Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1081/2022 AI generated

Public service recruitment rejection and pre-complaint admissibility under Law No. 554/2004

Case Number Decizia nr. 1081/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal and upheld the lower court's judgment, leaving the original decision in force. The dispute concerned a public employee's challenge to her rejection in a civil aviation authority recruitment competition for a specialized reference post, specifically arguing that the administrative authority's decision to reject her complaint was illegal due to late filing and that the court erred in not analyzing a specific question on the PC knowledge test and in providing insufficient reasoning. The court determined that the appeal was inadmissible regarding the omitted claim because the party failed to request a completion of the judgment pursuant to Article 444 of the Civil Procedure Code, and unfounded regarding the other grounds; it held that the lower court’s reasoning was sufficient and that the material application of Article 7 of Law No. 554/2004 was correct, as the appellant failed to file her pre-preliminary complaint within the two-day internal procedure deadline or within the statutory 30-day period, and her subsequent complaint to a superior body did not constitute a valid "justifiable reason" to extend the deadline under the second sentence of Article 7(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 497 din C. proc. civ, art. 480 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ; Public service recruitment rejection and pre-complaint admissibility under Law No. 554/2004: The dispute concerned a public employee's challenge to her rejection in a civil aviation authority recruitment competition for a specialized reference post, specifically arguing that the administrative authority's decision to reject her complaint was illegal due to late filing and that the court erred in not analyzing a specific question on the PC knowledge test and in providing insufficient reasoning. The court determined that the appeal was inadmissible regarding the omitted claim because the party failed to request a completion of the judgment pursuant to Article 444 of the Civil Procedure Code, and unfounded regarding the other grounds; it held that the lower court’s reasoning was sufficient and that the material application of Article 7 of Law No. 554/2004 was correct, as the appellant failed to file her pre-preliminary complaint within the two-day internal procedure deadline or within the statutory 30-day period, and her subsequent complaint to a superior body did not constitute a valid "justifiable reason" to extend the deadline under the second sentence of Article 7(1).

Keywords

AI generated
civil aviation law administrative complaint administrative competition grounds for cassation late filing civil service

Cited Legislation

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
A solicitat, în principal admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art.
art. 497 din C. proc. civ
554/2004, coroborat cu art. 497 din C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, având în vedere că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la un petit al acţiunii introductive.
art. 480 alin. (3) din C. proc. civ
497 coroborate cu art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv dispoziţiile art.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
În continuare, partea a expus considerente de ordin teoretic din doctrina de specialitate, referitoare la motivarea hotărârilor judecătoreşti, şi a concluzionat că instanţa de fond nu a motivat hotărârea atacată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., invocat şi de către recurenta-reclamantă, se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
art. 425 C. proc. civ
Or, motivarea superficială a sentinţei de fond denotă încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin.
art. 14 alin. (6) din C. proc. civ
În continuare, recurenta-reclamantă a enunţat dispoziţiile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded and maintaining the lower court's judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018 din data de 07.06.2018, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, să constate nulitatea rezultatului concursului pentru ocuparea postului de referent de specialitate în cadrul Compartimentului Secretariat din Serviciul Juridic şi Resurse Umane din subordinea Directorului General, prin care a fost declarată respinsă; obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de numire în funcţie pe un post vacant similar celui scos la concurs în cadrul Autorităţii, urmarea recalculării punctajului obţinut şi declarării admisă la concursul menţionat; precum şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea salariului neîncasat ca urmare a respingerii candidaturii în mod nelegal, calculate de la data de 22.11.2017 (data afişării rezultatului final al concursului) şi până la data pronunţării unei hotărâri definitive în cauză.

Prin sentinţa nr. 5089 din data de 5 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 1336 din data de 12 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, ca neîntemeiată, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin sentinţa nr. 1413 din data de 10 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, prin decizia nr. 1608 din 3 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.11.2019, sub nr. x/2019.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 31 din data de 10 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 31 din 10 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat, în principal admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 497 din C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, având în vedere că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la un petit al acţiunii introductive. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

3.1. În dezvoltarea recursului promovat recurenta-reclamantă a susţinut, în contextul expunerii succinte a situaţiei de fapt, sub un prim aspect de nelegalitate, că din motivarea sentinţei de fond rezultă că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra petitului subsidiar al acţiunii introductive, ceea ce echivalează cu o nejudecare a fondului.

