Tax debt erasure and suspension of appellate proceedings pending resolution of underlying tax assessment validity

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Timişoara, anularea certificatului de atestare fiscală nr. x/21.04.2017 şi a notificării privind obligaţiile fiscale nr. x/13.04.2017 şi, în consecinţă, să oblige pârâta la modificarea evidenţei fiscale, în sensul de a scoate creanţa în sumă de 19.238,714 RON din evidenţele fiscale ale acesteia, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unui certificat de atestare fiscală fără datorii, sub sancţiunea aplicării unei penalităţi.

2. Prin sentinţa nr. 79/CA/2018 din data de 25 ianuarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea ca neîntemeiată, recursul declarat împotriva acesteia fiind admis de Curtea de Apel Alba-Iulia, care a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

3. În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 917 din 27 iunie 2019, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi în consecinţă:

A obligat pârâta la modificarea evidenţei creanţelor fiscale pentru contribuabilul S.C. A. S.R.L., în sensul de a scoate din evidenţa acestuia creanţele în sumă totală 19.283,714 RON înregistrate în baza Deciziei de impunere nr. x/09.05.2013 şi a accesoriilor calculate la acestea.

A anulat Certificatul de atestare fiscală nr. x/21.04.2017 şi a Notificării privind obligaţiile fiscale nr. x/13.04.2017;

A obligat pârâta la emiterea unui Certificat de atestare fiscală din care să rezulte inexistenţa acestor obligaţii bugetare în evidenţa organului fiscal.

4. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în cadrul căruia a solicitat suspendarea judecăţii recursului până la pronunţarea unei hotărâri definitive în Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, în temeiul dispoziţiilor 413 alin. (1) punctul 1 din Codul de procedură civilă.

5. Prin încheierea din şedinţa publică de la 04 decembrie 2019, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare a judecăţii recursului, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Alba-Iulia, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile art. 413 alin. (1) punctul 1 din Codul de procedură civilă, în sensul că dezlegarea prezentei cauze depinde de soluţionarea Dosarului nr. x/2017 .

II. Recursul exercitat împotriva hotărârii de suspendare a judecăţii cauzei

Împotriva încheierii din 04 decembrie 2019 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că, în mod greşit, curtea de apel a aplicat dispoziţiile art. 413 alin. (1) punctul 1 din Codul de procedură civilă şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei.

După o scurtă prezentare a istoricului raportului litigios existent între părţile dosarului, în susţinerea cererii de recurs, recurenta expune, în esenţă, următoarele critici:

- este adevărat că prin acţiunea în contencios administrativ promovată în dosarul nr. x/2017 s-a solicitat inclusiv anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. GF-HD 233/09.05.2013 a AJFP Hunedoara, însă cele două acţiuni au temeiuri juridice total distincte. Astfel, susţine recurenta că Dosarul nr. x/2017 are ca temei legal prevederile Codului de procedură fiscală, solicitându-se anularea unor acte administrativ -fiscale prin care s-au stabilit creanţe bugetare în sarcina societăţii, iar în prezenta cauză temeiul îl reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv Decizia nr. 444/2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. x/2012, dosar asociat dosarului de insolvenţă.

- nu prezintă relevanţă dacă Decizia de impunere va fi sau nu desfiinţată în mod definitiv de către instanţa de contencios administrativ, deoarece Decizia nr. 444/2014 este irevocabilă, iar, raportat la starea de insolvenţă a A. S.R.L., intimatul este obligat să respecte prevederile acesteia.

- recurenta este o societate în insolvenţă şi întreaga ei activitate este guvernată de principiile Legii nr. 86/2006, astfel că, pentru A. S.R.L., decizia de impunere la care a făcut trimitere intimatul în cererea de suspendare nu prezintă validitate, neproducând efecte faţă de societate, în raport de Decizia nr. 444/2014.

Recurenta mai dezvoltă în susţinerea cererii de recurs şi alte argumente care ţin, însă, de fondul litigiului.

În concluzie, afirmă recurenta că nu prezintă niciun interes pentru soluţionarea recursului declarat în prezentul dosar soluţia ce urmează a fi pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 cu privire la decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-HD 233/09.95.2013, atât tip cât prin Decizia nr. 444/2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iuia în dosarul nr. x/2020 s-a stabilit ă obligaţiile fiscale imputate de intimat, sunt anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă a A. S.R.L., acesta fiind decăzut din dreptul de a le solicita în cadrul procedurii de insolvenţă.

