Validity of license revocation based on withdrawal of intelligence service authorization for failure to meet citizenship conduct requirements

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, a solicitat instanţei anularea Dispoziţiei Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 cu privire la anularea licenţei de funcţionare nr. x din 15.04.2005, restituirea în original a licenţei de funcţionare nr. x/15.04.2005 şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare nr. 991483/03.04.2014, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 199 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi în rejudecare anularea Dispoziţiei Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 cu privire la anularea licenţei de funcţionare nr. x din 15.04.2005, restituirea în original a licenţei de funcţionare nr. x/15.04.2005 şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare nr. 991483/03.04.2014, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a reluat susţinerile cu privire la faptul că dispoziţia nu este clară, că reprezintă un act administrativ ambiguu, în preambulul căruia nu este precizat motivul pentru care s-a retras avizul prealabil. În acest sens, a arătat că deşi se menţionează iniţial, în mod corect, că activitatea societăţii pentru care a primit aviz este de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, totuşi ca temei legal al dispoziţiei de anulare a licenţei de funcţionare este indicat art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301, act normativ care face referire la activităţi de pază şi protecţie.

Prima critică adusă, în concret, sentinţei recurate este aceea că, în mod eronat, s-a reţinut faptul că "din întreaga economie a H.G. reiese că referirea la societatea specializată de pază şi protecţie are în vedere o accepţie lato sensu, referindu-se la toate societăţile licenţiate în temeiul Legii nr. 333/2003, trimiterea fiind realizată în integralitate la prevederile art. 62 alin. (1) din lege, deci inclusiv 62 alin. (1) lit. d)", instanţa citând doar parţial prevederile legale prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. d), respectiv a omis să menţioneze faptul că anularea licenţei de funcţionare se face la săvârşirea "unor infracţiuni în legătură cu activitatea acestor societăţi", ceea ce nu este cazul în această speţă, infracţiunile de care a fost acuzat administratorul neavând legătură cu activitatea societăţii.

O altă critică vizează reţinerea greşită a instanţei cu privire la faptul că reclamanta nu a înţeles să conteste şi operaţiunea administrativă a retragerii avizului conform al SRI. Arată că reclamanta nu a avut niciodată acces la acest document şi, de asemenea, nu este de natură să fie obligată să obţină, pe cale separată, declasificarea pretinselor informaţii cărora li s-ar fi atribuit un nivel sau altul de secretizare ci, dimpotrivă, conform art. 249 noul C. proc. civ., revine pârâtului, obligaţia de a convinge instanţa de judecată de justeţea dispoziţiei sale. Dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului presupune un echilibru în plan procesual care, în speţă, nu ar exista dacă pârâtul va refuza să prezinte dovezi care să justifice soluţia pe care a adoptat-o.

Totodată, prima instanţă a făcut o confuzie majoră între motivarea unei decizii şi indicarea unui temei legal, pe care s-ar fi motivat acea decizie. Instanţa a reţinut că "motivul adoptării actului este necesar să transpară clar din oricare din înscrisurile care formează actul lato sensu, ca de pilda în speţă referatul cu propunerea de anulare, ca operaţiune administrativă, pregătitoare". Instanţa în mod greşit a reţint acest lucru, neavând în vedere faptul că orice act administrativ trebuie să fie motivat în scris, nu prin alte documente adiacente.

În continuare, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii.

Făcând referire la obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., a arătat că decizia atacata omite cu bună ştiinţă probe aflate la dosarul cauzei, pentru a îşi argumenta raţionamentul de admitere a apelului formulat de reclamant.

A menţionat că, în practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

În cauză, instanţa a invocat în mod parţial probele, încercând răsturnarea situaţiei din fond prin reţinerea parţială a probelor administrate în fond, omiţând o parte a probelor administrate, doar pentru a putea motiva admiterea apelului.

În esenţă, a invocat o nemotivarea a hotărârii, o motivarea superficială în care s-a reţinut parţial probatoriul, pentru motivarea în mod netemeinic a admiterii apelului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În mod judicios, a reţinut instanţa de fond că reclamanta nu a înţeles să conteste şi operaţiunea administrativă a retragerii avizului conform al SRI de către acesta din urmă, întemeiat pe dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa fiind competentă să se pronunţe şi asupra acesteia, cu condiţia să fi fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, cu conturarea în consecinţă a cadrului procesual atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv.

Dată fiind retragerea avizului prealabil, în acord cu prima instanţă, a considerat că în mod temeinic şi legal a fost emisă Dispoziţia Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 prin care s-a dispus anularea licenţei de funcţionare nr. x din 15.04.2005, deţinută de societatea S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012, având în vedere că, potrivit art. 19 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 333/2003 retragerea avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii poate constitui temei pentru anularea licenţei de funcţionare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 5 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Dispoziţiei Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 cu privire la anularea licenţei de funcţionare nr. x din 15.04.2005, restituirea în original a licenţei de funcţionare nr. x/15.04.2005 şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare nr. 991483/03.04.2014.

Societatea S.C. A. a fost licenţiată de I.G.P.R. - Direcţia de Ordine Publică sub nr. x/15.04.2005, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, având ca administratori pe B., avizat cu avizul nr. x/23.12.2013 şi C. avizat cu avizul nr. x din 23.12.2013, respectiv director tehnic pe D. avizat cu avizul nr. x/23.12.2013.

