Mineral water royalties and accounting inventory: State Audit Court measures partially annulled in favor of state-owned enterprise

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestaţie împotriva încheierii nr. S/48/04.02.2015 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor cadrul Curţii de Conturi a României, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea încheierii nr. S/48/04.02.2015, anularea în parte a Deciziei nr. S/504/10.12.2014, respectiv anularea măsurilor de la punctele I.1; II.5; II.6;II.7, II.8 şi II.11, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2913 din data de 11.07.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anulând în parte Decizia nr. S/504/10.12.2014 şi încheierea nr. S/48/04.02.2015, în ce priveşte măsura de la pct. I.1 din Decizie; a obligat pârâta la plata sumei de 200 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte şi a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei formulată de S.C. A. S.A.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2913 din 11.07.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs toate părţile litigante.

3.1. Recurenta-reclamantă Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, şi 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea constestaţiei formulate împotriva unor măsuri din Decizia nr. S/504/10.12.2014, anularea în parte a Deciziei nr. S/504/10.12.2014, respectiv anularea măsurilor de la pct. I.1, II.5, II.6, II.7, II.8, II.11.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în ceea ce priveşte măsura II.11 din decizia contestată prin care autoritatea de control a stabilit că s-au efectuat plăţi fără bază legală în valoare de 13.200 RON către Sindicatul Liber Perla al salariaţilor recurentei-reclamante, întrucât a ignorat împrejurarea că plăţile respective erau prevăzute în contractul colectiv de muncă, iar decizia Curţii de Conturi nu poate lipsi de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care au fost stabilite respectivele drepturi, a căror nulitate nu a fost constatată de instanţa judecătorească, în condiţiile legii;

- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra decăderii intimatei Curtea de Conturi din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în condiţiile în care aceasta nu a depus întâmpinare şi, totodată, nu s-a pronunţat asupra motivului de nulitate invocat la termenul de judecată din data de 27.06.2017, cât şi prin concluziile scrise prin care recurenta-reclamantă a solicitat, în raport de dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea minelor, să se constate că legiuitorul a atribuit competenţa de control cu privire la verificarea exactităţii datelor şi a infirmaţiilor pe baza cărora se calculează redevenţa minieră în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale;

- judecătorul fondului nu a motivat respingerea probatoriului solicitat de recurenta-reclamantă, iar considerentele sentinţei recurate cuprind generalităţi, fără a evidenţia punctual normele legale încălcate şi fără a ţine seama de cadrul convenţional stabilit prin contractul comercial de vânzare-cumpărare încheiat de părţi, în privinţa abaterii constând în nerealizarea de venituri în sumă estimată de 32.593.137 RON. Cu referire la această abatere, în opinia recurentei-reclamante lipsa autorizării de mediu pentru deversare reţinută de instanţa de fond nu poate constitui bază legală de stabilire şi plată a redevenţei, de vreme ce lipsa acestei autorizaţii este sancţionată de alte autorităţi de control, conform O.U.G. nr. 195/2005;

- hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte abaterea constând în calcularea şi evidenţierea redevenţei datorate bugetului de stat pentru apa minerală extrasă de la sursă cu nerespectarea prevederilor legale, cea privind neluarea măsurilor legale pentru recuperarea sumei de 41.917 RON reprezentând despăgubiri stabilite de instanţa de judecată, respectiv achiziţia de servicii juridice cu nerespectarea prevederilor legale.

În privinţa redevenţei datorate bugetului de stat pentru apa minerală naturală extrasă de la sursă, recurenta-reclamantă arată că modul de calcul s-a realizat în conformitate cu prevederile legale, prin raportare la cantitatea extrasă de la sursă, contorizată şi livrată către beneficiari în vederea comercializării. Astfel, conform instrucţiunilor tehnice din 28.09.2009 privind modul de evidenţă, raportare, calcul şi plată a taxei pe activitatea minieră şi a redevenţei miniere, aprobate prin Ordinul 198/2009, lit. C), punctul 7, lit. b):

"pentru titularii licenţelor/permiselor încadrate în grupa substanţelor cuprinse la art. 45 alin. (1) lit. b)-i) din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea redevenţei se calculează ca produsul dintre producţia minieră extrasă din rezervă în vederea prelucrării şi/sau comercializării, în cazul licenţelor de explorare şi permiselor de exploatare, şi cota valorică pe unitate de producţie minieră stabilită pentru fiecare substanţă minerală; unitatea de măsura a producţiei miniere este stabilita în licenţă/permis."

Modul de calcul al redevenţelor SNAM-SA s-a raportat la producţia minieră extrasă doar în vederea comercializării, aşa cum prevede şi Ordinul nr. 198/2009, astfel că prin Raportul Curţii de Conturi se intervine în mod nejustificat în contractele comerciale şi de concesiune ale Societăţii Naţionale a Apelor Minerale S.A., instanţa reţinând acest lucru în mod eronat ca pe o interpretare corectă.

De asemenea, cu privire la modul de raportare şi baza de calcul al valorii producţiei şi redevenlei miniere datorate de titularii actelor de dare în administrare sau în concesiune, instanţa a reţinut doar parţial că acestea se stabilesc prin instrucţiuni tehnice aprobate prin ordin al conducătorului ANRM, cu avizul Ministerului de Finanţe, fără să facă aplicabilitatea dispoziţiilor literei C, Punctul 7, lit. f), din) Instrucţiunile Tehnice/2009 privind modul de evidenţă, raportare, calcul şi plată a taxei pe activitatea minieră şi a redevenţei miniere, care dispun:

"pentru apa minerală naturală, în cazul prevăzut la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, redevenţa se raportează în baza anexei 2.2 la instrucţiunile tehnice, la cursul de la data întocmirii raportului privind activitatea de exploatare, si se recalculează la cursul de la data plăţii", iar la rubrica a 2-a prevăzută în anexa 2.2 se reţine:

"Producţia minieră extrasă în vederea prelucrării/comercializării/unitate de măsură." În concluzie, autoritatea emitentă, a avut în vedere la raportarea producţiei miniere, pentru plata redevenţei, doar cantitatea de apă minerala naturală extrasă în vederea comercializării, nu şi cea deversată.

Referitor la abaterea constând în neluarea măsurilor legale pentru recuperarea sumei de 41.917 RON, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a aplicat în mod greşit temeiurile legale invocate de autoritatea de control, fără să ţină seama că recurenta-reclamantă este o societate comercială, iar nu o entitate publică.

În privinţa achiziţiei de servicii juridice în dosar nr. x/2012, arată că au fost respectate dispoziţiile O.U.G. nr. 26/2012, fiind solicitat acordul ordonatorului principal de credite, prin adresa nr. x/6.08.2012.

3.2. Recurenta intervenientă accesorie în interesul reclamantei, S.C. A. S.A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, şi 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecare, admiterea acţiunii formulate de reclamantă precum şi a cererii de intervenţie accesorie formulată în interesul acesteia, anularea Deciziei nr. S/504/10.12.2014 şi a încheierii nr. S/48/2015 în ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II.6, referitoare la nerespectarea de către reclamantă a prevederilor legale şi contractuale privind calcularea şi evidenţierea redevenţei datorate la bugetul de stat pentru apa minerală de la sursă din perimetrele Borsec şi Stânceni, cu menţinerea restului dispoziţiilor hotărârii instanţei de fond.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-intervenientă arată că, în mod greşit instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi art. 45 alin. (2) din Legea 85/2003, privind calcularea şi evidenţierea redevenţei datorată bugetului de stat pentru apa minerală extrasă de la sursă, considerând că măsurile dispuse de Curtea de Conturi la pct. II.6 din Decizie sunt legale, în ce priveşte nerespectarea de către SNAM a prevederilor legale sus-arătate, privind calcularea şi evidenţierea redevenţei minime datorate bugetului de stat pentru apă minerală extrasă de Ia sursă pentru perimetrele Borsec, Stânceni, Faţa Bâtcii şi Boholt.

În ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, instanţa de fond nu a avut în vedere că, prin H.G. nr. 489/1999 şi H.G. nr. 695/1999, s-a aprobat acordarea de către ANRM către SNAM, în mod direct, a licenţelor de exploatare pentru toate resursele de ape minerale (30 de acvifere) aflate în exploatare la acea dată în România, printre care şi licenţele de exploatare Borsec şi Stânceni, pe care SNAM le-a concesionat S.C. A. S.A..

Prin contractul nr. x/25.11.1999, SNAM a vândut S.C. A. S.A., pe perioada 2000-2018, produsul minier - apă minerală naturală, în regim de exclusivitate, rezultată din sursele Borsec şi Stânceni, prin art. 2.2 din contract, menţionându-se că "vânzătorul este posesorul licenţelor nr. 331/1999 Borsec şi nr. 585/1999 Stânceni pentru aceste perimetre".

Conform art. 5.1. din contract, cantităţile de produs minier livrate de SNAM, la sursă, au fost facturate pe baza cantităţilor contorizate, înregistrate de contoarele proprietatea SNAM, care au fost amplasate la intrarea în fabrică, conform Anexei 6 la contract, cantitatea facturată de către recurenta-reclamantă realizându-se pe baza citirii zilnice a contoarelor şi conform Rapoartelor lunare întocmite privind cantitatea contorizată.

Instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea 85/2003, în ce priveşte stabilirea redevenţei minime la sursă, considerând nelegal că redevenţa minimă trebuie calculată şi datorată şi pentru surplusul de apă deversat la sursă, în condiţiile în care, în justificarea acestei constatări, instanţa reţine prevederile art. 119 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 1208/2003 potrivit cu care: "Bază de calcul a redevenţei minime o constituie valoarea producţiei miniere realizate, stabilită în conformitate cu preţurile practicate şi cu cantitatea de produse miniere rezultate pentru perioada pentru care se calculează, fără valoarea rezultată din activitatea de prelucrare a produselor extrase, conform prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea Minelor".

Instanţa de fond, deşi a menţionat aceste prevederi legale, cu trimitere la prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 198/2009 modificat prin Ordinul nr. 81/2013, nu a motivat prin hotărârea dată, în ce a constat nerespectarea acestor prevederi legale de către SNAM, atunci când a procedat la calcularea şi evidenţierea redevenţei datorate bugetului de stat.

În ce priveşte deversarea surplusului de apă nevalorificată la sursă, instanţa de fond a menţinut constatările echipei de control, încălcând normele de drept material prevăzute de H.G. nr. 1020/2005 privind Normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale extrase de pe teritoriul României, în sensul că nu a avut în vedere că sursele de apă minerală sunt reprezentate de foraje de apă minerală carbogazoasă cu regim de debitare artezian, al căror sistem de exploatare se face cu respectarea principiului curgerii continue.

Astfel, închiderea forajelor ar duce la degradarea tehnică iremediabilă a captării şi respectiv la degradarea pe termen limitat sau iremediabil a calităţii apei minerale, pentru că în ce priveşte forajele Borsec şi Stânceni, această operaţiune a închiderii forajelor ar avea ca rezultat opacizarea apei minerale şi antrenarea unei cantităţi importante de sediment fin sau chiar particule mai mari de rocă depusă pe fisuri.

În opinia recurentei-interveniente, prevederile autorizaţiei de mediu nr. x/23.08.2011 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita, pentru exploatarea zăcământului hidromineral Borsec, de către S.C. A. S.A., în ceea ce priveşte debitul apei livrate, nu au nicio relevanţă în privinţa calculării redevenţei de către SNAM având în vedere că, potrivit raporturilor contractuale existente între părţi, cantităţile livrate şi contorizate sunt identice cu cantităţile facturate de către SNAM pentru produsul minier livrat.

În privinţa perimetrului de exploatare Faţa Bâtcii, în mod greşit instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea 85/2003, considerând nelegal că redevenţa minieră se datorează şi de către titularii licenţelor de explorare, întrucât textul de lege instituie această obligaţie doar pentru titularii licenţelor de exploatare.

Or, dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, potrivit cu care: "Titularii licenţelor/permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a unei redevenţe miniere" trebuie corelate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 potrivit cu care: "Titularii licenţei de exploatare va plăti anual o taxă pentru activitatea de exploatare şi o redevenţă minieră conform prezentei legi", redevenţă minieră, care potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 se stabileşte la o cotă procentuală din valoarea producţiei miniere.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că numai titularii licenţelor de exploatare datorează bugetului de stat redevenţă minieră.

Pentru perimetrul Faţa Bâtcii nu există licenţă de exploatare aprobată prin Hotărâre de Guvern, pentru acest perimetru ANRM a avizat anual doar exploatarea experimentală cu valorificarea apei minerale naturale necarbogazoase.

Învederează că, potrivit art. 17.2 din Legea minelor nr. 85/2003, titularul licenţei de explorare are dreptul să continue până la obţinerea licenţei de exploatare, prin Hotărâre de Guvern de validare, în condiţiile art. 18 alin. (2) lit. a) şi art. 20, activităţile miniere de exploatare experimentală, de conservare şi întreţinere a lucrărilor miniere executate în perimetrul de exploatare instituit. Astfel, exploatarea experimentală se face fără valorificare, respectiv, fără îmbuteliere, ANRM avizând doar exploatarea experimentală cu valorificare a apei minerale naturale necarbogazoasă (plată), activitate ce reprezintă faza finală a etapei de explorare.

Exploatarea experimentală, ce constă în monitorizarea cantitativă şi calitativă a surselor pe toată perioada până la aprobarea prin hotărâre de guvern a licenţei de exploatare, este impusă de prevederile art. 30 alin. (1) lit. a) si alin. (2) din Ordinul nr. 87/2008 al ANRM, referitor la omologarea de rezerve.

În funcţie de rezultatele obţinute pe perioada explorării, ANRM poate prelungi perioada de urmărire, respectiv perioada de valabilitate a licenţei de exploatare, până în prezent sursa F5 Faţa Bâtcii, fiind în testare de lungă durată, în vederea actualizării rezervelor acestui perimetru.

În aceste condiţii, în opinia recurentei-interveniente, plata redevenţei către bugetul de stat se poate face numai pentru perimetrele pentru care există licenţele de exploatare, aprobate prin Hotărâre de Guvern, situaţie în care SNAM a plătit redevenţa pentru sursa F5 Faţa Bâtcii, numai pentru apa minerală îmbuteliată.

3.3. Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, prin recursul depus iniţial ca document clasificat, iar ulterior, la solicitarea instanţei, într-o formă care nu conţine date/informaţii clasificate, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecare respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca netemeinică.

În dezvoltarea criticilor formulate, arată că soluţia recurată, de admitere în parte a cererii de chemare în judecată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor H.G. nr. 786/1997 raportat la prevederile art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (2), art. 10 alin. (4), art. 11, art. 12 alin. (1) şi art. 13 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, pct. 1 alin. (2), pct. 18 şi pct. 27 din OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii şi pct. 8.1.2, subpct. 54 alin. (1) - (2) din Secţiunea VIII a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene aprobate prin OMFP nr. 3055/2009.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că recurenta-reclamantă avea obligaţia legală de a proceda la inventarierea anuală a elementelor de natura activelor, de a le evalua şi de a le prezenta în situaţiile finale anuale, la valoarea justă la data bilanţului.

