Loss of procedural interest in appeal after administrative authority voluntarily complied with lower court salary correction order

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.05.2017, reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba:

- anularea în parte a modului de calcul a salarizării stabilit prin Decizia nr. 21/03.02.2017 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială de 405, precum şi data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată în ceea ce priveşte cuantumul acesteia;

- emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Aiud, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 01.04.2016 pentru reclamanta A., 22.08.2016 pentru reclamanta B. şi începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 14.09.2016 pentru reclamanta C.;

- emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Aiud, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 plus 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, respectiv 01.04.2016 pentru reclamanta A., 22.08.2016 pentru reclamanta B. şi începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 14.09.2016 pentru reclamanta C.;

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul pe care l-am fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 16 ianuarie 2014, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 305 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În motivarea cererii, au arătat că dispoziţiile Legii nr. 71/2015 sunt aplicabile magistraţilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi personalului auxiliar de specialitate şi conex aspect confirmat de practica unanimă a instanţelor de judecată.

Deoarece dispoziţiile Legii nr. 71/2015 se aplică de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 09.04.2015, acordarea diferenţei salariale rezultată se impunea de la această dată, prin emiterea Deciziei nr. 21/03.02.2017, neprocedându-se în consecinţă.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3817 din 20 octombrie 2017, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justitiei, invocată prin întâmpinare şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., A., R., B., S., T., U., C., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba, a anulat parţial Decizia nr. 21 din 03.02.2017, în partea ce priveşte elementele componente ale venitului total brut al reclamanţilor ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege şi a onbligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să emită decizia de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, ulterior majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Totodată, a obligat pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, conform situaţiei fiecărui reclamant, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a promovat recurs pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, care vizează, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ.

Recurenta- pârâtă, prin memoriul de recurs depus a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, având în vedere că reclamanţilor le-au fost recunoscute drepturile solicitate prin prezenta acţiune, prin emiterea Deciziei nr. 38 din 13.06.2018, emisă de preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia.

La termenul de judecată din 12 februarie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, execpţia lipsei de interes a recursului, având în vedere că, prin Decizia nr. 38 emisă de preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanţiloe, în conformitate cu pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză.

1.4. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cererea de recurs, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., din perspectiva excepţiei lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, cererea de recurs urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că solicitarea recurentei-pârâte Curtea de Apel Alba Iulia în sensul admiterii recursului şi respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect, nu poate fi primită, având în vedere că decizia emisă prin care s-au recunoscut pretenţiile salariale ale reclamanţilor a fost emis după pronunţarea instanţei de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea la stabilirea drepturilor reclamanţilor, astfel cum au fost menţionate în dispoziţivul sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte reţine că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect emiterea unuei decizii de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi, în stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi evenimentele survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului, având în vedere că recurenta-pârâtă, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul recunoaşterii pretenţiilor reclamanţilor.

Prin urmare, interesul de a acţiona al recurentului-pârât nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., iar o eventuală soluţie de admitere a recursului, ar fi lipsită de eficacitate juridică.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, în temeiul art. 496 alin. (1) Cod oprocedură civilă şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă şi inoperantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului promovat de pârâtă, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 3817 din 20 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.