Având în vedere că faţă de administratorul societăţii, B., s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. x/01.12.2015 în dosarul nr. x, acesta fiind cercetat pentru infracţiuni contra siguranţei statului, prin Dispoziţia nr. 460481 din 12.04.2106 a Şefului Inspectoratului Judeţean Covasna s-a dispus retragerea avizului nr. x/23.12.2013 acordat numitului B., întrucât acesta nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, privitoare la buna conduită cetăţenească.

Constatându-se că nu mai sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, Serviciul Român de Informaţii a comunicat retragerea avizului prealabil acordat S.C. A. S.R.L., iar ca urmare a retragerii avizului prealabil, a fost emisă Dispoziţia Directorului de Ordine Publică nr. 147688 din 18.05.2016, prin care s-a dispus anularea licenţei de funcţionare nr. x din 15.04.2015, deţinută de societatea S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012.

Analizând motivul de recurs circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauza de faţă. Potrivit acestor dispoziţii, casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei."

Deşi recurenta-reclamantă a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, Înalta Curte observă că această critică este pur formală, nefiind prezentate şi dezvoltate care sunt aceste motive contradictorii.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a invocat o nemotivare a hotărârii, fără arătarea motivelor şi a probelor cauzei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., susţinând că decizia atacată omite cu bună ştiinţă probe aflate la dosarul cauzei.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

De asemenea, judecătorul fondului a prezentat argumentele care l-au determinat să respingă acţiunea ca nefondată într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, vor fi înlăturate criticile recurentei-reclamante cu referire la faptul că decizia atacată omite cu bună ştiinţă probe aflate la dosarul cauzei, nefiind indicate, în concret, care sunt acele probe omise sau ignorate de către prima instanţă la care se face referire.

Celelalte critici expuse de recurenta-reclamantă se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

O parte din criticile recurentei-reclamante au vizat faptul că Dispoziţia Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 este un act administrativ ambiguu, că nu este clară deoarece, deşi se menţionează iniţial, în mod corect, că activitatea societăţii pentru care a primit aviz este de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, totuşi, ca temei legal al dispoziţiei de anulare a licenţei de funcţionare, este indicat art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301, act normativ care face referire la activităţi de pază şi protecţie.

Înalta Curte va înlătura aceste critici, motivat de faptul că Societatea S.C. A. a fost licenţiată de I.G.P.R. - Direcţia de Ordine Publică sub nr. x/15.04.2005, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. În baza acestui act normativ sunt licenţiate şi societăţile specializate în sisteme de alarmare împotriva efracţiei, cum este cazul recurentei-reclamante, astfel cum reiese din prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 conform cărora:

"(1) Persoanele fizice sau juridice pot desfăşura activităţi de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, numai pe baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, prelungită la fiecare 3 ani, şi cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii, eliberat în termen de 30 de zile."

Or, atât Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cât şi Anexa la această H.G. sunt aplicabile speţei, fiind corectă reţinerea primei instanţe în sensul că "din întreaga economie a H.G. reiese că referirea la societatea specializată de pază şi protecţie are în vedere o accepţie lato sensu, referindu-se la toate societăţile licenţiate în temeiul Legii nr. 333/2003, trimiterea fiind realizată în integralitate la prevederile art. 62 alin. (1) din lege, deci inclusiv 62 alin. (1) lit. d)".

Prin urmare, nu pot fi reţinute ca motive de nulitate/neclaritate ale dispoziţiei de anulare a licenţei de funcţionare indicarea ca temei legal a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012, astfel cum susţine recurenta-reclamantă.

Potrivit art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012 "Anularea licenţei de funcţionare a societăţii specializate de pază şi protecţie, în cazurile prevăzute la art. 62 alin. (1) din Lege sau ca urmare a retragerii avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii, se dispune de către Inspectoratul General al Poliţiei Române sau, după caz, de către instanţa de judecată."

În cauză este de necontestat faptul că Serviciul Român de Informaţii a retras avizul prealabil acordat, întrucât faţă de administratorul societăţii B., s-a emis mandatul de arestare preventivă, nemaifiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, privitoare la buna conduită cetăţenească, ceea ce a condus la anularea licenţei de funcţionare de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În mod corect a reţinut prima instanţă că societatea reclamanta nu a înţeles să conteste şi operaţiunea administrativă a retragerii avizului conform al SRI de către acesta din urmă, întemeiat pe dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, şi că în aceste condiţii, nu se poate analiza aspectul nemotivării, în cuprinsul actului administrativ, a operaţiunii administrative ce a determinat pierderea dreptului reclamantei de a obţine/deţine licenţa, decizia fiind motivată din perspectiva retragerii licenţei, anume pentru neîntrunirea cerinţei legale din cuprinsul art. 31 alin. (1) al legii (fost art. 34).

Ca urmare, hotărârea instanţei de fond, prin care a fost menţinută Dispoziţia Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016, prin care s-a anulat licenţa de funcţionare nr. x din 15.04.2005, a fost emisă cu respectarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, criticile formulate de recurenta-reclamantă nefiind în măsură să conducă la casarea sentinţei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 199 din 1 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.