Arată, de asemenea, că instanţa de fond a făcut o confuzie între bunurile aparţinând domeniului public aflate în administrare şi bunurile aflate în patrimoniul Regiei Autonome a Apelor Minerale din România (RAMIN), argumentele prezentate cu privire la RAMIN neexcluzând obligaţia recurentei-reclamante de a proceda anual la inventarierea forajelor hidrogeologice, situaţie în care ar fi constatat numărul de foraje existente faţă de cele nominalizate în licenţele miniere precum şi faţă de cele evidenţiate în contabilitate, forajele fiind active prevăzute în categoria mijloacelor fixe (grupa construcţii).

Instanţa de fond nu a ţinut cont la pronunţarea hotărârii în cauză de faptul că măsura de la pct. I.1 din Decizia nr. S/504/2014 a fost stabilită în sarcina conducerii SNAM S.A., în temeiul prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, potrivit cărora: "În baza constatărilor sale, Curtea de Conturi stabileşte: (...) c) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată."

4. Apărările formulate în cauză.

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23.01.2020 recurenta-reclamantă Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate.

În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a dispus anularea măsurii adoptate de Curtea de Conturi în cadrul pct. I.1 al Deciziei nr. S/504/2014 în acord cu dispoziţiile legale relevante din legislaţia contabilă, dat fiind faptul că cele 280 de foraje neînregistrate nu constituie, în fapt, bunuri care trebuie înregistrate în contabilitate, respectiv active/mijloace fixe/imobilizări în curs, în sensul Legii contabilităţii nr. 82/19911, menţionarea lor în anexele licenţelor de exploatare neavând decât un rol pur tehnic, de informare privind istoricul evoluţiei perimetrelor de exploatare. Totodată, preluările de mijloacele fixe existente în contabilitate/surse de exploatare efectuate de Regia Autonomă a Apelor Minerale RA de la fabricile de îmbuteliere şi, ulterior, de SNAM S.A. de la RAMIN, au avut loc în baza situaţiilor contabile ale fabricilor de îmbuteliere şi, respectiv, ale RAMIN, care cuprindeau numai forajele active care permiteau exploatarea apei minerale naturale, iar nu şi pe cele inactive, fără rezultate optime pentru exploatare.

În opinia recurentei-reclamante, în mod corect a statuat instanţa de fond că forajele fără rezultate privind debitul exploatabil/inactive/care nu permit exploatarea resursei minerale naturale dintr-un anumit perimetru de exploatare nu se încadrează în categoria activelor, a capitalurilor proprii sau a operaţiunilor financiare unei societăţi, în sensul Legii contabilităţii nr. 82/1991, dat fiind faptul că nu au nicio valoarea economică. Tocmai din acest motiv, a arătat recurenta-reclamantă, aceste foraje au fost cimentate în vederea protejării zăcământului.

4.2. Prin întâmpinarea depusă la data de 24.07.2019, recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de recurenta-reclamantă şi recurenta-intervenientă, răspunzând punctual criticilor formulate.

În esenţă, recurenta-pârâtă a arătat că măsurile contestate au fost dispuse cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, activitatea recurentei-reclamante, în calitate de entitate verificată, fiind supusă cerinţelor de legalitate.

Astfel, cu privire la măsura II.5 dispusă pentru înlăturarea abaterii constând în nerealizarea de venituri prin nefacturarea întregii cantităţi de apă minerală livrată S.C. Perla Harghitei, în mod corect instanţa de fond a reţinut obligaţia recurentei-reclamante de a factura întreaga cantitate de apă livrată franco-sursă, dat fiind că transmiterea dreptului de proprietate de la recurenta-reclamantă la S.C. Perla Harghitei a avut loc după măsurarea pe contoarele franco-sursă, această societate având drept de dispoziţie asupra întregii cantităţi de apă minerală, inclusiv asupra celei deversate, pentru care nu a deţinut autorizaţie de mediu.

Referitor la măsura II.6 dispusă pentru înlăturarea abaterii constând în nerespectarea dispoziţiilor legale pentru calcularea şi evidenţierea redevenţei datorate bugetului de stat pentru apa minerală extrasă la sursă, autoritatea recurentă-pârâtă a arătat că abaterea de la legalitate reţinută se circumscrie dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, baza de calcul a redevenţei miniere fiind reprezentată de cantitatea totală de apă minerală naturală stabilită la sursă.

În opinia recurentei-pârâte, nefondate sunt şi criticile vizând măsurile II.7, II.8 şi II.11 din decizia contestată, instanţa de fond făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

De menţionat faptul că actele administrative contestate în cauză sunt clasificate "secret de serviciu", fiind înaintate de instanţa de fond la Compartimentul Documente Clasificate din cadrul Înaltei Curţide Casaţie şi Justiţie, conform adresei nr. x/1031/C din 25.01.2021 a Curţii de Apel Bucureşti.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinări şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază, în unanimitate, că recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României este nefondat şi, cu majoritate că recursurile declarate de recurenta-reclamantă şi recurenta-intervenientă sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 228 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii specifice Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014 cu o acţiune în anularea încheierii nr. S/48/4.02.2015 prin care comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a respins ca nefondată contestaţia formulată de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. S/504/10.12.2014 emisă de Curtea de Conturi, măsurile contestate fiind cele consemnate la pct. I.1, II.5, II.6, II.7, II.8 şi II.11 din decizia atacată.

În esenţă, Curtea de Conturi a României a încheiat raportul de control înregistrat sub nr. x/07.11.2014, înregistrat in registru special al SNAM S.A. ca document clasificat secret de serviciu sub nr. x/14.11.2014.

SNAM - S.A. a formulat obiecţiuni la raportul de control împotriva constatărilor de la punctele 3.1- 3.3, 3.5 şi 3.6., argumentând respectarea legislaţiei aplicabile, solicitând anularea abaterilor cuprinse in raportul de control.

Prin Decizia nr. S/504/10.12.2014, Curtea de Conturi a României a aplicat 11 masuri cu termen de îndeplinire 28.05.2015.

SNAM S.A. a formulat contestaţie împotriva următoarelor măsuri din Decizia nr. S/504/10.12.2014:

• Măsură I.1. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 1 din Decizie - «Nerespectarea prevederilor legale privind inventarierea, înregistrarea în contabilitate şi nereevaluarea forajelor hidrogeologice deţinute de SNAM S.A. în cadrul perimetrelor concesionate de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale» - abatere consemnată la punct 3.1 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014;

• Măsură II.5. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 2 din Decizie - «Nerealizarea de venituri, prin nefacturarea întregii cantităţi de apă minerală naturală, livrată S.C. Perla Harghitei, măsurată pe contoarele proprietatea societăţii şi pentru care, a avut loc transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor» - abatere consemnată la punct 3.2 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014;

• Măsură II.6. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 3 din Decizie - «nerespectarea prevederilor legale privind calcularea şi evidenţierea redevenţei miniere datorate bugetului de stat, pentru apa minerală extrasă de la sursă» - abatere consemnată la punct 3.3 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014;

• Măsură II.7. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 5 din Decizie- «neluarea măsurilor legale pentru recuperarea sumei de 41.917 RON, reprezentând despăgubiri (drepturi salariale şi cheltuieli de judecată) stabilite de instanţa de judecată » - abatere consemnată la punct 3.5 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014;

• Măsură II.8. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 6 din Decizie - «nerespectarea prevederilor legale privind achiziţia de servicii juridice » - abatere consemnată la punct 3.6 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014;

• Măsură II.11. - pentru înlăturarea abaterii prezentate la punct 10 din Decizie - «efectuarea de plăţi în sumă de 13200 RON, pentru cheltuieli efectuate fără bază legală» - abatere consemnată la punct 3.10 din Raportul de Control nr. x/14.11.2014.

