fost comunicată la 23.07.2019, dată la care a apreciat că ia naştere creanţa sa. Dacă s-ar considera că dreptul de creanţă al reclamantului ia naştere în momentul pronunţării deciziei penale nr. 51/A/2019 din 06.02.2019 şi nu în momentul comunicării acesteia către reclamant, ar însemna că pe perioada scursă între data pronunţării şi data comunicării deciziei menţionate, să curgă termenul de 90 de zile în care reclamantul ar fi trebuit să depună cererea de plată la pârât, deşi nu era în posesia efectivă a titlului din care izvora dreptul său de creanţă.

Or, odată cu depunerea cererii de plată, reclamantul trebuia să depună şi titlul din care izvorăşte dreptul de creanţă invocat, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, obligaţie imposibil de executat de vreme ce reclamantul nu se afla încă în posesia acestui titlu.

Ca atare, din punctul său de vedere, termenul de 90 de zile se calculează de la data comunicării deciziei menţionate mai sus, reclamantul fiind în termenul legal atunci când a trimis cererea către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În concluzie, instanţa de fond, în mod greşit a interpetat prevederea legală, dând valenţa tezei potrivit căreia, termenul se calculează de la data pronunţării şi nu de la data comunicării deciziei penale definitive.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, considerând că prima instanţă, raportat la susţinerile părţilor şi la probatoriul administrat în cauză, a interpretat în mod corect dispoziţiile legale incidente speţei, respectiv art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, constatând că recurentul-reclamant a formulat critici de nelegalitate care se cirmcumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. şi a dezvoltat argumentele pentru care a apreciat că pronunţarea hotărârârii recurate a fost dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente speţei, respectiv art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015.

2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a investit instanţa de contencios administrativ cu anularea Deciziei nr. 22204/08.01.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care s-a respins ca tardiv formulată cererea de plată nr. x/18.09.2019.

Prima instanţă a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare, ca nefondată, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă, în speţă, de la 06.02.2019, data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti reprezentată de decizia penală nr. 51/A/06.02.2019 a Curţii de Apel Oradea.

Criticile de nelegalitate formulate împotriva sentinţei primei instanţe au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi au vizat interpretarea greşită dată prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015, recurentul-reclamant susţinând că dreptul său de creanţă a luat naştere la data comunicării deciziei penale nr. 51/A/2019 a Curţii de Apel Oradea (23.07.2019) şi nu la data pronunţării acesteia (06.02.2019).

Înalta Curte va respinge criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, reţinând că instanţa de fond a interpretat în mod corect dispoziţiile legale incidente speţei, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015:

"(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Înalta Curte reţine că analiza cererii de plată s-a realizat de către autoritatea pârâtă ţinându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment (când dreptul de creanţă s-a născut anterior acestui moment), respectiv de la data naşterii dreptului de creanţă (când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment), termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială şi norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin încheierea din data de 16.02.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul Sibiu, devenind definitivă la data de 17.03.2017.

Însă, în raport de exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal şi de soluţionarea acesteia în mod definitiv prin decizia penală nr. 51/A/2019 din 06.02.2019 a Curţii de Apel Oradea, Înalta Curte reţine că, în cauză, ne regăsim în prezenţa unui drept de creanţă născut ulterior deschiderii procedurii de faliment, respectiv la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti menţionată anterior.

În consecinţă, termenul de 90 de zile stabilit expres şi imperativ de art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, pentru depunerea cererii de plată s-a împlinit la data de 06.05.2019, cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora termenul legal de decădere de 90 de zile se calculează de la data comunicării deciziei penale nr. 51/A/2019 a Curţii de Apel Oradea, motivat de faptul că odată cu depunerea cererii de plată trebuia să depună şi titlul din care izvorăşte dreptul de creanţă invocat, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, obligaţie imposibil de executat de vreme ce nu se afla încă în posesia acestui titlu.

În acest sens, sunt relevante dispoziţiile art. 522 alin. (1) C. proc. pen., care arată în mod lămuritor care este data rămânerii definitive a hotărârilor penale, cât şi art. 553 alin. (1) acelaşi Cod, care prevede că decizia penală este definitivă şi poate fi pusă în executare la momentul pronunţării sale, iar nu de la comunicarea sa.

Aşadar, comunicarea hotărârii judecătoreşti prezintă relevanţă pe tărâm probator în privinţa cuantumului sumelor datorate cu titlu de despăgubiri, iar nu în ceea ce priveşte stabilirea momentului naşterii dreptului de creanţă.

Faţă de dispoziţiile art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora "(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate. (3) În cazul imposibilităţii de prezentare a înscrisurilor justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate prezenta fie copii ale acestora, fie o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. În cerere se va preciza motivul imposibilităţii depunerii lor în copie legalizată. Aceste documente vor fi verificate cu evidenţele preluate de Fond de la asigurătorul aflat în faliment.", Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant avea posibilitatea de a depune cererea de plată în termenul de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, indicând în cuprinsul cererii motivul imposibilităţii depunerii hotărârii judecătoreşti, respectiv lipsa comunicării acesteia.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la FGA după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată nr. 22204/08.01.2020 este legală, iar criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant nu sunt în măsură să conducă la casarea sentinţei atacate.

2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamantul A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 646 din 20 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.