Validity of civil protection shelter in municipal public domain inventory and cassation appeal formal requirements

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Unitatea Administrativ Teritorială Oţelu Roşu, anularea poziţiei 31 din anexa nr. 9 la H.G. nr. 532/30.05.2002 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Oţelu Roşu, ca fiind nelegală şi aducând atingere dreptului acestuia de proprietate pe cota parte 3/8 denumit apartament compus din 3 camere şi dependinţele aferente şi situat în imobilul din Oţelu

Roşu, str. x, iar pe cale de consecinţă anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 73/1999.

Prin sentinţa nr. 186/20.06.2017, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oţelu Roşu şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins excepţia tardivităţii, invocată de pârâtul Guvernul României, şi a admis acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, dispunând anularea poziţiei 31 din anexa nr. 9 la H.G. nr. 532/30.05.2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Caraş-Severin, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Caraş-Severin.

Prin Decizia nr. 3588/15.07.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 186 din 20 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că este legală soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii, întrucât termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu prezenta acţiune nu curge de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern contestate şi a anexelor la aceasta, şi pe fond a constatat că se impune completarea probatoriului prin depunerea unor înscrisuri pe baza cărora să se poată stabili în mod clar dacă adăpostul de protecţie civilă înscris în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale prin hotărârea de guvern contestată este inclus în subsolul tehnic al imobilului în litigiu sau este un spaţiu situat la subsolul imobilului, dar distinct de subsolul tehnic, iar în măsura în care nu se va putea stabili cu certitudine acest fapt instanţa va pune în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice care să stabilească respectiva împrejurare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2017*.

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Prin încheierea din 21 ianuarie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamant împotriva considerentelor sentinţei nr. 378/14.12.2020, că aspectele astfel invocate de parte nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" la care face referire textul articolului 442 din C. proc. civ., ci sunt veritabile critici ale sentinţei atacate, iar pe calea unei astfel de cereri nu este permis să se repună în discuţie fondul dreptului.

2.2. Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 378 din 14 decembrie 2020, pronunţată în fond după casare, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oţelu Roşu şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, prin două memorii distincte, reclamantul A., invocând, pentru fiecare dintre acestea (încheiere şi sentinţă), motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea recursului declarat împotriva încheierii, recurentul-reclamant a făcut trimitere la conţinutul cererii de îndreptare eroare materială, arătând că această cerere s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 442 alin. (1) din C. proc. civ. - "erorile cu privire la ... susţinerile părţilor", fără să ceară şi reţinerea acelor susţineri, având cu atât mai puţin în vedere repunerea în discuţie a fondului dreptului.

În concluzie, a susţinut că soluţia primei instanţe de respingere a cererii sale este nelegală faţă de dispoziţiile art. 442 alin. (1) din C. proc. civ., art. 22 din acelaşi cod şi art. 6 din Convenţie, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi casarea încheierii atacate.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare invocat în recursul declarat împotriva sentinţei atacate, recurentul-reclamant a reluat situaţia de fapt, susţinând, în esenţă, că această hotărâre a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit recurentului, prima instanţă a încălcat următoarele principii:

- egalităţii/proporţionalităţii pentru că susţinerile din întâmpinarea pârâtului Guvernul României au fost expuse în totalitate, în timp ce din susţinerile notelor scrise formulate de acesta, anterior şedinţei în rejudecare, nu s-a expus niciun paragraf;

- rolului activ al judecătorului, pe de o parte, faţă de cele reţinute la pagina 8 paragraful 12 din sentinţă:

"în speţă, reclamantul se pretinde vătămat în exercitarea dreptului său de proprietate asupra cotei părţi indivize din subsolul tehnic al imobilului în sensul că nu îi este permis accesul la întreg spaţiu din subsolul clădirii", având în vedere textul susţinerii sale inserat la pagina. 3 paragraful 9 din notele scrise formulate:

