Disciplinary sanction against judicial bailiff: applicability of special disciplinary procedure and scope of professional integrity obligations

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.10.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, anularea Hotărârii nr. 8/26.06.2015 adoptată de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a Hotărârii nr. 19/25.09.2015 adoptată de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti.

1.2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 94 din 22 aprilie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului şi a anulat Hotărârea nr. 8/26.06.2015 şi Hotărârea nr. 19/25.09.2015.

Prin Decizia nr. 4496 din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul formulat de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin Colegiul Director împotriva sentinţei nr. 94 din 22 aprilie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015*.

1.3. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 66 din 28 martie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin Colegiul Director şi Uniunea Naţionala a Executorilor Judecătoreşti.

1.4. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 66 din 28 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac.

În esenţă, referitor la procedura susceptibilă de a fi aplicată procesului disciplinar, a arătat că prima instanţă în mod greşit a apreciat că procedura disciplinară se desfăşoară exclusiv după dispoziţiile art. 70-72 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, articolele fiind în mod evident lacunare şi conţinând dispoziţii generale. În acest sens, recurentul-reclamant a susţinut că procedura disciplinară trebuia desfăşurată conform art. 194-201 C. proc. civ., că Ordinul ministrului reprezintă un act administrativ inferior legii, iar valorificarea superioară a acestuia în raport cu legea, aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie privind previzibilitatea şi accesibilitatea legii şi celor ale art. 15 alin. (1) din Constituţie.

Referitor la incompatibilitatea membrului completului disciplinar executor judecătoresc B., prima instanţă în mod greşit a apreciat că nu i se poate aplica instituţia recuzării, în cadrul procesului disciplinar. Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 188/2000, care prevăd completarea legii cu dispoziţiile C. proc. civ., trebuia să se constate aplicabilitatea art. 42 din C. proc. civ., motivat de faptul că există un proces penal între părţile B. si A..

În continuare, recurentul-reclamant a criticat reţinerile instanţei de fond referitoare la pretinsa autosesizare a Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, arătând că nu a fost întocmit vreun act de autosesizare, act care trebuia să fie comunicat pentru opozabilitate persoanei vizate, iar în lipsa unui act sau a comunicării acestuia, pretinsa autosesizare apare ca fiind ilegală.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, referitor la pretinsa lipsa de critici la adresa stării de fapt reţinută şi la lipsa de critici faţă de elementele constitutive ale abaterii disciplinare, recurentul-reclamant a arătat că nu a înţeles vreodată, să combată faptul că a refuzat predarea dosarului execuţional nr. x/2013 către Colegiul Director, dar şi-a întemeiat refuzul pe faptul că, deşi se prevede în mod general la art. 54 lit. i) din Statutul UNEJ obligaţia de a răspunde în termenul stabilit la toate solicitările Camerei sau ale Uniunii, prevederea este în contradicţie cu considerentele ce privesc în mod special şi direct speţa, considerente evocate în Decizia nr. 810/2007 pronunţată de Curtea Constituţională:

"În acest sens, arată că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale criticate, controlul activităţii executorilor judecătoreşti, nu se exercită într-o cauză determinată, ci raportat la ansamblul activităţii." (considerente, paragraf nr. 6)

În concluzie, a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces (disciplinar) echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO şi art. 6 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări; intimata-pârâtă Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin Colegiul Director a invocat excepţia tardivităţii depunerii recursului, iar intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constatând că, în raport de criticile formulate în memoriu de recurs, s-a produs o eroare materială, atât în ceea ce priveşte indicarea de către recurentul-reclamant a numărului de dosar cât şi a numărului sentinţei recurate, apreciază că nu se impune discutarea excepţiei tardivităţii recursului invocată de către intimata-pârâtă Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin Colegiul Director.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti direct în recurs, Înalta Curte, având în vedere regulile procesuale care guvernează recursul cu referire la imposibilitatea modificării cadrului procesual în această fază, precum şi imperativul de a nu lipsi de eficacitate juridică o hotărâre judecătorească care, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., este obligatorie şi produce efecte juridice numai între părţi şi succesorii acestora, va califica excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca fiind o apărare pe fondul recursului şi o va avea în vedere la momentul examinării căii de atac.

