Rural development animal welfare funding: exclusion from payment for second repetition of transport density violations deemed intentional under progressive sanction system

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea sub nr. de dosar x/2016 în data de 17.02.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Satu Mare anularea Deciziei de excludere de la plată nr. b.l.3SMOI3 din data de 04.12.2015 pentru măsura 215 - plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet b - păsări, anularea Deciziei nr. 13648/06.01.2016 de soluţionare a contestaţiei şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de plată pentru suma de 275.996,13 euro, conform fişei de calcul, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 8/CA/2020 pronunţată la data de 29 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de societatea reclamantă A. S.R.L..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 8/CA/2020 pronunţată la data de 29 ianuarie 2020 de Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea în totalitate a cererii formulate.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor Ordinului nr. 1438 şi a Ordinului nr. 258/2014 în ceea ce priveşte Anexa 2 a acestui ordin cu privire la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor şi definiţiilor de la intenţie şi repetiţie, cât şi cu privire la aplicabilitatea sa în timp.

Susţine recurenta că instanţa de fond a reţinut repetiţia - dacă în decursul unei perioade de trei ani de zile există mai multe încălcări, - această interpretare fiind contrară enunţului normei de drept.

Din definiţiile date de Ordinul 1438/2014 intenţiei şi repetiţiei rezultă că în sarcina recurentei nu se poate reţine a doua repetiţie. Repetiţia presupune nerespectarea aceleiaşi norme în cursul unei perioade de 3 ani consecutivi, ori dacă se analizează perioadele de când recurenta-reclamantă a formulat cerere de plată rezultă că prima nerespectare ar fi în perioada 2012-2013, a doua nerespectare ar fi în perioada 2013-2014, moment în care s-ar reţine repetiţia.

Pentru a exista a doua repetiţie ar trebui să existe cel puţin alte două nerespectări ale aceleiaşi norme în cursul altei perioade de 3 ani consecutivi, întrucât a doua repetiţie este considerată intenţie. Or, recurenta este în anul 3 al programului astfel că este imposibil să aibă a doua repetiţie.

După ce redă definiţia dată de Ordinul 1438/2014 - Anexa 2 a repetiţiei pentru condiţii superioare şi prezintă condiţiile cumulative pentru existenţa repetiţiei ca sancţiune conform Ordinului antemenţionat, susţine recurenta că nu a respectat pentru anii 2012-2013 şi anii 2013-2014 condiţiile pentru subpachetul 3b, astfel că recurenta este în situaţia primei repetiţii în anul 2014-2015 când s-a constatat la verificarea anuală nerespectarea consecutivă a aceleiaşi norme într-o perioadă de 3 ani, această motivare fiind dată şi se instanţa de fond, cu diferenţa că prima repetiţie are loc după al doilea an de angajament, astfel că la următoarea nerespectare (anul 3) suntem la o nouă repetiţie, aspect reţinut eronat de judecătorul fondului, acest aspect neîncadrându-se la definiţia repetiţiei.

Afirmă recurenta că dacă prima repetiţie este după minim doi ani şi pentru existenţa următoarei repetiţii trebuie să existe tot aceeaşi perioadă fiind necesare aceleaşi condiţii. Se face o confuzie între definiţia repetiţiei ca limbaj uzual şi repetiţia ca şi definiţie juridică.

Pentru existenţa repetiţiei, conchide recurenta, este necesară încălcarea aceleiaşi obligaţii în mod consecutiv, iar fiecare încălcare se constată anual, este necesar ca doi ani la rând să fie încălcată aceeaşi obligaţie pentru existenţa repetiţiei. Or, în cauza de faţă există doar un an, anul 2014-2015 pentru care s-a dispus direct excluderea de la plată.

- instanţa de fond nu a motivat critica de nelegalitate privind sistarea plăţilor pentru subpachetul 3b

- momentul intrării în vigoare a Codului de sancţiuni.

