Deadline for administrative complaint against financial correction notice: strict 30-day peremption and denial of reinstatement
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded and rejected its request for reinstatement within the time limit, thereby upholding the appellate court’s decision that dismissed the administrative lawsuit. The dispute centered on a public port authority’s challenge to a financial correction notice and the administrative decision rejecting its complaint for late filing, concerning a contract for a ship waste collection system funded under the Operational Program for Transport. The decisive legal basis was Article 47 of Emergency Ordinance No. 66/2011, which stipulates that the 30-day deadline for filing an administrative complaint is a peremptory term (termen de decădere) and that the complaint must be filed with the issuing authority; the court found that the appellant failed to meet the conditions for reinstatement under Article 186 of the Code of Civil Procedure, as its arguments regarding employee holidays and workload did not constitute justifiable reasons for the procedural delay.
Legislator headnote
AI generatedart. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 186 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Deadline for administrative complaint against financial correction notice: strict 30-day peremption and denial of reinstatement: Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa niciunui din motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. x/2018, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime S.A. a chemat în judecată Ministerul Dezvoltării Regionale a Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene -Autoritatea De Management POS Transport Prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.11.2017, privind contractul de servicii nr x/22.04.2011, ce are ca obiect "Sistem de colectare a deşeurilor generate de nave în porturile de pe Dunărea Maritimă CODENAV" cod proiect SMIS 39921, subproiect 1; anularea Deciziei nr. 7986/01.02.2018 privind soluţionarea contestaţiei formulate de CN APDM S.A., emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Transport; exonerarea subscrisei de la plata creanţelor bugetare în cuantum de 1,757.000 RON (din care contribuţie din fonduri UE 1.249.578,4 RON-71,12% şi contribuţie buget de stat 507.421,6 RON - 28,88%), stabilite ca urmare a corecţiei financiare de 10% din valoarea eligibilă a contractului de achiziţie nr. x/22.04.2011 încheiat între subscrisa CN APDM S.A. şi contractantul S.C. A. S.R.L., în cadrul proiectului POST/2010/3/3/002 "Sistem de colectare a deşeurilor de pe Dunărea Maritimă - CODENAV, cu cheltuieli de judecată.
2. Sentinţa instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 79/2018 din data de 21 mai 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Fondurilor Europene având ca obiect, anulare act administrativ, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 79/2018 din data de 21 mai 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime S.A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare repunând în termenul de formulare a contestaţiei, să anulaţi Decizia nr. 7986/01.02.2018 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Transport şi, în subsidiar, Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.11.2017, privind contractul de servicii nr x/22.04.2011, ce are ca obiect "Sistem de colectare a deşeurilor generate de nave în porturile de pe Dunărea Maritimă CODENAV" cod proiect SMIS 39921, subproiect 1.
Astfe, reclamanta solicită repunerea în termenul de 30 zile de formulare a contestaţiei administrative, prevăzut de art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, arătând că faţă de data comunicării titlului de creanţă, respectiv data de 29.11.2017, contestaţia formulată la data de 03.01.2018 este în termen.
În motivarea recursului, reclamanta a susţinut referitor la suspiciunea încălcării prevederilor art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 că prin clarificarea nr. 2 s-a considerat că nu se afecta termenul operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor, prin această eliminare chiar diminuându-se complexitatea elaborării ofertelor.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţia nulităţii cererii de repunere în termen şi excepţia lipsei de interes în formularea cererii, iar, pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa niciunui din motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Reclamanta a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Decizia nr. 7986/01.02.2018 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Transport şi, în subsidiar, Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.11.2017, privind contractul de servicii nr x/22.04.2011, ce are ca obiect "Sistem de colectare a deşeurilor generate de nave în porturile de pe Dunărea Maritimă CODENAV" cod proiect SMIS 39921, subproiect 1.
Prin hotărârea recurată, prima instanţă a respins acţiune ca nefondată, reţinând că decizia nr. 7986/01.02.2018, privind respingerea contestaţiei administrative pentru depăşirea termenului de 30 de zile este legală, pe cale de consecinţă impunându-se respingerea ca nefondate şi a celorlalte două capete de cerere privind anularea notei de constatare şi respectiv, exonerarea reclamantei de la plata creanţelor bugetare, accesorii.