Astfel, a arătat că în cursul judecării fondului, la data de 04.12.2018, a formulat o cerere modificatoare şi completatoare prin care a solicitat completarea cererii de chemare în judecată cu un nou capăt de cerere subsidiar, respectiv: "anularea grilei nr. 39 din cadrul probei reluate de cunoştinţe PC susţinută la data de 09.11.2017 şi obligarea intimatei la acordarea punctajului aferent acestei întrebări de 0,25 puncte, cu consecinţa recalculării notei pentru proba reluată de cunoştinţe PC şi, implicit, a notei finale a examenului susţinut."

În sprijinul solicitării de casare a cauzei şi de trimitere spre rejudecare pentru motivul nesoluţionării unui petit al acţiunii introductive, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cele ale art. 497 coroborate cu art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv dispoziţiile art. 22 alin. (6) din acelaşi Cod, arătând că în situaţia în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trimite o singură dată, în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată.

De asemenea, a făcut trimitere la doctrina de specialitate şi a susţinut că, în considerentele hotărârii pronunţate, instanţa trebuie să arate în mod obligatoriu fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivându-se de ce unele dintre ele au fost reţinute iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi modul în care au fost soluţionate, normele juridice pe care le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită.

3.2. În susţinerea solicitării de rejudecare a cauzei de către instanţa de recurs, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive astfel cum a fost formulată, recurenta a susţinut că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, fără să cuprindă motivele care au condus la respingerea cererii sale, această fiind, prin urmare, nemotivată, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Un prim aspect circumscris acestui motiv de nelegalitate se referă la faptul că argumentele care au stat la baza respingerii cererii de chemare în judecată sunt tratate într-o manieră superficială, întrucât, pentru a dispune că este legală soluţionarea ca fiind tardiv formulată plângerea nr. 5973/05.03.2018, de către autoritatea pârâtă, la data de 04.04.2018, prima instanţă a reţinut în motivarea sa doar două fraze în care a făcut referire la publicarea rezultatului final şi la formularea contestaţiei de către reclamantă abia la data de 05.03.2018.

Or, motivarea superficială a sentinţei de fond denotă încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ale cărei prevederi le-a redat în cuprinsul cererii de recurs, apreciind că în temeiul acestor norme legale, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei, faţă de fiecare argument relevant, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, deoarece forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

De asemenea, a arătat că omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare în condiţiile art. 425 C. proc. civ., sub aspectele învederate, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, întrucât nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti, faţă de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) şi lit. c) C. proc. civ., fiind încălcate astfel prevederile art. 22 alin. (2) din acelaşi Cod referitoare la rolul activ al judecătorului.

În continuare, recurenta-reclamantă a enunţat dispoziţiile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ. şi a susţinut că sentinţa de fond este nelegală întrucât nu este motivată în acord cu dispoziţiile legale, motivarea corectă şi completă a unei hotărâri fiind absolut necesară pentru a se putea permite instanţei de recurs exercitarea controlului de legalitate.

Or, motivarea superficială a primei instanţe din cuprinsul sentinţei recurate reflectă un comportament arbitrar şi lipsit de responsabilitate instituţională, în dezacord cu art. 41 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene referitoare la principiul bunei administrări şi la dreptul persoanelor la un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, în cadrul căruia este inclusă şi obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile, prevederi legale redate de către recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs formulate.

În continuare, partea a expus considerente de ordin teoretic din doctrina de specialitate, referitoare la motivarea hotărârilor judecătoreşti, şi a concluzionat că instanţa de fond nu a motivat hotărârea atacată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

3.3. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, având în vedere faptul că, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, plângerea sa prealabilă a fost introdusă în termenul legal.