Susţine recurenta că manualele de penalizare au fost eliberate după ce anul agricol sau anul de referinţă s-a finalizat. La momentul depunerii cererii de finanţare pe măsura 215 şi semnarea angajamentului de finanţare nu erau în vigoare ordinele care reglementau şi sancţiunile încălcării condiţiilor de acordare a finanţării, astfel că societatea nu a avut cunoştinţă de aceste sancţiuni la momentul semnării angajamentului. Acestea au fost stabilite prin Ordinul nr. 258/2014 şi Ordinul nr. 1438/2014 la 1 an şi 4 luni după semnarea angajamentului.

- instanţa de fond nu a analizat prevederile comunitare aplicabile.

În cadrul acestei critici, arată recurenta că au fost încălcate principiile care au stat la baza acordării acestor ajutoare, principii statuate prin art. 40 raportat la art. 36 lit. a) pct. (v), în sensul că a îndeplinit condiţiile superioare integral pentru 4 din cele 5 subpachete, şi în proporţie de 80-85% pentru subpachetul 3b în ceea ce priveşte condiţiile superioare la transport de la producător la abator. Cu toate acestea, sancţiunea a fost excluderea totală de la plată pentru toate subpachetele. O astfel de sancţiune contravine regulilor impuse de art. 40 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

Totodată, susţine recurenta că în art. 18 pct. 2 din Regulamentul UE nr. 65/2011 a Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1698/2005 este prevăzut ca şi element de individualizare a sancţiunii care trebuie avut în vedere de stat la aplicarea unei sancţiuni de gravitatea neconformităţii, amploarea acesteia şi efectul asupra operaţiunii în ansamblu şi a obiectivelor urmărite prin aceste programe. În raport de aceste aspect, susţine recurenta faptul că neîndeplinirea decât în proporţie de 85% a condiţiilor de transport din subpachetul 3b nu poate constitui o neconformitate atât de gravă ca să justifice sancţiunea aplicată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Satu Mare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea atacat[, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora:

"(…)

Art. 2.

(1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

(…)

n) principiul proporţionalităţii - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv;

(…)

Art. 17.

Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia. (…)".

În aplicarea acestor dispoziţii legale, a fost adoptat Ordinul MADR nr. 1438/2014 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru măsura 215 "Plăţi privind bunăstarea animalelor" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, care a abrogat Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 258/2014 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru măsura 215 "Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet b) - păsări" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Potrivit Anexei nr. 2 la Ordinul MADR nr. 1438/2014:

"Sistemul de sancţiuni pentru măsura 215 "Plăţi privind bunăstarea animalelor" - pachetul b) - păsări din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, depuse de beneficiarii măsurii, se stabileşte ţinându-se cont de următoarele aspecte ale neconformităţilor constatate:

- neglijenţa - presupune aplicarea unei reduceri din suma totală calculată fără penalităţi, chiar dacă beneficiarului i-au fost stabilite/nu i-au fost stabilite alte sancţiuni, în cazul în care nerespectarea s-a datorat acţiunii neintenţionate a acestuia;

- intenţia - presupune prevederea de către beneficiar a rezultatului faptei sale în condiţiile în care fie urmăreşte producerea lui prin intermediul faptei, fie, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat. Aceste cazuri se pot referi dar nu sunt limitate la: inducerea în eroare cu bună ştiinţă a autorităţilor cu atribuţii în verificarea documentelor justificative, furnizarea de date sau documente false şi orice altă încercare de fraudă comisă în scopul obţinerii unor plăţi din fonduri europene nerambursabile. A doua repetiţie este considerată intenţie (prevederea se aplică doar la cerinţele specifice, nu şi la supradeclarare);

- repetiţia:

- pentru condiţii superioare - presupune nerespectarea aceleiaşi norme, cerinţe sau obligaţii, în cazul în care aceasta se constată la verificarea anuală (verificare administrativă + control la faţa locului + supracontrol) de mai multe ori în cursul unei perioade de 3 ani consecutivi, în condiţiile în care beneficiarul a fost informat despre cazul precedent de nerespectare şi a avut posibilitatea, după caz, să ia măsurile necesare pentru a remedia situaţia;