Soluţionând cauza, curtea de apel a anulat în parte actele administrative contestate în ceea ce priveşte măsura consemnată la pct. I.1 din decizia contestată, fiind menţinute în rest măsurile dispuse de autoritatea de control.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Recursurile declarate de recurenta-reclamantă şi recurenta-intervenientă în interesul reclamantei

Cu titlu preliminar, având în vedere finalitatea concretă a criticilor formulate în cele două memorii de recurs, Înalta Curte va proceda la gruparea argumentelor şi li se va răspunde prin considerente comune, cu precizarea că soluţia dată asupra măsurilor consemnate la pct. II.5 şi II.6 din decizia contestată exprimă părerea majorităţii membrilor completului de judecată, conform art. 398 alin. (2) C. proc. civ., în rest soluţia fiind pronunţată în unanimitate.

Înalta Curte reţine că, potrivit celor două memorii de recurs, criticile de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., iar cele formulate de recurenta-intervenientă au fost circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., finalitatea urmărită fiind aceeaşi.

Critica de nelegalitate încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. vizează soluţia instanţei de fond dată asupra legalităţii măsurii dispusă la pct. II.11 vizând plata efectuată către Sindicatul "Perla", în opinia recurentei-reclamante instanţa de fond depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti.

Critica este nefondată, întrucât instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, posibilitatea formulării contestaţiei împotriva actelor administrative emise de Curtea de Conturi, cât şi competenţa instanţei de contencios administrativ fiind prevăzute expres în dispoziţiile art. 228 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii specifice Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014.

De altfel, recurenta-reclamantă în dezvoltarea criticii de nelegalitate încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 62/2011, critică ce urmează a fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra decăderii pârâtei din dreptul de a propune probe şi a invoca excepţii, decădere generată de faptul nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege, precum şi asupra competenţei Curţii de Conturi de a verifica exactitatea datelor şi informaţiilor pe baza cărora se calculează redevenţa minieră.

Criticile sunt nefondate, întrucât prin încheierea de şedinţă din 16.06.2015, instanţa de fond a luat act de faptul că nu s-a formulat întâmpinare, sancţiunea nedepunerii întâmpinării constând, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ., în pierderea dreptului pârâtului de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

Or, în cauză, autoritatea pârâtă nu a invocat excepţii relative şi nu a propus alte probe în afara documentaţiei care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, dispoziţiile art. 254 alin. (3) C. proc. civ. reglementând posibilitatea pentru pârâtul care nu a depus întâmpinare să discute probele şi temeinicia susţinerilor reclamantului.

În ceea ce priveşte competenţa Curţii de Conturi de a verifica exactitatea datelor şi informaţiilor pe baza cărora se calculează redevenţa minieră, Înalta Curte reţine că măsurile dispuse prin actele contestate se circumscriu competenţei prevăzute de dispoziţiile art. 21 lit. f) din Legea nr. 94/1992 conform cărora Curtea de Conturi are atribuţii specifice în ceea ce priveşte verificările asupra situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, la societăţile comerciale cu capital majoritar de stat.

Întrucât recurenta-reclamantă se încadrează în categoria societăţilor cu capital majoritar de stat, Înalta Curte apreciază că autoritatea recurentă-pârâtă este competentă să efectueze activităţi specifice cu privire la activitatea recurentei-reclamante.

Este adevărat că dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 statuează că "Verificarea exactităţii datelor şi a informaţiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră şi redevenţa minieră se face de către autoritatea competentă, precum şi de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală", însă măsurile contestate în cauză vizează modul de administrare al patrimoniului statului de către recurenta-reclamantă, în calitate de societate comercială cu capital de stat.

În ceea ce priveşte critica vizând nerespectarea standardului minim de calitate a motivării în ceea ce priveşte soluţia de menţinere a măsurii de la pct. II.5, subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât instanţa de fond a indicat situaţia premisă reţinută, precum şi motivele pe care şi-a întemeiat soluţia, raţionamentul urmat fiind expus cu claritate.

Împrejurarea că hotărârea recurată nu cuprinde un răspuns exhaustiv la fiecare susţinere din cererea de chemare în judecată nu este de natură să fundamenteze concluzia că hotărârea nu este motivată cu respectarea cerinţelor instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., câtă vreme instanţa a răspuns argumentelor părţilor în funcţie de finalitatea urmărită.

Înalta Curte reţine că, respectarea exigenţelor impuse de prevederile legale în privinţa considerentelor hotărârii judecătoreşti nu este determinată de volumul acestora, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului juridic care a stat la baza pronunţării soluţiei. Procedând la gruparea argumentelor folosite de recurenta-reclamantă în dezvoltarea unuia şi aceluiaşi motiv al cererii sale printr-un raţionament juridic de sinteză, Înalta Curte constată că nu se poate reproşa instanţei de fond omisiunea de a motiva hotărârea, întrucât nemotivarea nu există în situaţia în care instanţa a analizat grupat argumentele reţinute.

Aşa fiind, în condiţiile în care instanţa de fond a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a analizat probatoriul administrat, a indicat normele de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, Înalta Curte apreciază că soluţia nu este susceptibilă a fi reformată prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte, în majoritate, reţine caracterul fondat al criticilor cu referire la măsurile de la pct. II.5 şi II.6, în rest fiind apreciate, în unanimitate, ca nefondate.

Astfel, în ceea ce priveşte măsura II.5 din decizie constând în nerealizarea de venituri în sumă estimată de 32.593.137 RON, ca urmare a nefacturării cantităţii de 1.093.134 mii litri de apă minerală naturală S.C. Perla Harghitei, Înalta Curte reţine următoarele:

Între recurenta-reclamantă şi S.C. Perla Harghitei a fost încheiat contractul nr. x/15.02.2020 având ca obiect livrarea franco-sursă şi vânzarea apei minerale rezultată din perimetrul Sâncrăieni, conform unui grafic orientativ de livrare, părţile stabilind anual, prin acte adiţionale, cantităţile de apă care urmau a fi livrate.

Exploatarea produselor miniere în perimetrul Sâncrăieni s-a efectuat în baza Licenţei de exploatare nr. 602/1999 valabilă pe o perioadă de 20 de ani, potrivit căreia "8.1.3. Titularul are dreptul să dispună, în condiţiile legii, asupra cantităţilor de produse miniere realizate. Măsurarea producţiei (debitul) se face la sursă prin contorizare", debitele fiind omologate prin încheiere de către recurenta-reclamantă.

În ceea ce priveşte facturarea produsului minier realizat, potrivit art. 5.1 din contract, "Cantităţile de produs minier livrate de vânzător la sursă ce vor fi facturate se stabilesc pe baza contoarelor, proprietatea SNAM", iar conform art. 5.5 din acelaşi contract "Livrarea produsului minier se face franco-sursă, în funcţie de acest loc stabilindu-se momentul transmiterii proprietăţii şi a riscurilor".