Circumscris acestui motiv de nelegalitate partea a susţinut, pe de o parte că plângerea prealabilă i-a fost respinsă ca nefondată şi nu ca tardiv formulată, cum în mod greşit a reţinut prima instanţă, iar, pe de altă parte, că în cuprinsul Deciziei nr. 5973 din 04.08.2018 emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă Română s-a strecurat o eroare materială ce derivă din împrejurarea că în primul paragraf al acestei decizii s-a menţionat că este tardivă contestaţia formulată, acest din urmă aspect rezultând din actele dosarului, care demonstrează că autoritatea pârâtă i-a respins contestaţia la rezultatul concursului motivat de faptul că punctajele i-au fost acordate în mod corect, iar plângerea prealabilă înregistrată sub nr. x/05.03.2018 i-a fost respinsă ca nefondată, fiind motivată pe aceleaşi considerente referitoare la punctajul acordat în mod corect.

Ca urmare, instanţa fondului a apreciat în mod greşit că plângerea i-a fost respinsă ca tardiv formulată, în condiţiile în care a depus contestaţia la data de 20.11.2017, în termenul de 2 zile lucrătoare prevăzut de procedura internă, raportat la data publicării rezultatului concursului din 17.11.2017.

În referire la plângerea prealabilă a mai arătat că, la data de 04.12.2017 a formulat o sesizare adresată Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, Autoritate Tutelară a Autorităţii Aeronautice Civile Române, conform H.G. nr. 405/12.08.1993, forma în vigoare la momentul respectiv, apreciind că s-a adresat autorităţii ierarhice superioare în vederea soluţionării plângerii formulate împotriva modului de desfăşurare a examenului, iar în urma răspunsului emis de către Corpul de Control, prin care i s-a comunicat că soluţionarea aspectelor semnalate este de competenţa instanţei de contencios administrativ, a formulat plângerea prealabilă nr. 5973 din data de 05.03.2018, înregistrată la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Or, raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, consideră recurenta-reclamantă, prin sesizarea adresată Corpului de Control din cadrul Ministerului de Transporturi, Autoritate Tutelară a Autorităţii Aeronautice Civile Române la momentul decembrie 2017, a formulat plângerea prealabilă în termenul legal de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile textului legal amintit.

De asemenea, în situaţia în care se consideră că sesizarea a fost adresată de către reclamantă autorităţii pe care a considerat-o ierarhic superioară autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat, consideră că sunt incidente dispoziţiile tezei a II-a a art. 7 din Legea nr. 554/2004 astfel încât, raportat la răspunsul Corpului de Control în sensul că "soluţionarea aspectelor sesizate sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ" în speţă existau motive temeinice care justificau introducerea plângerii prealabile peste termenul prevăzut la alin. (1) al textului legal în discuţie, respectiv în termen de 6 luni de la data emiterii actului vătămător, aprecierea motivelor temeinice urmând a se face în concret, în funcţie de particularităţile cauzei.

Aşadar, a subliniat recurenta-reclamantă, a uzat de toate căile de atac pe care le-a considerat necesare şi legale la acel moment, respectiv contestaţie la Ministerul Transporturilor şi ulterior plângerea prealabilă înregistrată la autoritatea pârâtă, toate aceste căi de atac respectând termenele legale reglementate de actele normative aplicabile, contrar reţinerii greşite a instanţei de fond, care a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a acestor norme legale, interpretând în mod eronat înscrisurile existente la dosarul cauzei, aspecte de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Autoritatea Aeronautică Civilă Română a solicitat, în primul rând respingerea recursului ca inadmisibil prin raportare la motivele de recurs invocate sub aspectul omisiunii instanţei de fond de a se pronunţa asupra capătului de cerere formulat prin cererea modificatoare şi completatoare a acţiunii introductive, prin care a solicitat anularea grilei nr. 39 din cadrul probei reluate de cunoştinţe PC susţinută la data de 09.11.2017 şi obligarea intimatei la acordarea punctajului aferent acestei întrebări de 0,25 puncte, cu consecinţa recalculării notei pentru proba respectivă şi, implicit, a notei finale a examenului susţinut de reclamantă.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. În esenţă, a susţinut că prima instanţă s-a pronunţat asupra cererii reclamantei, în ansamblul său, privind anularea concursului pentru ocuparea postului de referent de specialitate în cadrul Compartimentului Secretariat din Serviciul Juridic şi Resurse Umane din cadrul autorităţii pârâte, reţinând ca şi temei de respingere a cererii de chemare în judecată aspectele privind îndeplinirea de către aceasta a procedurii prealabile, astfel cum este prevăzută în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă A. nu a formulat răspuns la întâmpinare.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., şi de apărările formulate prin întâmpinare de intimata-pârâtă Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

