Ministry of Justice lacks passive standing in salary dispute; appeal admitted, lower court sentence quashed and claim against Ministry rejected

Şedinţa publică din data de 03 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 09.06.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea parţială a Deciziei nr. 76/07.04.2017 emisă de către pârâta Curtea de Apel Ploieşti, cu obligarea acestei pârâte la emiterea unei noi decizii colective privind stabilirea salariilor lunare cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, apoi majorat cu 10% începând cu data de 09.04.2015; obligarea pârâtului de ordin 2 respectiv Curtea de Apel Ploieşti să emită deciziile individuale de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. 20/72016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON la care să se adauge inclusiv creşterea procentuală de 10% potrivit legii nr. 293/2015, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016; obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziilor de salarizare, potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată apoi cu 10% şi venitul efectiv plătit(prin raportare la o valoare de referinţă sectorială reţinută şi uzitată în prezent la determinarea salarizării lunare), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare corespondentă, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului de ordin 1 la alocarea şi virarea sumelor necesare stabilirii şi plăţii diferenţelor salariale astfel solicitate prin prezenta, către ordonatorii secundari şi terţiari de credite respectiv pârâţii de ordin 2 şi 3, urmând ca pârâtul Tribunalul Prahova, ca ordonator terţiar de credite, să fie obligat la plata efectivă a prestaţiilor băneşti datorate.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3151 din 29 iunie 2018:

- a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie principală, excepţia de litispendenţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei ca neîntemeiate;

- a admis acţiunea precizată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova;

- a admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenientele FF. şi GG., semnatarele cererii de intervenţie principală în nume propriu şi în interes personal;

- a anulat parţial decizia nr. 76/07.04.2017 emisă de pârâta Curtea de Apel Ploieşti şi obligă pârâta să emită o nouă decizie reclamanţilor, privind stabilirea salariilor lunare cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, în sensul acordării indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON în perioada 01.12.2015-30.09.2016, astfel cum a fost majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015;

- a obligat pârâta Curtea de Apel Ploieşti să emită deciziile individuale de salarizare;

- a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova să restituie reclamanţilor pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziilor de salarizare, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016-cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată apoi cu 10%-şi venitul efectiv plătit, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare corespondentă, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la alocarea şi virarea sumelor necesare plăţii diferenţelor salariale ale fiecărui reclamant. Obligă pârâtul Tribunalul Prahova să emită intervenientelor FF. şi GG. a adeverinţelor care să cuprindă perioada aprilie - iulie 2015 a valorii sectoriale de 405 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod eronat a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiie, întrucât acest pârât este ordonatorul principal de credite şi de faptul că, are obligatia legală potrivit H.G nr. 652/2009 de a asigura fondurile necesare şi repartizarea creditelor bugetare ordonatorilor secundari de credite.

Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în raport de dispoziţiile H.G nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, precum şi faţă de împrejurarea că drepturile şi numirea acestei categorii de personal se realizează de preşedintele Curţii de Apel.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. o) din Hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, "Preşedintele curţii de apel exercita prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii curţii, precum şi atribuţii de coordonare şi control privind administrarea curţii de apel şi a instanţelor din circumscripţie, în sensul că numeşte personalul auxiliar de specialitate şi personalul din departamentul economico-financiar şi administrativ al curţii de apel şi al instanţelor din circumscripţia acesteia (...).

Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raportul de muncă al intimaţilor -reclamanţi a fost stabilit cu angajatorul, astfel că drepturile salariale au fost calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare, care a procedat şi la calcularea şi virarea impozitului şi a contribuţiilor sociale către stat.

Reclamanţii au fost încadraţi prin decizie a preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti, iar Ministerul Justiţiei, potrivit H.G. nr. 652/2009 de organizare şi funcţionare, nu are atribuţii în legătură cu încadrarea, stabilirea drepturilor salariale sau încetarea raporturilor de serviciu ale personalului instanţelor judecătoreşti, astfel că nu există niciun temei juridic în baza căruia să se stabilească obligaţia Ministerului de plată a diferenţelor de drepturi salariale calculate prin Deciziile Preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti.

În acest sens şi având în vedere şi calitatea reclamanţilor, respectiv, personal auxiliar invocă dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 din 28 iunie 2004 Republicată privind organizarea judiciară.

