Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 854/2021 AI generated

Appeal against rejection of constitutional challenge to salary calculation norms dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 854/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the plaintiffs as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the referral to the Constitutional Court regarding the unconstitutionality of Article II of Government Ordinance No. 8/2008. The dispute arose from a labor/contencioso-administrative case where plaintiffs challenged the calculation of their position salary by the defendant authority, arguing that certain allowances and transitional compensatory sums were improperly excluded from the base salary definition, while citing O.G. No. 8/2008 to illustrate the calculation methodology involving sectoral reference values and hierarchy coefficients. The decisive legal basis was the inadmissibility of the constitutional exception under Article 29 of Law No. 47/1992, as the court determined there was no substantive link between the challenged norm (which sets sectoral reference values) and the actual litigation, which centered on the interpretation of the salary concept and the inclusion of specific allowances, rather than the validity of the reference value itself; consequently, the lower court’s findings that the norm was invoked merely to exemplify the calculation and not as a direct legal ground for the claim were sustained.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992; Appeal against rejection of constitutional challenge to salary calculation norms dismissed as unfounded: În susţinerea căii de atac exercitate, întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenţii au arătat că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu este motivată, este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale şi este contradictorie.

Keywords

AI generated
calculation of salary value in dispute judicial law challenge of administrative decisions transitional justice excluded cases

Cited Legislation

AI generated
art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017
şi D., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017 şi a art.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
În susţinerea căii de atac exercitate, întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenţii au arătat că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu este motivată, este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale şi este contradictorie.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Astfel, cu referire la condiţia legăturii între norma criticată pentru neconstituţionalitate şi cauza dedusă judecăţii instanţei în faţa căreia s-a formulat sesizarea, condiţia de admisibilitate impusă prin norma art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi considerată ca îndeplinită.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
În raport de aceste argumente, se constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv existenţa legăturii dintre excepţie şi cauza dedusă judecăţii.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă, se reţin următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de sesizare a instanţei.

Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în cadrul memoriului de recurs înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de 02.09.2020, recurenţii A., B., C. şi D. au invocat excepţia nr. 1 de neconstituţionalitate a art. 1 (1) din O.U.G. nr. 9/2017, excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 (1) şi (2) lit. a) din Legea 153, din 2017, texte care încălca în opinia lor, principiul securităţii raporturilor juridice, cu sediul în art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind precizia şi claritatea legii, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a art. II din, Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate

Curea de Apel Târgu- Mureş, prin încheierea de şedinţă din 2 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamanţilor A., B., C. şi D., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017 şi a art. 38 alin. (1) şi (2) lit. a) din legea 153/2017 şi, pe cale de consecinţă, în conformitate cu art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992 a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017 şi a art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din legea 153/2017.

Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea reclamanţilor A., B., C. şi D., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din O.G. nr. 8/2008.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că deşi excepţia ridicată are ca obiect prevederi legale neabrogate expres şi nedeclarate neconstituţionale, normele invocate art. II din O.G. nr. 8/2008, nu au legătură cu cauza.

Arată instanţa, pe de o parte, că aceste dispoziţii legale nu au fost invocate în faţa instanţei de fond iar pe de altă parte, criticile de nelegalitate din cuprinsul memoriului de recurs nu vizează sub nicio formă modalitatea de aplicare a acestor norme de către instanţa de fond.

Astfel, instanţa a constatat că aceste dispoziţii legale sunt invocate în recurs strict pentru a exemplifica modalitatea de calcul a salarului de funcţie al recurenţilor (aceste prevederi legale stabilesc valoarea sectorială de referinţă care prin coroborare cu coeficientul de ierarhizare determină conform susţinerilor recurenţilor valoarea salariului de funcţie) astfel cum aceasta se doreşte a fi raportată la cuantumul salariului minim brut garantata pe ţară conform H.G. nr. 1/2017.

Ceea ce se dispută în prezenta cauză, conform cererii de chemare în judecată, şi a făcut obiectul analizei instanţei de fond, nu este valoarea de referinţă sectorială conform art. II din O.G. nr. 8/2008, ca şi componentă a modului de calcul al salariului de funcţie ci aspectul privind includerea sau nu în noţiunea de salariu de funcţie/solda funcţiei de bază a unor sporuri şi sume compensatorii cu caracter tranzitoriu.

Or, aceste susţineri ale recurenţilor nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate a legilor exercitat de Curtea Constituţională, control ce presupune în toate cazurile exclusiv o verificare a conformităţii legilor cu Constituţia României.

3. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva încheierii din data 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, au declarat recurs reclamanţii A., B., C. şi D..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 decembrie 2020 şi repartizată aleatoriu completului nr. 4.

În susţinerea căii de atac exercitate, întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenţii au arătat că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu este motivată, este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale şi este contradictorie.

