Insurer guarantee fund liability: insurance policy suspension due to unpaid premiums and strict 10-day deadline for document supplementation under Law 213/2015

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.12.2017, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei nr. 11021/14.11.2017 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.), solicitând admiterea contestaţiei şi, în consecinţă, anularea deciziei, în sensul de a admite cererea de plată pentru suma de 4.208,27 RON şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În esenţă, prin argumentele expuse în susţinerea acţiunii, reclamanta a punctatat asupra faptului că dosarul de daună a fost deschis şi instrumentat direct de către reprezentanţii FGA şi nu este vorba despre un dosar care să fi fost preluat de la asigurătorul B. şi care să fi fost instrumentat de către reprezentanţii falitei B..

În atare situaţie, toate documentele au fost depuse direct la FGA, dosarul a fost instrumentat direct de către FGA, iar motivul pentru care se respinge acordarea despăgubirii, este cel puţin hilar şi anume că societatea nu ar fi depus la timp anumite documente.

Or, afirmaţiile reprezentanţilor FGA menţionate mai sus, apreciază că sunt exagerate, în condiţiile în care este de notorietate faptul că, niciun service nu permite ridicarea autovehiculului de către proprietar, dacă nu are garanţia recuperării contravalorii reparaţiei executate.

Aşa cum menţiona mai sus, toate documentele cu privire la dosarul de daună, au fost depuse la FGA, care a fost de acord cu executarea reparaţiei şi, în atare situaţie, menţiunile FGA că reclamanta nu ar fi depus documentele solicitate, sunt cu totul şi cu totul neadevărate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 şi art. 19 din Legea nr. 503/2004.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civile nr. 2867 din 19 iunie 2018, a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, încadrând criticile dezvoltate în ipotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu, au fost înfăţişate următoarele critici ale sentinţei atacate:

Consideretele sentinţei instanţei de fond, nu cuprind altceva decât o "preluare" a motivelor invocate de către pârâtul F.G.A-, fără o analiză temeinică.

Arată recurenta că, aşa cum a menţionat în cuprinsul contestaţiei introductive, avarierea autovehiculului, a avut loc după deschiderea procedurii falimentului împoriva asigurătorului B., iar dosarul de daună a fost deschis şi instrumentar direct de către F.G.A.. Reparaţia autovehiculul s-a făcut de către o unitate service din Braşov agreată (prin contract de colaborare) de către F.G.A. şi toate documentele au fost depuse la unitatea service.

În continuare recurenta a arătat că instanţa fondului nu a excecitat un rol activ potrivit prevederilor art. 22 din C. proc. civ., judecătorul pe lângă alte îndatoriri, trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi pentru a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare, sâ dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Or, instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ, deoarece recurenta a invocat cele menţionate în cuprinsul contestaţiei, însă instanţa nu le-a analizat, în virtutea rolului activ.

Mai suţine recurenta că a afirmat şi dovedit faptul că împuternicirea solicitată de FGA, a fost depusă direct la unitatea service, unitate agreata (prin contract de colaborare) de către F.G.A.

Cu privire la plata ratelor, pârâtul F.G.A., era obligat să aplice atât prevederile legale, cât şi prevederile condiţiilor generale de asigurare.

Dacă şi-ar fi exercitat rolul activ, instanţa de fond ar fi trebuit să observe comportamentul pârâtului F.G.A. şi să-1 sancţioneze, în sensul admiterii contestaţiei formulate de către reclamantă.

Or, niciunul dintre motivele sus-menţionate nu a fost analizat de către instanţa de fond, care nu a răspuns nici motivelor invocate de recurentă prin contestaţia introductivă, în atare condiţii apreciind că instanţa de fond nu şi -a exercitat rolul activ în aflarea adevărului,

Prin recursul declarat, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 3 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 februarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de reclamantă şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta-reclamantă reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumită de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.

Totodată, Înalta Curte subliniază că, în actuala reglementare, C. proc. civ. consacră în mod expres, în dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. (recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile), natura recursului de a fi o cale de atac exclusiv de legalitate, iar nu de netemeinicie.

Cu privire la analiza astfel realizată nu s-a invocat vreo critică de nelegalitate aptă a permite o evaluare prin prisma dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ.