Având în vedere referatul nr. x/18.03.2009 întocmit de directorul tehnic al recurentei-reclamante, în vederea optimizării sistemului de exploatare a forajelor din perimetrul Sâncrăieni, prin reducerea la maxim a debitelor exploatate şi neîmbuteliate, atunci când unitatea nu funcţionează la capacitate maximă, părţile contractante, prin actul adiţional nr. x/23.03.2009, au modificat clauzele art. 5.1. din contract, în sensul că producţia minieră facturată nu se mai stabileşte pe baza contoarelor proprietatea SNAM, ci ca diferenţă între cantităţile lunare înregistrate de contoarele de la sursă şi cele montate pe conductele de evacuare, montate în incinta îmbuteliatorului.

În acest context factual, autoritatea de control a reţinut că, în perioada mai 2009- septembrie 2014, recurenta-reclamantă a livrat franco-sursă o cantitate de 1.804.578 mii litri apă minerală carbogazoasă, din care s-a facturat cantitatea de 711.444 mii litri, diferenţa de 1.093.134 mii litri reprezentând cantitate nefacturată, deversată, pentru care recurenta-reclamantă nu deţinea autorizaţie de mediu pentru deversări de apă minerală, fapt ce a condus la nerealizarea de venituri în cuantum de 32.593.137 RON.

Contrar susţinerilor autorităţii de control în sensul că actul adiţional nr. x/23.03.2009 încalcă prevederile Licenţei de exploatare nr. 602/1999, Înalta Curte reţine, în majoritate, că modificarea contractuală în discuţie nu este de natură să producă efecte asupra contorizării şi a rezultatului măsurătorilor, întrucât reprezintă doar o schimbare formală, generată de relaţia contractuală dintre recurenta-reclamantă şi agentul economic care prelucrează şi îmbuteliază apa minerală extrasă.

Sub acest aspect, se impune precizarea că forajele din perimetrul Sâncrăieni sunt arteziene, fiind exploatate prin pompare, cu debite stabilite în funcţie de capacitatea lor de debitare liberă, aspect ce rezultă din raportul de expertiză întocmit de un expert specialist în hidrologie . Până în anul 2009, forajele au fost pompate continuu cu debite de exploatare omologate de recurenta-reclamantă, iar începând cu anul 2009 s-a trecut la implementarea unui program de optimizare a explorării surselor de apă minerală carbogazoasă. Astfel, având în vedere caracteristicile tehnice şi calitative ale resurselor, în sensul că, în condiţiile de pornire şi oprire repetată a pompării, apa forajului poate prezenta opalescenţă şi antrenează nisip din spatele coloanei, prin nota internă din februarie 2009, recurenta-reclamantă a propus exploatarea forajului în regim de pompare continuă cu un debit de 4,5 l/s, contorizarea debitelor extrase urmând a se realiza prin trei contoare: unul montat la sursă (înregistrarea debitului total extras), cel de-al doilea montat la intrarea apei în staţia de condiţionare (pentru înregistrarea debitului furnizat pentru îmbuteliere) care va sta la baza facturării şi cel de-al treilea pe conducta de deversare la canalizare (pentru înregistrarea debitului deversat-neutilizat în procesul de îmbuteliere).

Totodată, prin referatul intern din martie 2009, recurenta-reclamantă a stabilit formula de calcul a înregistrării debitelor de apă valorificate (îmbuteliate) în vederea facturării şi a dispus reactualizarea contractului de furnizare încheiat cu S.C. Perla Harghitei S.A. în funcţie de situaţia noii omologări de rezerve a ANRM şi a sistemului de contorizare stabilit.

Prin urmare, modificarea a modului de calcul a producţiei miniere nu reprezintă decât o schimbare formală, generată de relaţia contractuală dintre recurenta-reclamantă şi agentul economic care prelucrează şi îmbuteliază apă minerală naturală extrasă prin care se asigură acelaşi rezultat ca şi cel oferit prin metoda de contorizare iniţială, respectiv furnizarea unor date conforme realităţii, prin contorizarea cantităţilor de resursă minieră relevante din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor legale.

De altfel, obligaţia de contorizare prevăzută la pct. 8.1.3 din licenţă se impune a fi explicitată prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile la momentul emiterii acesteia şi prin raportare la noţiunea de producţie minieră, astfel cum este definită legal.

Potrivit dispoziţiilor legale aplicabile la momentul emiterii Licenţei nr. x/1999, respectiv Legea minelor nr. 61/1998 şi Norma pentru aplicarea Legii minelor nr. 61/1998 din 25.09.1998:

- licenţa - reprezintă "actul juridic încheiat intre concedent şi concesionar, în vederea realizării de activităţi miniere, potrivit prevederilor prezentei legi" (art. 3 pct. 15 -Legea nr. 61/1998);

- activitatea minieră - reprezintă "ansamblul de lucrări privind prospecţiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prelucrarea, concentrarea, extracţia metalurgică şi comercializarea produselor miniere" (art. 3 pct. 1 - Legea nr. 61/1998);

- exploatarea - reprezintă "ansamblul de lucrări executate în subteran şi/sau la suprafaţă pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora în forme specifice" (art. 3 pct. 10 - Legea nr. 61/1998);

- producţia minieră - reprezintă "cantitatea de produse miniere extrasă în vederea prelucrării şi/sau comercializării de către titular" (art. 3 pct. 25 - Legea nr. 61/1998);

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 61/1998 "Titularul licenţei are următoarele drepturi: [...] c) să dispună asupra cantităţilor de produse miniere realizate" (art. 28 - Legea nr. 61/1998), iar conform art. 23 "Prin licenţa de exploatare se stabilesc: perioada de valabilitate a licenţei, perimetrul de exploatare, cantitatea de rezerve propusă a fi exploatată, tipurile de produse miniere finite şi/sau semifinite, obligaţiile titularului în baza planului de dezvoltare a exploatării şi a planului de refacere a mediului, precum şi alte obligaţii şi drepturi ale titularului, prevăzute de lege" (art. 23 - Norma pentru aplicarea legii).

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale redate anterior reiese faptul că licenţa se acordă în vederea efectuării de activităţi miniere, iar, mai specific, licenţa de exploatare se acordă în vederea extragerii, prelucrării şi comercializării produselor miniere extrase. Producţia minieră reprezintă, din punct de vedere cantitativ, doar o parte din produsele miniere extrase/din întreaga cantitate de apă minerală naturală extrasă şi constituie cantitatea de produse miniere extrase/de apă minerală extrasă destinată prelucrării şi/sau comercializării.

În speţă, doar o parte din cantitatea totală de apă minerală extrasă este comercializată şi numai din această activitate - comercializare (vânzare/livrare în vederea prelucrării) - se pot obţine venituri de către titularii licenţelor, iar nu şi din extragerea apei minerale în sine, astfel încât schimbarea modalităţii de contorizare şi evidenţiere a apei minerale naturale extrase nu este de natură a produce consecinţe asupra nivelului de produs minier extras destinat comercializării, acesta rămânând identic, constant pe toată perioada contractuală, aspect ce rezultă din graficul de livrare şi programul anual de exploatare anexă la contract.

Aşa fiind, Înalta Curte, în majoritate, reţine că modificarea contractuală nu contravine licenţei de exploatare şi nici dispoziţiilor legale incidente, de vreme ce produsul minier este reprezentat de cantitatea de apă comercializată, conform dispoziţiilor legale sus arătate.

În acelaşi sens este şi punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale exprimat în cuprinsul adresei nr. x/27.09.2021 arătându-se că baza de calcul a redevenţei miniere este constituită de volumul de apă minerală naturală contorizat, volum extras de la sursă pentru valorificare şi nu debitul maxim omologat al sursei, regulă aplicabilă în cazul tuturor deţinătorilor de licenţă de exploatare ape minerale.

