FGA claim for inflation indexation and statutory interest barred by 90-day peremptory deadline for post-bankruptcy insurance claims

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei FGA nr. 21980/23.11.2019 prin care s-a respins cererea de plată nr. x/08.10.2019, cu privire la sumele reprezentând dobânzi legale şi actualizarea cu rata indicelui de inflaţie, conform deciziei penale nr. 73/A/25.01.2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2017.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 443 din 19 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea promovată de reclamanta A. şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor să plătească reclamantei dobânda legală şi actualizarea cu rata inflaţiei pentru suma acordată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 443 din 19 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei, formulată de reclamantă împotriva Deciziei FGA nr. 21980/23.11.2019, ca nefondată.

Recurentul-pârât a susţinut că, în raport de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, soluţia pronunţată nu este prevăzută de lege, apreciind că instanţa de fond nu ar fi putut obliga FGA la plata oricăror sume fără să anuleze în prealabil actul administrativ prin care se constată că acele sume nu sunt datorate.

A apreciat că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie acestea sunt contradictorii. A făcut referire la raţionamentul instanţei de fond potrivit căruia, dacă o sumă este datorată de către asigurătorul în faliment în baza unei hotărâri judecătoreşti, FGA nu ar fi în drept să analizeze dacă respectivul debit constituie creanţa de asigurare, căci în caz contrar ar fi privată reclamanta de drepturile legale.

În continuare, a apreciat că este incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând încălcarea principiului contradictorialităţii corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, prevăzute de art. 14 şi art. 224 din C. proc. civ.. În acest sens, a arătat că nicicând pe parcursul soluţionării procesului, nu s-au invocat şi nici nu s-au pus în discuţia contradictorie a părţilor eventuale critici pe natura dobânzii legale (dacă se circumscrie noţiunii de creanţă de asigurări) şi, în ce măsura aceasta constituie creanţe de asigurări sau nu.

Prin notele de şedinţă depuse la termenul din 19.06.2020 pârâtul, pentru a putea formula apărări în consecinţă şi a verifica incidenţa dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 85/2014, a solicitat instanţei de fond să îi pună în vedere reclamantei să cuantifice efectiv suma pe care o solicită şi modalitatea de calcul, având în vedere că nu se precizează pentru ce perioadă se solicită actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi acordarea dobânzii legale.

A învederat că prin Decizia nr. 21980/23.11.2019, FGA a respins cererea de plată pentru două considerente: tardivitatea depunerii cererii şi, respectiv, pentru faptul că sumele solicitate cu titlu de dobânzi legale nu constituie creanţe de asigurări.

Instanţa nu s-a pronunţat şi nu a înţeles să analizeze decât primul caz, cel al tardivităţii depunerii cererii de plată, justificând că în măsura în care se solicita debitul principal nu ar fi nevoie să se solicite şi plata accesoriilor, fără însă a face nicio analiză cu privire la cel de-al doilea motiv de respingere a cererii de plată argumentat pe larg în paginile 2 si 3 ale deciziei FGA.

Prin urmare, a apreciat că refuzul instanţei de a analiza apărările sale şi motivarea din cuprinsul deciziei FGA constituie o denegare de dreptate, sentinţa pronunţată neconţinând nicio motivare cu privire la înlăturarea susţinerilor sale privind calificarea dobânzii legale ce poate fi valorificată doar prin înscriere la masa credală conform art. 75 din Legea nr. 85/2014. Astfel, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de fond înlăturând primul motiv de respingere din Decizia FGA (depunerea tardivă a cererii de plată privind plata dobânzii legale), a reţinut că prin cererea depusă iniţial s-ar fi solicitat toate sumele datorate în baza deciziei penale nr. 73/A/25.01.2019.

A arătat că intimata-reclamantă a investit FGA cu două cereri de plată diferite. Din cuprinsul cererii de plată iniţiale nu rezultă că aceasta a solicitat şi actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, respectiv acordarea dobânzii legale nici nu s-a precizat perioada pentru care se solicită dobânda, iar FGA este ţinut de principiul disponibilităţii, respectiv nu ar fi putut acorda o sumă mai mare decât s-a solicitat fiind ţinut de obiectul cererii de plată.

Raţionamentul instanţei de fond potrivit căruia FGA nu ar fi îndrituit să verifice natura sumelor solicitate de petenţi în baza unor titluri judecătoreşti este contrazis de actele emise chiar în aplicarea Legii nr. 213/2015 (art. 29 din Norma ASF nr. 16/2015), legiuitorul anticipând că nu orice sume şi-ar găsi izvorul într-un titlu executoriu ar putea fi calificate drept creanţe de asigurări.