5.1. Cu titlu prealabil, întrucât recurenta-reclamantă a invocat omisiunea primei instanţe de a-i analiza petitul referitor la anularea grilei nr. 39 din cadrul probei reluate de cunoştinţe PC susţinută la data de 09.11.2017, şi obligarea intimatei la acordarea punctajului aferent acestei întrebări de 0,25 puncte, cu consecinţa recalculării notei pentru proba reluată de cunoştinţe PC şi, implicit, a notei finale a examenului susţinut, omisiune în raport de care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel, instanţa de control judiciar va analiza cu prioritate acest aspect în raport de care intimata-pârâtă a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Astfel, potrivit art. 444 din C. proc. civ., forma în vigoare în perioada de referinţă, "(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare"; "(2) Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător"; "(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor".

Din dispoziţiile legale enunţate supra rezultă că, în toate cazurile, cererea de completare este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei completare se cere.

Prevederile alin. (1) ale textului de lege enunţat, referitoare la termenul de formulare a cererii de completare, au fost supuse controlului de constituţionalitate efectuat de către Curtea Constituţională a României, aceasta reţinând, în esenţă, printre altele în Decizia nr. 563 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 985 din 6 decembrie 2019, " 13. (. . . . . . . . . .) că niciuna dintre părţi nu este împiedicată în efectuarea acestui demers procedural, atâta vreme cât hotărârea vizată a fost rezultatul unui proces desfăşurat în condiţiile îndeplinirii legale a procedurii de citare, astfel că, în situaţia în care părţile nu au fost prezente, se prezumă că au avut cunoştinţă de parcursul procesual, finalizat cu momentul pronunţării hotărârii. Ca atare, depinde doar de diligenţa părţilor să se intereseze cu privire la soluţia pronunţată şi să acţioneze corespunzător dacă observă că instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere sau asupra unei cereri conexe sau incidentale".

Art. 445 din C. proc. civ. prevede că: "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 332-444", prin aceste dispoziţii legiuitorul instituind obligativitatea procedurii de completare a hotărârii în condiţiile prevăzute de art. 444 C. proc. civ., în sensul că partea nu mai poate opta între a solicita completarea hotărârii sau a declara apel ori, după caz, recurs.

Or, dată fiind obligativitatea parcurgerii acestei proceduri în faţa instanţei care a pronunţat sentinţa de fond, Înalta Curte constată că este inadmisibilă invocarea unor astfel de critici pe calea recursului, argumentele referitoare la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra petitului menţionat, dezvoltate prin intermediul prezentului demers judiciar, neconstituind motive de nelegalitate a hotătârii din această perspectivă, care să determine soluţia de casare pretinsă de recurentă şi, totodată, nu pot substitui lipsa de diligenţă a părţii de a solicita completarea sentinţei de fond sub acest aspect şi a uza, prin urmare, de prevederile art. 444 din C. proc. civ., care reglementează această procedură obligatorie.

Distinct însă de cele arătate, întrucât în cadrul criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a reproşat instanţei de fond faptul că "a pronunţat o sentinţă nelegală, fără să cuprindă motivele care au condus la respingerea cererii", "apreciind că omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare sub toate aspectele învederate, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente (. . . . . . . . . .)", instanţa de control judiciar urmează să analizeze aceste susţineri ale recurentei în cadrul motivului de nelegalitate menţionat, referitor la nemotivarea hotărârii de fond, astfel că inadmisibilitatea recursului invocată de către intimata-pârâtă din perspectiva reliefată nu poate fi reţinută.

5.2. Aşa cum rezultă din considerentele expuse la pct. 3.2. din prezenta decizie, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa de fond, în primul rând din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În primul rând, întrucât referirea părţii recurente la încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului şi a dispoziţiilor art. 14 alin. (6) din acelaşi act normativ, ce reglementează principiul contradictorialităţii procesului civil, reprezintă critici ce nu pot fi încadrate în motivul de casare invocat, Înalta Curte urmează a le analiza din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece criticile părţii relevă o presupusă încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în speţă încălcarea principiului contradictorialităţii.

