Inadmissibility of revision for new evidence against a non-merits appellate decision confirming the lower court ruling.

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea de fond pronunţată în cauză.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.12.2015, sub nr. dosar x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-Direcţia Regională Vamală Braşov şi Biroul Vamal de Interior Sibiu, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea Deciziei nr. 386/14.10.2015 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- anularea deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 5730/30.06.2015, emisă de Biroul Vamal de Interior Sibiu, precum şi a Procesului-Verbal de Control nr. 5729 din data de 30.06.2015 emis de Biroul Vamal Sibiu;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 268 din 17 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-Direcţia Regională Vamală Braşov şi Biroul Vamal de Interior Sibiu, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de recurs supusă revizuirii.

Prin decizia nr. 3059 din data de 5 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 268 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-Direcţia Regională Vamală Braşov-Biroul Vamal de Interior Sibiu şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că sunt nefondate toate criticile subsumate motivelor de casare invocate.

3. Cererea de revizuire.

Împotriva deciziei nr. 3059 din data de 5 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a formulat cerere de revizuire A., invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. A solicitat admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în tot a deciziei civile atacate, în sensul admiterii recursului formulat de reclamantă, casarea sentinţei civile nr. 268 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, rejudecarea litigiului în fond şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţii suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 5730/30.06.2015, precum şi anularea Deciziei nr. 386/14.10.2015 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor privind soluţionarea contestaţiei.

În motivarea cererii revizuenta a susţinut, în contextul unei succinte expuneri

a situaţiei de fapt din litigiul care a generat prezentul demers judiciar, că încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale aplicabile produselor importate de societatea reclamantă, în ceea ce priveşte clasificarea tarifară, poate fi îndreptată cu ocazia revizuirii prin valorificarea noilor înscrisuri doveditoare.

Sub acest aspect a făcut trimitere la dosarul nr. x/2015, aflat în faza rejudecării la Curtea de Apel Alba Iulia, care are ca obiect reclasificarea tarifară a pieselor din grupa 7307 din prezenta cauză, privind obligaţii fiscal-vamale cuprinse în alte decizii administrative emise de intimatele-pârâte din cauza de faţă, pentru o altă perioadă în care reclamanta a efectuat importul acestor produse.

În dosarul menţionat, la solicitarea instanţei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală a Vămilor a depus documentul înregistrat de Comisia Europeană cu nr. x/2018, împreună cu anexele acestuia, înscris considerat relevant din perspectiva încadrării tarifare oferite de Comisia Europeană unor repere având caracteristici identice celor care fac obiectul prezentei cauze.

Întrucât în cuprinsul adresei de înaintare a înscrisurilor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală a Vămilor a menţionat că documentele puse la dispoziţie "au caracter confidenţial, accesul la acestea făcându-se securizat prin folosirea unui nume de utilizator şi a unei parole", a considerat revizuenta că este evidentă imposibilitatea societăţii de a accesa aceste documente de o importanţă majoră inclusiv pentru litigiul de faţă.

În plus, a arătat că din corespondenţa purtată între intimata Biroul Vamal de Interior Sibiu şi A.N.A.F.-D.G.V. reiese în mod expres faptul că inspectorii Biroului Vamal Sibiu nu au acces la documentele TAXUD emise de Comisia Europeană, astfel că au oferit o greşită încadrare tarifară şi au omis să verifice documentele emise de Comisia Europeană în decursul soluţionării dosarului nr. x/2015

A evidenţiat faptul că din analiza documentaţiei furnizate de A.N.A.F.-Direcţia Generală a Vămilor reiese că instituţia abilitată din cadrul Comisiei Europene - Comitetul Codului Vamal-Nomenclatura tarifară şi statistică, a ajuns la concluzia că produsele analizate nu pot fi clasificate la poziţia 7307 deoarece nu sunt acoperite de formularea acestei poziţii.

Concluzionând cu privire la noile înscrisuri doveditoare, în accepţiunea art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat că acestea sunt reprezentate de Documentaţia TAXUD depusă de către A.N.A.F.-D.G.V. în dosarul nr. x/2015, înscrisuri pre-existente soluţionării dosarului nr. x/2015, şi anume la data de 21 iunie 2018, data şedinţei Comitetului Vamal European, şi descoperite la 12 octombrie 2021, data depunerii lor la Curtea de Apel Alba Iulia.