De asemenea, argumentaţia reţinută de instanţa de fond potrivit căreia nu ar fi necesară investirea FGA cu un capăt de cerere privind acordarea dobânzii încalcă atât prevederile art. 14 din Legea nr. 213/2015 cât şi art. 9 alin. (2) şi art. 194 C. proc. civ. (prin asimilare), deoarece FGA era limitat în soluţionarea cererii de plată de limitele investirii.

Alte critici, tot din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au vizat greşita calificare a dobânzii legale drept creanţă de asigurări, recurentul-pârât prezentând ample consideraţii pe această chestiune de drept. A făcut referire la practica judecătorească cristalizată la nivelul Curţii de Apel Bucureşti şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că penalităţile de întârziere, dobânzile legale şi cheltuielile de judecată nu constituie creanţe de asigurări.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că motivele de nelegalitate invocate nu sunt incidente speţei.

A susţinut că nu era necesară emiterea unei noi decizii de către recurentă, aceasta trebuia doar să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv decizia penală nr. 73/25.01.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2017, prin care FGA deja a fost obligat şi la plata sumelor reprezentând dobânda legală şi actualizarea cu rata indicelui de inflaţie, până în momentul plăţii. Nu a formulat o cerere nouă către FGA, ci a solicitat pârâtului plata integrală a sumelor la care a fost obligat conform deciziei penale.

În mod just prima instanţă a constatat că recurentul nu este îndrituit să verifice natura sumelor solicitate în baza unui titlu judecătoresc.

Nu pot fi primite nici alegaţiile recurentului în legătură cu faptul că sumele solicitate nu ar fi fost determinate, că nu s-ar fi respectat principiul contradictorialităţii sau al dreptului la apărare, deoarece intimata-reclamantă a solicitat plata sumelor reprezentând actualizarea acestota cu indicele de inflaţie şi dobânzile aferente din momentul precizării constituirii de parte civilă (13.12.2017), până la data plăţii (26.08.2019).

În concluzie, hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, instanţa de fond a aplicat corect normele de drept material arătate în cuprinsul hotărârii, şi a analizat textele legale invocate de recurentă.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte starea de fapt care a condus la situaţia litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că la data de 22.08.2016 a avut loc evenimentul rutier, în urma căruia a fost vătămată intimata-reclamanta A., care s-a constituit parte civilă în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Arad.

Prin decizia penală definitivă nr. 73/A/25.01.2019 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2017, intimata-reclamantă A. a obţinut de la partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A. creanţa în cuantum total de 18.118,64 RON daune materiale, actualizată cu indicele de inflaţie de la data constituirii de parte civilă, până la data plăţii, 30.000 euro daune morale şi 1000 RON cheltuieli de judecată.

La data de 15.03.2019, intimata-reclamantă a investit FGA cu cererea de plată nr. x prin care a solicitat cu titlu de despăgubiri sumele de 18.118,64 RON daune materiale, 30.000 euro daune morale şi 1000 RON cheltuieli de judecată, cererea fiind soluţionată conform OP nr. x/26.08.2019 şi OP nr. x/26.08.2019.

Ulterior, la data de 08.10.2019, intimata-reclamantă a formulat cererea de plată înregistrată sub nr. x prin care a solicitat plata sumelor reprezentând actualizarea debitelor cu indicele de inflaţie şi dobânzile aferente din momentul precizării constituirii de parte civilă (13.12.2017), până la data plăţii (26.08.2019).

Prin Decizia nr. 21980/23.11.2019, pârâtul Fondul de Garantare a respins cererea de plată nr. x/08.10.2019, în principal, ca tardiv formulată, prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 213/2015, iar în subsidiar, pentru motivul că sumele solicitate nu sunt creanţe de asigurare, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu prevederile art. 80 din Legea nr. 85/2016.

Prima instanţă a considerat că interpretarea FGA este extrem de restrictivă şi privează reclamanta de drepturi legale, acordate prin decizia penală definitivă. A apreciat că a impune o nouă cerere în termen legal pentru dobânzi si rata inflaţiei este un formalism excesiv, în condiţiile în care cererea principală făcea trimitere la termenii de plată conform deciziei penale definitive nr. 73/A/25.01.2019. În consecinţă, a admis acţiunea promovată de reclamanta A. şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor să plătească reclamantei dobânda legală şi actualizarea cu rata inflaţiei pentru suma acordată.

Înalta Curte va analiza cu prioritate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de fond înlăturând primul motiv de respingere din Decizia FGA (depunerea tardivă a cererii de plată privind plata dobânzii legale), a reţinut că prin cererea depusă iniţial s-ar fi solicitat toate sumele datorate în baza deciziei penale nr. 73/A/25.01.2019.