Se cuvine a fi observat, deopotrivă, că, în faţa instanţei de fond, a constituit obiect al dezbaterilor contradictorii decizia nr. 11021/14.11.2017 prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată formulată de A. S.R.L. cu privire la suma de 4.208,27 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor autovehiculului avariat.

În urma analizării de către Comisia Specială a cererii şi a înscrisurilor depuse de către reclamantă în dovedirea creanţei împotriva B. S.A., (societate aflată în procedura de faliment), s-a reţinut că, în cadrul instrumentării dosarului de daună, s-a constatat că nu se justifică acordarea sumei de 4.208,27 RON, în temeiul art. 16 teza a doua din Legea nr. 213/2015, care stabileşte că "(…) ", având în vedere că petenta nu a dat curs solicitării FGA, în termenul stabilit de legiuitor.

S-a mai reţinut că poliţa nr. x emisă de către B. S.A. la data de 07.01.2015 pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x pe numele A. S.R.L., este suspendată, reclamata nedepunând la dosarul cauzei dovada achitării tuturor ratelor scadente, aşa cum acestea au fost stabilite expres de asigurător.

În concluzie, vând în vedere că reclamanta nu a respectat termenul de depunere a documentelor solicitate (10 zile) - data primirii notificării 28.07.2017 - s-a constatat justificată respingerea cererii de plată.

Curtea de apel a respins acţiunea reclamantei reţinând în esenţă că este corectă concluzia pârâtului în sensul că pentru data producerii evenimentului poliţa de asigurare era suspendată ca urmare a neplăţii ratei nr. 4 (scadentă la data de 08.10.2015), daunele produse în perioada de suspendare nefiind acoperite de asigurător.

De asemenea, a mai reţinut că, din actele dosarului, nu rezultă că au fost achitate toate ratele scadente de către reclamantă, aceasta nu a formulat în termenul prevăzut de lege un răspuns la notificarea pârâtului nr. x/17.07.2017 şi nu a făcut dovada înaintării către pârât a documentului solicitat sau eventual a unor precizări referitoare la achitarea ratelor scadente, susţinerile din cererea de chemare în judecată în sensul că toate documentele au fost depuse direct la FGA fiind simple alegaţii care nu au fost probate.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Este cunoscut că, fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii.

Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege. Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.

Mai mult decât atât, în vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul ia măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună şi avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, s-a constatat faptul ca la data de 07.10.2015, vehiculul înmatriculat cu nr. x, proprietatea S.C. A. S.R.L., asigurat cu poliţa CASCO nr. x, emisă de B. S.A., în timpul depăsirii, a fost avariat de o piatra provenita de la un autovehicul neidentificat. Urmare a avizării evenimentului asigurat, a fost constituit dosarul de daună nr. x, depus în copie la prezenta.

Astfel, în cadrul şedinţei Comisiei Speciale din 31.05.2017, ca urmare a analizării cererii şi înscrisurilor depuse în dovedirea creanţei împotriva B. S.A., societate aflată în procedura de faliment, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, s-a stabilit transmiterea Notificării nr. x/17.07.2017 către S.C. A. S.R.L.

Prin intermediul notificării s-a solicitat reclamantei ca în termen de maxim 10 (zece) zile de la primirea acesteia să completeze dosarul de daună nr. x, cu dovada achitării ratei nr. 4 restantă în cuantum de 85,55 Euro (extras O.P., chitanţa).

Poliţa de Asigurare Euro Casco nr. x a fost emisă de către B. S.A, la data de 07.01.2015 cu valabilitate de la 08.01.2015 pana la 07.01.2016, fiind stabilită o prima de asigurare în cuantum de 342,22 Euro. Aceasta prima de asigurare a fost eşalonată în 4 rate, din care, au fost achitate doar trei rate.

Recurenta reclamantă a susţinut cu privire la plata ratelor că pârâtul F.G.A. era obligat să aplice atât prevederile legale, cât şi prevederile condiţiilor generale de asigurare.

