Penalty claim rejected because enforceable title already performed when penalty order became final

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, să se stabilească suma datorată de către fiecare dintre cei doi pârâţi fiecăruia dintre reclamanţi, în temeiul titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 934/12.03.2019, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 238 din 6 iulie 2021, a respins excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiate.

Totodată, a respins cererea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A.,

B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurenţii au arătat că prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti pentru că deşi a fost sesizată cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 544/2004 a analizat o situaţie juridică proprie tezei de reglementare din art. 24 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Astfel, prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii atacate că pentru a se putea acorda penalităţile solicitate, se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile ca instituţia pârâtă să nu îşi fi executat obligaţia prevăzută în titlul executoriu în termenul prohibitiv de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor şi neexecutarea să fie una culpabilă.

Însă, cu referire la obligaţia prevăzută în titlul executoriu a reţinut obligaţia de emitere a normelor metodologice şi nu cea de plată a penalităţii stabilite prin sentinţa nr. 934/12.03.2019 deşi au învestit instanţa cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, obligaţia în speţă fiind cea de plată a penalităţilor, iar nu cea de emitere a normelor metodologice la Legea nr. 229/2016.

În cauză, titlul executoriu - constând în sentinţa nr. 934/12.03.2019 - instituie obligaţia fiecăruia dintre cei doi pârâţi la plata fiecăruia dintre reclamanţi a unei penalităţi în cuantum de 500 de RON pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiei cuprinse în sentinţa nr. 4682/29.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă la data de 18.04.2018.

Au arătat recurenţii că, potrivit titlului executoriu, cei doi pârâţi aveau obligaţia necondiţionată de emitere a actului administrativ normativ constând în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România cel târziu la data de 19.05.2018. Ca atare, momentul de început a termenului aferent calcului penalităţii corespunde datei de 20.05.2018. Data adoptării normelor metodologice (prin hotărâre de Guvern) este 13.12.2019, rezultând astfel un interval de 572 de zile de întârziere în care pârâţii nu şi-au executat obligaţia, fără a exista o justificare.

Dată fiind succesiunea de hotărâri judecătoreşti definitive, prin pare au fost admise cererile reclamanţilor întemeiate pe dispoziţiile art. 8 alin. (1), respectiv art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, au apreciat că prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

3.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii au apreciat că argumentele prezentate supra, în cadrul punctului 3.1 justifică incidenţa acestui motiv, cu referire la existenţa în cuprinsul hotărârii recurate a unor motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În opinia recurenţilor, prima instanţă face confuzie între obligaţia de plată a despăgubirilor stabilite prin titlul executoriu (Sentinţa nr. 934/12.03.2019) şi obligaţia celor două autorităţi de elaborare a normelor metodologice la Legea nr. 229/2016 (Sentinţa nr. 4682/29.11.2017), sens în care în hotărârea atacată se menţionează că la data de 01.07.2020 (moment la care Înalta Curte a pronunţat Decizia nr. 3054), "obligaţia stabilită prin titlul executoriu era deja executată", însăşi situaţia premisă de soluţionare a cauzei fiind eronat reţinută, întreg eşafodajul argumentativ cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

3.3. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenţii au susţinut că prima instanţă a nesocotit autoritatea de lucru judecat atât a sentinţei nr. 934/12.03.2019, cât şi a Deciziei nr. 3054/01.07.2020 a Înaltei Curţi (ambele pronunţate în soluţionarea dosarului nr. x/2018).

Astfel, a făcut trimitere la considerentele deciziei de recurs menţionate, în care s-a reţinut că motivele invocate în respectiva cale de atac şi emiterea ulterioară a Hotărârii Guvernului nr. 934/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 229/2016 nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii atacate,

Ca atare, au apreciat că prima instanţă era obligată să soluţioneze cauza cu luarea în considerare a limitelor date atât de norma legală - art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 - cât şi de considerentele deciziei indicate intrate în autoritatea lucrului judecat, conform cărora executarea obligaţiei de plată a despăgubirilor stabilite prin titlul executoriu nu este anihilată ori afectată de executarea obligaţiei de emitere a normelor metodologice.

3.4. În legătură cu motivul de casare încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere argumentele prezentate în cuprinsul celorlalte motive de nelegalitate invocate recurenţii au apreciat că prima instanţă a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, ce reglementează recunoaşterea şi stabilirea dreptului subiectiv al acestora având ca obiect despăgubirile datorate de către autorităţile şi instituţiile publice în ipoteza neexecutării obligaţiilor stabilite în sarcina lor prin hotărâri judecătoreşti definitive.

