Fiscal protest suspension pending criminal probe: inapplicability of unsolved-claim jurisdiction and right of access to court under Art. 6 ECHR

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.06.2018, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat acţiune în anulare prin care a solicitat: anularea Deciziei nr. 154/27.03.2018 privind soluţionarea contestaţiei fiscale cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, precum şi cu privire la soluţia de respingere a prescripţiei dreptului pârâtelor de a stabili creanţa fiscală în valoare de 16.318 RON reprezentând impozit pe profit pentru anul 2010; subsecvent admiterii primului capăt de cerere cu privire la soluţia de respingere a prescripţiei dreptului pârâtelor de a stabili creanţa fiscală în valoare de 16.318 RON reprezentând impozit pe profit pentru anul 2010, să dispuneţi anularea în parte a actelor de impunere constând în Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/16.08.2017 si Raportul de Inspecţie Fiscala nr. x/11.08.2017 cu privire la creanţa fiscală în sumă de 16.318 RON reprezentând impozit pe profit pentru anul 2010; subsecvent admiterii primului capăt de cerere cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, să se constate expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 281 (5) Codul de procedură fiscală, pronunţarea asupra fondului raportului juridic fiscal relativ şi, în consecinţă, să se dispună anularea în tot a actelor de impunere constând în Decizia de Impunere si Raportul de Inspecţie Fiscală; în subsidiar, subsecvent admiterii primului capăt de cerere, dar a respingerii celui de-al treilea capăt de cerere, a solicitat obligarea DGSC să reia procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei fiscale, cu consecinţa emiterii unei decizii de soluţionare; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 501 din 12 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile inadmisibilităţii, ca neîntemeiate.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili.

A fost anulată în parte decizia nr. 154/27.03.2018 în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale.

S-a dispus obligarea pârâtei ANAF-DGSC să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF sub nr. x/17.10.2017 cu privire la suma de 14.397.837 RON.

S-a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 8 ianuarie 2019 s-a respins cererea reclamantei privind incuviinţarea probei cu expertiză fiscală.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 501 din 12 februarie 2019 şi a încheierii din 8 ianuarie 2019.

Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 501 din 12 februarie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă ANAF a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente de către prima instanţă atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii.

Primul aspect de nelegalitate priveşte nelegala respingere a excepţiei inadmisibilităţii capetelor 2 şi 3 din cererea având ca obiect anularea Deciziei de impunere din 16.08.2017 şi a RIF din 11.08.2017.

Se arată că în raport de dispoziţiile art. 284 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 numai deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă.

Se arată că cererile privind anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală erau inadmisibile neputându-se dispuse pe fond asupra lor în raport de dispoziţiile art. 18 alin. 1m din Legea nr. 554/2004.

Al doilea aspect de nelegalitate priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii de anulare a Deciziei nr. 154 din 27.03.2018 şi de obligare a autorităţii pârâte să soluţioneze pe fond contestaţia cu privire la suma totală de 14.397.837 RON.

Se arată că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 277 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Se arată că măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative până la data soluţionării cauzei finale a fost legală. Aceasta deoarece constatările de fapt şi de drept din cadrul sesizării finale determină soluţia administrativă.

Se arată că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale având în vedere că se impune a fi verificată realitatea operaţiunilor economice declarate, cu consecinţa diminuării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.

Se invocă jurisprudenţa ÎCCJ şi jurisprudenţa comunitară Cauza Lungu şi Cauza Halifax.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei, în parte ca inadmisibilă, în parte ca neîntemeiată.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea soluţiei de respingere a acţiunii pe capetele 2 şi 3 ale cererii.

Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. priveşte încălcarea unor norme de procedură în ceea ce priveşte nesoluţionarea de către prima instanţă a aspectelor privind prescripţia.

Se arată că în mod nelegal prima instanţă nu a analizat aceste aspecte deoarece soluţia de suspendare a soluţionării contestate priveşte chestiunile de fond aferente raportului juridic fiscal şi nu la problema prescripţiei.

În opinia recurentei-reclamante problema prescripţiei a fost analizată de autoritatea fiscală şi în consecinţă partea poate forma obiectul analizei de către instanţă.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 281 alin. 5 C. proc. civ. de către prima instanţă.

Aceasta în condiţiile în care instanţa de fond a respins cererea de anulare pe fond a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală deşi în cauză era de necontestat faptul că expirase termenul de 6 luni de la data depunerii contestaţiei administrative, contestaţie nesoluţionată de autoritatea pârâtă.

Contestaţia a fost înregistrată la data de 29.09.2017, iar termenul de 6 luni a expirat la data de 29.03.2018 şi în consecinţă instanţa avea dreptul conform art. 281 alin. 5 Codul de procedură fiscală de a verifica pe fond în mod direct legalitatea actelor de impunere contestate. Se invocă art. 6 din CEDO.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în tot şi verificării pe fond a legalităţii actelor fiscale contestate şi a sumei totale imputate inclusiv pe aspectul prescripţiei în parte pentru anul 2010, a unei părţi din suma totală.

La dosar pârâtele au formulat întâmpinări reciproc în raport de recursurile declarate în cauză solicitând fiecare respingerea ca nefondat a recursului declarat de partea adversă.

Analizând recursurile declarate în cauză, Curtea le apreciază ca nefondate pentru următoarele considerente .

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat în cauză sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor normelor de drept material pe ambele aspecte de nelegalitate invocate.