În ceea ce priveşte autorizaţia de mediu pentru cantitatea de apă deversată, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reţine că lipsa acestei autorizaţii nu afectează modalitatea de contorizare/evidenţiere a producţiei miniere.

Este adevărat că activitatea desfăşurată de recurenta-reclamantă este supusă cerinţelor de legalitate, însă eventualele consecinţe şi sancţiuni ale desfăşurării unei activităţi în lipsa unei autorizaţii emisă în mod valabil privesc alte raporturi de drept administrativ, între alte subiecte de drept, diferite de cele în litigiu.

Important de menţionat faptul că, la solicitarea recurentei-reclamante, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului-autoritate cu competenţe în emiterea autorizaţiei de mediu- a comunicat faptul că "prevederile Normativului NTPA001/2002 privind stabilirea limitelor de încadrare cu poluanţi a apelor uzate industriale sau orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali, le considerăm ca nefiind aplicabile în cazul apelor minerale naturale, deoarece acestea nu sunt asimilate cu apele uzate industriale sau orăşeneşti".

Referitor la măsura II.6 din decizie constând în nerespectarea prevederilor legale privind calcularea şi evidenţierea redevenţei miniere datorate bugetului de stat pentru apa minerală extrasă de la sursă în perimetrele Sâncrăieni, Stânceni, Borsec, Boholt şi Faţa Bâtcii, Înalta Curte reţine următoarele:

În urma verificării efectuate, echipa de control a reţinut că recurenta-reclamantă, similar abaterii constatate în perimetrul Sâncrăieni (măsura II.5 din decizie), în perioada 2009-2014, pentru apa minerală naturală extrasă din perimetrele Borsec, Stânceni, Faţa Bâtcii şi Boholt nu a calculat, înregistrat şi virat la bugetul statului redevenţa minieră pe cantitatea de apă minerală naturală extrasă şi înregistrată pe contoarele montate la sursă, ci numai pe cantitatea de apă minerală facturată de societatea de îmbuteliere, diferenţa de cantitate pentru care nu a fost achitată redevenţa fiind de 1.430.873 mii litri (52,9% din cantitatea totală de apă minerală extrasă la sursă de 2.700.631 mii litri).

Potrivit situaţiei de fapt, în perioada 2000-2018, produsul minier -apă minerală în regim de exclusivitate rezultată din sursele Borsec şi Stânceni a fost exploatat de recurenta-intervenientă S.C. A. S.A., în baza contractului nr. x/25.11.1999, posesor la licenţelor nr. 331/1999 Borsec şi nr. 585/1999 Stânceni.

Potrivit art. 5.1 din contract, cantităţile de produs minier livrate de recurenta-reclamantă au fost facturate pe baza cantităţilor contorizate înregistrate pe contoarele proprii recurentei-reclamante amplasate la intrarea în fabrica de îmbuteliere, pe conducta de intrare la liniile de îmbuteliere, fiind monitorizate online de către recurenta-reclamantă.

În acest context factual, autoritatea de control a reţinut că redevenţa minieră trebuia calculată în funcţie de cantitatea de apă minerală stabilită la sursă, în echivalentul în RON a 4 euro/1000 litri, la cursul BNR din ziua plăţii, fără a fi condiţionată de valorificarea apei minerale, cum eronat a procedat recurenta-reclamantă.

Contrar susţinerilor autorităţii de verificare, Înalta Curte, în majoritate, reţine că baza de calcul a redevenţei miniere o reprezintă producţia minieră care în speţă este reprezentată de cantitatea de apă minerală comercializată/facturată, astfel cum rezultă şi din punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale mai sus indicat, în contextul analizării legalităţii măsurii II.5.

Astfel, conform art. 3, pct. 31 din Legea minelor nr. 85/2003, redevenţa minieră -reprezintă "suma datorată bugetului de stat de către titular pentru concesionarea/administrarea activităţilor de exploatare a resurselor minerale, bunuri ale domeniului public al statului", iar conform art. 3 pct. 11, exploatarea - reprezintă "ansamblul de lucrări executate în subteran şi/sau la suprafaţă pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora informe specifice".

De asemenea, producţia minieră este definită în cuprinsul art. 3 pct. 27 din aceeaşi lege ca fiind "cantitatea de produse miniere extrasă în vederea prelucrării sau comercializării de către titular".

Potrivit art. 119 alin. (1) din Norma pentru aplicarea Legii minelor - "Baza de calcul a redevenţei miniere o constituie valoarea producţiei miniere realizate, stabilită în conformitate cu preţurile practicate şi cu cantitatea de produse miniere rezultate, pentru perioada pentru care se calculează, fără valoarea rezultată din activitatea de prelucrare a produselor extrase, conform prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea minelor".

O reglementare similară se regăseşte şi în cuprinsul Instrucţiunilor tehnice privind modul de evidenţă, raportare, calcul şi plată a taxei pe activitatea minieră şi a redevenţei miniere, aprobate prin Ordinul preşedintelui ANRM nr. 198/2009, respectiv:

"Titularii licenţelor/permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a unei redevenţe miniere pentru activitatea de exploatare (incluzând şi exploatarea experimentală desfăşurată în timpul activităţii de explorare)" - lit. A). Obligaţiile titularilor - pct. 1.

De asemenea, potrivit lit. C) -Redevenţa minieră - pct. 1 din acelaşi Ordin "Pentru evidenţa şi verificarea calculului redevenţei miniere, titularii concesiunilor care realizează producţie minieră au obligaţia de a transmite compartimentelor de inspecţie teritorială ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse. Minerale arondate rapoarte trimestriale, pentru fiecare perimetru, care includ planuri de situaţie cu măsurători topografice trimestriale (pe suport analogic şi digital) şi date privind cantităţile excavate sau producţia minieră realizată şi valoarea acesteia, după caz, după cum urmează [...]".

Totodată, în cadrul Anexei nr. 2.2 la ordin, tabelul care materializează Raportul privind activitatea de exploatare a apei minerale naturale, care trebuie transmis ANRM, conţine o coloană corespunzătoare producţiei miniere extrase în vederea prelucrării şi/sau comercializării/unitate de măsură. În mod asemănător, în cadrul Anexei nr. 3.2 este descrisă forma de raportare a redevenţei miniere datorate pentru producţia de apă minerală naturală, respectiv un tabel, în cadrul căruia este marcată o coloană corespunzătoare producţiei miniere extrase din resursă/rezervă în vederea prelucrării şi/sau comercializării, în perioada de raportare.

Aşadar, redevenţa minieră se calculează, potrivit legii, în raport de volumul de apă minerală naturală extras de la sursă pentru valorificare, iar nu în raport de debitul maxim omologat al sursei, cum în mod greşit a reţinut autoritatea de control.

Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 invocate în cuprinsul actelor administrative contestate conform cărora "Redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale naturale se stabileşte la sursă ...", trebuie interpretate în mod sistematic, în sensul lămuririi înţelesului acestor dispoziţii ţinându-se seama de legăturile cu alte dispoziţii din acelaşi act normativ, interpretare care conduce la concluzia sus arătată, în sensul că redevenţa minieră se calculează şi în cazul apei minerale naturale în funcţie de volumul extras de la sursă pentru valorificare.

În ceea ce priveşte perimetrul Fata Bâtcii, potrivit situaţiei de fapt reţinută în raportul de control, necontestată de părţi, recurenta a desfăşurat activităţi de explorare sau de prospecţiune în baza Licenţei de explorare nr. 1082/1999.