"Proprietatea privată comună ca modalitate a dreptului de proprietate în forma sa pură şi simplă reprezintă dreptul nostru de a poseda,folosi şi dispune alături de ceilalţi coproprietari în condiţiile legii, absolut şi perpetuu (art. 555 alin. (1) din Noul C. civ.) de întregul teren/spaţiu din subsol.", iar pe de altă parte pentru că nu s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice având în vedere îndrumările deciziei de casare;

- legalităţii întrucât prima instanţă a analizat superficial şi a reţinut discriminatoriu, în ceea ce îl priveşte, prevederile H.G. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, omiţând analiza modului în care autoritatea locală/comisia de inventariere şi-a desfăşurat activitatea de inventariere/exercitare a puterii în limitele legale. Comisia de inventariere, formată din funcţionari publici a produs o listă de inventariere nelegală (pentru poziţia/spaţiul în cauză).

Aşa fiind, a susţinut că pe temeiul listei de inventariere, deşi pusă dezbaterea consiliului local, analizată şi avizată de trei instituţii de prim rang ale statului român (inclusiv Ministerul Justiţiei), s-au generat, pe principiul relaţiei cauză-efect, acte administrative (Hotărârea consiliului local nr. 73/1999 şi H.G. nr. 532/2002) nelegale în substanţa lor, astfel că prima instanţă a reţinut o altă situaţie decât cea prevăzută de Norme.

În continuare, a susţinut că, în fundamentarea soluţiei, prima instanţă a reţinut şi prevederile Legii nr. 106/1996 (neinvocate de pârâte) şi faptul că pârâtul Guvernul României nu a făcut dovada dreptului de includere în domeniul public al oraşului Oţelu Roşu spaţiul denumit Adăpost de Protecţie Civilă (inexistent din punct de vedere cadastral) prin emiterea H.G. nr. 532/2002, aşa încât soluţia pronunţată este nelegală.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărările intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Unitatea Administrativ Teritorială Oţelu Roşu au solicitat respingerea recursului, această din urmă intimată apreciind, totodată, că toate criticile recurentului vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate ale hotărârii atacate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de reclamant împotriva încheierii atacate, Înalta Curte constată că este întemeiată.

În prealabil, referitor la criticile formulate împotriva sentinţei atacate, se constată că acestea se încadrează în motivul de casare invocat.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de reclamant Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Cu privire la recursul exercitat împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021

Instanţa de control judiciar constată că recursul exercitat împotriva încheierii atacate nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentului nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de încheierea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe, în sensul că, în opinia părţii, este nelegală în raport cu dispoziţiile art. 442 alin. (1) din C. proc. civ., art. 22 din acelaşi cod şi art. 6 din Convenţie, şi a reluat conţinutul cererii de îndreptare a erorii materiale, aşadar, fără a formula critici concrete cu privire la aspectele reţinute în încheierea recurată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

1.2. Referitor la recursul exercitat împotriva sentinţei nr. 378 din 14 decembrie 2020

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea poziţiei 31 din anexa nr. 9 la H.G. nr. 532/30.05.2002 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Oţelu Roşu, ca fiind nelegală şi aducând atingere dreptului acestuia de proprietate pe cota parte 3/8 denumit apartament compus din 3 camere şi dependinţele aferente şi situat în imobilul din Oţelu Roşu, str. x, iar pe cale de consecinţă anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 73/1999.

Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului egalităţii/proporţionalităţii invocată de recurent pentru că în hotărârea atacată a fost preluat conţinutul întâmpinării pârâtului, dar nu a fost redat şi conţinutul notelor scrise formulate de acesta, se reţine că aceste susţineri nu pot conduce la încălcarea respectivelor principii.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar constată că în hotărârea atacată sunt preluate conţinutul acţiunii introductive de instanţă şi apărările formulate de către pârâţi în primul ciclu procesual, iar în practicaua sentinţei recurate în cel cel de-al doilea ciclu procesual se precizează faptul că pârâtul Guvernul României a depus la data de 27.11.2020 note de şedinţă prin care îşi menţine apărările formulate în primul ciclu procesual, iar la data de 10.12.2020 s-au depus note de şedinţă din partea reclamantului cu privire la expertiza tehnică judiciară.

