Recovery of EU grant funds: accessory tax penalties exempt from prescription via enforcement-stage recalculation rather than new assessment

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 26 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - AFIR - SRD:

· anularea în tot a Deciziilor nr. 7595/23.03.2017 şi nr. 4686/23.01.2017 stabilindu-se că reclamanta nu datorează penalităţile şi dobânzile de întârziere calculate in cuantum total de 269.983,97 RON.

· suspendarea executării Deciziei nr. 4686/23.01.2017 până la soluţionarea definitiva prezentului dosar.

Prin încheierea din data de 18 iulie 2017, Tribunalul Covasna a dispus disjungerea soluţionării cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat de soluţionarea acţiunii de fond în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziilor nr. 7595/23.03.2017 şi nr. 4686/23.01.2017, în prezentul dosar cu nr. x/2017 urmând a fi soluţionată acţiunea de fond.

În şedinţa publică din data de 7 septembrie 2017, Tribunalul Covasna a pus în discuţie excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Covasna invocată de pârâtă prin întâmpinare relativ la fondul cauzei, reţinând concluziile părţii prezente şi rămânând în pronunţare asupra acestei excepţii.

Prin sentinţa civilă nr. 698/18 iulie 2017 pronunţată în dosarul nou disjuns a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Covasna, excepţie invocată de pârâtă şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ fiscal.

Dosarul nr. x/2017 a fost înregistrat pe rolul curţii de Apel Braşov la data de 2 octombrie 2018.

Prin încheierea din 17 octombrie 2017, Curtea de apel Braşov, deliberând asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, având în vedere dispoz. art. 248 alin. (4) C. proc. civ., a unit-o cu fondul cauzei, apreciind că se impune administrarea de probe comune cu fondul cauzei.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de stabilire a creanţei fiscale, instanţa având în vedere dispoz. art. 22 C. proc. civ., a calificat excepţia prescripţiei dreptului organului fiscal de stabilire a creanţei fiscale, excepţie invocată prin acţiunea formulată, ca fiind o apărare pe fond.

La termenul din data de 17 octombrie 2017, instanţa a pus în discuţia părţilor şi a dispus respingerea ca neîntemeiată a excepţiei inadmisibilităţii invocării excepţiei autorităţii de lucru judecat, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Totodată, a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamantă prin acţiunea formulată, excepţie ce a fost unită cu fondul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (4) C. proc. civ.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 105/2018 din 9 iulie 2018, Curtea de Apel, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 35/5 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia penală, în dosarul nr. x/2010, excepţie invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, în consecinţă a dispus anularea în parte a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 7595/23.03.2017 şi anularea în parte a Deciziei referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. x/23.02.2017 emise de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, cu privire la suma de 16.280,52 RON.

Totodată, a stabilit valoarea obligaţiilor fiscale accesorii aferente debitului principal în valoare de 308.227,38 RON la valoarea de 253.703,45 RON, potrivit raportului de expertiza tehnică nr. x/22 mai 2018, întocmit de expert B. şi a respins ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale reclamantei S.C. A. S.R.L..

De asemenea, a obligat pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parţiale, în valoare de 50 de RON, reprezentând contravaloarea parţială a taxei judiciare de timbru şi 400 de RON, reprezentând contravaloarea parţială a onorariului expert.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei şi încheierii din 17 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care vizează, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a arătat următoarele:

- autoritatea de lucru judecat cât si excepţia precriptiei dreptului de a stabili creanţa bugetara sunt excepţii de fond care potrivit art. 248 C. proc. civ. trebuiau soluţionate de către instanţa prin încheiere sau hotărâre. O data ridicate, nici una dintre excepţiile ridicate nu se pot interpreta apărări legate de fondul cauzei;

-instanţa de fond nu poate înterpreta o decizie de impunere emisă în baza dispoziţiilor art. 88 lit. c), art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 drept un proces-verbal de actualizare a obligaţiilor fiscală, fiindcă cel care indica temeiurile în drept şi în fapt al actului administrativ este emitentul, iar emitentul în mod clar a emis o decizie de impunere.