Potrivit art. 3 pct. 12 din Legea minelor nr. 85/2003, activitate de explorare este definită ca fiind "ansamblul de studii şi activităţi pentru identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă şi calitativă a acestora, precum şi determinarea condiţiilor tehnice şi economice de valorificare", iar conform art. 28 alin. (3) din Norma de punere în aplicare a Legii nr. 85/2003 - "Lucrările de explorare cuprind lucrări geochimie, geofizice, de cartare geologică, lucrări miniere (şanţuri, cariere, abataje, puţuri miniere, galerii, suitori etc), foraje (de la suprafaţă şi din subteran), documentaţii corespunzătoare acestora, studii şi cercetări tehnologice în fazele de laborator, pilot şi semiindustrială, precum şi de exploatare experimentală".

Astfel, scopul acestor lucrări de exploatare experimentală este acela de a monitoriza cantitativ şi calitativ sursele de apă minerală naturală, precum şi de a evalua starea acestor resurse minerale şi a comportării în exploatare a acestora, în anticiparea desfăşurării pe viitor a activităţilor finale, de exploatare în vederea comercializării, în condiţii sustenabile şi de siguranţă.

Având în vedere raţiunea instituirii obligaţiei de plată a redevenţei miniere, ţinând seama şi de condiţiile legale necesar a fi îndeplinite în vederea încadrării în categoria plătitorilor de redevenţă minieră, cât şi de faptul că activităţile de exploatare experimentală efectuate nu au avut ca rezultat realizarea de producţie minieră, reiese în mod clar faptul că recurenta-reclamantă nu datorează redevenţă minieră pentru efectuarea lucrărilor în baza Licenţei de explorare nr. 1082/1999.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 invocate în cuprinsul actelor administrative contestate conduce la concluzia că redevenţa minieră se datorează doar de titularii licenţelor de exploatare. Aceasta întrucât, deşi dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 nu disting între titularii licenţelor, totuşi art. 20 alin. (3) din aceeaşi lege statuează că "Titularii licenţelor de exploatare vor plăti anual o taxă pentru activitatea de exploatare şi o redevenţă minieră conform prezentei legi".

Această interpretare se desprinde şi din cuprinsul Normei pentru aplicarea Legii minelor care precizează în cuprinsul art. 123 că obligaţia de plată a redevenţei miniere revine şi titularilor de licenţe de explorare numai în situaţia în care realizează producţie minieră prin exploatare experimentală.

Or, în speţă, activitatea recurentei-reclamante, în acord cu avizul acordat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, a constat în monitorizarea cantitativă şi calitativă a perimetrului Faţa Bâtcii în vederea actualizării rezervelor acestuia, nefiind îndeplinite condiţiile de plată a redevenţei miniere potrivit legii.

În privinţa criticilor vizând măsurile II.7, II.8 şi II.11, Înalta Curte, în unanimitate, reţine caracterul nefondat al acestora.

Astfel, cu referire la măsura II.7 dispusă pentru înlăturarea abaterii constând în "neluarea măsurilor legale pentru recuperarea sumei de 41.917 RON reprezentând despăgubiri (drepturi salariale şi cheltuieli de judecată stabilite de instanţa de judecată)", în mod corect instanţa de fond a reţinut că recurenta-reclamantă nu intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale persoanelor plătite din fondurile publice (amnistia fiscală).

Aceasta întrucât conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 124/2014 "Prezenta lege se aplică: a) personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, (…)", iar conform art. 2 "Se exonerează de la plată sumele nerecuperate de către instituţiile publice reprezentând plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, alte drepturi, precum şi despăgubiri morale către salariaţii disponibilizaţi din administraţia publică centrală şi locală ca urmare a punerii în aplicare a unor acte normative emise de Guvernul României şi ulterior respinse sau declarate neconstituţionale, acordate în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, definitive de reintegrare, şi care au fost reţinute de Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control ca fiind prejudicii."

Or, recurenta-reclamantă este o societate comercială pe acţiuni, cu capital majoritar de stat, salarizarea personalului efectuându-se din venituri proprii, în baza contractului colectiv de muncă şi nu în baza actelor normative privind salarizarea personalului bugetar.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că este o entitate publică aflată în subordinea Ministerului Finanţelor Publice nu pot conduce la concluzia că îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 124/2014, având în vedere statutul acesteia de societate comercială care îşi desfăşoară activitatea pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, situaţie în care avea obligaţia prevăzută de art. 254 din Codul muncii de a recupera suma de 41.917 RON stabilită prin sentinţa civilă nr. 2613/15.05.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, de la salariatul vinovat de producerea pagubei.

În ceea ce priveşte măsura II.8 din decizia contestată, dispusă pentru înlăturarea abaterii constând în "nerespectarea prevederilor legale privind achiziţia de servicii juridice", Înalta Curte reţine că, în mod corect instanţa de fond a constatat că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor legale cu privire la aprobarea ordonatorului principal de credite coordonator.

Astfel, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 26/2012, "(1) Autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare.

(3) În situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale, precum şi regiilor autonome prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea şi mandatarea reprezentanţilor statului sau unităţilor administrativ-teritoriale în organele de conducere ale acestora: a) de către ordonatorul principal de credite coordonator, în cazul celor la care statul este acţionar integral sau majoritar".

În speţă, recurenta-reclamantă a achiziţionat servicii de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică în valoare de 8.000 RON, fără a face dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. I alin. (3) din O.U.G. nr. 26/2012.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că înscrisurile depuse, respectiv Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 7/25.07.2012 şi adresa nr. x/6.08.2012 care poartă semnătura secretarului general al MECMA nu fac dovada legalităţii plăţilor efectuate, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. I alin. (3) din O.U.G. nr. 26/2012, era necesar acordul ordonatorului principal de credite coordonator, respectiv al ministrului.

În fine, în privinţa măsurii II.11 din decizia dispusă pentru înlăturarea abaterii constând în "efectuare de plăţi în sumă de 13.200 RON pentru cheltuieli efectuate fără bază legală", Înalta Curte în acord cu judecătorul fondului, constată că Legea nr. 62/2011 invocată de recurenta-reclamantă, respectiv art. 22 şi art. 25 lit. a), e) şi f) nu reglementează în sarcina angajatorului obligaţia de plată a unor sume de bani pentru activitatea sindicatului.

Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 62/2011 "(1) Organizaţia sindicala poate dobândi, în condiţiile prevăzute de lege, cu titlu gratuit sau oneros, orice fel de bunuri mobile si imobile necesare realizării scopului pentru care este înfiinţată. (2) Organizaţiile sindicale reprezentative, în condiţiile legii, pot negocia prin contractual colectiv de muncă la nivel de unitate punerea la dispoziţie a spatiilor si facilităţilor necesare desfăşurării activităţii sindicale", art. 25. punctele; a) e) si f):

"Organizaţia sindicală poate, în condiţiile prevăzute de statut: a) Să sprijine material membrii săi în exercitarea profesiunii; e) Să constituie fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor săi; f) Să organizeze şi să desfăşoare cursuri de pregătire şi calificare profesională, in condiţiile legii".

Împrejurarea că organizaţia sindicală poate dobândi bunuri necesare realizării scopului pentru care a fost înfiinţată sau poate sprijini, în condiţiile legii, membrii de sindicat nu poate constitui bază legală pentru plăţile efectuate de angajator către sindicat, în condiţiile în care în statutul recurentei-reclamante, în obiectul său de activitate, nu sunt prevăzute astfel de activităţi.

