Property restitution appeal declared null for failure to frame grounds of cassation

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 30.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, să constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 61/1997.

În motivare au arătat că obiectul acţiunii lor îl reprezintă pretenţiile pe care le au faţă de pârâtă, prin raportare la art. 1 din H.G. nr. 572/2013, care prevăd că decizia atacată nu a ţinut seama că ei sunt proprietarii terenului în discuţie şi nu C., deoarece acesta nu a fost căsătorit şi nu a avut copii, fiind decedat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 262 din data de 6 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A. şi B., împotriva pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 262 din 6 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, au promovat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 440, art. 442, art. 9 pct. 2, art. 304 pct. 7 şi art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului au susţinut că prima instanţă a refuzat să cheme în judecată Comisia locală de fond funciar Alba, emitenta actului administrativ contestat, care a fost emis pe numele unei persoane decedate, şi anume C..

Astfel, au arătat că instanţa de la Curtea de Apel Alba Iulia a susţinut şi confirmat prin hotărârea pronunţată că Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţilor are calitate legală în acest dosar şi, de asemenea, a refuzat să introducă în cauză şi Comisia judeţeană de fond funciar Alba, deşi au solicitat acest lucru printr-o cerere scrisă.

Au mai susţinut recurenţii-reclamanţi că instanţa de fond a încălcat şi aplicat legea în mod greşit şi în mod intenţionat, respectiv art. III din Legea nr. 169/1997, art. 6 din CEDO şi art. 9 din C. proc. civ., confirmând decizia contestată, deşi a fost emisă pe numele persoanei decedate C..

În final, au solicitat casarea sentinţei nr. 262 din data de 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia şi rejudecarea cauzei cu consecinţa introducerii în cauză a Comisiei judeţene de fond funciar Alba, emitenta actului administrativ contestat în cauză, astfel cum au înţeles să solicite în calitate de reclamanţi la repunerea dosarului pe rol din data de 18.09.2019.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost legal citată şi i-a fost comunicată cererea de recurs a reclamanţilor, însă aceasta nu a depus întâmpinare.

La termenul din data de 24 februarie 2022, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 415 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, după care a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., reţinând cauza în pronunţare cu privire la această excepţie.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu titlu prealabil, întrucât prin cererea de recurs formulată în cauză recurenţii-reclamanţi au invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, prin raportare la data formulării cererii de chemare în judecată ce a stat la baza prezentului demers judiciar, şi anume 30 mai 2019, şi faţă de prevederile art. 24 din noul C. proc. civ. potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", precum şi a celor menţionate la art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, care reglementează aplicarea în timp a legii de procedură civilă, norme care dispun că "Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", în cauză sunt aplicabile dispoziţiile din noul C. proc. civ., intrat în vigoare la 15 februarie 2013, iar nu cele ale vechiul C. proc. civ.. În acest sens sunt avute în vedere şi dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care statuează în sensul că "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

Cum în prezenta cauză procesul a început la data de 30 mai 2019, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că litigiului pendinte îi sunt aplicabile dispoziţiile din acest act normativ, inclusiv sub aspectul procedurii de judecată.

Astfel, analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că această excepţie este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului reclamanţilor, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs." De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar alin. (2) al aceluiaşi text prevede că:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Aşadar, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

În concret, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt şi în drept şi arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În plus, este de observat că în actuala reglementare recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită exclusiv cu analiza conformităţii hotărârii recurate cu normele legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţă, deşi au invocat dispoziţiile legale ce reglementează motivele de casare referitoare la nemotivarea hotărârii şi la pronunţarea acesteia cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenţii-reclamanţi nu au formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa sentinţei de fond, care să poată fi în cadrate în motivele de casare invocate, critici din care să rezulte în ce constă nelegalitatea hotărârii prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele care au fundamentat-o.

În atare situaţie, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurenţilor-reclamanţi, în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte reţine că aceştia nu au formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivele de casare invocate, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, aşa cum s-a arătat în precedent, simpla nemulţumire a părţilor cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă prin sentinţa de fond atacată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege şi invocate, de altfel în mod formal de recurenţi prin cererea de recurs, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având deja la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

Din această perspectivă se mai impune a se aminti faptul că, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză şi la reiterarea situaţiei de fapt reţinute, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează.

Întrucât recurenţii-reclamanţi nu au arătat, în concret, care sunt regulile de drept sau normele legale încălcate de prima instanţă şi care este maniera în care aceste norme au fost încălcate ori greşit aplicate la pronunţarea soluţiei contestate, respectiv care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei reţinute de către instanţa de fond, simpla indicare formală a dispoziţiilor legale care reglementează aceste motive de casare, fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestora, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În consecinţă, reţinând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenţii-reclamanţi nu au invocat veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor impuse de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 262 din 6 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.