Primul aspect de nelegalitate, care priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii capetelor 2 şi 3 de cerere având ca obiect anularea de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală nu este fondat.

În cauză în mod corect prima instanţă a apreciat excepţia inadmisibilităţii ca fiind o apărare pe fond, aceasta în condiţiile în care în cauză autoritatea fiscală nu s-a investit cu fondul actelor contestate ci a dispus suspendarea în condiţiile art. 277 alin. 1 lit. a) Codul de procedură fiscală.

Iar în cauză în lipsa deciziei de soluţionare a contestaţiei pe fond, decizia care poate fi contestată conform art. 281 alin. 2 din Legea nr. 207/2015, solicitarea reclamantei de anulare a deciziei de impunere şi a RIF direct de către instanţă, poate fi apreciată ca prematur formulată.

Dar în raport de calificarea dată de prima instanţă excepţiei invocată, soluţia de respingere nu poate fi interpretată ca fiind contrară art. 281 alin. 2 din Legea nr. 207/2015. În mod legal prima instanţă nu s-a investit cu soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative în lipsa deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat este nu fondat, în cauză nefiind încălcate de prima instanţă dispoziţiile art. 277 alin. 1 lit. a) Codul de procedură fiscală.

Prima instanţă a apreciat legalitatea măsurii suspendării soluţionării contestaţiei administrative în raport de cele invocate de societatea reclamantă care a probat drepturile pretins vătămate - respectiv dreptul de a-i fi soluţionată pe fond contestaţia într-un termen rezonabil şi dreptul de acces la instanţă.

Curtea apreciază că prima instanţă a verificat corect legalitatea deciziei de suspendare în raport de interesele ambelor părţi şi a apreciat corect în sensul că o suspendare a soluţionării contestaţiei din 27.03.2018, coroborat cu lipsa unei soluţii în dosarul penal este de natură a afecta dreptul reclamantei la acces la o instanţă în sensul art. 6 din CEDO.

Aceasta în condiţiile în care în cauză nu a fost emisă o decizie de soluţionare a contestaţiei pe fond decizie care poate fi contestată conform art. 28 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.

Sub acest aspect este legală obligarea recurentei-pârâte la soluţionarea contestaţiei pe fond cu privire la suma de 14.397.837 RON. Cu ocazia soluţionării pe fond a contestaţiei reclamantei vor fi verificate toate apărările invocate inclusiv excepţia prescripţiei dreptului de a impune obligaţii fiscale pentru anul 2010, respectiv pentru creanţa de 16.318 RON ca parte din suma totală contestată de 14.397.837 RON.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă este apreciat de Curte ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. nu se încadrează în cadrul acestui motiv de casare.

Faptul că prima instanţă nu s-a investit cu soluţionarea contestaţiei administrative pe fond şi a respins cererea de anulare a actelor fiscale contestate şi nu a analizat şi prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale aferente anului 2010, nu reprezintă o încălcare a vreunei norme de procedură de natură a fi considerat motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

Prima instanţă a apreciat asupra obiectului şi a analizat legalitatea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei, iar în raport de soluţia dispusă a obligat autoritatea fiscală la soluţionarea contestaţiei administrative pe fond, cu ocazia soluţionării autoritatea fiscală este obligată să se pronunţe şi cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a stabili obligaţii aferente anului 2010 deoarece şi aceste obligaţii fiscale au făcut obiectul suspendării contestaţiei administrative din 29.09.2017 pentru creanţa totală imputată de 14.397.837 RON.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 281 alin. 5 Codul de procedură fiscală invocate de recurenta-reclamantă a căror nerespectare se invocă în cadrul recursului.

Conform art. 281 alin. 6 Codul de procedură fiscală

În situaţia nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii, contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ competentă pentru anularea actului.

În cauză contestaţia administrativă depusă la data de 29.09.2017 a fost soluţionată dar nu pe fond ci a fost suspendată prin Decizia nr. 154/27.03.2018 până la soluţionarea sesizării penale, decizie supusă controlului de legalitate în prezenta cauză.

Nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 281 alin. 5 Codul de procedură fiscală care vizează o lipsă a soluţionării contestaţiei în sensul lipsei emiterii unei decizii.

În cauză contestaţia formulată a fost suspendată conform art. 277 alin. 1 lit. a) Codul de procedură fiscală, iar decizia de suspendare a fost analizată de prima instanţă în raport de aspectele invocate de reclamantă - dreptul de acces la o instanţă şi dreptul de a-i fi soluţionată pe fond contestaţia administrativă într-un termen rezonabil.

Curtea apreciază că în mod legal prima instanţă nu s-a investit cu soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative în raport de faptul că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 281 alin. 5 Codul de procedură fiscală ci sunt aplicabile art. 277 alin. 3 Codul de procedură fiscală în sensul că fiind anulată de instanţa de judecată decizia de suspendare, procedura administrativă se reia în sensul executării hotărârii şi soluţionării pe fond a contestaţiei cu luarea în considerare a tuturor apărărilor invocate în cuprinsul contestaţiei.

Sentinţa atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, în ceea ce priveşte cererea respinsă, reclamanta având dreptul de a-i fi soluţionată pe fond contestaţia administrativă de autoritatea fiscală într-un termen rezonabil, dar acest drept nu obligă instanţa de judecată să analizeze direct fondul contestaţiei administrative, în lipsa deciziei emise conform art. 281 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. respinge ca nefondate recursurile declarate menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 501 din 12 februarie 2019 şi a încheierii din 8 ianuarie 2019 şi de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 501 din 12 februarie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.