2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Primul motiv de nelegalitate invocat se referă la procedura susceptibilă de a fi aplicată procesului disciplinar, recurentul-reclamant criticând modalitatea în care instanţa de fond a făcut distincţia între procedura aplicabilă abaterilor disciplinare şi cea desfăşurată în faţa instanţelor judecătoreşti. În acest sens, a susţinut că procedura disciplinară trebuia desfăşurată conform art. 194-201 C. proc. civ. şi nu exclusiv după dispoziţiile art. 70-72 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 aşa cum a apreciat prima instanţă.

În legătură cu această critică, Înalta Curte observă că acţiunea disciplinară împotriva executorilor judecătoreşti este reglementată de prevederile art. 48 din Legea nr. 188/2000, iar în conformitate cu dispoziţiile alin. (6) al acestui text de lege:

"Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabileşte prin regulamentul de aplicare a prezentei legi."

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, era cuprins în OMJ nr. 210/2001, la data efectuării cercetării disciplinare în prezenta cauză, şi reglementa în amănunt procedura de desfăşurare, aşa cum rezultă din prevederile art. 69 şi următoarele din acest act normativ.

Aşadar, susţinerile recurentului-reclamant, referitoare la incidenţa C. proc. civ., raportat la prevederile art. 72 din Legea nr. 188/2000, ce statuează că:

"prezenta lege se completează cu dispoziţiile C. proc. civ..", nu pot fi reţinute.

Textul de lege la care face referire recurentul-reclamant se aplică doar în măsura în care legea specială nu distinge, însă, în privinţa procedurii disciplinare a executorilor judecătoreşti, legiuitorul a stabilit reguli procedurale distincte şi precise, statuând atât asupra modalităţii de fixare a termenului, a citării, prezenţei şi ascultării părţilor şi a garantării dreptului la apărare, a administrării probelor şi a modalităţii de pronunţare a soluţiei, cât şi a căilor de atac.

În aceste condiţii, nu pot fi aplicate prevederile C. proc. civ., aşa cum a susţinut recurentul-reclamant, deoarece reglementările cu caracter special, cum este în speţă OMJ nr. 210/2001, derogă de la orice dispoziţii cu caracter general şi se aplică cu prioritate în materia pentru care au fost edictate.

Al doilea motiv de nelegalitate se referă la incompatibilitatea membrului completului disciplinar, executor judecătoresc B. şi la modalitatea de soluţionare a cererii de recuzare formulată, în acest sens, recurentul-reclamant apreciind că excepţia recuzării trebuia judecată, iar nu ignorată pe motiv că legea nu prevede, nefiind respectate garanţiile procesuale şi dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte observă că prin Hotărârea nr. 8/26.06.2015 Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat asupra cererii de recuzare respingând-o motivat. Totodată, considerentele hotărârii Consiliului de Disciplină au fost analizate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, care a concluzionat în acelaşi sens prin hotărârea nr. 19/25.09.2015.

Aşadar, nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că excepţia recuzării a fost ignorată şi nici cele privitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 42 C. proc. civ., fiind corectă reţinerea primei instanţe în sensul că nicio dispoziţie legală ce reglementează cercetarea şi acţiunea disciplinară nu prevede instituţia recuzării unui membru al Consiliului de disciplină, ci doar situaţia excepţională în care acest consiliu nu poate fi legal constituit din 3 membri, art. 61 alin. (4) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul nr. 210/2001 emis de Ministrul Justiţiei.

Prin al treilea motiv de nelegalitate recurentul-reclamant a criticat reţinerile instanţei de fond referitoare la pretinsa autosesizare a Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, arătând că nu a fost întocmit vreun act de autosesizare, act care trebuia să fie comunicat pentru opozabilitate persoanei vizate, iar în lipsa unui act sau a comunicării acestuia, pretinsa autosesizare apare ca fiind ilegală.