A considerat că aceste înscrisuri demonstrează fără tăgadă că piesele reîncadrate de intimate la poziţia 7307 sunt supuse încadrării la poziţia 7326 şi că piesele reîncadrate de aceleaşi intimate la poziţia 7304 sunt supuse încadrării la poziţia 7306, conform (1) Nomenclaturii combinate prevăzută în anexa I din regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun, (ii) regulilor generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate şi (iii) a Notelor Explicative asociate acesteia.

În continuare revizuenta a susţinut admisibilitatea cererii de revizuire formulate, considerând că sunt îndeplinite cerinţele necesare pentru aplicarea motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, aceste condiţii se referă la necesitatea ca partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării cauzei, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată; înscrisul nou să fie prezentat de partea care exercită calea de atac, iar nu să se pretindă instanţei să-l administreze din oficiu.

A expus revizuenta argumente detaliate sub aspectul încadrării tarifare corecte a pieselor în discuţie, astfel cum rezultă din Documentaţia Taxud invocată şi a susţinut că aceasta se coroborează cu întregul material probator administrat în cauză, demonstrând faptul că, atât prin sentinţa de fond, cât şi prin decizia de recurs, a fost încălcată legislaţia şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din care rezultă că Deciziile ITO pot fi aduse drept probă pentru clasificarea tarifară, precum şi corecta încadrare tarifară, chiar Documentaţia Taxud fiind cea care utilizează dreptul Uniunii Europene pentru stabilirea clară a încadrării tarifare pentru piesele în discuţie, întrucât a aplicat Notele Explicative ale Nomenclaturii Combinate şi Notele Explicative ale Sistemului Armonizat, precum şi Deciziile ITO emise de statele membre UE, încadrând tarifar produsele la poziţiile 7326 şi 7306.

Or, instanţa de recurs nu a acordat prevalenţă normelor de drept european aplicabile în cauză (Nomenclatura Combinată şi Notele Explicative), limitându-se să indice exclusiv constatările A.N.A.F. cu privire la încadrarea tarifară a produselor importate, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. având obligaţia de a face aplicarea Regulamentelor europene privind încadrarea tarifară pentru a oferi o corectă clasificare produselor importate de societate.

Prin urmare, a apreciat că hotărârea care evocă fondul încalcă normele europene privind încadrarea tarifară a produselor, astfel cum rezultă şi din Documentaţia Taxud invocată în cauză.

În plus, a susţinut că instanţa de recurs a omis să analizeze şi a încălcat, prin hotărârea pronunţată, întreaga jurisprudenţă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene relevantă în cauză, deşi societatea a indicat şi a depus la dosarul cauzei hotărârile C.J.U.E. relevante, documentaţia Taxud confirmând că decizia supusă revizuirii s-a întemeiat pe raţionamente incompatibile cu dreptul Uniunii Europene.

A mai susţinut revizuenta prin argumente detaliate că instanţa de recurs a încălcat normele europene privind încadrarea tarifară a produselor, în special Nomenclatura combinată care figurează în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun, în versiunea care rezultă din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1001/2013 al Comisiei din 4 octombrie 2013, cu alte cuvinte încălcând principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene printr-o injustă stabilire a încadrării tarifare strict în baza actelor administrative.

De asemenea, instanţa de recurs a încălcat cele stabilite prin Cauza C-450/12 (HARK GmbH & Co. KG Kaminund Kachelofenbau împotriva Hauptzollamt Duisburg) cu privire la produsele încadrate la poziţia 7307, precum şi Nomenclatura Combinată cu privire la poziţia 7307, conform susţinerilor expuse în paginile 19-20 ale cererii de revizuire.

În fine, a susţinut că instanţa de recurs a încălcat considerentele reţinute prin hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-495/03 şi C 153/10 cu privire la admisibilitatea ca mijloace de probă a deciziilor ITO obţinute de la autoritatea vamală din Germania (precum şi art. 12 alin. (2) şi (5) şi art. 243 din Regulamentul nr. 2913/92 şi articolul 11 din Regulamentul 2454/93) şi că prin Documentaţia Taxud Comisia Europeană utilizează Deciziile ITO ca mijloace de probă în stabilirea încadrării tarifare.

Ca urmare, a considerat că rezultă în mod clar că instanţa de recurs avea obligaţia de a analiza în ce măsură produsele expertizate şi pentru care autoritatea vamală din Germania a emis o serie de ITO pot fi relevante pentru soluţionarea cauzei, produsele importate fiind identice cu acelea care au făcut obiectul deciziei de regularizare a situaţiei emisă de autorităţile vamale.

Conchizând, a reiterat concluziile formulate sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire prin prisma înscrisurilor noi doveditoare constând în Documentaţia Taxud, solicitând instanţei să reanalizeze cauza pe fond.