6.2. Recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi

Criticile de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la măsura I.1 din decizia contestată dispusă pentru înlăturarea abaterii constând în la neinventarierea, neînregistrarea în contabilitate şi neevaluarea a 280 de foraje hidrogeologice deţinute de SNAM S.A. în cadrul perimetrelor concesionate de la ANRM, sunt nefondate.

Referitor la această abatere, echipa de control a reţinut că recurenta-reclamantă la data de 31.12.2013, din numărul total de 404 foraje hidrologice, nominalizate în anexe la licenţele acordate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, avea înregistrate în contabilitate numai 124 de foraje, restul de 280 nefiind evidenţiate şi inventariate, cu încălcarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, şi a Ordinelor MFP nr. 3055/2009 şi nr. 2861/1992.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză la solicitarea recurentei-reclamante, având ca unic obiectiv identificarea forajelor hidrologice menţionate în cuprinsul deciziei contestate rezultă că, potrivit documentelor financiar-contabile, au fost evidenţiate în contabilitate 124 foraje, celelalte foraje neînregistrate în contabilitate fiind cele care nu au avut rezultate şi care se regăsesc în istoricul evoluţiei unui perimetru de exploatare, interesul pentru aceste foraje fiind unul pur ştiinţific/tehnic, fără legătură cu activitatea economică a societăţii.

Important de menţionat faptul că, la înfiinţarea sa prin H.G. nr. 1035/21.09.1990 Regia Autonomă a Apelor Minerale a preluat de la fabricile de îmbuteliere, prin protocol, acele mijloace fixe existente în evidenţele contabile ale acestora din urmă, respectiv cabine, pompe, împrejmuiri etc, forajele fără rezultate favorabile, respectiv acelea în urma cărora nu au rezultat debite exploatabile, nefiind nominalizate printre aceste mijloace fixe, preluarea fiind efectuată în baza situaţiilor contabile aferente fiecărei fabrici de îmbuteliere, care nu cuprindeau decât forajele cu rezultate favorabile.

Aşadar, întreg patrimoniul RAMIN a fost preluat ulterior de Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A., la înfiinţarea sa prin Hotărârea de Guvern nr. 786/15.12.1997, în aceeaşi manieră, respectiv prin protocol.

Forajele care nu au avut rezultate optime pentru exploatare au fost cimentate pentru protejarea zăcămintelor, nefiind preluate în contabilitate de către RAMIN, astfel că SNAM S.A. nu ar fi avut cum să preia şi să înregistreze în contabilitate aceste foraje, care nu figurau în patrimoniul RAMIN.

Astfel, întocmai cum a statuat prima instanţă, forajele fără rezultate privind debitul exploatabil/inactive/care nu permit exploatarea resursei minerale naturale dintr-un anumit perimetru de exploatare nu se încadrează în categoria activelor, a capitalurilor proprii sau a operaţiunilor financiare unei societăţi, în sensul Legii contabilităţii nr. 82/1991, dat fiind faptul că nu au nicio valoarea economică. Tocmai din acest motiv, aceste foraje au fost cimentate în vederea protejării zăcământului.

Din analiza sistematică a reglementărilor contabile relevante pentru problema de drept disputată, invocate, de altfel, şi de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs, rezultă faptul că înregistrările contabile vizează numai informaţiile de natură economică, apte să reflecte poziţia şi performanţa financiară a respectivei entităţi.

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991:

"Contabilitatea este o activitate specializata în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor prevăzute la art. 1. în acest scop, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori";

Conform art. 8 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege:

"(1) Evaluarea elementelor deţinute cu ocazia inventarierii şi prezentarea acestora în situaţiile financiare anuale se fac potrivit reglementarilor contabile aplicabile. (2) Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă, în conformitate cu prevederile reglementărilor contabile aplicabile"., iar conform art. 11 din Legea contabilităţii nr. 82/1991

"Deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor şi datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise".

Totodată, pct. 1 alin. (2) din Norma privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii din 09.10.2009 prevede că "Inventarierea are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale fiecărei entităţi, precum şi a bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situaţiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare şi a performanţei entităţii pentru respectivul exerciţiu financiar", iar pct. 8.1.2., subpct. 54 alin. (1) din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene din 29.10.2009 stipulează:

"În scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale, entităţile trebuie să procedeze la inventarierea şi evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii".

Aşa fiind, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că forajele fără rezultate optime în exploatare/care nu au putut fi utilizate pentru extragerea apei minerale naturale şi care au fost cimentate ulterior nu pot fi privite, ca bunuri cu valoarea economică, nefiind nici active, nici capitaluri proprii şi nici rezultate obţinute din activitatea societăţii, situaţie în care recurenta-reclamantă nu era ţinută să înregistreze în contabilitate, să inventarieze şi să reevalueze cele 280 de foraje în discuţie, astfel cum susţine recurenta-pârâtă.

Susţinerile recurentei-pârâte referitoare la confuzia realizată de judecătorul fondului între bunurile aparţinând domeniului public aflate în administrare şi bunurile aflate în patrimoniul Regiei Autonome a Apelor Minerale din România sunt apreciate ca nefondate în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi art. 11 din H.G. nr. 786/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Apelor Minerale S.A..

Astfel, conform art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 786/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Apelor Minerale - S.A.:

"(2) Bunurile aflate în administrarea Regiei Autonome a Apelor Minerale din România se atribuie, în condiţiile legii, Societăţii Naţionale a Apelor Minerale - S.A., urmând regimul juridic prevăzut de art. 135 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţia României", iar conform art. 11 din acelaşi normativ,:

"Predarea-preluarea patrimoniului Regiei Autonome a Apelor Minerale din România de către Societatea Naţională a Apelor Minerale - S.A. se face pe bază de protocol, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri",

Contrar argumentelor recurentei-pârâte, Înalta Curte reţine că forajele care constituie debite exploatabile/cu rezultate favorabile au fost transmise de la RAMIN către recurenta-reclamantă prin protocoalele de predare-primire, având natura juridică a unor bunuri-proprietate privată, reprezentând, din punct de vedere contabil, active ale entităţilor care le deţin, în timp ce forajele fără rezultate în exploatare, fiind bunuri-proprietate publică, fac parte din fondul geologic naţional, fiind atribuite recurentei-reclamante în temeiul legii, în urma desfiinţării RAMIN.

7. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, în unanimitate, recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 2913 din 11 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi va admite, cu majoritate recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. şi de recurenta-intervenientă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2913 din 11 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând va anula încheierea nr. S/48/04.02.2015 şi Decizia nr. S/504/10.12.2014 şi în privinţa măsurilor de la punctele II.5 şi II.6 din decizie, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Ţinând seama de complexitatea litigiului şi de circumstanţele cauzei, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va reduce partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat la suma de 5.000 RON, care urmează a fi plătită de partea potrivnică recurenta-pârâtă Curtea de Conturi - care a căzut în pretenţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În unanimitate,

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 2913 din 11 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Cu majoritate,

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. şi de recurenta-intervenientă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2913 din 11 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Anulează încheierea nr. S/48/04.02.2015 şi Decizia nr. S/504/10.12.2014 şi în privinţa măsurilor de la punctele II.5 şi II.6 din decizie.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Obligă recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României la plata către recurenta-reclamantă Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5.000 RON, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2022.

Cu opinie separată,

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Naţională a Apelor Minerale SA şi de recurenta-intervenientă SC A. SA împotriva sentinţei nr. 2913 din 11 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.