În plus, în raport cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanţa procedează la analiza criticilor de nelegalitate invocate prin acţiune, cât şi a apărărilor formulate, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, pentru că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Referitor la critica privind încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, instanţă de control judiciar are în vedere art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede:

"Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Or, nu se poate reţine încălcarea acestui principiu invocată de recurent dintr-o dublă perspectivă, respectiv în raport cu faptul că prima instanţă a reţinut că reclamantul se pretinde vătămat în exercitarea dreptului său de proprietate asupra cotei părţi indivize din subsolul tehnic al imobilului în sensul că nu îi este permis accesul la întreg spaţiu din subsolul clădirii, deşi acesta, la pagina. 3 paragraful 9 din notele scrise depus la dosar, a arătat că este vorba despre "Proprietatea privată comună ca modalitate a dreptului de proprietate în forma sa pură şi simplă reprezintă dreptul nostru de a poseda, folosi şi dispune alături de ceilalţi coproprietari în condiţiile legii, absolut şi perpetuu de întregul teren/spaţiu din subsol", dar şi pentru faptul că nu s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice având în vedere îndrumările deciziei de casare.

În cauză, în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamantul se pretinde vătămat în exercitarea dreptului său de proprietate asupra cotei părţi indivize din subsolul tehnic al imobilului câtă vreme demersul judiciar este formulat doar de către acesta, nu şi de ceilalţi locatari, iar potrivit îndrumărilor deciziei de casare se impunea efectuarea unei expertize tehnice doar în măsura în care nu se putea stabili cu certitudine dacă adăpostul de protecţie civilă înscris în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale prin hotărârea de guvern contestată este inclus în subsolul tehnic al imobilului în litigiu sau este un spaţiu situat la subsolul imobilului, dar distinct de subsolul tehnic.

Însă, în cauză, astfel cum rezultă din sentinţa recurată, prima instanţă a apreciat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice judiciare în raport cu susţinerile reclamantului din notele de şedinţă depuse la data de 30.10.2020, prin care a precizat că adăpostul de protecţie civilă face parte din subsolul tehnic al condominiului şi nu este distinct de acesta, stare de fapt necontestată de părţi.

În plus, în privinţa efectuării expertizei tehnice reclamantul a arătat că nu se opune efectuării acesteia cu condiţia ca plata expertului să se realizeze de către pârât, având în vedere veniturile mici ale locatarilor.

Aşadar, nu se poate susţine nerespectarea îndrumărilor deciziei de casare.

Cât priveşte încălcarea principiului legalităţii, motivat de faptul că prima instanţă, în opinia părţii, a analizat superficial şi a reţinut discriminatoriu, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, prevederile H.G. nr. 548/1999, cu trimitere la lista de inventariere, pe temeiul căreia s-au generat acte administrative nelegale (Hotărârea consiliului local nr. 73/1999 şi H.G. nr. 532/2002), de asemenea, nu poate fi primită această critică.

În cauză, se observă că prima instanţă a analizat prevederile contestate ţinând cont de întreaga construcţie legislativă aferentă, reţinând în mod corect că prin Hotărârea nr. 73/1999, adoptată în temeiul Legii 213/1998 şi a H.G. nr. 548/1999, Consiliul Local Oţelu Roşu şi-a însuşit inventarul bunurilor din domeniul public al unităţii administrativ teritoriale.

Prin această hotărâre, autoritatea administraţiei publice locale, în acţiunea sa de inventariere a domeniului public al oraşului Oţelu Roşu, a inclus în inventarul domeniului public al acestei unităţi administrativ teritoriale spaţiul situat în imobilul din oraşul Oţelu Roşu, str. x, reprezentat de adăpostul de protecţie civilă.

Această inventariere a stat la baza emiterii H.G. nr. 532/30.05.2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Caraş-Severin, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Caraş-Severin. Din anexa Hotărârii nr. 73/1999, poziţia 27, cod clasificare 1.5.12, reiese că adăpostul de protecţie civilă situat pe strada x, nr. 22 a fost inclus în domeniul public al oraşului Oţelu Roşu, fiind dobândit în anul 1952.