În sprijinul criticilor formulate, recurenta invocă mai multe decizii de practică judiciară în materia insolvenţei.

Intimata DGRFP Timişoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, ca fiind legală şi temeinică.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Instanţa de recurs este învestită cu exercitarea controlului judiciar asupra soluţiei pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal privind suspendarea judecăţii prezentei cauze, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din Codul de procedură civilă, până la pronunţarea unei hotărâri definitive în Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.

Criticile de nelegalitate dezvoltate prin cererea de recurs converg, în esenţă, spre ideea, conform căreia, prima instanţă a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., nefiind îndeplinite cerinţele textului procedural necesare suspendării judecăţii cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din Codul de procedură civilă:

"Instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;".

Art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. reglementează o măsură de suspendare facultativă a judecăţii, din economia dispoziţiilor precitate rezultând că între două procese trebuie să existe o anumită legătură, esenţial fiind ca soluţia în procesul al cărui judecată se doreşte a fi suspendată, să fie influenţată, să depindă, în tot sau în parte de soluţia pronunţată în cauza până la a cărei soluţionare se solicită suspendarea.

În acest context, critica recurentei, în sensul că cele două cauze au temeiuri juridice diferite, nu are nicio relevanţă din perspectiva ipotezei suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., condiţia impusă de norma procedurală fiind aceea a existenţei unei alte judecăţi în cadrul căreia trebuie să se stabilească existenţa sau inexistenţa unui drept de care depinde şi soluţionarea celei de a doua cauze.

Prin urmare, legiuitorul nu a făcut distincţie cu privire la obiectul celeilalte judecăţi, sau cu privire la temeiul juridic al acesteia, singurul element comun constând în invocarea aceluiaşi drept în considerarea căruia trebuie dezlegat raportul juridic litigios dedus judecăţii în ambele cauze.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, în cazul concret al speţei de faţă, Înalta Curte constată că acţiunea judecătorească, ce formează obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Alba-Iulia, astfel cum rezultă din sentinţa nr. 254/2019 pronunţată în primă instanţă, vizează anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/09.05.2013 al AJFP Hunedoara, în valoare totală de 19.283.714 RON.

În prezentul litigiu, prin capetele de cerere formulate, societatea recurentă A. S.R.L., prin administrator judiciar B., urmăreşte să obţină, în contradictoriu cu acelaşi organ fiscal, scoaterea din cazierul fiscal al societăţii şi din evidenţa organului fiscal, a creanţei fiscale în cuantum de 19.283.714 RON stabilită prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale nr. x/09.05.2013 a AJFP Hunedoara, act administrativ-fiscal a cărui anulare se solicită în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, aflat, în prezent, în calea de atac a recursului, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nejudecat.

Prin urmare, dreptul pretins de societatea reclamantă A. S.R.L. în prezenta cauză, constând în ştergerea din evidenţele fiscale a datoriei către bugetul statului stabilită în sarcina societăţii prin decizia de impunere nr. x/09.05.2013 al AJFP Hunedoara, nu poate fi dezlegat mai înainte de a se constata definitiv, pe cale judecătorească, validitatea actului administrativ-fiscal prin care s-a impus creanţa fiscală în cuantum de 19.283.714 RON.

În raport de aceste constatări, Înalta Curte reţine că alegaţiile recurentei, referitoare la starea de insolvenţă a societăţii şi la faptul că organul fiscal a fost decăzut din dreptul de a-şi valorifica creanţa fiscală menţionată în procedura insolvenţei, nu pot fi avute în vedere ca şi critici de nelegalitate a soluţiei de suspendare a judecăţii cauzei, aspectele învederate ţinând, eventual, de dezlegarea pe fond a litigiului.

Pentru considerentele expuse, instanţa de control judiciar constată că încheierea de suspendare a judecăţii cauzei, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, este apărată de orice critică de nelegalitate circumscrisă ipotezei încălcării sau aplicării greşite a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din Codul de procedură civilă, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

În concluzie, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva încheierii din 04 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2021.