Government wins on timeliness: annulment claim over land listed as public property quashed as time-barred.

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16.12.2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar, anularea parţială a Hotărârii nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş şi a Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, publicată în M. Of. nr. 699 bis/19.10.2009, respectiv anularea poziţiei 4069 din anexa 2 "Completare la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Timişoara" privind imobilul situat în Timişoara, Bd. x.

Prin sentinţa civilă nr. 101 pronunţată în data de 28 martie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 101 din 28 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., prin mandatar B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării parţiale a Hotărârii Guvernului nr. 849/2009 în privinţa imobilului evidenţiat la poziţia nr. 4069 din Anexa 2, imobil situat în Timişoara, Bulevardul x.

Prin decizia nr. 6319 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul declarat de reclamanta A., prin mandatar B., a fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 26.05.2020, sub nr. x/2016*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 146 din data de 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamanta A., prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara prin Primar şi Guvernul României şi s-a dispus anularea poziţiei 4069 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş şi a Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, publicată în M. Of. nr. 699 bis/19.10.2009.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 146 din data de 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., respectiv cu nerespectarea deciziei instanţei de casare.

Astfel, instanţa de fond după casare, a reţinut că "raportat la indicaţiile din decizia de casare, cauza se impune a fi examinată pe fond, Înalta Curte statuând că este neîntemeiată excepţia tardivităţii introducerii acţiunii", susţinere complet eronată, întrucât din considerentele deciziei de casare reiese faptul că aprecierea eronată a primei instanţe de fond asupra tardivităţii formulării plângerii prealabile s-a datorat faptului că la dosar nu erau suficiente probe care să permită instanţei să admită excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile, respectiv probe din care să rezulte data la care reclamanta a luat cunoştinţă de H.G. nr. 849/2009, iar nu faptul că instanţa de recurs ar fi statuat că excepţia tardivităţii introducerii acţiunii este neîntemeiată.

Raţionamentul instanţei de recurs, regăsit în decizia de casare, conducea la necesitatea ca instanţa, în rejudecare, în virtutea rolului activ şi în limitele legii, să dispună administrarea unui probatoriu adecvat care să permită acesteia să se edifice asupra datei la care reclamanta a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii de guvern, să solicite părţilor lămuririle necesare şi să obţină informaţii certe cu privire la aceste aspecte, ceea ce, în speţă, instanţa de fond după casare nu a realizat.

În considerarea acestor aspecte, recurentul a reiterat excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, susţinând că, raportat la regimul juridic al hotărârii de guvern, demersurile reclamantei sunt tardive, întrucât potrivit art. 108 alin. (4) din Constituţia României, măsura oficială de comunicare către cei interesaţi a hotărârilor de guvern o reprezintă publicarea lor în Monitorul Oficial al României.

Cum H.G. nr. 849/2009 a fost publicată în M. Of. nr. 699 din19 octombrie 2009 şi cum reclamanta a înregistrat plângerea prealabilă împotriva acestei hotărâri la data de 26 octombrie 2016, a apreciat recurentul că reclamanta nu a respectat termenul de 30 de zile instituit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, totodată fiind depăşit şi termenul de prescripţie de 6 luni stabilit de art. 7 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Consideră recurentul-reclamant că au fost nesocotite dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, nefiind clarificată data de referinţă la care să fie aplicat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (3) din lege şi nefiind probat nici un motiv temeinic ce ar fi putut să permită aplicarea termenului de 6 luni regăsit în teza a doua a aceluiaşi alineat.

De asemenea, apreciază că în mod nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond nu a procedat şi la analiza excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii invocată prin întâmpinarea de la fondul cauzei, aceasta necercetând data luării la cunoştinţă a actului, dată la care trebuia să facă raportarea termenelor de 6 luni sau un an prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că acţiunea a fost introdusă tardiv faţă de dispoziţiile imperative ale art. 11 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a apreciat recurentul că se impune admiterea excepţiei tardivităţii şi respingerea acţiunii ca tardiv formulată.

Pe fondul cauzei, consideră că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia care a reprezentat temei legal al emiterii H.G. nr. 849/2009, respectiv a dispoziţiilor art. 21, făcând abstracţie de faptul că legea specială recunoaşte hotărârilor de consiliu local caracterul de acte administrative, de sine stătătoare, cu efecte juridice proprii, care pot fi atacate în contencios administrativ de persoana interesată.

