Civil liability for administrative salary underpayment and the right to inflation indexation plus legal interest despite subsequent corrective administrative orders

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune solicitând ca prin hotărârea să se dispună la obligarea pârâtului obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ;

- obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: începând cu data de începând cu data de 17.10.2016 (data încadrării reclamantului) pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017; Obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei; Obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul CORECT calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şl aplicate în mod individual şl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat,

- obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1173 din 26 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculată de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, fiind respinse capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Curtea de apel a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1173 din 26 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a enunţării reţinerilor din considerentele sentinţei recurate, recurenta-pârâtă a arătat că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prima instanţă încălcând prevederile art. 9 şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ., instanţa fiind învestită cu anulareA OMJ nr. 542/C/2018, fiind greşit obligată la plata drepturilor aferente stabilite prin OMJ nr. 2883/C/2018.

Astfel, a susţinut recurenta că prin OMJ nr. 2883/C/2018, prin care s-a modificat OMJ nr. 542/C/2018 a cărui modificare s-a solicitat prin acţiune, s-a realizat recunoaşterea de către pârâţi a drepturilor solicitate de reclamantă şi mai mult, s-a acordat o valoare sectorială de referinţă mai mare decât cea solicitată, iar dreptul fiind recunoscut de pârâţi, instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări pe fondul dreptului, aceeaşi situaţie fiind şi în cazul OMJ nr. 3396/C/2018 care a modificat OMJ nr. 603/C/2018.

Totodată, a invocat recurenta că, prin O.U.G. nr. 3/2019, s-a stabilit eşalonarea plăţii sumelor, conform calendarului menţionat, astfel că soluţia de obligare a DNP la plata diferenţelor salariale stabilite conform OMJ nr. 2883/C/2018 este nelegală.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul-intimat a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018 şi emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde începând cu data de 01.01.2018 un procent total al sporurilor de 30% din salariul de bază. În cursul judecăţii, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de către reclamant. Prin urmare, dreptul fiind deja acordat de către pârâţii DNP şi MJ, instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a dispus respingerea ca fiind rămasă fără obiect a solicitării, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei recurate. Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

În consecinţă, soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune de plata a diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ., întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea altui ordin.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile şi a obligat recurenta la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

Astfel, în opinia sa, soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit O.M.J. nr. 3396 C/2018 este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu care premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existenţa unui "refuz nejustificat" de soluţionare a unei cereri. Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatului-reclamant prin acest act administrativ.

Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu se poate reţine în sarcina pârâţilor o formă a vinovăţiei privind neacordarea până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite a valorilor de referinţă sectoriale începând cu data de 09.04.2015 cuprinse în OMJ nr. 2883/C/2018 de modificare a OMJ nr. 542/C/2018, făcând trimitere la dispoziţiile Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi ale Deciziei nr. 23/2015 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A mai susţinut recurenta-pârâtă că începând cu data de 1 ianuarie 2018, data la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018 care a modificat OMJ nr. 603/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază şi, prin urmare, lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

În fine, soluţia de obligare a recurentei-pârâte la plata dobânzilor este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi despre o neexecutare a acesteia, astfel că plata nu se justifică.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, care a fost obligată la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, formulând critici cu privire la încălcarea principiului disonibilităţii şi al rolului activ al instanţei, precum şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantului cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Instanţa de recurs constată că în mod corect Curtea de apel a obligat pârâta la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/19.07.2018, câtă vreme prin acest ordin a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017.

În aceste condiţii alegaţiile recurentei în sensul încălcării principiului disponibilităţii (art. 9 C. proc. civ.) şi al rolului activ al instanţei (art. 22 alin. (6) C. proc. civ.) faţă de faptul că, în opinia sa, instanţa nu a fost învestită de către reclamant cu solicitările asupra cărora s-a pronunţat sunt lipsite de suport, neputându-se reţine incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţine instanţa de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21.12.2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21.12.2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii". Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05.02.2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Aşadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) şi aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi ale Deciziei nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de recurs constată că pârâtului Ministerul Justiţiei îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, şi s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 1 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuţie au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, împărtăşind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale neputând fi reţinute.

Prin urmare, reclamantul are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, recurenta-pârâtă nefăcând dovada îndeplinirii obligaţiei de plată astfel cum a fost stabilită prin sentinţa recurată. Din aceeaşi perspectivă, se reţine că nu există justificare legală pentru eşalonarea sumelor datorate, oricum eşalonarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanţă a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 1173 din 26 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.