Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1205/2022 AI generated

Nullity of extraordinary appeal for failure to specify grounds of illegality rather than rearguing merits

Case Number Decizia nr. 1205/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s appeal as unmotivated, thereby upholding the Court of Appeal Iași’s prior decision that dismissed the claimant's action against the National Integrity Agency. The dispute concerned a challenge to an evaluation report issued by the Agency regarding the claimant's alleged incompatibility of holding a private commercial role with a public function, with the claimant arguing in lower courts that their status as a registered merchant was due to the collection of natural civil fruits from agricultural land. The final judgment relied on Articles 486, 487, and 489 of the Civil Procedure Code, ruling that the appeal was null because the appellant merely reiterated substantive arguments from the original petition without formulating specific, concrete criticisms of illegality that could be framed within the statutory grounds for cassation under Article 488(1) points 6 and 8.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Nullity of extraordinary appeal for failure to specify grounds of illegality rather than rearguing merits: Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conţinutul concret al hotărârii atacate.

Keywords

AI generated
agricultural law grounds for cassation Civil Procedure Code extraordinary plea of nullity civil status grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 iunie 2019, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/17.05.2019, emis de pârâtă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 124 din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 124 din 14 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă ANI a invocat excepţia nulităţii recursului, în privinţa criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conţinutul concret al hotărârii atacate.

Astfel, recurentul-reclamant a încadrat recursul în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar în motivarea căii de atac, a reiterat toate argumentele din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Singurele referiri la sentinţa recurată se regăsesc într-un singur paragraf din prima pagină a recursului, în care reclamantul arată că instanţa de fond a constatat în mod netemeinic că acesta ar fi exercitat simultan cele două funcţii incompatibile, fără a lua în calcul niciunul dintre motivele expuse pe fondul contestaţiei, constatând doar că exercitarea calităţii de comerciant rezultă din înregistrarea la ONRC, fără a ţine cont şi fără a înlătura apărările din contestaţie, în mod special pe cele cu privire la culegerea fructelor civile naturale ale unui bun propriu al reclamantului, în speţă un teren agricol. Or, aceste argumente nu reprezintă decât concluziile reclamantului cu privire la nelegalitatea sentinţei recurate, urmate fiind de reluarea integrală a argumentaţiei din acţiune. Nefiind însoţite de critici de nelegalitate efective, concrete, la adresa sentinţei recurate, din perspectiva normelor de drept incidente încălcate în cauză, respectiv nefiind prezentat raţionamentul juridic contrar celui utilizat de instanţa de fond, de natură să susţină concluziile reclamantului, aceste susţineri succinte nu sunt suficiente pentru a se considera îndeplinită cerinţa motivării recursului.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece reclamantul nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 124 din 14 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2022.