Astfel, cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că aceasta nu poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi Cod, această susţinere urmând a fi analizată în consecinţă.

Cât priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., deşi sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, printre care şi nesocotirea principiului contradictorialităţii, Înalta Curte reţine că neregularităţile de ordin procedural sunt sancţionate cu nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, textul vizând o singură ipoteză de nulitate, şi anume încălcarea formelor procedurale, nulitatea fiind condiţionată de producerea unei vătămări.

Or, în cauza de faţă nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante referitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii prin prisma dispoziţiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., deoarece, pe de o parte recurenta a invocat aceste dispoziţii legale doar în mod formal, fără să arate în concret care sunt motivele în fapt sau în drept, respectiv mijloacele de probă ce nu au fost supuse dezbaterilor contradictorii, respectiv dacă prin această încălcare i-a fost cauzată o vătămare şi în ce constă această vătămare, iar, pe de altă parte, întrucât în raport de actele şi lucrările dosarului, se constată că prima instanţă a respectat regulile de procedură.

De altfel, aceste susţineri ale recurentei pot releva o pretinsă nemotivare a hotărârii din perspectiva ipotezelor referitoare la întemeierea numai pe motive contradictorii sau străine de natura cauzei, care vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., însă ipoteza că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nu poate fi reţinută în cauză.

Potrivit textului de lege invocat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare, şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

În speţă, din dezvoltarea argumentelor expuse de către recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs, rezultă că partea a invocat nemotivarea hotărârii primei instanţe, atât din perspectiva ipotezei necuprinderii motivelor pe care se întemeiază, cât şi a ipotezelor ce vizează motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei. În esenţă, circumscris acestor ipoteze a susţinut că instanţa de fond a tratat în mod superficial argumentele sale invocate prin cererea de chemare în judecată, dispunând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

De asemenea, a arătat că singurele argumente reţinute de către prima instanţă se referă la depunerea de către reclamantă a unei contestaţii împotriva rezultatelor concursului, în mod tardiv, în afara termenului de 2 zile prevăzut de procedura internă a intimatei-pârâte.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., invocat şi de către recurenta-reclamantă, se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 paragraful nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hot. CEDO Van de Hurk c. Olandei, şi hot. Perez c. Franţei).

Circumstanţiind aspectele de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat susţinerile părţilor şi a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic, concis şi gradual considerentele care au fundamentat soluţia adoptată, considerentele sentinţei recurate îndeplinind exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi la limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la prevederile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul fondului a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, validând astfel raţionamentul logico-juridic expus, în temeiul căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În realitate, pe lângă faptul că susţinerile recurentei-reclamante privitoare la nemotivarea hotărârii de fond reprezintă, în fapt, considerente de ordin teoretic, generale, invocate în mod formal, referitoare la legalitatea hotărârilor judecătoreşti din perspectiva unei motivări corecte şi complete, în viziunea doctrinei naţionale şi a legislaţiei europene, afirmaţia că sentinţa recurată cuprinde o motivare superficială nu reflectă decât dezacordul părţii în privinţa argumentelor primei instanţe, respectiv propria viziune în ceea ce priveşte argumentaţia ce s-ar fi impus a fi expusă în sprijinul soluţiei pretinse instanţei de fond, fără a susţine însă motivul de casare invocat.

Referitor la susţinerea recurentei-reclamante privind nemotivarea sentinţei de fond din perspectiva solicitării de anulare a grilei nr. 39 din cadrul probei reluate de cunoştinţe PC susţinută la data de 09.11.2017, obligării intimatei la acordarea punctajului aferent acestei întrebări de 0,25 puncte, cu consecinţa recalculării notei pentru proba reluată de cunoştinţe PC şi, implicit, a notei finale a examenului susţinut, Înalta Curte apreciază că nici din această perspectivă motivul de recurs invocat nu este fondat, din cuprinsul hotărârii atacate rezultând că prima instanţă a reţinut că, prin raportare la constatarea ca fiind temeinică şi legală soluţia autorităţii pârâte referitoare la depunerea contestaţiei cu depăşirea termenului legal, nu se impune analizarea celorlalte aspecte invocate prin cererea dedusă judecăţii.

