Judicial disciplinary liability: limits of administrative review of substantive case-law reasoning and curable procedural omissions in payment orders

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26.11.2015 reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B. şi C., anularea Rezoluţiei din 05.10.2015 emisă în dosarul nr. x/2947 aflat pe rolul Inspecţiei Judiciare prin care s-a dispus clasarea sesizării societăţii reclamante în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2014 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 150 din 9 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B. şi C., ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că sentinţa este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

După redarea considerentelor sentinţei atacate şi a obiectului cauzei, criticile de nelegalitate formulate au vizat reţinerile instanţei de fond conform cărora societatea nu a făcut dovada încălcării de către judecătorii investiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a normelor de drept material sau procesual, deoarece criticile formulate vizează raţionamentul logico-juridic al magistratului, iar acest raţionament nu poate fi cenzurat în cadrul verificărilor administrative.

În continuare, recurenta-reclamantă a prezentat împrejurările din care, în opinia sa, rezultă fără echivoc, existenţa abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 cu privire la judecătorii investiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Astfel, a arătat că instanţa a respins ca neîntemeiate apărările formulate de societate, prin denaturarea stării de fapt şi interpretarea abuzivă a contractului, contrar normelor de interpretare a contractului prevăzute la art. 1266 si urm. din C. civ. român.

În plus, instanţa a respins ca neîntemeiata excepţia de neexecutare a contractului invocată de societate, iar din motivare rezultă fără echivoc exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, prin nerespectarea normelor de drept material privind interpretarea contractului, referindu-se în mod special la cele prevăzute la art. 1 266 alin. (1) si art. 1267 C. civ., cât şi a celor privind excepţia de neexecutare prevăzute la art. 1556 C. civ.

De asemenea, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la apărarea privind neconformitatea Documentaţiei DTAC sub aspectul valorii investiţiei. Valoarea lucrărilor trecută în devizul estimativ inclus în faza DTAC predată, nu era corectă, fiind subevaluate.

A mai invocat faptul că magistraţii nu au stabilit, prin sentinţa pronunţată, termenul de plată al sumei stabilite, termen obligatoriu prevăzut la art. 1021 C. proc. civ. alin. (1)-(3), pronunţând astfel o hotărâre lovită de nulitate absolută conform art. 174 si urm. C. proc. civ., în baza căreia societatea a fost executată silit.

Este netemeinică si nelegală reţinerea instanţei de fond în sensul că dacă în dispozitivul sentinţei civile nr. 3676/2015 nu se menţionează termenul de plată această împrejurare nu este de natură să conducă la existenţa abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât acest termen are o reglementarea legală, iar omisiunea menţionării acestuia în dispozitivul hotărârii pronunţate reprezintă o omisiune vădită ce poate fi îndreptată în procedura prevăzută de art. 442 C. proc. civ.

Executarea silită a început şi s-a finalizat fără ca această sentinţă să fie comunicată în mod legal societăţii, la sediul procesual ales indicat, comunicarea la sediul societăţii fiind nelegală şi echivalând cu o necomunicare a sentinţei.

A mai precizat că deşi sentinţa civilă este lovită de nulitate, nu are nicio modalitate legală de invocare şi constatare a nulităţii ei deoarece sentinţa a fost pronunţată în procedura specială a ordonanţei de plată, este definitivă, iar prin contestaţia la executare se pot invoca doar neregularităţi privind procedura de executare şi cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior rămânerii definitive a ordonanţei de plată, astfel cum prevede limitativ art. 1024 alin. (2) C. proc. civ.

A criticat şi reţinerea instanţei de fond privind împrejurarea că societatea nu a identificat şi precizat expres care sunt normele de drept material sau procesual încălcate de magistrat. Astfel, aşa cum rezultă şi din contestaţia depusă, a arătat că normele de drept material şi procesual încălcate de către magistraţi sunt: art. 1266 alin. (1), art. 1267 si art. 1566 din C. civ., art. 1021 din C. proc. civ.

De asemenea, a considerat netemeinică şi nelegală reţinerea instanţei de fond conform căreia criticile subscrisei vizează raţionamentul logico-juridic al judecătorului şi astfel nu fac obiectul cercetării administrative, întrucat se încalcă independenţa judecătorului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar pe fond, admiterea cererii şi desfiinţarea Rezoluţiei din 05.10.2015 emisă în dosarul nr. x/2947 al Inspecţiei Judiciare şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, a arătat că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa recurată că, în speţă, soluţia administrativă de clasare a sesizării dispusă prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare este legală şi temeinică, nereţinându-se încălcări ale dispoziţiilor legale care să justifice declanşarea procedurii disciplinare împotriva magistraţilor pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 5 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară sub nr. x/2015, recurenta-reclamantă a solicitat începerea şi efectuarea cercetării disciplinare împotriva doamnei judecătoare C. şi împotriva domnului judecător B. din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2015, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 3676/15.04.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Sesizarea recurentei-reclamante a fost clasată prin Rezoluţia din 05.10.2015 emisă în dosarul nr. x/2947, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu au fost identificate elemente care să releve săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluţiei din 05.10.2015 emisă în dosarul nr. x/2947, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată de prima instanţă care a reţinut, în esenţă, că soluţia administrativă de clasare a sesizării, dispusă prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare, este legală şi temeinică, şi că toate criticile formulate sunt nefondate.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, recurenta-reclamantă reluând susţinerile din sesizare, fiind nemulţumită de soluţia de clasare şi de soluţia pronunţată de prima instanţă.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulţumită de neîmpărtăşirea punctului său de vedere, de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi priveşte pe magistraţii judecători ce au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

"exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Totodată, la art. 991alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege sunt definite noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă.

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraţilor, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de faţă.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă critică sentinţa pentru aplicarea greşită a legii materiale, considerând netemeinică şi nelegală reţinerea instanţei de fond conform cărora societatea nu a făcut dovada încălcării de către judecătorii investiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a normelor de drept material sau procesual, precum şi reţinerea potrivit căreia criticile formulate vizează raţionamentul logico-juridic al magistraţilor, iar acest raţionament nu poate fi cenzurat în cadrul verificărilor administrative.

Instanţa de control judiciar observă că nemulţumirea recurentei-reclamante care s-a materializat prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare o reprezintă chiar soluţia pronunţată de judecători prin sentinţa civilă nr. 3676/15.04.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca. În acest dosar, a fost modificată în parte încheierea civilă nr. 12053/18.11.2014 pronunţată în dosarul x/2014 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în sensul admiterii cererii formulate de către creditoarea D. S.R.L. în contradictoriu cu S.C. A. S.A. şi s-a dispus obligarea acestei la plata către creditoarea-reclamantă a sumei de 180.051,63 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/13.03.2013, emisă în baza contractului de prestări servicii de proiectare nr. 7698/25.10.2011 şi penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului restant de la data de 28.03.2013 şi până la plata efectivă a debitului.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că Inspecţia Judiciară a efectuat toate verificările necesare însă, în raport cu atribuţiile sale legale, în limitele şi cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, potrivit cărora hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale; dar şi ţinând cont de dispoziţiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeaşi Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

În concret, o parte din criticile invocate de recurenta-reclamantă au vizat operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt de către magistraţi, motivarea soluţiei prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neexecutare a contractului invocată de societate, nepronunţarea cu privire la apărarea formulată de societate privind neconformitatea documentaţiei DTAC sub aspectul valorii investiţiei.

În deplin acord cu menţiunile din rezoluţia de clasare şi cu reţinerile judecătorului fondului, Înalta Curte constată că aceste nemulţumiri, exprimate de recurenta-reclamantă în cuprinsul sesizării, excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecţiei Judiciare în ceea ce priveşte modul în care magistraţii menţionaţi în prezenta cauză care au pronunţat SC nr. 3676/15.04.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin urmare, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

Înalta Curte nu poate primi nici celelalte criticile cu privire la faptul că prima instanţă nu a reţinut împrejurările care, în opinia recurentei-reclamante ar dovedi, fără echivoc, existenţa abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, respectiv: nestabilirea prin sentinţa civilă nr. 3676/2015 a termenului de plată al sumei, menţiune obligatorie prevăzută de art. 1021 C. proc. civ. şi faptul că executarea silită a început şi s-a finalizat fără ca sentinţa să fie comunicată legal, la sediul procesual ales, indicat prin întâmpinare şi nu la sediul societăţii.

În acest sens, sunt corecte reţinerile primei instanţe în sensul că termenul de plată prevăzut de art. 1022 alin. (3) din C. proc. civ. are o reglementare legală, Înalta Curte constată că potrivit acestei reglementări "Termenul de plată prevăzut la alin. (1) şi (2) nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei", precum şi faptul că această omisiune poate fi îndreptată potrivit dispoziţiilor art. 442 C. proc. civ.:

"Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere", însă recurenta-reclamantă nu a înţeles să formuleze o cerere în acest sens.

În ceea ce priveşte critica că executarea silită a început şi s-a finalizat fără ca sentinţa nr. 3676/2015 să fie comunicată legal, la sediul procesual ales indicat prin întâmpinare şi nu la sediul societăţii, Înalta Curte reţine pe de o parte că nu intră în atribuţiile judecătoriilor comunicarea hotărârilor judecătoreşti, iar pe de altă parte că, deşi senţinţa a fost comunicată la sediul societăţii la data de 20.07.2015, recurenta-reclamantă şi-a exercitat drepturile procesuale, formulând la data de 29.07.2015 contestaţie la executare, astfel cum reiese de la dosarului de fond nr. x/2015

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, nu pot fi identificate elemente de natură să conducă la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, prima instanţă făcând o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 150 din 9 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.