În acord cu susţinerile recurentului-pârât, Înalta Curte observă că cele două cereri de plată formulate de intimata-reclamantă sunt distincte, având obiecte diferite. Prin cererea de plată iniţială nr. 5571/15.03.2019 se cere plata creanţei principale, specificându-se expres sumele solicitate, cum s-a dispus prin decizia penală nr. 73/A/25.01.2019 a Curţii de Apel Timişoara şi, nicăieri în cuprinsul acestei cereri, nu se solicită şi sumele reprezentând actualizarea debitului cu rata inflaţiei, respectiv acordarea dobânzii legale.

În speţă, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 14 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"(2) Cererea de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se comunică Fondului, direct sau prin mandatarii acestuia, la sediu sau prin poştă, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului, cu anexarea înscrisurilor justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate; dacă cererea de plată priveşte mai multe dosare de daună sau contracte de asigurare, potenţialul creditor de asigurare anexează o evidenţă conţinând datele de identificare şi sumele aferente fiecărui dosar de daună/contract de asigurare, precum şi orice documente relevante, dacă este cazul.

(4) Cererea de plată conţine cel puţin următoarele informaţii: datele de identificare şi de contact ale petentului şi, dacă este cazul, ale mandatarului acestuia, cuantumul sumei solicitate, datele de identificare ale contractului de asigurare şi, dacă este cazul, ale dosarului de daună deschis de asigurător, modalitatea în care doreşte să se efectueze plata; modelele cererilor de plată privind acordarea despăgubirilor/indemnizaţiilor, respectiv privind acordarea restituirii de primă se stabilesc prin reglementări emise în aplicarea prezentei legi."

În raport de dispoziţiile anterior redate, dar şi de continutul primei cereri de plată în care s-a menţionat expres cuantumul sumelor solicitate, fără a se solicita şi actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, respectiv acordarea dobânzii legale, Înalta Curte constată că este greşită interpretarea primei instanţe potrivit căreia pârâtul FGA trebuia să înţeleagă că nu mai este necesară o nouă cerere pentru dobânzi şi rata inflaţiei, atâta timp cât decizia penală definitivă nr. 73/A/25.01.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Timişoara prevedea creanţa de plată şi obligaţia de actualizare cu rata inflaţiei şi de plată a dobânzii legale din data de 08.03.2018, iar partea a cerut plata conform acestei decizii.

Aşadar, cea de-a doua cerere de plată nr. x este distinctă de prima şi, în raport cu data depunerii la FGA, respectiv 08.10.2019, este tardivă. În acest sens, din actele dosarului, reiese că a fost încălcat termenul legal de 90 de zile, termen de decădere expres prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 potrivit căruia:

"(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.(...)"

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin încheierea din data de 16.02.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul Sibiu, devenind definitivă la data de 17.03.2017.

Însă, în raport de exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal şi de soluţionarea acesteia în mod definitiv prin decizia penală nr. 73/A/25.01.2019 a Curţii de Apel Timişoara, Înalta Curte reţine că, în cauză, ne regăsim în prezenţa unui drept de creanţă născut ulterior deschiderii procedurii de faliment, respectiv la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti menţionată anterior.

În consecinţă, termenul de 90 de zile stabilit expres şi imperativ de art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015, pentru depunerea cererii de plată înregistrată cu nr. x s-a împlinit la data de 26.04.2019, cum în mod corect a reţinut Fondul de Garantare prin Decizia nr. 21980/23.11.2019.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la Fondul de Garantare după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se admiterea recursului, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit întemeiat.

Cât priveşte celelalte critici de nelegalitate, Înalta Curte observă că acestea vizează fondul cererii de plată, recurentul-reclamant criticând hotărârea primei instanţe datorită faptului că nu s-au invocat şi nici nu s-au pus în discuţia contradictorie a părţilor eventuale critici pe natura dobânzii legale (dacă se circumscrie noţiunii de creanţă de asigurări) şi, în ce măsură aceasta constituie creanţe de asigurări sau nu, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu prevederile art. 80 din Legea nr. 85/2016.

Prin urmare, având în vedere soluţia ce urmează să se pronunţe în cauză, în raport de reţinerea tardivităţii cererii de plată, sentinţa atacată nu va fi analizată din perspectiva criticilor de nelegalitate care vizează fondul cererii de plată, cu privire la greşita calificare a dobânzii legale drept creanţă de asigurări.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat şi, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va dispune admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În temeiul art. 452 C. proc. civ., va obliga intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-pârât în cuantum de 200 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 443 din 19 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamanta la plata către recurentul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.