Soluţia primei instanţe este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale aplicabile în cauză.
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011: "Contestaţia administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă, şi trebuie să conţină următoarele elemente:
a) datele de identificare a contestatarului;
b) obiectul contestaţiei;
c) motivele de fapt şi de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
e) semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia.".
(2) Dovada calităţii de împuternicit al contestatarului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
(3) Obiectul contestaţiei administrative îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanţei bugetare care reprezintă titlu de creanţă.
(4) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.
(5) Contestaţia administrativă se depune la autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă care este contestat şi nu este supusă taxelor de timbru.".
Aşadar, potrivit art. 47 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011, contestaţia administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă, şi se depune la autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă care este contestat, termenul fiind unul de decădere.
Deopotrivă art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 dispune în sensul că "Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.".
Cu alte cuvinte, în mod corect, a evidenţiat instanţa de fond că obiectul acţiunii în contencios administrativ este decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei administrative, în speţa de faţă Decizia nr. 7986/01.02.2018, iar nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare (Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.11.2017) poate fi contestată la instanţa de contencios ca un accesoriu al cererii principale.
Cum în cauză, prin Decizia nr. 7986/01.02.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Transport a soluţionat contestaţia în sensul respingerii acesteia ca fiind formulată cu depăşirea termenului legal de depunere a acesteia, deci în baza unei excepţii, Înalta Curte împărtăşind raţionamentul judecătorului fondului, apreciază că instanţa nu va putea examina fondul raportului de drept material decât ca urmare a constatării nulităţii deciziei emise în baza art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, respingerea capătului de cerere principal având drept consecinţă şi respingerea capătului de cerere accesoriu.
Având în vedere că respectiva contestaţie a fost respinsă pentru neîndeplinirea unor cerinţe procedurale, legate de modul de învestire al autorităţii emitente a titlului de creanţă, este superfluă analizarea celorlalte motive invocate în recurs.
În cauză, din actele şi lucrările dosarului, reiese cu claritate că nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.11.2017, a fost comunicată reclamantei la data de 29.11.2017, iar contestaţia administrativă a fost transmisă la data de 04.01.2018, aspect pe care reclamanta de altfel nu îl contestă, cu depăşirea termenului de legal imperativ de 30 zile prevăzut de dispoziţiile art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.
Referitor la solicitarea reclamantei de repunere în termenul de 30 de zile de formulare a contestaţiei administrative, Înalta Curte arată că potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, însă recurenta nu au adus niciun argument sustenabil în sprijinul cererii şi nu a depus dovezi pentru a justifica depunerea cu întârziere a contestaţiei administrative.
Or, simpla afirmaţie că transmiterea contestaţiei în data de 04.01.2018 s-a datorat unor motive temeinic justificate, în speţă, "în perioada 22.12.2017 - 02.01.2018... toţi angajaţii subscrisei au fost în vacanţă ..." şi "raportat la motivul anterior, pe lângă sarcinile curente, în perioada 30.11.2017 - 03.01.2018, alocată formulării contestaţiei, angajaţii subscrisei cărora le-a fost repartiză formularea acesteia contestaţii..., au fost angrenaţi într-o multitudine de alte proiecte . . . . . . . . . .", nu răspunde exigenţelor dispoziţiile legale antereferate.
Aspectele învederate de către reclamantă nu se pot substitui unei situaţii de împiedicare a părţii de a îndeplini un act de procedură, ci mai degrabă reclamă lipsa diligenţei acesteia.
Faţă de cele anterior antamate, Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului, drept pentru care, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciar va respinge cererea de formulare a contestaţiei administrative, ca inadmisibilă.
Înalta Curte reţine că sentinţa este legală, decizia contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale în vigoare, judecătorul fondului în mod judicios a apreciat că pârâta a aplicat corect dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 când a respins ca tardivă contestaţia formulată de reclamantă împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.11.2017.
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termen, ca inadmisibilă.
Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime S.A. împotriva sentinţei nr. 79/2018 din data de 21 mai 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2021.