Jurisdictional conflict over tort claims against public figure for media statements: exclusion of administrative jurisdiction under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, secţia Civilă, la data de 09.10.2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele României B., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună, în baza art. 1349 C. civ., obligarea pârâtului să-şi retragă susţinerile formulate în cursul anului 2020, prin mijloacele de comunicare în masă pentru "distanţare socială", întrucât îi vatămă dreptul prevăzut de art. 72 alin. (2) C. civ., implicit art. 3 din Constituţia României şi art. 1 C.D.F.U.E., cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 961/03.02.2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte obiectul cererii, că reclamantul pretinde calitatea de persoană vătămată, în accepţiunea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca urmare a nemulţumirii sale faţă de răspunsul primit la notificarea din data de 24.08.2020, care i-a fost adresată pârâtului. Astfel, în vederea soluţionării cererii de reparare a pagubei invocate de reclamant, competenţa materială în cauză aparţine instanţei de contencios administrativ, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât pârâtul reprezintă o autoritate publică centrală, competenţa materială în fond aparţine curţii de apel, conform art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004, aceasta urmând să fie stabilită din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv în favoarea curţii de apel de la domiciliul reclamantului (com. Poieni, jud. Cluj).

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 106/2021 din data de 12 aprilie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele României B., reprezentat prin Administraţia Prezidenţială, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reţinut că, deşi există o anumită confuzie în cadrul acţiunii introductive de instanţă, reclamantul pare să fi acţionat împotriva pârâtului B. în calitate de persoană fizică, iar nu în calitatea sa de organ executiv, respectiv de Preşedinte al României. Acest aspect rezultă mai ales din răspunsul la întâmpinare, în care reclamantul a arătat că a chemat în judecată pe pârâtul B. şi că nu are cunoştinţă de domiciliul persoanei fizice B., acesta fiind motivul pentru care a indicat ca adresă de citare sediul Administraţiei Prezidenţiale. În acest context, este evident că ne aflăm în prezenţa unui litigiu pur civil, pârâtul B. stând în judecată în calitate de persoană fizică, iar nu în calitate de organ administrativ, astfel că nu există niciun temei pentru a se reţine competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar recunoaşte caracterul administrativ al prezentului litigiu, este de observat că el nu pune în discuţie un act administrativ, un contract administrativ sau un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, ci obiectul său se referă la repararea prejudiciului pretins suferit de către reclamant. Or, este acceptat pe scară largă în doctrină şi jurisprudenţă că, atunci când litigiul vizează în mod direct antrenarea răspunderii delictuale a administraţiei, independent de anularea unui act administrativ sau de cenzurarea unui refuz, acest litigiu nu poate fi încadrat în prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, prin urmare, trebuie soluţionat de către instanţele de drept comun.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia Civilă, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din acest act normativ, contenciosul administrativ este definit drept "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

De asemenea, conform art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii prin daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Prin urmare, de esenţa contenciosului administrativ este fie existenţa unui act administrativ, a cărui anulare ori suspendare să se pretindă, fie nesoluţionarea, de către o autoritate publică, în termenul legal, a unei cereri ori refuzul nejustificat de a o rezolva, manifestări sau omisiuni ale autorităţii publice prin care subiectul care poate sesiza instanţa de contencios administrativ se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim.

Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dezlegat excepţia de necompetenţă materială, reţinând că, în cauză, reclamantul nu contestă un act administrativ, un contract administrativ sau un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, ci prin demersul său judiciar urmăreşte repararea prejudiciului pretins suferit prin susţinerile pârâtului privind "distanţarea socială", formulate în cursul anului 2020, prin mijloace de comunicare în masă.

De altfel, reclamantul a înţeles să îşi întemeieze pretenţiile pe dispoziţiile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală - art. 1349 C. civ., învestind instanţa de judecată competentă material şi teritorial, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.

Mai mult, din răspunsul reclamantului la întâmpinare, rezultă că acţiunea a fost formulată împotriva pârâtului B. în calitate de persoană fizică, iar nu în calitatea sa de organ executiv, respectiv de Preşedinte al României.

Având în vedere faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorităţii administrative, sau refuzul soluţionării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) şi i), art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de drept comun, în speţă judecătoria, care judecă, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, precum şi dreptul de dispoziţie al părţilor, reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele României B. reprezentat prin Administraţia Prezidenţială în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.