- instanţa penala s-a pronunţat în fond, potrivit art. 16 si urmat C. proc. pen., reţinând că intimata nu mai poate părăsi calea penală si să ignore hotărârea judecătoreasca penala si sa revină la acţiunea civila emiţând acte administrative contrare sentinţei penale si sa-si realizeze pretenţiile (accesoriile) ignorând autoritatea de lucru judecat al sentinţei penale;

- în conformitate cu dispoziţiile art. 214 pct. 4 Codul de procedură fiscală, aplicabila şi în speţa, hotărârea definitiva a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea este opozabila organelor fiscale competente cu privire la sumele pentru care s-au constituit parte civilă;

- din Decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. x/23.02.2017,. reiese ca aceasta a fost emisă in baza titlului de creanţa nr. 852/14.01.2011, în data de 23.01.2017, deci după îndeplinirea termenului de prescripţie de 5 ani în condiţiile în care dreptul de a stabili creanţa bugetara contestata era prescrisa si data săvârşirii faptelor ce constituie infracţiune au fost toate anteriore datei de 23.02.2017;

- nu în ultimul rând recurenta consideră ca procesele avute cu parata au legătura şi cu scadenta debitului, data de la care se calculeaza dobânzi şi penalităţi fiind în cel mai rău caz data când s-a soluţionat dosarul penal;

- potrivit Hotărârii Redlihs,C-263/ll,Eu:C:2012:497,puctele 45,46 si 54 acest principiu este aplicabil si în cadrul penalităţilor, care, daca au caracter de sancţiuni fiscale, aspect a cărei verificare revine instanţei de judecata, nu trebuie sa fie excesive în raport cu gravitatea încălcării de către persoana impozabila a obligaţiilor sale.

- în concluzie, reţinând ca penalităţile aplicate în astfel de împrejurări trebuie sa respecte principiul proportionalitatii, recurenta a arătatat ca acest deziderat nu este respectat în cauza de fata având în vedere cuantumul mare ale penalităţilor impuse si, în mod esenţial faptul ca neplata se datorează perioadei lungi al procesului penal si a suspendării obligaţiei de plata constatata în acte administrative de către instanţa.

Faţă de cele expuse recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 3 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 februarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa ŞI încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de reclamantă şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta-reclamantă reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumită de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.

Totodată, Înalta Curte subliniază că, în actuala reglementare, C. proc. civ. consacră în mod expres, în dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. (recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile), natura recursului de a fi o cale de atac exclusiv de legalitate, iar nu de netemeinicie.

Cu privire la analiza astfel realizată nu s-a invocat vreo critică de nelegalitate aptă a permite o evaluare prin prisma dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ.

1. Argumente de fapt şi de drept

Se cuvine a fi observat, deopotrivă, că, în faţa instanţei de fond, a constituit obiect al dezbaterilor contradictorii decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. x/23.01.2017 şi Decizia nr. 10129/19.04.2017 emisă de AFIR -Comisia de soluţionare a contestaţiei de soluţionare a contestaţieiei.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările doasrului, reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost beneficiara contractului de finanţare nr. x/01.03.2007, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului "Finalizare construcţie pensiune turistică în zona Simeria-Sfântu Gheorghe, jud. Covasna".

Prin procesul-verbal de constatare nr. x/14.01.2011 întocmit de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (fila x), în urma controlului efectuat ca urmare a comunicării primite de la Comisia Europeană OLAF nr. D/009881/21.10.2010 referitor la concluziile controlului efectuat de Departamentul de Luptă Antifraudă, s-a stabilit că reclamanta datorează suma de 308.227,38 RON, din care suma de 231.170,54 RON din bugetul Uniunii Europene şi 77.056,84 RON din bugetul naţional, la care se adaugă majorări şi penalităţi calculate conform legislaţiei în vigoare. Cuantumul debitului reprezintă valoarea integrală a finanţării nerambursabile plătite, contractul de finanţare fiind reziliat

Creanţa fiscală a fost stabilită ca urmare a constatării faptului că procedura de achiziţii lucrări şi bunuri a fost viciată de un grav conflict de interese precum şi de faptul că A. S.R.L. a prezentat în mod deliberat documente false pentru obţinerea finanţării prin programul SAPARD.

Prin Decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. x/23.01.2017, în temeiul dispoziţiilor art. 88 lit. c) şi art. 199 alin. (1) O.G. nr. 92/2003 şi art. 174 alin. (5), (17)6 alin. (2) Codul de procedură fiscală, faţă de neachitarea la scadenţă a obligaţiilor de plată stabilite prin procesul-verbal de constatare nr. x/14.01.2011, s-au calculat obligaţii fiscale accesorii în valoare de 269.983,97 RON.

Prin sentinţa penală nr. 35/5 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Covasna, în dosar nr. x/2010 s-a dispus, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ., obligarea inculpaţii în solidar, pe inculpatul C. şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.R.L., iar inculpata D. şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L., să plătească părţii civile Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit suma de 308.227,38 RON reprezentând fonduri nerambursabile, obţinute pe nedrept, în baza contractului de finanţare nr. x din 1 martie 2007. Au fost respinse celelalte pretenţii civile constând în majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală .

