Challenge to hunting management contract perished by law; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examminarea actelor de la dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ reînregistrată sub nr. x/2012* ca urmare a casării cu trimitere de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (Ministerul Mediului şi Pădurilor), B. şi C., a solicitat anularea contractului nr. x/14.03.2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr. 36 Romoşel, contract încheiat între M.M.F. prin I.T.R.S.V. TM şi B. la propunerea C..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 147 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimată de drept acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu paraţii Ministerul Mediului si Schimbărilor Climatice (Ministerul Mediului si Pădurilor), B. şi C..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 147 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea continuării judecăţii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat în esenţă, că judecata cauzei a fost suspendata iniţial prin încheierea din 17.04.2018 (care în mod greşit nu a fost comunicată părţilor), în temeiul art. 1551 C. proc. civ., pentru motivul determinat de obiecţiunile formulate de partea pârâtă B. faţă de neîndeplinirea de către expert a obligaţiilor stabilite în sarcina sa, temei de suspendare neimputabil subscrisei A.J.V.P.S Hunedoara.

Ulterior, la data de 27.05.2019, instanţa de fond, a dispus comunicarea încheierii de suspendare a judecăţii şi a dispus din nou suspendarea cauzei până la efectuarea măsurătorilor în teren şi identificarea imobilelor şi pentru ca expertul să răspundă la obiecţiuni.

În opinia recurentei, în speţă este de evident că, desfăşurarea normală a procesului nu a fost împiedicată din vina reclamantei, că obligaţiile impuse de instanţă au fost dispuse în sarcina expertului şi nu reclamantei iar rămânerea în nelucrare a cauzei nu se datorează sub nici o formă reclamantei. Din contră, reclamanta are tot interesul ca prezenta cauză să fie judecată pe fond, având în vedere că, probatoriul administrat confirmă în esenţă, susţinerile sale.

Mai mult, în speţă este de observat şi reţinut şi faptul că, motivul suspendării cauzei a fost identificarea imobilelor şi efectuarea măsurătorilor precum şi răspunsul la obiecţiunile formulate de către partea pârâtă, iar această obligaţie există în sarcina expertului judiciar desemnat ceea ce nu poate echivala cu o lipsă de stăruinţă din partea reclamantei în judecarea pricinii, împrejurare în care este evident că sunt incidente dispoziţiile art. 250 C. proc. civ., în sensul că în cauză, cursul perimării este suspendat.

De altfel, în speţă este de observat că, la data de 28.10.2020, expertul desemnat în cauză a depus la dosar, conform datelor obţinute din studierea dosarului electronic, o serie de completări la raportul de expertiză, acesta fiind de fapt momentul de la care începe să curgă termenul perimării întrucât, motivele pentru care s-a dispus suspendarea nu mai subzistă, respectiv persoana însărcinată şi-a îndeplinit obligaţiile impuse.

În fine, recurenta a susţinut că având în vedere starea de fapt existentă, rezultată din actele şi lucrările dosarului, în mod greşit şi neîntemeiat instanţa de fond a reţinut ca fiind întemeiată excepţia perimării pe care a admis-o cu consecinţa constatării perimării de drept a acţiunii formulate de A.J.V.P.S Hunedoara

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte urmează a înlătura, ca nefondat, motivul de recurs invocat, subsumat cazului prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţinând că, în mod corect şi legal cu aplicarea prevederilor art. 248, instanţa a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

Astfel, din actele dosarului, se constată că prin încheierea de şedinţă din data de 17.04.2018(f359) a fost dispusă suspendarea cauzei, conform prevederilor art. 1551 C. proc. civ., instanţa de fond reţinând că din culpa reclamantei nu se poate efectua expertiză si nu se poate răspunde la obiecţiuni, întrucât nu au fost efectuate măsurătorile în teren, ci doar pe baza planurilor existente la dosar si nu au fost identificate clar imobilele pe teren.

Prin încheierea de şedinţă din 27 mai 2019 s-a constatat că încheierea prin care s-a suspendat cauza, nu a fost comunicată părţilor si s-a dispus comunicarea şi o nouă suspendare cf. art. 1551 C. proc. civ.

De asemenea, la termenul de judecată din data de 28.10.2020 s-a depus o completare la raportul de expertiză de partea adversa, care cere perimarea .

Înalta Curte reţine că în perioada 16.03.2020 - 16.05.2020 cursul perimării a fost suspendat în temeiul art. 418 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 41 din Decretul Prezidenţial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă, pe teritoriul României, iar după expirarea perioadei în care a fost instituită starea de urgenţă, cursul perimării a fost reluat.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Prin urmare, perimarea implică prezumţia de renunţare tacită a părţii la judecată şi constituie, totodată, o sancţiune a pasivităţii ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac recurs, contestaţie, revizuire, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum şi a oricăror persoane juridice.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act procedural făcut în cauză. El se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării, respectiv se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa sa.

De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 25 din 17 ianuarie 2002, a statuat că: "perimarea reprezintă o sancţiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecăţii prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părţii."

În speţă, de la data suspendării judecăţii, când a fost efectuat ultimul act de procedură în cauză, respectiv 27 mai 2019, niciuna din părţi nu a depus diligente pentru repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii, iar de la data ultimului act procedural a trecut mai mult de un an, timp în care cauza a rămas în nelucrare.

Prin urmare, termenul de prescripţie a început să curgă la data de 27 mai 2019 şi s-a împlinit la data de 27 iulie 2020, fiind luată în calcul şi perioada 16.03.2020 - 16.05.2020 în care cursul perimării a fost suspendat în temeiul art. 418 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 41 din Decretul Prezidenţial nr. 195/2020, astfel că în mod corect, la termenul de judecată din 28.10.2010 s-a constatat perimată de drept acţiunea formulată de reclamantă.

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante în sensul că nu se afla în culpă întrucât masurile au fost dispuse în sarcina expertului care a arătat în mod repetat necesitatea efectuării măsurătorilor, întrucât în realitate, aceste măsurători nu s-au efectuat din vina reclamantei-recurente, care nu a fost de acord cu suportarea costurilor măsurătorilor, deşi s-au acordat numeroase termene în acest sens.

Reclamanta avea obligaţia să întrerupă cursul perimării prin îndeplinirea măsurilor dispuse în sarcina sa, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., pentru a evita împlinirea termenului de perimare.

Or, reclamanta nu a procedat, anterior acestui moment, la îndeplinirea vreunui act de procedură care să aibă drept consecinţă repunerea cauzei pe rol.

De asemenea, Înalta Curte constată că tot nefondate sunt şi susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora termenul de prescripţie a început să curgă la data de 28.10.2020 când au fost depuse la dosar o serie de completări la raportul de expertiză, întrucât aceste acte au survenit după împlinirea termenului de prescripţie.

În concluzie, constatând că în cauză nu este incident vreunul dintre cazurile de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249 şi art. 250 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în mod corect şi legal instanţa de fond a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei civile recurate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 147 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.