Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1404/2021 AI generated

Compensation clause validity under framework contract and binding effect of prior supreme court ruling on administrative motivation

Case Number Decizia nr. 1404/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s rejection of the plaintiff’s claims and confirming the validity of the challenged regulatory decision. The dispute concerned a contractual disagreement between a public heat distribution utility and a cogeneration producer regarding the calculation of compensation for temporary service suspensions, with the regulator’s president issuing a decision to impose specific terms from a standard framework contract. The Supreme Court ruled that the appellate court correctly determined the decision was legally motivated and did not constitute an abuse of power, noting that the specific clause applied was a mandatory minimum condition derived from a normative administrative order with superior legal force. Furthermore, the Court held that the request for suspension of execution was inadmissible because the plaintiff failed to demonstrate the "well-justified case" requirement of the administrative litigation law, rendering the analysis of imminent damage moot.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 78 din C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 9 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 33/2007, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Compensation clause validity under framework contract and binding effect of prior supreme court ruling on administrative motivation: - s-a arătat că prin decizia nr. 1612/08.07.2014, ANRE a impus prevederi favorabile vânzătorului S.C. CET Grivita S.R.L. în defavoarea cumpărătorului RADET Bucureşti. Preluarea clauzei din art. 30 alin. (4) din contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice propus de S.C. CET Grivita S.R.L., fără negocierea condiţiilor reale în care RADET Bucureşti poate prelua şi distribui această energie termică, creează o discriminare faţă de ceilalţi producători de energie termică în cogenerare licenţiaţi ANRE, cu care regia are deja contracte încheiate şi în care clauza contractuală în discuţie a fost negociată.

Keywords

AI generated
validity of contract administrative contract framework contract service compensation normative clause public utility

Cited Legislation

AI generated
art. 15 din Legea nr. 554/2004
14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 s-a solicitat suspendarea executării deciziei ANRE nr.
art. 78 din C. proc. civ
La termenul de judecată din 04.02.2015 a fost introdusă în cauză, CET Griviţa S.R.L.., în temeiul art. 78 din C. proc. civ.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
- în raport de lipsa motivării în fapt a actului administrativ, există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia, ceea ce conduce la concluzia că prima condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită;
art. 9 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 33/2007
Reţine instanţa de recurs că în aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 33/2007, a fost emis Ordinul preşedintelui ANRE nr.
art. 483 alin. (3) din C. proc. civ
art. 488 C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin.
art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004
1612/08.07.2014 a Preşedintelui ANRE din perspectiva excesului de putere, astfel cum este acesta definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a constatat că respectiva clauză reprezintă o aplicare fidelă a celei cuprinse în Anexa 1 a Ordinului preşedintelui ANRE nr.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de control judiciar reţine că îndeplinirea doar a uneia dintre cerinţele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.08.2014, sub nr. x/2014, reclamanta Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti - RADET Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, a solicitat instanţei ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 1612/08.07.2014 a Preşedintelui ANRE privind soluţionarea neînţelegerilor apărute la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a energiei termice nr. 1/2014 între S.C. CET Griviţa S.R.L. şi Radet Bucureşti respectiv a art. 1 din aceasta şi reluarea procedurii prevăzute de Ordinul nr. 35/2013 privind soluţionarea/medierea neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei cu privire la acest articol.

În temeiul art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 s-a solicitat suspendarea executării deciziei ANRE nr. 1612/08.07.2014 până la soluţionarea prezentei acţiuni.

La termenul de judecată din 04.02.2015 a fost introdusă în cauză, CET Griviţa S.R.L.., în temeiul art. 78 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 961/03.04.2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti - RADET.

Prin decizia civilă nr. 2954/11.10.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile formulate de pârâte, a casat sentinţa civilă nr. 961/03.04.2015 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.02.2018, sub nr. x/2014*.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1827 din 17 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti - RADET, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi intervenienta S.C. CET Griviţa S.R.L., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Deciziei ANRE nr. 1612/08.07.2014, contrar celor reţinute de curtea de apel, în cauză sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute în mod expres de legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă;

- în raport de lipsa motivării în fapt a actului administrativ, există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia, ceea ce conduce la concluzia că prima condiţie impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită;

- prin plata către S.C. CET Griviţa S.R.L. a compensaţiei prevăzute de 30 alin. (4) din contract, în forma aprobată prin decizia atacată, RADET Bucureşti ar suferi un prejudiciu material important (18.630,14 RON/zi), ceea ce s-ar concretiza în perturbarea serviciului public asigurat de regie - furnizarea agentului termic pentru locuitorii Municipiului Bucureşti;

- în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei nr. 1612/08.07.2014, s-a arătat că actul administrativ atacat este nelegal, în condiţiile în care acesta nu cuprinde motivele pentru care ANRE a soluţionat neînţelegerea contractuală dintre cele două părţi, RADET Bucureşti şi S.C. CET Griviţa S.R.L.;

- s-a arătat că prin decizia nr. 1612/08.07.2014, ANRE a impus prevederi favorabile vânzătorului S.C. CET Grivita S.R.L. în defavoarea cumpărătorului RADET Bucureşti. Preluarea clauzei din art. 30 alin. (4) din contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice propus de S.C. CET Grivita S.R.L., fără negocierea condiţiilor reale în care RADET Bucureşti poate prelua şi distribui această energie termică, creează o discriminare faţă de ceilalţi producători de energie termică în cogenerare licenţiaţi ANRE, cu care regia are deja contracte încheiate şi în care clauza contractuală în discuţie a fost negociată.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, şi pe cale de consecinţă, suspendarea actului administrativ, până la data soluţionării cauzei cu privire la anularea acestuia, pe de o parte, iar pe de altă parte, anularea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 1612/08.07.2014.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat, în esenţă că Ordinul nr. 122/2013, prin care a fost aprobat Contractul-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice şi termice produse de operatorii economici aflaţi în competenţa de reglementare a ANRE este un act administrativ cu caracter normativ care, de la data de 17.01.2014, data publicării sale în Monitorul Oficial al României, produce efecte întocmai ca şi legea, respectarea sa incumbând tuturor operatorilor economici aflaţi în sfera de reglementare a ANRE.