Or, având în vedere că prima instanţă a argumentat de ce nu se mai impune verificarea celorlalte aspecte invocate de reclamantă, această împrejurare nu echivalează cu nejudecarea fondului cauzei de către instanţa de fond din perspectiva motivelor de fapt şi de drept invocate de părţi, susţinerile recurentei sub acest aspect neconstituind argumente valide care să sprijine ipoteza nemotivării hotărârii recurate.

În plus, se impune a se aminti că, în sensul art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi al art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă din perspectiva caracterului superficial al motivării hotărârii primei instanţe, împrejurarea că partea nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nefiind aptă să conducă la incidenţa motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, ipoteze care, aşa cum s-a arătat, nu se verifică în speţă, motivarea sentinţei făcând posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

5.3. În fine, analizând sentinţa atacată prin raportare la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, criticile formulate de parte din această perspectivă fiind, de asemenea, nefondate.

Cu titlu preliminar, deoarece din dezvoltarea acestui motiv de recurs se observă că recurenta este nemulţumită şi de modalitatea în care instanţa de fond a analizat probatoriile administrate, cu referire punctuală la interpretarea în mod eronat a înscrisurilor existente la dosarul cauzei, se impune a se preciza că modul în care instanţa de fond a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Aşa fiind, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză, în speţă a înscrisurilor existente la dosarul cauzei, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Potrivit celui de-al doilea motiv de recurs invocat, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente.

În cadrul criticilor subsumate acestui motiv de nelegalitate, recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată de instanţa de fond cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile speţei, indicând în acest sens dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le examineze împreună şi să le răspundă prin argumente comune, în raport de finalitatea lor concretă.

În esenţă, chestiunile supuse analizei şi asupra căreia părţile au opinii contrare, vizează termenul de formulare a plângerii prealabile, în raport de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi autoritatea îndrituită a soluţiona această plângere.

Prima instanţă a validat raţionamentul intimatei-pârâte, reţinând, în esenţă, că în raport de rezultatul final al concursului, publicat pe site-ul autorităţii pârâte la data de 17.11.2017, şi de contestaţia înregistrată la Autoritatea Aeronautică Civilă Română la data de 05.03.2018, sub nr. x, termenul de 2 zile pentru depunerea contestaţiei, astfel cum este prevăzut în Procedura internă de recrutare, a fost depăşit.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, prin raportare la situaţia de fapt reţinută, soluţie pe care, la rândul său, o adoptă ca atare.

Subsumat criticii privind interpretarea eronată a art. 7 din Legea nr. 554/2004, recurenta a susţinut că prima instanţă a constatat în mod greşită că plângerea prealabilă formulată la data de 05.03.2018 şi înregistrată sub nr. x, a fost respinsă ca tardiv formulată, apreciind, dimpotrivă, că a fost respinsă ca nefondată. Totodată, a arătat că în cuprinsul Deciziei nr. 5973 emise de autoritatea pârâtă la data de 04.04.2018 s-a strecurat o eroare materială, în sensul reţinerii, în paragraful nr. 1 al acesteia, a respingerii contestaţiei sale ca fiind tardiv formulată.

Sub acest aspect este de observat că, într-adevăr, prin răspunsul la plângerea depusă la data de 05.03.2018, concretizat în Decizia nr. 5973 din 04.04.2018, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a reţinut faptul că este formulată tardiv contestaţia părţii, faţă de prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport de data publicării rezultatului concursului pe site-ul instituţiei din data de 17.11.2017, procedând la verificarea pe fond a aspectelor sesizate în plângere referitoare la modalitatea de acordare a punctajelor în cadrul concursului desfăşurat şi folosind termenul contestaţie ca sinonim pentru plângere în concluzia referitoare la modalitatea de soluţionare.