Acţiunea disciplinară de faţă a vizat refuzul recurentului-reclamant, executor judecătoresc, de a comunica, în copie, dosarul execuţional nr. x/2013 solicitat de către Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea soluţionării sesizării formulate de către debitorul C., conduită pentru care s-a reţinut în sarcina executorului judecătoresc abaterea disciplinară constând în săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri, prevăzută de art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000.

Cu privire la această faptă, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a autosesizat, posibilitate care este prevăzută de art. 68 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul nr. 210/2001 emis de Ministrul Justiţiei.

În acest sens, Înalta Curte observă că la dosarul de fond nr. x/2015 se află Hotărârea nr. 9/06.04.2015 a Colegiului Director din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a decis promovarea acţiunii disciplinare împotriva executorului judecătoresc în cauză, iar la filele nr. x se află acţiunea disciplinară formulată de Colegiul Director, fiind format dosarul disciplinar nr. 8/2015, cu prim termen pentru soluţionarea acţiunii disciplinare la data de 26.06.2015. Totodată, la dosarul de fond se află ataşate citaţia pentru primul termen de judecată şi adresa prin care s-a comunicat copia dosarului disciplinar nr. 8/2015, menţionându-se că acesta conţine 11 file (respectiv corespondentul dosarul de fond).

Având în vedere că la dosarul de fond nr. x/2015 se află dovada comunicării dosarului disciplinar nr. 8/2015 către recurentul-reclamant (care cuprinde Hotărârea nr. 9/06.04.2015 şi acţiunea disciplinară formulată de Colegiul Director), Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile acestuia cu privire la neîntocmirea şi necomunicarea actului de autosesizare în privinţa acţiunii disciplinare.

Prin ultimul motiv de nelegalitate recurentul-reclamant a arătat că nu a combătut faptul că a refuzat predarea dosarului execuţional nr. x/2013 către Colegiul Director, dar şi-a întemeiat refuzul pe faptul că, deşi se prevede în mod general la art. 54 lit. i) din Statutul UNEJ obligaţia de a răspunde în termenul stabilit la toate solicitările Camerei sau ale Uniunii, prevederea este în contradicţie cu considerentele ce privesc în mod special şi direct speţa, considerente evocate în Decizia nr. 810/2007 pronunţată de Curtea Constituţională:

"În acest sens, arată că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale criticate, controlul activităţii executorilor judecătoreşti, nu se exercită într-o cauză determinată, ci raportat la ansamblul activităţii." (considerente, paragraf nr. 6)

Pentru a răspunde în concret şi acestor critici, Înalta Curte observă că paragraful nr. 6 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 810/2007, reprezintă de fapt punctul de vedere al Guvernului României asupra excepţiei de neconstituţionalitate şi nu considerentele instanţei, aşa cum în mod eronat susţine recurentul-reclamant care a redat doar parţial acest paragraf.

Totodată, constată că prin Decizia nr. 810/2007 pronunţată de Curtea Constituţională s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 59 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, care aveau următorul conţinut:

Art. 4:

"Coordonarea şi controlul activităţii executorilor judecătoreşti se exercită de către Ministerul Justiţiei.";

Art. 59 alin. (1) lit. b):

"(1) Controlul profesional se exercită de Ministerul Justiţiei, prin inspectori generali de specialitate, şi de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, prin consiliul său de conducere, şi va avea în vedere:

b) calitatea actelor şi lucrărilor efectuate de executorii judecătoreşti."

Aşadar, Înalta Curte, raportat la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi la soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, nu poate primi argumentele recurentului-reclamant care, în opinia sa, justifică refuzul de a comunica, în copie, dosarul execuţional nr. x/2013 solicitat de către Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea soluţionării sesizării formulate de către debitorul C..

Prin urmare, criticile formulate nu sunt de natură să schimbe soluţia pronunţată de prima instanţă, care în mod corect a reţinut temeinicia şi legalitatea actelor administrative contestate şi prin care s-a stabilit că faptele reliefate în dosarul disciplinar nr. 8/2015 întrunesc elementele abaterii disciplinare prevăzute la art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 constând în "săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri".

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 66 din 28 martie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.