În drept, şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi pe celelalte dispoziţii legale la care a făcut referire în cuprinsul cererii de revizuire şi a anexat în dovedire înscrisurile enumerate în opisul ataşat.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatele au susţinut, în primul rând inadmisibilitatea cererii de revizuire. În esenţă, sub acest aspect au arătat, pe de o parte că hotărârea atacată nu evocă fondul, iar, pe de altă parte, că revizuenta se referă la înscrisuri depuse la instanţa de recurs şi că Documentul x/2018 din 27.03.2018 nu constituie un document cu forţă juridică obligatorie, neputând astfel constitui motiv pentru revizuirea deciziei civile nr. 3059/05.05.2019 pronunţată de instanţa de recurs în dosarul nr. x/2015.

Pe fondul cauzei, au susţinut că documentaţia în discuţie confirmă clasificarea tarifară a pieselor de tip manson ca fiind la poziţia 7307, înainte de adoptarea acestui document, iar ulterior emiterii acestuia, respectiv după iulie 2018, în baza altei legislaţii vamale decât cea în vigoare la momentul controlului, acest tip de piese a fost reclasificat la poziţia 7326. Totodată, au precizat că documentul Taxud a fost emis în baza Regulamentului (UE) nr. 952/2013, care nu era în vigoare la momentul întocmirii actului de control, legislaţia aplicabilă la momentul controlului fiind Regulamentul (CE) nr. 2913/92. Ca urmare, au apreciat că din acest document rezultă că, la data emiterii de către Biroul Vamal de Interior Sibiu, a actului de control contestat, respectiv anul 2015, poziţia tarifară legală aplicabilă pe întreg teritoriul Comunităţii Europene a fost la poziţia tarifară 7307. În final, au opinat că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât înscrisurile invocate nu reprezintă "înscrisuri doveditoare" care să aibă caracter determinat, menite a schimba soluţia pronunţată de instanţa de recurs, motiv pentru care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca netemeinică şi nefondată.

Revizuenta a formulat răspuns la întâmpinare în cuprinsul căruia, în esenţă, a reiterat argumentele privind admisibilitatea cererii de revizuire, iar pe fondul acesteia a susţinut că înscrisurile care stau la baza cererii de revizuire sunt doveditoare: în general, pentru analiza şi interpretarea în integralitate a încadrărilor tarifare stabilite de intimate, în sensul nelegalităţii şi netemeiniciei actelor administrative contestate şi, în special, cu privire la aplicarea altor poziţii tarifare decât cele stabilite de intimate prin actele administrative contestate.

La termenul din data de 24 februarie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel cum a fost invocată de intimate prin întâmpinare, precum şi din perspectiva dispoziţiilor art. 509 alin. (2) din C. proc. civ., care prevăd în ce măsură hotărârile care nu evocă fondul pot fi contestate pe calea de atac a revizuirii, reţinând cauza în pronunţare cu privire la această excepţie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., în raport de motivele invocate, de temeiul de drept indicat, precum şi de înscrisurile depuse la dosar şi de apărările formulate în cauză de către intimate, Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al căii de atac extraordinare declarate în cauză, pentru considerentele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce priveşte categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care instanţele judecătoreşti s-au pronunţat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi doar cu titlu de excepţie şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din C. proc. civ. pot face obiect al revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Aşadar, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres de lege.

În cauză, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. vizează decizia nr. 3059 din 5 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 268 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Aşa cum rezultă din motivarea cererii de revizuire, s-a invocat de către revizuentă ca temei de drept în susţinerea revizuirii hotărârii instanţei de recurs, art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:(...) pct. 5 după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".

O primă condiţie de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii vizează sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul său, avându-se în vedere împrejurarea că, în această materie, prevederile legale incidente sunt de strictă interpretare şi aplicare, nefiind permis a se extinde dincolo de limitele impuse de normele procedurale reglementate de art. 509-513 C. proc. civ.

Legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii în principal împotriva hotărârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei, iar o atare concepţie a fost consacrată constant şi în doctrina şi jurisprudenţa în materie, singura excepţie fiind reglementată de noul C. proc. civ. în art. 509 alin. (2), respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3, în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 fiind supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, deci pentru alte motive de revizuire decât cele invocate în cauză.

În materia revizuirii, a "evoca fondul" în primă instanţă înseamnă a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios.

Astfel, evocarea fondului are loc atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, instanţa reapreciază probele administrate de instanţele inferioare, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie cu totul diferită decât aceea pronunţată de instanţele inferioare. De asemenea, numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instanţa a schimbat situaţia de fapt, păstrând totuşi soluţia atacată, revizuirea este admisibilă.