În expunerea criticilor, recurenţii au reiterat argumentele deduse judecăţii prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi au solicitat admiterea acesteia, întrucât condiţiile de admisibilitate cerute de lege sunt îndeplinite.

Recurenţii au mai criticat această soluţie, apreciind că este nemotivată, este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale şi este contradictorie, reiterând, în susţinerea criticilor de nelegalitate.

4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de art. 29 alin,(l) - (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul, având în vedere considerentele care succed:

Curtea de Apel Târgu Mureş a fost învestită cu soluţionarea recursului declarat de reclamanţii A., B., C. şi D. impotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

Cu prilejul judecării recursurilor declarate, la data de 02.09.2020, recurenţii A., B., C. şi D. au formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în cadrul memoriului de recurs înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, invocând excepţia nr. 1 de neconstituţionalitate a art. 1 (1) din O.U.G. nr. 9/2017, excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 (1) şi (2) lit. a) din Legea 153, din 2017, texte care încălca în opinia lor, principiul securităţii raporturilor juridice, cu sediul în art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind precizia şi claritatea legii, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a art. II din, Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008.

Contrar acestor apărări formulate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş îndeplineşte condiţiile de legalitate necesare, aspect de natură să determine respingerea prezentei căi extraordinare de atac.

În esenţă, în aprecierea caracterului inadmisibil al sesizării, instanţa ce a pronunţat încheierea atacată cu prezentul recurs a reţinut că norma a cărei neconstituţionalitate a fost invocată conform art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008- nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii în recurs, în care s-a contestat legalitatea soluţiei de respingere a cererii reclamanţilor privind echivalarea salariului de funcţie cu salariul de bază minim pe ţară, în concordanţă cu art. 1 din H.G. nr. 1/2017, precum şi actualizarea drepturilor salariale şi achitarea diferenţelor între drepturile efectiv plătite şi sumele ce vor rezulta din actualizare.

Astfel, cu referire la condiţia legăturii între norma criticată pentru neconstituţionalitate şi cauza dedusă judecăţii instanţei în faţa căreia s-a formulat sesizarea, condiţia de admisibilitate impusă prin norma art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi considerată ca îndeplinită.

Chiar dacă cererea cu care recurenţii s-au adresat instanţelor judecătoreşti a fost una întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017 şi a art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din legea 153/2017, trebuie avut în vedere că instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate este învestită cu cenzurarea, în calea de atac a recursului, a legalităţii soluţiei primei instanţe de respingere a cererii formulate.

Pe de altă parte, se observă că argumentele invocate de recurenţi în susţinerea sesizării sunt toate legate de elementele particulare ale litigiului, arătându-se că art. II din O.G. nr. 8/2008, care stă la baza calculării ilegale a salariilor recurenţilor de către pârâta IJP Mureş este invocat şi în cuprinsul acţiunii.

Or, instanţa a reţinut corect că aceste dispoziţii legale sunt invocate în recurs strict pentru a exemplifica modalitatea de calcul a salarului de funcţie al recurenţilor (aceste prevederi legale stabilesc valoarea sectorială de referinţă care prin coroborare cu coeficientul de ierarhizare determină conform susţinerilor recurenţilor valoarea salariului de funcţie) astfel cum aceasta se doreşte a fi raportată la cuantumul salariului minim brut garantata pe ţară conform H.G. nr. 1/2017.

Mai mult decât atât, cum bine a punctat instanţa de fond ceea ce se dispută în prezenta cauză, conform cererii de chemare în judecată, şi a făcut obiectul analizei instanţei de fond, nu este valoarea de referinţă sectorială conform art. II din O.G. nr. 8/2008, ca şi componentă a modului de calcul al salariului de funcţie ci aspectul privind includerea sau nu în noţiunea de salariu de funcţie/solda funcţiei de bază a unor sporuri şi sume compensatorii cu caracter tranzitoriu.

Referitor la faptul că hotărârea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu ar fi motivată ori ar conţine motive contradictorii, Înalta Curte constată că aceste critici sunt pur formale, recurenţii neprezentând argumente din care să rezulte asemenea aspecte de nelegalitate.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Târgu Mureş a expus, în mod concret, care sunt argumentele instanţei în aprecierea asupra caracterului inadmisibil al cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel încât motivarea realizată se circumscrie exigenţelor legale în materie.

În raport de aceste argumente, se constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv existenţa legăturii dintre excepţie şi cauza dedusă judecăţii.

Prin urmare, nu poate fi reţinută nelegalitatea încheierii atacate cu recurs, întrucât controlul judiciar căruia aceasta i se supune vizează numai încălcarea normelor de drept material aplicabile cauzei, iar nu a celor străine de soluţionarea ei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva încheierii de şedinţă din 2 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva încheierii de şedinţă din 2 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.