Totodată, instanţa de fond a nesocotit rolul autorităţii publice locale de a aprecia asupra caracterului de uz sau interes public a obiectivului în discuţie, atestat ca atare la poziţia 4069 şi a nesocotit şi dispoziţiile art. 26 din Legea 112/1995.

A arătat recurentul că, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada faptului că imobilul pe care l-a dobândit în proprietate este supus regimului Legii nr. 112/1995, aceasta în condiţiile în care din CF Colectivă nr. x conform menţiunilor regăsite la punctul B referitor la unitatea individuală nr. 2 aflată în posesia reclamantei nu se regăsesc aceste menţiuni după cum se regăsesc spre exemplu la unitatea individuală nr. 3, nr. 5 sau nr. 6.

Reclamanta nu este titulara unui drept de proprietate asupra terenului menţionat la poziţia contestată din H.G. nr. 849/2009, ci doar posesoarea unui drept de folosinţă asupra acestuia, astfel încât nu se poate dovedi că prin această hotărâre s-a adus vreo vătămare drepturilor recunoscute de lege.

Mai mult, fără a cerceta legitimitatea procesuală activă a reclamantei, acţiunea a fost admisă cu privire la întreaga suprafaţă de teren de 516 mp prevăzută la poziţia 4069, însă este evident că reclamanta nu poate pretinde un drept şi nici justifica un interes asupra întregii suprafeţe de teren de 516 mp, pretenţiile sale trebuind a fi limitate la cota parte asupra terenului aferent părţilor comune, dobândită în urma achiziţionării apartamentului.

În aceste condiţii a apreciat recurentul că se impunea respingerea cererii de anulare ca neîntemeiată, întrucât prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii H. G. nr. 849/2009, au fost respectate normele de competenţă, exigenţele de tehnică legislativă şi conformitatea acesteia cu legea în baza căreia a fost adoptată şi pe care o pune în executare.

4. Apărări formulate în cauză

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 6 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 12 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din data de 12 mai 202, instanţa constatând necesitatea emiterii unei adrese către intimata-reclamantă A. prin mandatar B., pentru a depune, în scris, data la care a luat cunoştinţă de actul administrativ individual a cărui nulitate o invocă a amânat cauza pentru data de 27 octombrie 2021, termen la care, constatând lipsa relaţiilor solicitate a revenit cu adresă către intimata-reclamantă cu aceeaşi menţiune şi a amânat cauza pentru 16 februarie 2022.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, cu acţiunea în anularea parţială a Hotărârii nr. 849/2009.

Pârâţii au invocat excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii, raportat la prevederile art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond, în primul ciclu procesual, a admis excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile şi a respins acţiunea reclamantei, reţinând în esenţă, în ceea ce priveşte data la care reclamanta a luat la cunoştinţă de existenţa actului vătămător, respectiv de faptul că terenul în discuţie a fost trecut în domeniul public al Municipiului Timişoara, că H.G. nr. 849/2009 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 699/19.10.2009 şi chiar dacă s-ar putea reţine că publicarea în Monitorul Oficial nu reprezintă o dovadă a luării la cunoştinţă de conţinutul hotărârii, această hotărâre de guvern nu reprezintă un act de trecere al imobilului din domeniul privat în domeniul public, ci doar unul de atestare a domeniului public, imobilul fiind trecut în domeniul public al Municipiului Timişoara prin HCL Timişoara nr. 313/2005, necontestat în cauză.

De asemenea a observat instanţa că terenul în speţă a fost intabulat în CF nr. x Timişoara (CF. vechi nr. x), nr. top x în domeniul public al Municipiului Timişoara în 05.06.2013, considerând că din acest moment se prezumă că reclamanta a luat la cunoştinţă despre intabularea terenului în domeniul public al Municipiului Timişoara şi implicit şi despre prevederile şi conţinutul H.G. nr. 849/2009.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 6319 din 11 decembrie 2019 a admis recursul declarat de reclamanta A., prin mandatar B., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecarea după casare instanţa, apreciind că se impune a fi examinată pe fond cauza, întrucât prin decizia de casare s-ar fi reţinut că este neîntemeiată excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea poziţiei 4069 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002, împotriva acestei soluţii formulând recurs pârâtul Guvernul României întemeiat pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că sentinţa a fost dată cu nerespectarea deciziei instanţei de casare, reiterând excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile şi a introducerii acţiunii.