Aşadar, Ministerul Justiţiei nu calculează şi nu plăteşte drepturile salariale decât propriilor angajaţi, pe cale consecinţă nu poate fi obligat la restituirea diferenţelor solicitate, cum a obligat în mod greşit prima instanţă.

Astfel, în mod temeinic şi legal prima instanţă trebuia să constate că Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Justiţiei şi respingerea acţiunii faţă de acest pârât.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii au solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 76/07.04.2017 emisă de către pârâta Curtea de Apel Ploieşti, cu obligarea acestei pârâte la emiterea unei noi decizii colective privind stabilirea salariilor lunare cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, apoi majorat cu 10% începând cu data de 09.04.2015; obligarea pârâtului de ordin 2 respectiv Curtea de Apel Ploieşti să emită deciziile individuale de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. 20/72016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON la care să se adauge inclusiv creşterea procentuală de 10% potrivit legii nr. 293/2015, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016; obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziilor de salarizare, potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată apoi cu 10% şi venitul efectiv plătit(prin raportare la o valoare de referinţă sectorială reţinută şi uzitată în prezent la determinarea salarizării lunare), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare corespondentă, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului de ordin 1 la alocarea şi virarea sumelor necesare stabilirii şi plăţii diferenţelor salariale astfel solicitate prin prezenta, către ordonatorii secundari şi terţiari de credite respectiv pârâţii de ordin 2 şi 3, urmând ca pârâtul Tribunalul Prahova, ca ordonator terţiar de credite, să fie obligat la plata efectivă a prestaţiilor băneşti datorate.

Prin sentinţa recurată instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie principală, excepţia de litispendenţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei ca neîntemeiate.(…)

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei prin Decizia nr. 13/13.06.2016, pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în dosarul nr. x/2016, s-a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002, în calitatea sa de ordonator principal de credite (...), nu are calitate procesuală pasiva în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariată".

În motivarea acestei decizii, ÎCCJ a reţinut că o caracteristică a raportului juridic de muncă este aceea că poate exista numai între două persoane (spre deosebire de raportul obligaţional civil, în cadrul căruia poate fi, uneori, o pluralitate de subiecte active sau pasive), astfel încât, ţinând seama şi de caracterul exclusiv al competenţei (una şi aceeaşi atribuţie trebuie sa aparţină unei singure autorităţi publice), în măsura în care pretenţiile deduse judecaţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natura salarială, "legitimarea procesuală pasiva revine doar autorităţii publice cu care funcţionarul public se afla în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îi aparţine prerogativa stabilirii şi acordării drepturilor salariale",

Prin această decizie, ÎCCJ a subliniat că interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că ar reprezenta o garanţie a executăm obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, câta vreme atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii.

În concluzie, argumentul principal reţinut de prima instanţă pentru a respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei vine în contradicţie cu dezlegarea dată de instanţa supremă, deopotrivă aplicabilă în toate situaţiile în care ordonatorul principal de credite şi instituţia centrală sunt chemaţi în judecată de către angajaţi ai unor unităţi/instituţii din subordine, în litigii având ca obiect drepturi de natură salarială.

Prin urmare, ţinând cont de prevederile legale arătate mai sus, între angajaţii din cadrul instanţelor judecătoreşti şi Ministerul Justiţiei nu există niciun fel de raport juridic, astfel încât naşterea unui conflict de drepturi între aceştia şi instituţia angajatoare, cu care este încheiat contractul de muncă, nu poate să declanşeze nicio obligaţie în sarcina Ministerului Justiţiei în calitatea de autoritate centrală, sau a ministrului justiţiei în calitate de ordonator principal de credite, obligaţia de stabilire şi plată în concret a drepturilor salariaţilor fiind în sarcina exclusivă a unităţii angajatoare.

Astfel fiind Înalta Curte apreciază că în mod netemeinic şi nelegal prima instanţă a respins, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, cu ignorarea dispoziţiilor legale mai sus incidente.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea şi virarea sumelor necesare plăţii diferenţelor salariale ale fiecărui reclamant, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3151 din 29 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea şi virarea sumelor necesare plăţii diferenţelor salariale ale fiecărui reclamant, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 martie 2021.