Este de mneţinat că pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit s-a constituit parte civilă în cadrul dosarului penal x/2010 pentru prejudiciul în valoare de 4.745.169,61 RON, compus din:

- în cadrul contractului de finanţare nr. x/02.02.2007: 3.342.764,62 RON - debit, 510.774,43 RON - penalităţi de întârziere calculate conform art. 1201 din PUG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, 501.414,69 RON dobânzi de întârziere calculate conform art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală modificat prin O.U.G. nr. 88/2010;

- în cadrul contractului de finanţare nr. x/01.03.2007: 308.227,38 RON debit, 46.234,11 RON penalităţi de întârziere calculate conform art. 1201 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, 35.754,38 RON dobânzi de întârziere calculate conform art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală modificat prin O.U.G. nr. 88/2010.

Instanţa penală, în considerentele sentinţei penale nr. 35 din 5 iulie 2013, a analizat latura civilă a cauzei prin prisma dispoziţiilor C. civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 998 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ.

A mai reţinut instanţa penală că pretenţiile părţii civile referitoare la obligarea inculpaţii în solidar la plata către partea civilă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a sumei de 308.227,38 RON reprezentând fonduri nerambursabile, obţinute pe nedrept, în baza contractului de finanţare nr. x din 1 martie 2007, respingând celelalte pretenţii civile constând în majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.

În considerentele sentinţei penale, cu privire la respingerea cererii de acordare a sumelor constând în majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, s-a reţinut că nu se poate admite soluţia de obligare a inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la plata acestor sume, întrucât s-ar ajunge la combinarea a două tipuri de răspundere - civilă delictuală şi fiscală - în condiţiile în care creanţele accesorii însoţesc numai o creanţă principală. Data la care o asemenea creanţă dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil este aceea a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, întrucât în procesul penal inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi prin urmare, nu se poate accepta că până la acest moment el datorează vreun debit, căruia să i se alăture creanţe accesorii specifice dreptului fiscal. Astfel, de creanţe accesorii ar putea fi solicitate în faza de executare silită, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Soluţia pronunţată de Tribunalul Covasna asupra laturii civile a acţiunii penale a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului declarat de partea civilă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ca fiind tardiv formulat (dosarul Tribunalului Covasna) prin decizia penală nr. 8/AP/28 ianuarie 2014, iar sentinţa penală a rămas definitivă prin respingerea cererilor de recurs la data de 08.09.2014 .

Din perspectiva obiectului litigiului pendinte, în ceea ce priveşte susţinerile recurentei legate de greşita respingere de către instanţa fondului a excepţiei autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa penală nr. 35/2013 pronunţată de Tribunalul Covasna, nu pot fi primite.

În sinteza ideii de mai sus, reclamanta a afirmat că instanţa penală s-a pronunţat în fond iar intimata, potrivit art. 16 şi urm din C. proc. pen., nu mai putea părăsi calea penală şi să revină la acţiunea civilă emiţând acte administrative contare sentinţei penale şi să-ai realizeze pretenţiile (accesoriile) ignorând autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale.

Verificând înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate procedurală invocate de recurenta - reclamantă sunt neîntemeiate, pentru că, aşa cum corect a reţinut instnţa de fond, instanţa penală nu a statuat cu putere de lucru judecat că sumele constând în majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală nu sunt datorate, ci că aceste sume urmează a fi calculate în faza de executare silită, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Mai mult decât atât, lecturând considerentele expuse în senţinţa penală reiese cu evidenţă că instanţa penală nici nu a analizat şi nici nu s-a pronunţat prin sentinţa penală nr. 35 din 5 iulie 2013 asupra temeiniciei dreptului pârâtei de a stabili accesorii aferente sumei de 308.227,38 RON reprezentând creanţă fiscală stabilită prin procesul-verbal de constatare nr. x/14.01.2011 întocmit de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Prin urmare, prezumţia de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior (faza executării silite - executio -, cea de-a doua fază a procesului), care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Or, prin calcularea accesoriilor în conformitate cu Codul de procedură fiscală, organul fiscal nu a înfrânt puterea de lucru judecat a sentinţei penale, hotărâre judecătorească ce a constituit premisa emiterii celor două decizii contestate în prezentul dosar.

În contextul arătat, criticile recurentei nu sunt de natură, însă, a combate dezlegările date de instanţa de fond care a considerat că nu există putere de lucru judecat a sentinţei penale nr. 35/5 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia penală, în dosarul nr. x/2010, astfel că, în mod corect, a respins excepţia invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

Ca atare, potrivit art. 1 O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, abrogată prin O.U.G. nr. 66/2011, dar în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare nr. x/14.01.2011 întocmit de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, " Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli".

