Mandatory military judicial retirement age vs. judicial retirement statute: lapse of current procedural interest due to plaintiff’s subsequent statutory retirement at age 65.

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 decembrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale ("MApN"), a solicitat anularea Ordinelor ministrului apărării naţionale nr. MP 624/11.07.2018, astfel cum a fost modificat şi nr. MP 627/12.07.2018, prin care reclamantul a fost trecut, din calitatea de colonel în activitate, direct în retragere şi în acest mod a fost exclus direct din magistratura militară şi din funcţia de vicepreşedinte al Curţii Militare de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2033 din 18 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi a anulat Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MP 624/11.07.2018 şi Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.P. 627/12.07.2018.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2033 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea ordinelor atacate şi pentru motivul de nelegalitate referitor la încălcarea prevederilor art. 109 alin. (4) din Legea nr. 80/1995 şi art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Motivând recursul din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul susţine că, deşi a anulat ordinele atacate, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la un motiv de nelegalitate invocat prin acţiune, respectiv cel referitor la trecerea sa direct în retragere, fiind încălcate dispoziţiile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 80/1995, care prevăd că magistraţilor militari le sunt aplicabile aceleaşi reglementări cu ceilalţi magistraţi, potrivit Legii nr. 303/2004, inclusiv în ceea ce priveşte vârsta pentru încetarea activităţii, care diferă de cea a militarilor. Nepronunţarea instanţei asupra acestui motiv de nulitate încalcă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi creează posibilitatea pentru pârât de a emite un nou ordin nelegal de trecere în retragere a reclamantului.

Consideră recurentul-reclamant că este incident şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond nesocotind statutul magistratului militar, în ceea ce priveşte vârsta de pensionare. Statutul judecătorilor şi procurorilor conferă dreptul magistraţilor de a reveni în activitate, dacă nu au fost îndepărtaţi din profesie din motive imputabile, pe când trecerea în retragere lipseşte pe magistrat de această posibilitate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât MApN a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte interesul susţinerii căii de atac, intimatul-pârât arată că, în urma admiterii în fond a cererii de anulare a ordinelor contestate, reclamantul şi-a reluat atribuţiile de la data de 04.12.2018, iar pârâtul MApN nu a formulat recurs împotriva acestei soluţii. Totodată, nu s-a emis un alt ordin de trecere în retragere a reclamantului, astfel că acesta nu justifică un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual în susţinerea recursului.

În subsidiar, intimatul-pârât susţine că trecerea direct în retragere a reclamantului s-a dispus în conformitate cu prevederile art. 42 lit. a) şi art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, întrucât reclamantul, ofiţer magistrat, avea peste 63 de ani, aceasta fiind limita de vârstă până la care cadrele militare în rezervă pot fi menţinute în evidenţă.

Mai arată intimatul că Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MP 624/11.07.2018 a fost emis ca urmare a solicitării reclamantului, potrivit raportului personal x/09.07.2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Înalta Curte reţine că litigiul de faţă are drept obiect anularea ordinelor emise de ministrul apărării naţionale, prin care s-a dispus trecerea în retragere a reclamantului A., din calitatea de ofiţer magistrat. Totodată, se reţine că acţiunea a fost admisă în fond, ordinele contestate fiind anulate, iar obiectul recursului declarat de reclamant este limitat doar la critica pretinsei neanalizări de către instanţa de fond a tuturor motivelor de nelegalitate invocate, autoritatea ministerială pârâtă nedeclarând recurs împotriva sentinţei de fond.

Înalta Curte consideră că la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului trebuie avute în vedere atât conduita procesuală a părţilor, cât şi modificările intervenite în situaţia profesională a reclamantului, ulterior pronunţării hotărârii atacate.

Astfel, potrivit susţinerilor intimatului-pârât, necontestate de recurentul-reclamant, începând cu data de 04.12.2018, acesta şi-a reluat atribuţiile deţinute anterior emiterii ordinelor de trecere direct în retragere, iar pârâtul MApN nu a emis un alt ordin de trecere în retragere, în temeiul aceleiaşi situaţii de fapt avute în vedere la emiterea ordinelor contestate. Pe de altă parte, întrucât pârâtul nu a formulat recurs împotriva sentinţei de fond, hotărârea de anulare a actelor administrative atacate nu mai poate fi desfiinţată sub acest aspect, ci, cel mult, poate fi completată în partea referitoare la considerente, prin admiterea tuturor motivelor de nelegalitate susţinute de reclamant (dacă, desigur, o astfel de critică ar fi validată în recurs). În concluzie, soluţia de anulare a ordinelor de trecere în retragere nu mai poate fi reformată în recurs, iar reclamantul a fost repus în situaţia şi atribuţiile anterioare emiterii acestor ordine.

Recurentul-reclamant a susţinut că interesul promovării căii de atac rezidă în împiedicarea pârâtului de a emite un alt ordin similar de trecere în retragere, însă, pe de-o parte, interesul susţinerii recursului nu poate fi stabilit în raport de eventuale acţiunii viitoare şi incerte ale intimatului-pârât, iar pe de altă parte, trebuie avut în vedere că, potrivit Decretului Preşedintelui României nr. 868/11.11.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 1065 din 11 noiembrie 2020, recurentul-reclamant a fost eliberat din funcţia de judecător şi vicepreşedinte al Curţii Militare de Apel Bucureşti, ca urmare a pensionării, iar în prezent acesta a depăşit vârsta de 65 de ani, până la care magistraţii pot fi menţinuţi în activitate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, la data soluţionării prezentului recurs, nu se mai pot produce efectele invocate în recurs, pretins prejudiciabile la adresa drepturilor şi intereselor reclamantului, constând în trecerea în retragere anterior vârstei de 65 de ani, cu consecinţa imposibilităţii continuării activităţii de magistrat, respectiv a reîncadrării sale în funcţia de judecător, conform art. 83 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte mai reţine că, deşi potrivit art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, magistraţii pot fi menţinuţi în funcţie şi după vârsta de 65 de ani, totuşi această menţinere este condiţionată de avizul anual al secţiei pentru judecători sau, după caz, pentru procurori, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce presupune aflarea în activitatea a magistratului, situaţie neregăsită în speţă, în contextul pensionării recurentului-reclamant.

Concluzionând, şi în situaţia în care s-ar constata că instanţa de fond nu a analizat toate elementele de nelegalitate susţinute de reclamant cu privire la cele două ordine, o eventuală soluţie de admitere a recursului nu aduce recurentului-reclamant un beneficiu concret, câtă vreme cele două ordine au fost înlăturate definitiv din ordinea juridică, reclamantul a fost pus în situaţia anterioară emiterii lor, iar ulterior a împlinit vârsta de 65 de ani, de care acesta se prevala pentru menţinerea în activitatea de magistrat şi, totodată, a fost eliberat din funcţie prin pensionare, astfel cum solicitase prin cererea depusă la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 28.03.2018. Ca atare, constatarea în recurs a unui motiv de nelegalitate suplimentar al celor două ordine contestate nu poate schimba în vreun fel situaţia profesională actuală a reclamantului.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte concluzionează că, în prezent, interesul procesual al reclamantului în susţinerea recursului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel încât nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2033 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2022.