Deşi prin decizia de casare s-a reţinut că din cuprinsul actelor depuse la dosar nu rezultă data la care reclamanta a luat cunoştinţă de H.G. nr. 849/2009 şi că prima instanţă a formulat doar ipoteze plauzibile sub acest aspect, ceea ce face imposibil de analizat, în cadrul recursului, a legalităţii soluţiei primei instanţe, în rejudecare după casare, instanţa de fond nu s-a preocupat de lămurirea acestui aspect şi nu a administrat probe pentru a stabili momentului de la care reclamanta a luat cunoştinţă de hotărârea atacată.

Instanţa de control judiciar reţine că excepţia tardivităţii acţiunii invocată de recurentul-pârât Guvernul României atât în faţa instanţei de fond cât şi ca motiv de recurs este întemeiată.

Actul administrativ a cărui anulare se solicită face parte din actele emise de Guvernul României şi care, potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (4) din Constituţia României se publică în Monitorul Oficial. Comunicarea şi aducerea la cunoştinţa publică a hotărârilor de guvern se consideră realizată la momentul publicării acestora.

Reclamanta este terţ faţă de actul contestat, iar momentul la care terţii iau cunoştinţă de existenţa unui act administrativ vătămător este legat de elemente extrinseci, acesta trebuind să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 mai 2021, Înalta Curte a dispus emiterea unei adrese către intimata-reclamantă A., prin mandatar B., pentru a depune la dosar, în scris, data la care a luat cunoştinţă de actul administrativ individual a cărui nulitate o invocă, aceasta fiind citată pentru termenul de judecată din 27 octombrie 2021 cu această menţiune, conform proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar.

În şedinţa din 27 octombrie 2021, Înalta Cute constatând lipsa relaţiilor solicitate de la intimata-reclamantă a dispus revenirea către aceasta cu aceeaşi solicitare de a depune la dosar documente din care să rezulte data la care a luat cunoştinţă de actul administrativ individual a cărui nulitate o invocă, dispunând citarea atât la adresa sa de domiciliu cât şi la domiciliul ales al mandatarului B., intimata-reclamantă fiind citată pentru termenul de judecată din 16 februarie 2022, conform proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar.

Aceasta nu a înţeles să dea curs, nici de această dată, solicitării instanţei, astfel că, în şedinţa publică din 16 februarie 2022, Înalta Curte a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 358 C. proc. civ., în conformitate cu care:

"Dacă partea fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest caz din urmă, atât dovada cu martori cât şi alte probe, inclusiv prezumţii, pot fi admise pentru completarea probatoriului".

Potrivit principiilor fundamentale ale procesului civil "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia". Dacă partea deţine un mijloc de probă, judecătorul poate, la cererea celeilalte părţi sau din oficiu, să dispună înfăţişarea acestuia (…)".

Cum intimata-reclamantă A. nu a oferit în faţa instanţei de recurs niciun argument din care să rezulte data la care a luat cunoştinţă de actul administrativ a cărui nulitate o invocă, pentru a putea justifica declanşarea demersurilor sale în anul 2016, la mai bine de 7 ani de la data publicării actului contestat, Înalta Curte, având în vedere şi necesitatea respectării principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, urmează să admită excepţia tardivităţii acţiunii.

Cu privire la limitele legale impuse de Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea dreptului la acţiune, Curtea Constituţională (Decizia nr. 635/2007) a considerat că acestea reprezintă măsuri de protecţie a stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice create şi a efectelor actelor administrative şi că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că prima instanţă a soluţionat procesul, interpretând şi aplicând în mod eronat dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., instanţa de control judiciar va admite recursul şi, în rejudecare, va admite excepţia tardivităţii acţiunii şi va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, ca tardiv formulată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite excepţia tardivităţii acţiunii cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 146 din 18 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite excepţia tardivităţii acţiunii.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2022.