Insurance guarantee fund's refusal to pay difference between charged and representative service repair rates violates ASF Norm 23/2014 Art. 51

Şedinţa publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea parţiala a deciziei 9002 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 04.09.2017; obligarea paratului la plata sumei de plata sumei de 675,60 RON cu titlu de diferenţa despăgubire; obligarea paratului la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul proces.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1954 din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

S-a dispusa anularea deciziei nr. 9002/4.09.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost obligat pârâtul să emită o decizie prin care să admită cererea de plată pentru suma de 5652,70 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

- sentinţa a fost dată cu nerespectarea prevederile art. 2 alin. (1) şi (3), art. 4 alin. (1) lit. d), art. 11, art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea specială nr. 213/2015, cu nesocotirea clauzelor contractuale convenite de părţile contractante şi în baza cărora sunt solicitate despăgubirile, precum şi cu nerespectarea normelor de drept material prevăzute la art. 1167 alin. (1) C. civ.

- prima instanţă în mod eronat a considerat aplicabile prevederile art. 51 din Norma nr. 23/2014 edictată de Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii cauzate prin accidente de vehicule, deşi condiţiile de asigurare ale unui contract de asigurare auto obligatorie de tip RCA nu se confundă cu condiţiile de asigurare auto facultativă, care sunt conţinute de poliţa CASCO şi condiţiile generale şi particulare ale contractului de asigurare facultatitvă de tip CASCO;

- fondul de garantare a asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment, FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul faţă de care se deschide procedura de faliment şi nu preia riscul executării contractelor de asigurare;

- în procedura administrativă FGA a reţinut faptul că suma de 579,60 RON reprezintă diferenţă tarif oră de manoperă facturată (90 RON) faţă de tariful oră de manoperă utilizat de service-urile de reprezentanţă ale manoperă faţă de tariful mărcii auto Dacia Logan;

- operaţiunea "antifonat aripă dreapta faţă", nefiind consemnată în procesul-verbal de constatare a daunelor nu se justifică la plată din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate urmând a se respinge în tot contestaţia formulată de partea reclamantă şi să se menţină Decizia FGA nr. 9002 din 04.09.2017, ca fiind temeinic motivată şi legală.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 15.01.2016 a avut loc un accident, în urma căruia a rezultat avarierea autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, asigurat cu poliţa de asigurare facultativă CASCO nr. x emisă de B. S.A., pentru perioada de asigurare 24.07.2015-23.07.2016, deţinut de către reclamant.

A fost constituit dosarul de daună nr. x.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/2016, reclamantul a solicitat plata din disponibilităţile Fondului a sumei de 5652,73 RON reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate la autovehiculul cu număr de înmatriculare x.

Prin decizia nr. 9002/4.09.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată pentru suma de 4.977,13 RON, respingând-o pentru suma de 675,60 RON.

Fondul a reţinut că nu se justifică suma de 579,60 RON reprezentând diferenţă tarif manoperă facturată (90) RON faţă de tarif oră manoperă reprezentanţă (60 RON), având în vedere că unitatea service care a efectuat reparaţia nu are calitatea de reprezentanţă a mărcii Dacia Logan, folosind un tarif pentru ora de manoperă superior celui practicat în mod uzual de către unităţile service dealer. A mai reţinut că nu se justifică acordarea sumei reprezentând contravaloarea operaţiunii "antifonat aripă dreapta faţă", nefiind consemnată în procesul-verbal de constatare a daunelor.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin criticile formulate, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 23/2014.

Înalta Curte apreciază că sunt neconcludente argumentele recurentului-pârât, în sensul că nu este un asigurător si nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment, respectiv că este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare din care Fondul este constituit si, ca atare, este obligat să facă propria instrumentare a dosarelor de daună, întrucât analiza efectuată nu are la bază criterii legale, obiective, care să îl îndreptăţească să ignore costul reparaţiilor, aşa cum a fost stabilit pe baza documentului eliberat de unitatea specializată de service, act care trebuia avut în vedere la stabilirea cuantumului pagubei, în temeiul art. 51 alin. (7) din Norma ASF nr. 23/2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53. (...)

(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.

(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate".

Înalta Curte împărtăşeşte statuările primei instanţe, în sensul că autoritatea pârâtă garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare, aşa fiind, demersul pârâtului - recurent de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care îl apreciază rezonabil, nu poate fi validat, chiar dacă s-ar avea în vedere un criteriu obiectiv, şi anume preţurile practicate de unităţile service de reprezentanţă, întrucât nu este întemeiat pe nicio normă legală.

Înalta Curte mai observă că diferenţa respinsă la plată, potrivit deciziei atacate şi documentaţiei administrative ce a stat la baza emiterii acesteia, rezultând din reducerea contravalorii manoperei la cel acceptat de pârât de 90 de RON/oră, nu poate fi apreciată ca fiind legală, pentru că, limitele despăgubirilor se stabilesc în funcţie de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului şi de limitele de despăgubire stabilite prin poliţă, iar nu în funcţie de un preţ mediu practicat şi nici de preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut corect nelegalitatea deciziei contestate, respectiv refuzul autorităţii de a achita întreaga despăgubire solicitată şi plafonarea despăgubirii în raport cu un criteriu care, deşi pare obiectiv, nu este prevăzut de lege. Dreptul de apreciere al autorităţii pârâte a fost depăşit întrucât în operaţiunea de stabilire a cuantumului pagubei sunt aplicabile dispoziţiile art. 51 alin. (3), (6) şi (7) din Norma ASF nr. 23/2014.

Susţinerile din recurs cu privire nedovedirea pagubei în raport cu operaţiunea de antifonare excedează cazului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile in care instanţa de fond a analizat această critică şi a respins-o justificat.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1954 din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2021.