4. Apărarea intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinări, intimaţii - pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de reclamantă şi menţinerea sentinţei atacate, răspunzând punctual criticilor formulate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, privind stabilirea sumei datorate de către fiecare dintre cei doi pârâţi fiecăruia dintre reclamanţi, în temeiul titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 934/12.03.2019, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Curea de Apel Bucureşti a respins excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii şi acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiate.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1.1. Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de recurenţi ca fiind incident pentru că deşi a fost sesizată cu o cerere întemeiată pe dispoziţiileart. 24 alin. (4) din Legea nr. 544/2004 prima instanţă a analizat o situaţie juridică proprie tezei de reglementare din art. 24 alin. (3) din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că este nefondat.

Acest motiv de recurs priveşte un "exces de putere" al instanţei, care derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, prin săvârşirea unor acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.

În cauză, nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti prin prisma criticilor formulate. Contrar celor susţinute de recurenţi, că titlul executoriu, în înţelesul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 este reprezentat de sentinţa nr. 4682 din 29.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, şi nu de sentinţa nr. 934/12.03.2019, pronunţată de aceeaşi instanţă, cum în mod eronat afirmă recurenţii.

Aşa fiind, se constată că obligaţia a cărei îndeplinire a verificat-o prima instanţă este reprezentată de "elaborarea Normelor Metodologice la Legea nr. 229/2016, respectiv adoptarea acestora" cum se arată în sentinţa nr. 4682 din 29.11.2017, iar la momentul finalizării procedurii derulate potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 obligaţia stabilită prin "titlul executoriu", reprezentat de aceasta sentinţă, fusese îndeplinită.

1.1.2. În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că, de asemene, că este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenţii au susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, întrucât, în opinia acestora, prima instanţă face confuzie între obligaţia de plată a penalităţilor/despăgubirilor stabilite prin titlul executoriu (Sentinţa nr. 934/12.03.2019) şi obligaţia celor două autorităţi de elaborare a normelor metodologice la Legea nr. 229/2016 (Sentinţa nr. 4682/29.11.2017),

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Aşadar, nu se poate reţine că hotărârea atacată conţine motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, titlul executoriu, în înţelesul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 este reprezentat de sentinţa nr. 4682 din 29.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, şi nu de sentinţa nr. 934/12.03.2019, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Recurenţii au considerat în mod greşit că prin sintagma "titlul executoriu", din conţinutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, s-ar înţelege hotărârea judecătorească pronunţată în temeiul art. 24 alin. (3) al Legii nr. 554/2004 şi astfel procedura derulată în temeiul alin. (4) al art. 24 din lege ar urmări punerea în executare a hotărârii pronunţate conform alin. (3) al acestui text de lege.

Or, sintagma "titlul executoriu", din art. 24 alin. (4) al Legii nr. 554/2004, priveşte una şi aceeaşi hotărâre judecătorească a cărei executare este vizată prin etapele procedurale ce se succed potrivit alin. (1), (2), (3), (4) şi 5 ale art. 24 din lege, cum în mod corect a sesizat şi prima instanţă.

Prin urmare, faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

1.1.3. În ceea ce priveşte motivul de casare încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, instanţa de control judiciar constată că nu poate fi primit.

Înalta Curte reţine că autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 şi următoarele din C. proc. civ., ca efect al hotărârii judecătoreşti, indicându-se hotărârile cărora li se ataşează autoritatea de lucru judecat, precum şi efectele lucrului judecat

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenţii au apreciat că prima instanţă a încălcat autoritatea de lucru judecat atât a sentinţei nr. 934/12.03.2019, cât şi a Deciziei nr. 3054/01.07.2020 a Înaltei Curţi prin care a fost respins recursul formulat de pârâţi împotriva acestei sentinţe.

Se observă că recurenţii invocă o eventuală încălcare a autorităţii de lucru judecat raportat la cele două hotărâri pronunţate în aceeaşi cauză, în fond şi în recurs, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Or, cererea dedusă judecăţii are drept temei prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi nu ale art. 24 alin. (3) din lege, aşa încât cele două hotărâri nu pot avea autoritate de lucru judecat în litigiul dedus judecăţii, cele două temeiuri de drept având în vedere ipoteze diferite.

Astfel, art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă la situaţia în care, nici ulterior finalizării procesului început în temeiul alin. (3) din art. 24 din lege, hotărârea ce trebuia executată "de bunăvoie", potrivit alin. (1) din acelaşi articol, nu ar fi fost pusă în executare, ceea ce nu se regăseşte în speţă. Aşa cum s-a precizat, la momentul finalizării procedurii derulate potrivit alin. (3) din textul de lege menţionat obligaţia stabilită prin "titlul executoriu", reprezentat de sentinţa nr. 4682 din 29.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, fusese executată.

