Inadmissibility of administrative annulment action due to mandatory joinder of the issuing disciplinary commission

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 18 august 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiţiei, a solicitat anularea Hotărârii nr. 14 din 11.07.2014, adoptată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România în dosarul nr. x/2014

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 545 din 27 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiţiei, ca nefondată.

1.3. Împotriva sentinţei civile nr. 545 din 19 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Prin decizia nr. 450 din 5 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 545 din 27 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

1.4. Cauza a fost înregistrată în rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 aprilie 2019, sub nr. x/2019.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 432 din 10 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiţiei, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 432 din 10 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, reclamanta critică soluţia respingerii acţiunii, ca inadmisibilă, susţinând că instanţa de fond, în considerentele sentinţei atacate, a reţinut în mod greşit forma veche a art. 161 din Legea nr. 554/2004, deşi acest text de lege fusese modificat prin Legea nr. 212/2018 şi trebuia avută în vedere forma în vigoare la pronunţarea hotărârii.

Recurenta-reclamantă critică şi faptul că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a Comisiei Superioare de Disciplină şi nu a motivat de ce consideră că prezenta cauză nu se poate judeca în lipsa acestei comisii. În opinia recurentei-reclamante, simpla calitate de emitent al actului atacat nu este suficientă pentru a stabili calitatea Comisiei Superioare de Disciplină de parte în cauză.

Subliniază recurenta-reclamantă că nu critică soluţia instanţei de fond cu privire la necesitatea introducerii în cauză a Comisiei, ci nepunerea în discuţie a acestei chestiuni, în condiţii de contradictorialitate. Instanţa de fond s-a rezumat la a întreba părţile dacă doresc introducerea în cauză a comisiei, nepunând în discuţie necesitatea participării procesuale a acesteia în cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministrul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în ale cărui prevederi se încadrează criticile expuse în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica aplicării de către instanţa de judecată a prevederilor art. 161 din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 212/2018, va fi respinsă, ca nefondată. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în cauză se aplică dispoziţiile legii în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 24-25 C. proc. civ. raportat la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar la data formulării acţiunii (18.08.2014) textul art. 161 din Legea nr. 554/2004 este cel redat în cuprinsul sentinţei de fond.

Nefondate sunt şi criticile prin se susţine încălcarea principiului contradictorialităţii, prin nepunerea în discuţia părţilor a necesităţii introducerii în cauză a Comisiei Superioare de Disciplină.

Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierilor de şedinţă premergătoare (din 28.05.2019 şi 25.06.2019), instanţa de fond a pus în discuţie, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 78 C. proc. civ., introducerea în cauză a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România. Or, textele de lege indicate de către instanţa de fond, coroborat cu indicarea expresă a ceea ce s-a pus în discuţie, confirmă că părţilor li s-a solicitat a exprima puncte de vedere cu privire la necesitatea introducerii în cauză a comisiei, acestea având cunoştinţă şi de sancţiunea ce intervine în cazul în care se opun participării în litigiu a emitentului actului administrativ contestat, mai ales în condiţiile în care reclamanta beneficia de asistenţă juridică de specialitate, fiind reprezentată prin avocat.

Mai mult decât atât, la termenul de judecată la care a rămas în pronunţare, instanţa de fond a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prin raportare la cadrul procesual, iar reprezentantul convenţional al reclamantei a susţinut că excepţia nu este întemeiată şi că nu se impune participarea în calitate de parte în litigiu a Comisiei Superioare de Disciplină. Concluziile avocatului reclamantei, redate în cuprinsul practicalei sentinţei, confirmă că acesta a cunoscut obiectul excepţiei puse în discuţie, dar a apreciat, contrar primei instanţe, că litigiul se poate soluţiona în cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, instanţa de fond a respectat principiul contradictorialităţii, punând în discuţia părţilor, în mod clar şi neechivoc, necesitatea coparticipării pasive a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, în condiţiile prescrise de art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 78 C. proc. civ.

Nu poate fi primit nici argumentul recurentei-reclamante, în sensul că instanţa de fond nu a motivat necesitatea participării în proces a acestei comisii, câtă vreme prima instanţă a expus, în considerentele sentinţei atacate, motivele pentru care apreciază că această comisie are calitate procesuală pasivă, raportându-se la calitatea sa de emitentă a actului ce face obiectul acţiunii în anulare şi la dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Cât priveşte susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că simpla calitate de emitentă a actului contestat nu justifică participarea în proces a Comisiei Superioare de Disciplină, Înalta Curte constată că acest argument este contradictoriu altei susţineri din cuprinsul recursului, prin care se arată în mod expres că nu se contestă necesitatea introducerii în cauză a comisiei.

Făcând abstracţie de această neconcordanţă a argumentaţiei, Înalta Curte reţine că analiza legalităţii actului administrativ, în condiţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, trebuie să aibă loc în contradictoriu atât cu emitentul, cât şi, după caz, cu destinatarul sau beneficiarul actului (dacă aceştia nu au calitatea de reclamanţi - persoane vătămate prin emiterea actului), litisconsorţiul procesual pasiv fiind, în acest caz, obligatoriu. Nu poate fi ignorată împrejurarea că, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, soluţionând acţiunea în contencios administrativ, instanţa poate dispune anularea actului administrativ contestat şi/sau obligarea autorităţii publice pârâte să emită un alt act administrativ, să efectueze o operaţiune administrativă ori să plătească despăgubiri persoanei vătămate prin emiterea actului, obligaţii care nu pot fi dispuse în lipsa autorităţii publice emitente din cadrul procesual pasiv.

În concluzie, în speţa de faţă nu este admisibilă soluţionarea litigiului doar în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiţiei, titular al acţiunii disciplinare şi al contestaţiei soluţionate prin actul administrativ contestat, în lipsa emitentului actului - Comisia Superioară de Disciplină. În caz contrar, sunt încălcate atât dispoziţiile Legii nr. 554/2004, anterior menţionate, cât şi principiul dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ. şi principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., emitentul actului neavând posibilitatea de a cunoaşte pretenţiile reclamantei şi nici de a formula apărări cu privire la legalitatea actului administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 432 din 10 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2022.