Prima instanţă a reţinut că reclamanta a formulat contestaţie înregistrată sub nr. x, la data de 05.03.2018, după cum rezultă din înscrisul depus la dosarul nr. x/2019, iar soluţionarea plângerii la data de 04.04.2018 în sensul respingerii contestaţiei ca tardiv formulată este legală.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că nu pot fi primite susţinerile recurentei referitoare la constatarea greşită a respingerii plângerii ca tardivă şi nu ca nefondată, deoarece, împrejurarea că pârâta a procedat la analizarea pe fond a aspectelor sesizate cu privire la modalitatea de acordare a punctajelor în cadrul concursului desfăşurat, precum şi referirea la caracterul nefondat al plângerii acesteia nu au semnificaţia că soluţia asupra plângerii nu este aceea de tardivitate, câtă vreme în preambulul deciziei contestate au fost invocate ca temei al soluţiei adoptate prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi s-a prevăzut în mod expres că plângerea părţii este tardivă, nefiind vorba despre o eroare materială a intimatei-pârâte.

Or, din actele dosarului rezultă că actul intitulat "Rezultatul final din cadrul concursului (...) din data de 17.11.2017" a fost publicat pe site-ul Autorităţii la data de 17.11.2017, aspect necontestat în cauză, iar din conţinutul acestuia reiese că termenul de depunere a contestaţiei este de 2 zile, şi anume până la data de 21.11.2017, inclusiv. Termenul în discuţie este prevăzut la pct. I.7 alin. (1) din Procedura internă de recrutare, având denumirea marginală "Soluţionarea contestaţiilor".

În acest context, formularea contestaţiei de către recurenta-reclamantă la data de 05.03.2018, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. x, este tardivă, astfel cum în mod corect a apreciat intimata-pârâtă şi cum a reţinut prima instanţă, soluţia acesteia sub acest aspect fiind dată cu o corectă interpretare şi aplicare a normelor legale incidente.

Împrejurarea că la data de 04.12.2017 reclamanta s-a adresat cu o sesizare Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, apreciind că s-a adresat autorităţii ierarhic superioare în vederea soluţionării plângerii formulate împotriva modului de desfăşurare a examenului, nu are valenţa formulării plângerii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cum în mod greşit susţine recurenta-reclamantă, acest demers efectuat de parte nefiind unul prevăzut de lege, în speţă de Procedura internă de recrutare (PI-RU-RSAP), care a prevăzut la pct. I.7 alin. (1) că rezultatul concursului poate fi contestat la Autoritate în termen de 2 zile de la publicare, termen adus la cunoştinţă prin intermediul comunicatului privind rezultatul final al concursului publicat pe site-ul instituţiei la data de 17.11.2017.

Sub acest aspect este de observat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează caracterul obligatoriu al procedurii prealabile administrative, dar oferă persoanei vătămate dreptul de a opta, pentru exercitarea ei, între plângerea administrativă adresată autorităţii emitente (recursul graţios) şi plângerea administrativă adresată autorităţii ierarhic superioare (recursul ierarhic), însă în această din urmă ipoteză doar dacă această autoritate ierarhic superioară există.

Or, acest text nu trebuie interpretat literal, ci în corelaţie cu art. 2 alin. (1) lit. j) din actul normativ anterefrit, care defineşte plângerea prealabilă ca fiind "cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia". Ca urmare, în cauză procedura prealabilă este îndeplinită dacă reclamantul a solicitat autorităţii emitente reanalizarea actului emis, a arătat că este lezat prin acesta sau a invocat conduita abuzivă a acestei autorităţi, cu referire la actul în litigiu.

Aplicând aceste considerente situaţiei deduse judecăţii în prezenta cauză şi ţinând cont de cadrul normativ incident, inclusiv prevederile art. 10 din Anexa la H.G. nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile, dispoziţiile H.G. nr. 611/2008 şi ale H.G.286/2011, reţinute de instanţa supremă în regulatorul de competenţă pronunţat în cauză, se constată că plângerea prealabilă formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 554/2004 împotriva rezultatului concursului desfăşurat în cadrul Autorităţii Aeronautice Civile în perioada 17.10.2017-17.11.2017, a fost înregistrată la sediul Autorităţii în discuţie sub nr. x/05.03.2018, cu mult peste termenul legal.