Referitor la prescripţia dreptului material de a stabili creanţa bugetară contestată.

Recurenta-reclamanta a invocat dispoziţiile Codului de procedură fiscală, învederând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 91 Codul de procedură fiscală, potrivit cărora:

"(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel."

Este de menţionat că în calcularea accesoriilor prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 4686/23.03.2017, intimata-pârâta s-a raportat la creanţa izvorâtă din procesul-verbal de constatare şi nu la cuantumul stabilit prin sentinţa penală nr. x/05.07.2013 pronunţată de tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2010.

Astfel, izvorul accesoriilor îl constituie procesul-verbal de constatare şi nu sentinţa penală.

Această situaţie de fapt este confirmată de sentinţa penală nr. 35/5 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia penală, în dosarul nr. x/2010 în care au fost analizate pretenţiile părţii civile Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în valoare de 308.227,38 RON reprezentând fonduri nerambursabile, a rămas definitivă la data de 08.09.2014, însă soluţia asupra laturii civile a cauzei a rămas definitivă la data de 28 ianuarie 2014, ca urmare a respingerii apelului declarat de partea civilă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ca fiind tardiv formulat (dosarul Tribunalului Covasna).

Aşadar, în faza de executare silită a creanţelor bugetare rezultate din nereguli, în baza actului prevăzut de art. 3 din O.U.G. nr. 79/2003, respectiv actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli sau hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care se stabileşte obligaţia de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, se efectuează executarea silită, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală, izvorul accesoriilor constituindu-l procesul-verbal de constatare, nu sentinţa penală.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că în mod judicios a stabilit prima instanţă că văzând prevederile art. 173 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat. Alin.(5)dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 227 alin. (8).

Prevederile art. 227 alin. (8) din acelaşi act normativ, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, prevede că în cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, creanţe fiscale accesorii sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se calculează de către organul de executare silită şi se consemnează într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.

Curtea constată că acest din urmă text de lege, se regăseşte în cuprinsul Codului de procedură fiscală la capitolul VIII care are titlul " Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită".

De asemenea, însăşi denumirea marginală a textului de lege invocat este aceea de "Reguli privind executarea silită".

Mai mult, cuprinsul normei juridice înseşi priveşte situaţia juridică premisă a realizării creanţelor fiscale pe calea executării silite.

Prin urmare, pentru a fi aplicabile dispoziţiile normei juridice cuprinse la art. 227 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, era necesar ca recurenta, în calitate de contribuabil, să nu îşi fi achitat de bunăvoie obligaţiile fiscale principale cuprinse în titlul executoriu, iar obligaţiile accesorii, al căror cuantum era nedeterminat, să fi trebuit să fie calculate de către organele fiscale.

Într-o situaţie precum cea din speţă, în care nu s-a pus problema executării silite a creanţei fiscale principale, în temeiul art. 173 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 precum şi a dispoziţiilor Anexei 1 la Ordinul A.N.A.F. nr. 2976/2015, intimata era îndreptăţită să nu emită o decizie de calcul a accesoriilor, astfel cum a şi procedat, titlul de creanţă fiind constituit de procesul-verbal de constatare nr. x/14.01.2011, întocmit de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, organului de executare revenindu-i obligaţia de a calcula aceste accesorii.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a apreciat că decizia contestată în prezenta cauză, Decizia nr. 4686/23.01.2017, are natura juridică a unui proces-verbal de actualizare accesoriilor aferente creanţei principale, accesorii ce au fost prevăzute în titlul de creanţă/executoriu, nefiind un act prin care să se stabilească o obligaţie fiscală nouă, ci doar un act prin care se actualizează o obligaţie fiscală existenţă, în faza de executare silită, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile legale care stabilesc prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale.

În plus, cât priveşte obligaţia fiscală principală, cu privire la care au fost calculate accesoriile, din probele administrate în cauză nu reiese că este prescris dreptul de executare silită, însă, doar în etapa de executare se poate vorbi numai de o prescripţie a executării silite, nu de o prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale.

În aceste condiţii, cum susţinerile recurentei-reclamante nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanţa de fond în fundamentarea soluţiei date, apte de a fi circumscrise motivelor de casare din art. 488 C. proc. civ., şi constatând că nu se identifică motive de ordine publică care să poată fi reţinute, din oficiu, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 105/2018 din 9 iulie 2018 şi împotriva încheierii din 17 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.