O atare susţinere nu corespunde realităţii juridice din dosar, întrucât este clar că reclamanta nu contestă faptul ca poliţa nr. x emisă de B. S.A. pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x a fost suspendată pentru neachitarea tuturor ratelor scadente, însă, pe de altă parte, susţine că toate documentele au fost depuse direct la FGA.

Potrivit dispoziţiilor art. 10.2 din Condiţiile Generale privind Asigurarea de avarii şi furt a Autovehiculelor prima de asigurare este datorată pentru întreaga perioadă de asigurare, indiferent de modalitatea de plata, iar art. 10.6. menţionează:

"In caz de neplata la scadentă a unei rate de prima următoare celei dintâi:

a) rata de prima restantă poate fi plătită într-o perioadă de gratie de 15 zile calendaristice (considerată ca începând cu ziua următoare datei scadente), timp în care, deşi Asiguratul este de drept în întârziere, efectele Contractului de asigurare rămân nemodificate dacă prima restantă este plătită în acest interval;

b) dacă rata de primă nu este plătită nici în perioada de gratie, executarea oricărei obligaţii a Asigurătorului, asumată prin Contractul de asigurare, este suspendată retroactiv începând cu ziua următoare datei scadente; în acest caz, Contractul de asigurare poate fi declarat reziliat oricând de către Asigurător, fără nicio altă formalitate prealabilă, începând cu ziua următoare datei scadente".

Totodată, art. 10.7 menţionează condiţiile în care poate înceta starea de suspendare: "a) se plătesc toate ratele de primă restante; Asiguratul prezintă Asigurătorului autovehiculul, în vederea efectuării inspecţiei de risc;rezultatele inspecţiei de risc/analizei de risc efectuate de către un reprezentant al Asigurătorului, în prealabil datei repunerii în vigoare, recomandă menţinerea asigurării; datele de intrare în valabilitate şi de ieşire din valabilitate ale Poliţei (care definesc perioada asigurată) nu sunt modificate; Asiguratul declară în scris că se angajează să suporte eventualele prejudicii suferite ca urmare a producerii unor riscuri asigurate şi/sau evenimente asigurate apărute în perioada cât asigurarea este suspendată."

Or, potrivit art. 16 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor,: " în toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenţilor completarea documentaţiei şi/sau precizarea ori furnizarea de informaţii suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia."

Din dispoziţiile mai sus menţioante reiese că poliţa nr. x emisă de către B. S.A. pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x pe numele S.C. A., este suspendată, reclamanta nedepunând la dosarul cauzei dovada achitării tuturor ratelor scadente, asa cum acestea au fost stabilite expres de către asigurător in vederea plăţii despăgubirilor.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că fondul de garantare a asiguraţilor nu este autorizat să primească/încaseze prime de asigurare. După declararea falimentului asigurătorului singurul care poate încasa ratele aferente primei de asigurare este asigurătorul B. S.A., prin lichidatorul judiciar desemnat de instanţa, astfel că susţinererile recurentei sunt total nefondate.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se poate decela vreun aspect de nelegalitate care să fi fost invocat de către recurentă împotriva sentinţei de fond, aspect care să determine în mod corelativ, obligaţia instanţei de judecată de a îl cerceta în substanţa sa. Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită; violarea unor principii generale de drept.

De asemenea, susţinerile referitoare la prezentarea situaţiei de fapt şi evaluarea probelor în cauză nu pot fi examinate de prezenta instanţă, deoarece ating temeinicia hotărârii. În recurs, cale de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului pricinii, prin reaprecierea probelor administrate în dosar, ci se verifică exclusiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele fondului.

Conform art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Este unanim admis că motivarea unei hotărâri judecătoreşti constituie o garanţie a procesului echitabil impusă atât de dispoziţiile interne, cât şi de dispoziţiile convenţionale, iar afectarea acestei garanţii determină, în mod necesar, reformarea hotărârii atacate.

Esenţializând, Înalta Curte reţine că nici critica prin care se invocă faptul că instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, nu a soluţionat cu adevărat cererea de chemare în judecată, întrucât a achiesat la argumentele pârâtului şi a ignorat argumentele expuse de reclamantă este, de asemenea, nefondată.

Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, se poate reţine că principiul egalităţii părţilor în procesul civil, dreptul la apărare şi contradictorialitatea, precum şi motivarea unei hotărâri judecătoreşti, ca garanţii procesuale esenţiale, presupun ca argumentele părţilor litigante, aflate pe poziţii de adversitate procesuală, să fie în mod egal şi efectiv ascultate, dezbătute şi analizate, dar această obligaţie nu presupune o egalitate matematică, ci un echilibru procesual.

În acelaşi sens, motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de amploare, ci de esenţă, Curtea Europeană impunând obligaţia, astfel cum s-a arătat deja supra, ca argumentele părţilor să fie în mod real şi efectiv analizate, şi să se expună motivele de fapt şi drept pentru care anumite cereri au fost primite, iar altele înlăturate. Aşadar, esenţială în determinarea incidenţei acestui motiv de recurs nu este tehnica de redactare a considerentelor, ci verificarea expunerii de către instanţa de fond a unui raţionament coerent, logic, apt să îndeplinească dezideratul ca hotărârea să răspundă argumentelor esenţiale, fundamentale ale părţilor, susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia ce va fi adoptată în cauză.

Astfel, împrejurarea că, în preambulul considerentelor, argumentele pârâtului au fost reproduse detaliat, iar argumentele reclamantei au fost sintetizate nu reprezintă per se un dezechilibru procesual, dacă nu a avut drept consecinţă neanalizarea, în considerente, sub toate aspectele - în fapt şi în drept - a cauzei cu care instanţa de fond a fost învestită. Or, examinând sentinţa pronunţată de instanţa de fond, se poate constata că aceasta respectă garanţiile procesuale expuse, conţinând elementele necesare silogismului judiciar care au determinat deznodământul judiciar pronunţat în cauză. Astfel, instanţa de fond a identificat drepturile lezate, a identificat corect dispoziţiile legale aplicabile cauzei. Tot astfel, în cadrul acestei analize, instanţa de fond a analizat apărările ambelor părţi, rezultând în mod coerent care sunt raţiunile pentru care apărările reclamatei au fost înlăturate şi s-a impus cu necesitate respingerea acţiunii.

În consecinţă, instanţa de recurs nu poate decela niciun viciu de nelegalitate a hotărârii atacate, din perspectiva analizată.

Nefondate se constată şi criticile formulate cu privire la neaplicarea prevederilor art. 22 C. proc. civ. care reglementează rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Trebuie subliniat că în speţă suntem într-un litigiu civil, în care reclamantul trebuie să îşi probeze pretenţiile, conform art. 249 C. proc. civ., neputând fi obligat pârâtul să facă compensarea şi nu respingerea cererii.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.:

"Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Din interpretarea textului legal precitat reiese că:" judecătorul poate să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare... chiar dacă părţile se împotrivesc."

Astfel, se observă că ordonarea probelor din oficiu nu este o obligaţia ce incumbă judecătorului ci o facultate, prin urmare părţilor revenindu-le obligaţia de a-şi proba pretenţiile şi apărările, această obligaţie neputând fi transferată în virtutea rolului activ judecătorului.

Mai mult decât atât, prima instanţă a constatat că reclamanta nu a depus înscrisuri (nici în faţa instanţei de judecată), din care să rezulte că toate ratele scadente au fost achitate şi că poliţa de asigurare nu era suspendată la data producerii evenimentului rutier, respectiv a riscului asigurat.

Prin urmare, faţă de aceste aspecte instanţa constată în speţa pendinte nu suntem în prezenţa unei neaplicări a prevederilor art. 22 C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorului.

Pentru argumentele deja prezentate, Înalta Curte nu va da eficienţă criticilor expuse de recurentă, instanţa de fond reţinând în mod corect că nu au fost îndeplinite cumulativ condiţiile pentru încetarea suspendării şi reintrarea în vigoare a poliţei de asigurare, respectiv reclamanta nu a completat dosarul de daună cu înscrisurile solicitate în termenul prevăzut de art. 16 teza a doua din Legea nr. 213/2015.

Aşa fiind, faţă de considerentele de fapt şi de drept învederate mai sus, Curtea constată că sentinţa civilă recurată nu este afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că în conformitate cu prevederile art. 498 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2867 din 19 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.