1.1.4. Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare care poate îmbrăca mai multe aspecte, şi anume aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (cum ar fi aplicarea unei norme de drept comun la situaţii pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situaţii care nu cad sub incidenţa ei, etc); textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură şi, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea data în speţă nu este justă); violarea unor principii generale de drept, etc.

Recurenţii au apreciat că prima instanţă a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, având în vedere argumentele invocate şi în cadrul celorlalte motive de casare invocate.

Înalta Curte reţine că, prrin sentinţa nr. 934/12.03.2019, Curtea de Apel Bucureşti/Secţia a VIII-a contencios administrativ a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a aplicat pârâţilor, conducători ai Ministerului Educaţiei Naţionale, respectiv Ministerului Sănătăţii câte o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere şi a obligat aceşti pârâţi să plătească fiecare în favoarea fiecăruia dintre reclamanţi o penalitate în valoare de 500 de RON, pe fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu (Sentinţa nr. 4682/29.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, definitivă, la data de 18.04.2018, prin nerecurare, prin care s-a admis acţiunea reclamanţilor din prezenta cauză şi s-a dispus obligarea pârâţilor sus-menţionaţi la elaborarea Normelor Metodologice la Legea nr. 229/2016, iar a pârâtului Guvernul României la aprobarea acestor norme).

Totodată, reţine că sentinţa nr. 934/12.03.2019 a Curţii de Apel Bucureşti a devenit definitivă prin Decizia nr. 3054/01.07.2020, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de pârâţi împotriva acestei sentinţe.

Din această perspectivă sunt relevante art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora,,(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei".

Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că, pentru a fi incident acest text de lege, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile ca instituţia sau autoritatea pârâtă să nu îşi fi executat obligaţia prevăzută în titlul executoriu în termenul prohibitiv de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor şi, totodată, neexecutarea să fie una culpabilă.

Însă, în speţă se constată că nu a fost îndeplinită cerinţa ca autoritatea pârâtă să nu îşi fi executat obligaţia prevăzută în titlul executoriu în termenul prohibitiv de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor, cum corect a sesizat şi judecătorul fondului.

Or, în cauză, aşa cum s-a arătat, sentinţa nr. 934/12.03.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, a rămas definitivă la data de 01.07.2020, ca urmare a respingerii recursului promovat de pârâţi, prin Decizia nr. 3054/01.07.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dată la care obligaţia stabilită prin titlul executoriu era deja îndeplinită.

În acest sens, se reţine că obligaţia dispusă, prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa nr. 4682/29.112017 a Curţii de Apel Bucureşti, în sarcina autorităţilor pârâte: Ministerului Educaţiei Naţionale, respectiv Ministerului Sănătăţii de a elabora Normele Metodologice la Legea nr. 229/2016, iar pârâtului Guvernul României de a aproba aceste norme, s-a executat.

Astfel, obligaţia de elaborare a proiectului de hotărâre de Guvern a fost îndeplinită la data de 15.11.2019, iar ulterior, la data de 13.12.2019 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 934/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România (fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 1014 din 17.12.2019), fiind astfel îndeplinită şi această din urmă obligaţie,

Este de subliniat că termenul de 3 luni prevăzut de art. 24 alin. (4) din lege nu poate curge de la un alt moment decât cel al comunicării unei hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor rămase definitive, fiind relevante în acest sens prevederile art. 25 alin. (3) şi art. 20 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004.

Altfel spus, legiuitorul condiţionează formularea cererii de calculare a amenzii/penalităţilor şi de stabilire a despăgubirilor de constatarea faptului că în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, termenul de trei luni fiind un termen prohibitiv pentru creditor, astfel că stabilirea unei sume definitive şi a despăgubirilor nu se poate face înaintea împlinirii termenului de trei luni.

În fine, cât priveşte perioada de 572 de zile vizând o pretinsă întârziere a executării obligaţiei la care face referire recurenţii, instanţa de control judiciar aminteşte Decizia nr. 12/22.02.2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 16 mai 2018), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiunii de drept, care are caracter obligatoriu potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., prin care s-a statuat o perioadă de maxim trei luni - ca interval pentru care se plătesc penalităţi atunci când situaţia o impune.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că, în cauză fiind executată obligaţia stabilită prin titlul executoriu, nu există temei legal pentru calculul şi plata penalităţilor solicitate prin acţiune. De altfel, se apreciază că penalităţile prevăzute de art. 24 din Legea 554/2004 au un scop exclusiv coercitiv şi nu reparator, iar îndeplinirea obligaţiei stabilite în titlul executoriu înlătură aplicarea acestora.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. împotriva sentinţei nr. 238 din 6 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.