Suspension of administrative order on state treasury enforcement blocked due to prior annulment rejection

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 02.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea în tot a Ordinului nr. 2336/19.07.2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului, emis de Ministerul Finanţelor Publice şi publicat în Monitorul Oficial nr. 523/25.07.2011 în temeiul art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- obligarea Ministerului Finanţelor Publice la repararea pagubei ce i-a fost creată în calitatea sa de creditor al datornicului Ministerul Afacerilor Interne în dosarul de executare silită nr. x/2015, înregistrat la B.E.J. B., aflat în imposibilitatea de a-i recupera creanţa certă, lichidă şi exigibilă de la debitor ca urmare a folosirii cu titlu de impunitate a prevederilor Ordinului nr. 2336/19.07.2011, respectiv să fie obligat la plata sumei de 77.318,95 RON, debitul ce constituie obiectul dosarului de executare, 20.000 RON cu titlu de daune materiale pentru nefolosinţa sumelor de bani cuvenite în paralel cu plata ratelor, comisioanelor şi dobânzilor creditelor bancare pe care a fost obligat să le contracteze, 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

- suspendarea Ordinului nr. 2336/19.07.2011 în temeiul art. 14 din Legea nr. .554/2004, până la pronunţarea hotărârii.

1.2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 2777 din 13 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., invocând motive de nelegalitate ale sentinţei, fără a le încadra în drept.

Prin decizia nr. 2336 din 13.04.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a reţinut că instanţa de fond, pronunţând o soluţie întemeiată exclusiv pe puterea de lucru judecat, raportată doar la hotărârea judecătorească pronunţată în Dosarul nr. x/2011, cu referire la Decizia nr. 5235/14 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a făcut o aplicare eronată asupra regulilor de drept incidente în dezlegarea pricinii şi nu a desăvârşit cercetarea judecătorească în pricina cu care a fost învestită, motiv pentru care a dispus casarea hotărârii pronunţate în aceste condiţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi examinată în raport de întreg ansamblul probator administrat în faza judecăţii la fond.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021.

1.3. Hotărârea instanţei de fond după rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 1438 din 18 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor, ca nefondată.

1.4. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1438 din 18 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, privind capătul de cerere referitor la respingerea suspendării Ordinului nr. 2336/19.07.2011 emis de Ministerul Finanţelor Publice, invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs a prezentat amplu situaţia de fapt care a condus la starea litigioasă, procedura desfăşurată în cele două cicluri procesuale, redând fidel motivarea instanţelor de fond şi motivele de nelegalitate cu privire la actul administrativ atacat. Totodată a expus argumentele reţinute de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 889/16.12.2015, pe care le-a apreciat ca fiind incidente speţei.

În esenţă, a considerat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, prima instanţă încălcându-i drepturile reglementate de normele interne, cu caracter general şi special, în referire la dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv: dreptul la un proces echitabil, dreptul la viaţa privată, familială, profesională, dreptul la un remediu efectiv, cumulativ cu dreptul constituţional privind nivelul de trai.

A mai susţinut că sentinţa recurată este nemotivată, fiind nulă din acest punct de vedere, bazându-se pe aspecte copiate din legislaţie.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părţilor, în privinţa capătului de cerere privind suspendarea Ordinului nr. 2236/19.07.2011.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat atât anularea cât şi suspendarea Ordinului nr. 2336 din 19 iulie 2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului, emis de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi publicat în Monitorul Oficial nr. 523 din 25 iulie 2011, în temeiul art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Verificând sentinţa recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se poate susţine incidenţa ipotezei referitoare la nemotivarea hotărârii, în cauză fiind respectate exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.. Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Aşadar, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat cu prioritate legalitatea actului administrativ atacat, şi a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii şi, faţă de reţinerea legalităţii actului administrativ în litigiu, a respins acţiunea reclamantului, apreciind că nu se mai impune analiza celorlalte petite, inclusiv a petitului referitor la cererea de suspendare a actului administrativ.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a respinge recursul ca nefondat, deoarece recurentul-reclamant nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Existenţa prezumţiei de legalitate, autenticitate şi veridicitate care guvernează actul administrativ, precum şi corolarul dat de principiul executării din oficiu a acestuia, fac ca suspendarea actului administrativ să fie o situaţie de excepţie. În soluţionarea unei cereri de suspendare a actului administrativ instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate de fond, care pot fi analizate doar în cadrul unei cereri de anulare a acestuia, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări de fapt şi/sau de drept evidente, flagrante, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Cazul bine justificat (art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004) este dat dacă dintr-o analiză sumară a împrejurărilor cauzei, rezultă chiar şi în mod aparent, o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului. Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în speţă.

În speţă, motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant sunt comune cererii de anulare şi cererii de suspendare a actului administrativ contestat. Or, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.

Aspectul esenţial pe care Înalta Curte îl reţine este acela că prin sentinţa recurată a fost respinsă acţiunea în anulare a actului administrativ, reprezentat de Ordinul M.F.P. nr. 2336/2011, care face în acest dosar obiectul cererii de suspendare, astfel încât nu mai este dată condiţia cazului bine justificat. În condiţiile în care instanţa a analizat integral şi pe fond, nu doar sumar (cum se procedează în situaţia cererii de suspendare) cererea de anulare a actului administrativ şi a apreciat că nu sunt date condiţii de nelegalitate ale acesteia, evident că nu mai poate fi reţinută existenţa unor simple indicii de nelegalitate, a unei îndoieli serioase asupra prezumţiei de legalitate. Soluţia dată asupra cererii de anulare a actului administrativ fiscal confirmă de fapt prezumţia de legalitate şi veridicitate a acestuia, recurentul-reclamant nemaifăcând dovada răsturnării acestei prezumţii.

Nefiind dată condiţia cazului bine justificat, existenţa sau inexistenţa condiţiei pagubei iminente este irelevantă, legea impunând întrunirea cumulativă a ambelor condiţii, respectiv a cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1438 din 18 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în privinţa capătului de cerere privind suspendarea Ordinului nr. 2236/19.07.2011, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.