Hydropower company's annulment claim over waste-cleaning obligation remanded for retrial after expert denial and unreasoned judgment.

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale HIDROELECTRICA S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române, anularea în parte a autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 223/11.09.2018 în sensul înlăturării obligaţiilor impuse la pct. 8.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2019 a respins proba cu expertiza în specialitatea hidroenergetică, ca fiind inutilă soluţionării cauzei şi, totodată, a amânat pronunţarea deciziei pentru data de 13 decembrie 2019.

Prin sentinţa nr. 994 din 13 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională "Apele Române", ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 994 din 13 decembrie 2019, precum şi împotriva încheierii de şedinţă prin care a fost respinsă proba cu expertiză, reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

De asemenea, recurenta precizează că prima instanţă a respins proba cu expertiză judiciară hidroenergetică, apreciind că nu este utilă cauzei, fără a motiva în vreun fel soluţia respectivă.

Cauza vizează aspecte de natură tehnică, de strictă specialitate (hidroenergetică), care reclamă cunoştinţe de specialitate, de care dispune expertul specializare hidroenergetică-poziţia nr. 5 din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare aprobat prin Ordinul nr. 199/20l0.

În cauză, actul administrativ contestat se referă la atribuirea dreptului de folosinţă asupra unui lac de acumulare având o suprafaţa de 25.804 km pătraţi care la un nivel normal de retenţie acoperă o suprafaţă de 914,15 ha. La această suprafaţă obiectivele hidroenergetice au o pondere infimă, fiind necesare cunoştinţele de specialitate ale expertului pentru a fi lămurite aspectele de natură tehnică aflate în legătură intrinsecă cu obligaţia contestată.

Art. 22 din Ordinul nr. 326/2007 privind aprobarea Metodologiei pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă care aparţin domeniului public al statului precizează că, lucrările de apărare împotriva efectelor distructive ale apelor sunt lucrări care sunt direct sub influenţa apelor (epiuri, apărări şi consolidări de maluri, cheiuri, precum şi alte lucrări de apărare şi amenajare a albiei).

În art. 45 alin. (3) pct. III.2 din Ordinul, nr. 799/2012 privind aprobarea Normativului de conţinut al documentaţiilor tehnice de fundamentare necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor se precizează că regulamentul de exploatare (care este parte a autorizaţiei contestate şi se aprobă de către intimată) trebuie să conţină informaţii referitoare la periodicitatea efectuării .controlului lucrărilor şi instalaţiilor aferente şi al modului lor de funcţionare (pentru fiecare instalaţie, organ de manevră etc..) precum şi intervalul la care se fac lucrări de întreţinere, reparaţii capitale şi în ce constau lucrările respective pentru fiecare instalaţie, organ de manevră, lucrare hidrotehnică, precum şi pentru luciul de apă, albie sau malul folosit.

Prin urmare, întrucât instanţa de judecata nu dispune de cunoştinţele tehnice necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt, prin respingerea probei cu expertiză hidroenergetică fără nicio motivare se ajunge la o judecată sumară şi fără o examinare a problemei dedusă judecăţii.

Se mai susţine că prima instanţă a reţinut aplicabilitatea art. 34 alin. (1) din Legea Apelor nr. 107/1996, deşi situaţia de fapt, în speţă, nu este stabilită prin expertiză de specialitate, respectiv nu rezultă de nicăieri care sunt acele lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări executate în albie şi zonele amenajate, având în vedere că speţa priveşte o suprafaţă de cca 914,15 ha, nu rezultă nici care este luciul de apă folosit.

Cu toate acestea, în considerente, prima instanţă nu şi-a motivat soluţia de respingere a acţiunii prin raportare la art. 34.alin. (1) din Legea Apelor nr. 107/1996.

În opinia recurentei, sentinţa este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 40 din Ordinul nr. 662/28.06.2006 pentru aprobarea Procedurii, şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor.

În cauza de faţă nu este vorba despre solicitarea autorizaţiei, pentru punerea în funcţiune a obiectivului de investiţie întrucât autorizaţia priveşte un lac de acumulare, iar solicitarea a avut în vedere reînnoirea autorizaţiei de gospodărire a apelor conform art. 58 din Ordinul nr. 662/28.06.2006.

Astfel, în mod greşit a apreciat, prima instanţă că "nu sunt întemeiate susţinerile potrivit cărora "Hidroelectrica" nu este administratorul sau poluatorul lacului Movileni, deci nu are obligaţii de mediu", întrucât are obligaţia iniţială prevăzută de art. 11 lit. i) din Contractul de concesiune nr. 171/27.12:2004), şi "este de natura bunurilor concesionate să implice protecţia mediului prin colectarea deşeurilor de pe lac".