- pentru ecocondiţionalitate - presupune nerespectarea aceleiaşi norme, cerinţe sau obligaţii, în cazul în care aceasta se constată de mai multe ori în cursul unei perioade de 3 ani consecutivi, în condiţiile în care beneficiarul a fost informat despre cazul precedent de nerespectare şi a avut posibilitatea, după caz, să ia măsurile necesare pentru a remedia situaţia;

- amploarea (extinderea) - presupune cazul de nerespectare care este determinat luându-se în calcul, în special, dacă aceasta are un efect răspândit în afara fermei respective sau dacă se limitează la ferma respectivă;

- gravitatea - presupune cazul de nerespectare care depinde în special de importanţa consecinţelor acestuia, ţinându-se seama de obiectivele cerinţei sau normei respective;

- persistenţa - presupune cazul de nerespectare care depinde în special de durata pe parcursul căreia se manifestă efectele acestuia sau de posibilitatea de a pune capăt acestor efecte prin mijloace rezonabile.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că cele trei înştiinţări din data de 03.09.2014 vizează anul II de angajament şi nu pot fi luate în considerare separat, ci numai împreuna, întrucât au fost emise la aceeaşi dată, caz în care faptele reţinute prin procesul-verbal nr. x/11.11.2015 sunt considerate practic a doua abatere de la respectarea condiţiilor superioare de transport referitoare la densitate, respectiv prima repetiţie.

Instanţa de fond a mai reţinut că, pentru anul III de angajament (2014-2015), reclamanta a săvârşit abaterea la a doua repetiţie, ceea ce semnifică intenţie, având în vedere că intimata-pârâtă a înştiinţat recurenta despre cazul precedent de nerespectare astfel că aceasta a avut posibilitatea să ia măsurile necesare pentru a remedia situaţia (aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, dosar x/2016)

Înalta Curte reţine că, în mod legal, intimata-pârâtă a aplicat reclamantei sancţiunea cod 8, respectiv 100% din valoarea sprijinului pe anul respectiv pe măsură, având în vedere faptul că sistemul de sancţiuni este unul progresiv, iar recurenta-reclamantă pentru anul III de angajament nu a respectat densitatea la transport, astfel: pentru decontul x nu a fost respectată densitatea Ia transport de 208 cm2/kg pentru păsări cuprinse între 1,6 - mai mic 3 kg/cap pt. 9720 capete pui de carne care rezultă din capetele de pe avize raportat la greutatea lor; pentru decontul x nu a fost respectată densitatea la transport de 208 cm/kg pentru păsări cuprinse între 1,6 - mai mic 3 kg/cap pt. 43350 capete pui de carne care rezultă din capetele dc pe avize raportat la greutatea lor; pentru decontul x nu a fost respectată densitatea la transport de 208 cm2/kg pentru păsări cuprinse între 1,6 - mai mic 3 kg/cap pt. 44628 capete pui de carne care rezultă din capetele de pe avize raportat la greutatea lor; pentru decontul x nu a fost respectată densitatea la transport de 208 cm2/kg pentru păsări cuprinse între 1,6 - mai mic 3 kg/cap pt. 34715 capete pui de carne care rezultă din capetele de pe avize raportat la greutatea lor.

Cu referire la primul motiv de recurs, în esenţă, se critică de către recurentă interpretarea şi aplicarea eronată a Ordinului nr. 1438/2014 în sensul că nu poate fi reţinută în sarcina recurentei a doua repetiţie, întricât "pentru a exista a doua repetiţie ar trebui să existe cel puţin alte două nerespectări ale aceleiaşi norme în cursul altei perioade de 3 ani consecutivi, întrucât a doua repetiţie este considerată intenţie. Or, recurenta este în anul 3 al programului astfel că este imposibil să aibă a doua repetiţie".

