Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 839/2021 AI generated

Salary allowance recalculation claim: Ministry of Justice’s appeal dismissed as lacking procedural interest after voluntary compliance

Case Number Decizia nr. 839/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the Ministry of Justice’s appeal as lacking procedural interest, thereby leaving in force the lower court’s order that annulled the administrative salary determination and obligated the Ministry to issue a new order recalculating the claimant’s placement allowance. The dispute concerned a civil action challenging an individual administrative order regarding the calculation of public sector salary allowances under specific legislative frameworks, where the defendant had already issued a subsequent administrative order fulfilling the plaintiff’s claims after the initial judgment but before the appellate hearing. Relying on Articles 32(1)(d) and 33 of the Code of Civil Procedure, the court held that the defendant’s legitimate interest in sustaining the appeal ceased because the underlying obligation was voluntarily performed, rendering any further judicial ruling legally ineffective.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Salary allowance recalculation claim: Ministry of Justice’s appeal dismissed as lacking procedural interest after voluntary compliance: The dispute concerned a civil action challenging an individual administrative order regarding the calculation of public sector salary allowances under specific legislative frameworks, where the defendant had already issued a subsequent administrative order fulfilling the plaintiff’s claims after the initial judgment but before the appellate hearing. Relying on Articles 32(1)(d) and 33 of the Code of Civil Procedure, the court held that the defendant’s legitimate interest in sustaining the appeal ceased because the underlying obligation was voluntarily performed, rendering any further judicial ruling legally ineffective.

Keywords

AI generated
salary recalculation procedural issues judicial law Civil Procedure Code calculation of interest public hearing

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited for the decision to admit the exception of lack of interest and dismiss the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 18.08.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a formulat plângere faţă de modalitatea de soluţionare a contestaţiei prealabile formulate la 15.06.2017, împotriva Ordinului nr. 1490/C/2017, emis de Ministerul Justiţiei, a solicitat revocarea parţială a ordinului contestat, emiterea unui nou ordin individual de salarizare: prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, de asemenea, să se recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 şi până în prezent, prin raportare la o valoare de referinţa sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

Totodată, a solicitat repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 782/22.02.2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 3.04.2018, sub nr. x/2018.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 130 din 28 iunie 2018, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin întâmpinare.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâtul Ministerul Justiţiei astfel cum a fost calificată de către instanţa de judecată, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, declinat prin sentinţa civilă nr. 782/22.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/2017 şi, pe cale d consecinţă, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%, până la data de 30.09.2016.

Totodată, a respins în rest cererea de chemare în judecată, în ceea ce priveşte solicitarea de obligare a pârâtului la plata către reclamantă a diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti a promovat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, care vizează, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ.

Recurentul - pârât Ministerul Justiţiei prin memoriul de recurs depus a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, având în vedere că reclamantei i-au fost recunoscute drepturile solicitate prin prezenta acţiune, prin emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018.

La termenul de judecată din 12 februarie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, execpţia lipsei de interes a recursului, având în vedere că prin Ordinul 2066/C/2018 s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantei, în conformitate cu pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză.

1.4. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cererea de recurs, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., din perspectiva excepţiei lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, cererea de recurs urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că solicitarea recurentului-pârât Ministerul Justiţiei, în sensul admiterii recursului şi respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect, nu poate fi primită, având în vedere că ordinul emis prin care s-au recunoscut pretenţiile salariale ale reclamantei a fost emis după pronunţarea instanţei de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unor noi ordin de salarizare în conformitate cu solicitările reclamantei.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte reţine că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi evenimentele survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite intimatei-reclamante, la nivelul maxim permis de prevederile legale, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului, având în vedere că recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul recunoaşterii pretenţiilor reclamanţei.

Prin urmare, interesul de a acţiona al recurentului-pârât nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., iar o eventuală soluţie de admitere a recursului, ar fi lipsită de eficacitate juridică.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârât Ministerul Justiţiei, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului promovat de pârât, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 130 din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.