În accepţiunea doctrinară şi cea jurisprudenţială conturate în interpretarea noţiunii de "hotărâre care evocă fondul" s-a stabilit că o astfel de cerinţă este îndeplinită de acele hotărâri pronunţate în recurs în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reţinere.

În concluzie, în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în recurs, noţiunea de "hotărâre care evocă fondul" include hotărârile instanţei de recurs date ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reţinere, iar nu şi pe cele prin care s-a respins recursul ca nefondat, cu excepţia situaţiei în care instanţa a schimbat situaţia de fapt.

Însă, în prezenta cauză, deşi decizia atacată de revizuentă este definitivă, nu face parte din categoria hotărârilor prin care s-a evocat fondul pricinii deduse judecăţii, fiind pronunţată o hotărâre de respingere a recursului ca nefondat prin care nu s-a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea stabilită prin sentinţa ce a format obiectul recursului, iar instanţa de control judiciar nu a dat o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt deja stabilite.

Cu alte cuvinte, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanţă, care să determine o altă soluţie, ci, doar a fost confirmată hotărârea pronunţată în etapa judecăţii în fond, aspect care nu poate determina încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul.

Din această perspectivă este relevantă jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României în ceea ce priveşte constituţionalitatea sintagmei "hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul" cuprinse în partea introductivă a art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., evidenţiată prin Decizia nr. 250 din 20 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 706 din 16 iulie 2021, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată, constatându-se astfel că sintagma "hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul" cuprinsă în partea introductivă a art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., este constituţională în raport cu criticile formulate.

Astfel, sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei cuprinse în textul de lege menţionat, instanţa de contencios constituţional a statuat următoarele: "15. C. proc. civ. stabileşte în art. 389 că dezbaterea în fond a procesului poartă asupra împrejurărilor de fapt şi a temeiurilor de drept invocate de părţi în cererile lor sau, după caz, ridicate de instanţă din oficiu. În această fază, judecătorul apreciază probele administrate şi îşi formează convingerea asupra raportului juridic dedus judecăţii, pronunţându-se asupra fondului cauzei, adică tranşând în mod concret litigiul dintre părţi"."16.

Dacă pronunţarea propriu-zisă asupra fondului are loc în primă instanţă, ipoteza evocării fondului este specifică etapelor procesuale desfăşurate în faţa instanţelor de control judiciar sesizate ca urmare a exercitării diverselor căi de atac ce pot fi introduse împotriva unei hotărâri judecătoreşti, indiferent dacă este vorba despre calea ordinară de atac a apelului sau calea extraordinară a recursului, a contestaţiei în anulare sau a revizuirii. În soluţionarea acestor căi de atac, judecătorul evocă fondul atunci când reanalizează probele administrate de instanţele ale căror hotărâri sunt supuse controlului şi le dă o altă semnificaţie juridică, reţine o altă situaţie de fapt sau constată că în cauză sunt incidente alte temeiuri de drept decât cele care au stat la baza judecăţii iniţiale şi pronunţă, în consecinţă, o soluţie diferită de cea pronunţată de instanţa a cărei hotărâre se atacă"."17.

Astfel, în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în apel, este de principiu că evocă fondul, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, astfel că revizuirea va fi admisibilă în cazul admiterii apelului. În ipoteza respingerii apelului, revizuirea va fi îndreptată însă împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă"."18. Cu privire la revizuirea hotărârilor date de instanţele de recurs, Curtea Constituţională a reţinut că se poate cere atunci când acestea evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră constatate, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea dată până la acel moment.

Curtea a arătat că hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins (Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, paragraful 17)"."19. Tot astfel, rejudecarea cauzei şi analiza fondului acesteia vor avea loc şi în cazul soluţionării contestaţiei în anulare, atunci când hotărârile definitive pot fi anulate întrucât au fost pronunţate fără ca partea să fi fost legal citată şi fără ca aceasta să se fi prezentat la termenul când a avut loc judecata, caz în care instanţa va soluţiona pe fond cauza şi va pronunţa o hotărâre care, în continuare, va putea fi supusă, la rândul său, aceloraşi căi de atac precum hotărârea atacată (art. 503 şi art. 508 din C. proc. civ.)". "20.

Inclusiv în cazul revizuirii judecătorul va analiza fondul, astfel cum se deduce din prevederile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora, atunci când instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, hotărâre care, de regulă, trebuie să fie ea însăşi pronunţată asupra fondului sau să evoce fondul pentru a putea fi supusă revizuirii, conform art. 509 alin. (1) din acelaşi Cod".