Fără a contesta obligaţiile generale privind protecţia mediului instituite prin dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului în sarcina tuturor persoanelor fizice şi persoanelor juridice, trebuie avut în vedere că aceleaşi obligaţii revin însă tuturor utilizatorilor resurselor de apă, fiind interzisă poluarea în orice mod a resurselor de apă; aruncarea sau introducerea în orice mod în albiile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor ori bălţilor, precum şi depozitarea deşeurilor pe malurile acestora - art. 15 şi art. 16 alin, 1 lit. c) din Legea nr. 107/1996.

Din această perspectivă obligaţiile generale privind protecţia mediului nu se pot transforma în obligaţii de colectare a deşeurilor poluante generate de alte persoane - ale poluatorilor din amonte neexistând niciun temei legal pentru această activitate- de igienizare/colectare deşeuri de pe întreaga suprafaţa a lacului.

Aşadar, considerând că ar avea această obligaţie de colectare a deşeurilor poluatorilor din amonte, se încalcă atât dispoziţiile legislaţiei de mediu în care prevalează principiul "poluatorul plăteşte", precum şi cele ale normelor generale de drept privind instituirea obligaţiilor.

Sub un alt aspect, prima instanţă reţine în mod greşit că societatea ar fi administratorul sau poluatorul lacului Movileni, interpretând şi aplicând greşit art. 3 alin. (1), art. 3 indice 1 şi art. 4 alin. (2) din Legea Apelor şi art. 871-872 C. civ.

În realitate, Hidroelectrica exploatează apa prin uzinarea acesteia în turbinele generatoare de energie, iar această activitate, în sine, nu produce niciun fel de poluare ci, dimpotrivă, necesită chiar apă curată - lipsită de orice plutitori sau alţi poluanţi care afectează în mod grav funcţionarea turbinelor şi conduc la avarierea acestora.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Administraţia Naţională "Apele Române", ca nefondată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că deşi recurenta a formulat recurs împotriva încheierii de la 13 decembrie 2019, în realitate prin încheierea din 29 noiembrie 2019 Curtea de Apel a respins proba cu expertiză în specialitatea hidroenergetică, ca fiind inutilă soluţionării cauzei şi a amânat pronunţarea deciziei pentru data de 13 decembrie 2019.

Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că proba nu este utilă soluţionării cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta, Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române, anularea în parte a autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 223/11.09.2018 în sensul înlăturării obligaţiilor impuse la pct. 8, respectiv "luarea măsurilor de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori prin colectarea şi transportul acestora în locuri special amenajate".

Recurenta-reclamantă Hidroelectrica a arătat că nu este poluatorul luciului de apă al lacului de acumulare Movileni. Hidroelectrica are ca obiect principal de activitate producerea energiei electrice în hidrocentrale, conform actului constitutiv, iar plutitorii rezultă din desfăşurarea activităţii economice de către societate, prin urmare nu este obligată să colecteze şi să depoziteze peturile, ambalajele, cutiile de carton, buştenii.

Examinând legalitatea soluţiei instanţei de fond, Înalta Curte constată că aceasta are ca fundament art. 34 alin. (1) din Legea 107/1996, potrivit căreia:

"În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective."

Înalta Curte constată că textul de lege citat anterior face referire la zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, stabilind că în aceste zone, cei care au în administrare sau exploatare lucrările respective, au obligaţia de a întreţine şi reface lucrările respective, precum şi de a întreţine albiile în zonele amenajate.

Este vorba, aşadar, despre întreţinerea şi refacerea digurilor, terasamentelor ori a altor astfel de lucrări, iar nu despre igienizarea luciului de apă, textul analizat nefăcând nici o menţiune în acest sens.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a analizat apărările prezentate de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate şi temeinicie.

În practica instanţei supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ. etc.) dar şi în doctrina de specialitate (de ex. "Drept procesual civil-ediţia a 5-a revizuită şi adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluţiei, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătoreşti, trebuie să fie precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a principiilor şi a regulilor de drept substanţial şi procedural.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, iar realitatea acestui demers şi efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătoreşti ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, nu analizează argumentele importante şi nu justifică înlăturarea apărărilor esenţiale care susţin opinia contrară, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele.

Pe de altă parte, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, pentru a constitui o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Or, respingând proba cu expertiza de specialitate, fără a argumenta de ce aceasta nu este utilă soluţionării cauzei, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, pe care o va casa şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza toate susţinerile, argumentele şi apărările părţilor şi va admite toate probele necesare soluţionării cauzei, inclusiv expertiză în specialitatea hidroenergetică, urmând a se analiza şi aspectele de fond invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu trimitere.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi încheierea atacate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea de producere a energiei electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 994 din 13 decembrie 2019, precum şi împotriva încheierii din 13 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi încheierea atacate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2022.