Intimata - intervenientă S.C. CET Griviţa S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând că prima instanţă a analizat în mod corect conţinutul clauzei, reţinând că aceasta reprezintă o condiţie minimală, stabilită pentru protecţia vânzătorului.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În urma soluţionării cererii privind neînţelegerile intervenite cu ocazia încheierii contractului nr. x/2014 între S.C. CET Griviţa S.A. şi Radet Bucureşti, preşedintele ANRE a emis Decizia nr. 1612/08.07.2014, prin care, la art. 1 - contestat de reclamanta RA Radet Bucureşti S.A. se prevede faptul că "Prevederile art. 30 alin. (4) din Contract vor avea următorul conţinut: «Pe perioada sistării menţionate la alin. (3), cumpărătorul plăteşte lunar vânzătorului o compensaţie calculată pe baza costurilor fixe anuale ale vânzătorului, aferente activităţii de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare. Compensaţia aferentă întregii perioade de sistare este egală cu costurile fixe anuale prevăzute în anexa nr. 8, înmulţite cu raportul dintre numărul de zile de sistare şi numărul de zile pe an. Costurile fixe anuale se stabilesc de comun acord între părţi pe baza ultimei comunicări transmise de ANRE vânzătorului referitoare la datele care au stat la baza stabilirii preţurilor reglementate".

Reţine instanţa de recurs că în aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 33/2007, a fost emis Ordinul preşedintelui ANRE nr. 122/2013 prin care a fost aprobat Contractul-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice şi termice produse de operatorii economici aflaţi în competenţa de reglementare a ANRE, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 37/17.01.2014, Partea 1.

Potrivit art. 30 alin. (4) din Contractul-cadru, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 122/2013, "Pe perioada sistării menţionate la alin. (3), cumpărătorul plăteşte lunar vânzătorului o compensaţie calculată pe baza costurilor fixe anuale ale vânzătorului, aferente activităţii de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare. Compensaţia aferentă întregii perioade de sistare este egală cu costurile fixe anuale prevăzute în anexa nr. 8, înmulţite cu raportul dintre numărul de zile de sistare şi numărul de zile din an. Costurile fixe anuale se stabilesc de comun acord între părţi pe baza ultimei comunicări transmise de ANRE vânzătorului referitoare la datele care au stat la baza stabilirii preţurilor reglementate".

Prin Nota aflată în finalul Ordinului nr. 122/2013 este menţionat faptul că "Porţiunile de text scrise între [ ] sunt, după caz, precizări, condiţii minimale sau alternative pentru diferite situaţii concrete de vânzare-cumpărare a energiei termice. Toate celelalte prevederi se vor prelua obligatoriu în contractele încheiate de părţi".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Reţine Inalta Curte că în ceea ce priveşte motivele de recurs ce vizează lipsa motivării deciziei nr. 1612/08.07.2014 a Preşedintelui ANRE, atât în ceea ce priveşte cererea de suspendare, cât şi cererea în anularea actului administrativ, sunt incidente dispoziţiile art. 501 (1) din C. proc. civ. care prevăd că În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Or, pronunţând decizia nr. 2954/11.10.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că judecătorul fondului a apreciat în mod greşit faptul că aceasta (decizia preşedintelui ANRE) este nemotivată, dispunând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, condiţii în care nu mai pot fi reiterate aprecierile privind nemotivarea actului administrativ, problema de drept fiind dezlegată cu autoritate de lucru judecat.

În absenţa altor critici concrete de nelegalitate a sentinţei, recurenta invocând doar greşita aplicare a prevederilor art. 30 alin. (4) din Contractul-cadru, Înalta Curte observă că soluţia primei instanţe este dată cu corecta aplicare a legii.

În acest sens, analizând decizia nr. 1612/08.07.2014 a Preşedintelui ANRE din perspectiva excesului de putere, astfel cum este acesta definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a constatat că respectiva clauză reprezintă o aplicare fidelă a celei cuprinse în Anexa 1 a Ordinului preşedintelui ANRE nr. 122/2013, act cu caracter normativ care, în condiţiile neatacării sale şi anulării de o instanţă de judecată, este pe deplin aplicabilă diferendului dintre reclamantă şi intervenientă.

Totodată, constată Înalta Curte că este corectă interpretarea dată notei menţionate în anexă, mai sus redate, întrucât aceasta reprezintă o condiţie minimală de despăgubire a vânzătorului, în cazul sistării temporare a furnizării energiei termice, prin plata unei compensaţii calculate pe baza costurilor fixe anuale ale vânzătorului, aferente activităţii de producere a energiei electrice şi termice, condiţie care este stabilită prin actul normativ cu forţă superioară în favoarea acestuia.

In ceea ce priveşte motivele de recurs vizând cererea de suspendare a efectelor deciziei atacate, se constată că acestea sunt identice cu cele privind anularea actelor, pe care instanţa de control judiciar le-a apreciat neîntemeiate.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de control judiciar reţine că îndeplinirea doar a uneia dintre cerinţele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare. Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiţie, prin ea însăşi, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluţia pronunţată în prezentul recurs.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti prin lichidatori judiciari A. şi B. împotriva sentinţei civile din 1827 din 17 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2021.