Ca urmare, este inadmisibilă calea de atac extraordinară exercitată în cauza de faţă de către A. S.R.L., întrucât are ca obiect o hotărâre care nu se încadrează în categoria celor care evocă fondul, susceptibile de revizuire conform prevederilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., pentru motivul prevăzut la pct. 5.

De altfel, este de observat că prin invocarea acestui motiv de revizuire, partea tinde la o reanalizare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, la o cenzurare a interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale de către instanţa de recurs şi a modului de apreciere a probelor, precum şi la o completare a probatoriului neadministrat în fazele procesuale anterioare, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea revizuirii.

În plus, se reţine că revizuenta critică decizia pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, însă acestea nu pot fi puse în discuţie în cadrul revizuirii, fiind motive de reformare a hotărârii, posibilă însă numai în apel/recurs, în condiţiile legii, nu şi în această cale extraordinară de atac de retractare.

Or, în afara condiţiilor restrictive ale textelor legale aplicabile, o cale extraordinară de atac nu poate fi primită pentru motive care ar conduce la schimbarea stării de fapt ori aprecierii în drept faţă de cea avută în vedere de instanţa care a judecat anterior, ea nefiind o cale de reformare care să creeze posibilitatea rejudecării speţei, eventual să deschidă calea recursului la recurs.

Faptul că legea stabileşte condiţii speciale de admisibilitate pentru promovarea unei căi extraordinare de atac, în speţă a revizuirii, nu poate fi interpretat ca o limitare a accesului părţii la justiţie sau ca o negare a dreptului la un proces echitabil, prin prisma art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât legiuitorul este cel care stabileşte procedura de judecată, inclusiv condiţiile în care părţile pot uza de căile de atac prevăzute de lege, iar în cazul revizuirii acestea au fost reglementate expres şi limitativ şi în noul C. proc. civ., tocmai prin prisma caracterului extraordinar al acesteia, nefiind permisă punerea în discuţie a unei hotărâri definitive pentru alte motive decât cele prevăzute de lege sau cu nerespectarea cerinţelor legale imperative.

După cum s-a reţinut şi de către Curtea Europeană a Dreptului Omului în jurisprudenţa în materie, accesul la justiţie nu este un drept absolut, ci, se pretează la limitări, admisibile, cum sunt şi condiţiile exercitării căilor extraordinare de atac, ţinând cont de faptul că prin chiar natura sa necesită o reglementare din partea statului, iar statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere, adică au o libertate în alegerea mijloacelor proprii să permită sistemului lor judiciar să răspundă exigenţelor articolului 6 din Convenţie.

Astfel, în jurisprudenţa CEDO (Hotărârea din 11.04.2017 pronunţată în Cauza Costache şi alţii împotriva României, par. 23-24, Hotărârea din 07.07.2009 pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, par. 99) s-a stabilit că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, că o decizie definitivă pronunţată de către o instanţă nu trebuie repusă în discuţie (Hotărârea din 28.10.1999 pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, par. 61). Securitatea juridică implică respectarea principiului autorităţii de lucru judecat (par. 62), şi anume a principiului caracterului definitiv al hotărârilor. Acest principiu subliniază şi faptul că nicio parte nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare a fondului pricinii.

De asemenea, revizuirea nu ar trebui tratată ca un recurs deghizat, simpla posibilitate a existenţei a două opinii cu privire la un subiect neconstituind un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanţial şi obligatoriu (Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, Hotărârea din 24.07.2003).

În speţă, instituirea normelor cuprinse în art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al asigurării securităţii raporturilor juridice, ce presupune inclusiv că o atare cale extraordinară de atac nu ar putea fi deturnată într-un "recurs deghizat", de natură a permite rejudecarea chestiunilor tranşate definitiv.

În acest context, cum prima condiţie de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii ce vizează sfera hotărârilor judecătoreşti care pot face obiectul său din perspectiva motivului revizuirii invocate de titularul căii de atac, nu este îndeplinită în cauză, hotărârea atacată pe calea de atac a revizuirii nefăcând parte din categoria celor care evocă fondul, Înalta Curte constată că, raportat la dispoziţiile art. 509 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., nu se poate reţine incidenţa motivului de revizuire reglementat la pct. 5 al textului de lege evocat, demersul părţii fiind, prin urmare, inadmisibil.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate asupra cererii de revizuire.

În considerarea argumentelor expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3059 din 5 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3059 din 5 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.