Susţinerea părţii recurente că plângerea prealabilă a fost depusă la Autoritatea Aeronautică Civilă Română după termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, dar nu mai târziu de 6 luni de la emiterea actului, conform tezei a II-a a art. 7 alin. (1) din lege, considerată de parte a fi incidentă în cauză, raportat la răspunsul primit din partea Corpului de control al Ministerului Transporturilor sesizării sale din data de 04.12.2017, nu reprezintă o împrejurare de natură a face imposibilă exercitarea demersului administrativ în cadrul termenului de 30 de zile, care să constituie motiv temeinic în justificarea tardivităţii plângerii adresate autorităţii emitente a actului administrativ contestat, şi anume Autorităţii Aeronautice Civile Române, câtă vreme termenul în care trebuia să formuleze contestaţia a fost adus acesteia la cunoştinţă chiar în comunicatul privind rezultatul final al concursului.

În acest punct Înalta Curte reaminteşte că termenele pentru exerciţiul drepturilor părţilor nu au ca scop îngrădirea dreptului acestora la un proces echitabil şi efectiv, ci, stimularea activităţii părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi situaţia de faţă.

Aşadar, nici din această perspectivă nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei-reclamante referitoare la termenul de formulare a plângerii prealabile prin prisma dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în raport de răspunsul primit sesizării adresate Corpului de control din cadrul Ministerului Transporturilor, apreciată ca fiind autoritatea ierarhic superioară autorităţii publice emitente a actului administrativ unilateral contestat, împrejurare în raport de care a considerat că se înscrie în sfera motivelor temeinice la care face referire textul de lege invocat.

Este adevărat că legiuitorul a prevăzut posibilitatea formulării plângerii prealabile în termenul de excepţie de 6 luni, condiţionat de existenţa unor motive temeinice, fără însă a defini aceste motive, reţinându-se doar că pot consta în împrejurări de natură să facă imposibilă exercitarea demersului administrativ în cadrul termenului de 30 de zile şi că aprecierea lor se face în concret, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze.

Însă, tot atât de adevărat este şi faptul că interpretarea realizată de către recurenta-reclamantă asupra dispoziţiilor legale incidente în cauză, prin raportare la demersul neprevăzut de lege efectuat la Ministerul Transporturilor, concretizat prin sesizarea din data de 04.12.2017, nu reflectă scopul edictării acestor norme de către legiuitor, interpretarea părţii fiind făcută într-o manieră proprie şi în sensul soluţiei favorabile spre care tinde aceasta prin promovarea prezentului demers judiciar, ocolind astfel consecinţele reale ale normelor legale amintite, a căror interpretare în acord cu intenţia legiuitorului este defavorabilă acesteia.

În cauză, recurenta-reclamantă trebuia să conteste rezultatul final al examenului şi să solicite Autorităţii Aeronautice Civile Române, în calitate de emitentă a actului administrativ vătămător, reluarea acestui examen, şi nu să efectueze demersurile iniţiate prin sesizarea adresată la data de 04.12.2017 Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, aceasta neavând caracterul unei împrejurări de natură să facă imposibilă exercitarea demersului administrativ în termenul prevăzut de lege şi să constituie, implicit, un motiv temeinic în justificarea tardivităţii plângerii adresate autorităţii emitente a actului administrativ contestat.

Cum reclamanta a depus la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, contestaţia înregistrată sub nr. x, la data de 05.03.2018, după expirarea termenului prevăzut de normele legale aplicabile, soluţia de respingere a acesteia ca tardivă este legală, urmând a fi menţinută ca atare.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei atacate, prima instanţă reţinând în mod corect legalitatea actului administrativ contestat, pronunţând astfel o hotărâre motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege, cu respectarea regulilor de procedură şi cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt stabilite, nefiind identificate situaţii de încălcare a art. 22 alin. (2) şi alin. (6) din C. proc. civ., invocate de parte în cuprinsul cererii de recurs, toate argumentele expuse de aceasta în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea sentinţei de fond.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că nu au fost formulate critici cu privire la soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată, motiv pentru care va menţine sentinţa de fond şi sub acest aspect.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

În virtutea considerentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 31 din 10 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.