Totodată, din analiza cărţii funciare colective a imobilului situat în strada x, nr. 22 sc. B, rezultă că în anul 1991 imobilul, aflat la acea dată în proprietatea Statului Român, a fost apartamentat, iar ulterior toate apartamentele au fost înstrăinate către locatari. În speţă reclamantul şi-a întabulat dreptul de proprietate dobândit prin moştenire asupra apartamentului nr. x din acest imobil, la data de 11.01.2017, după ce anterior, antecesorul său, B. şi-a întabulat dreptul de proprietate la data de 23.08.2001, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu Statul Român.

Prin urmare, întabularea dreptului de proprietate al antecesorului reclamantului în cartea funciară s-a realizat ulterior adoptării hotărârii Consiliului Local Oţelu Roşu

nr. 73/1999, privind însuşirea inventarului domeniului public, iar adăpostul menţionat în inventarul însuşit prin Hotărârea 73/1999 şi, ulterior, atestat ca făcând parte din domeniul public prin H.G. nr. 532/30.05.2002, nu apare ca fiind notat distinct în cartea funciară unde figurează doar subsolul tehnic.

Referitor la susţinerea recurentului, în sensul că prima instanţă a citat şi prevederile Legii nr. 106/1996, deşi nu au fost invocate, se reţine că în temeiul acestor prevederi autoritatea pârâtă a înţeles să procedeze la constituirea faptică a adăpostului de protecţie civilă în spaţiul aflat în subsolul tehnic al imobilului.

Aşadar, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 106/1996, autoritatea publică locală a constituit în subsolul clădirii în discuţie un spaţiu amenajat drept adăpost de protecţie civilă, spaţiu care prezintă o utilitate publică incontestabilă, devenind astfel incidente prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 213/1998.

Din această perspectivă sunt relevante şi prevederile H.G. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, care reprezintă normele tehnice ce reglementează modul unitar de întocmire a inventarului bunurilor care pot alcătui domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în conformitate cu prevederile legale şi care la pct. VI stabileşte că "Domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din categorii de bunuri prevăzute în anexa nr. 3, precum şi din alte bunuri de uz şi de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege ca bunuri de uz ori de interes public naţional sau judeţean", iar în anexa 3 la H.G. nr. 548/1999 lit. j) sunt individualizate şi adăposturile de protecţie civilă.

În fine, cât priveşte susţinerea recurentului cum că pârâtul Guvernul României nu a făcut dovada dreptului de includere în domeniul public al oraşului Oţelu Roşu spaţiul denumit Adăpost de Protecţie Civilă prin emiterea H.G. nr. 532/2002, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar reţine că anterior vânzării apartamentelor către locatari, imobilul situat în strada x nr. 22 sc. B, s-a aflat în proprietatea Statului Român în integralitatea sa, iar, ulterior, în anul 1991 imobilul a fost dezmembrat în apartamente care au fost înscrise în cartea funciară tot în proprietatea Statului Român, şi, doar ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, s-a procedat la întabularea noilor proprietari în cartea funciară, cum corect a sesizat şi prima instanţă.

Aşadar, se reţine că prin H.G. nr. 532/2002 se atestă apartenenţa la domeniul public al judeţului Caraş-Severin, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Caraş-Severin a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1-78*) ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, şi Anexa nr. 9 care cuprinde inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Oraşului Oţelu Roşu face parte integranta din H.G nr. 532/2002, iar la poziţia 31 se regăseşte imobilul situat pe strada x nr. 22.

În fine, se observă, totodată, că în mod corect prima instanţă a reţinut că acţiunea în anulare a H.G. nr. 532/2002 privind inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al oraşului Oţelu Roşu nu poate fi primită în raport cu vătămarea invocată de reclamant, ţinând cont de prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 481/2004, care permit ca în timp de pace adăposturile publice de protecţie civilă, cu excepţia spaţiilor amenajate ca puncte de comandă, să fie utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamant împotriva încheierii atacate.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul reclamantului formulat împotriva sentinţei atacate, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 378 din 14 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.