În raport de prevederile Ordinului nr. 1438/2014- Anexa 2, critica formulată nu poate fi primită, constatând Înalta Curte că judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor acestui ordin.

Astfel, constată Înalta Curte că pentru anul I de angajament intimata-pârâtă a emis Decizia de plată nr. x/11.03.2014 pentru măsura 215 - plaţi în favoarea bunăstării animalelor - pachet b - păsării", pentru suma de 837.672,52 RON, act administrativ prin care au fost stabilite sancţiuni pentru: subpachetul 2b - codul de sancţiune 1; subpachetul 3b - codul de sancţiune 5; subpachetul 4b - codul de sancţiune 5, acestea fiind aplicate în conformitate cu Sistemul de sancţiuni, Anexa 2 la Ordinul nr. 258/2014 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru măsura 215 "Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet b) - păsări" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate, generale şi specifice mai sus prezentate.

Pentru anul II de angajament, intimata-pârâtă a emis Decizia de plată nr. b.2. SM006/12.12.2014. pentru măsura 215 - plăţi în favoarea bunăstării animalelor - pachet b - păsări", pentru suma de 997,057.64 RON, prin care au fost stabilite sancţiuni pentru următoarele subpachete: subpachetul 3b - codul de sancţiune 6; subpachetul 4b - codul de sancţiune 6.

Reţine Înalta Curte că cele două acte administrative mai sus menţionate nu au fost contestate de către recurenta-reclamantă.

Pentru anul III de angajament a fost emisă de către intimata-pârâtă Decizia de excludere de la plată nr. b.l.3SM013/04.12.2015 pentru măsura 215 - plăţi în favoarea bunăstării animalelor - pachet b - păsări", prin care se stabileşte suma de plată 0 RON, reprezentând plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet b - păsări, către reclamantă, fiind stabilite sancţiuni de cod 8 pentru toate subpachetele lb,2b,3b,4b,5b, sancţiunea fiind aplicată în conformitate cu Anexa nr. 2 Sistemul de sancţiuni, pentru subpachetul 3b întrucât reclamanta nu a respectat în anul III de angajament criteriile de eligibilitate generale şi specifice.

Observă Înalta Curte că faptele săvârşite de către recurenta-reclamantă în cei 3 ani de angajament au fost sancţionate cu cod 5 în anul I de angajament, cod 6 de sancţiuni în anul II de angajament iar potrivit anexei 2 la Ordinul MADR Nr. 1438/2014 sistemul de sancţiuni este unul progresiv, recurenta-reclamantă a fost sancţiunită în anul III de angajament cu codul de sancţiune 8, fapta sa fiind considerată intenţie.

Conform Anexei 2 la Ordinul nr. 1438/2014 "Sistemul de sancţiuni este unul progresiv: în cazul în care în primul an a fost aplicată o sancţiune (de exemplu: 1), iar în al doilea an se constată aceeaşi condiţie nerespectată, atunci pentru anul 2 se va aplica sancţiunea următoare (de exemplu: 2). Sancţiunea se aplică pentru fiecare condiţie nerespectată în parte. Dacă în cadrul unui subpachet nu sunt îndeplinite mai multe condiţii, pentru exploataţia respectivă se aplică pe subpachet cea mai mare sancţiune dintre sancţiunile aplicate pentru fiecare condiţie în parte".

Prin Ordinul nr. 1438/2014 legiuitorul a definit repetiţia, însă a şi precizat în cuprinsul acestui act normativ şi care este prima repetiţie cât şi repetiţia.

Astfel, pentru subpachetul 3b se arată în cuprinsul Anexei 2 că prima repetiţie este pentru codul de sancţiuni 2/3/4/5/6, iar repetiţia este pentru codul de sancţiuni 4/5/6/7.

Aplicând normele juridice la situaţia de fapt din prezenta cauză se constată că în anul I de angajament i-a fost aplicată recurentei-reclamante sancţiunea cu cod 5, iar în anul II de angajament sancţiunea cu cod 6. Drept urmare, contrar susţinerilor recurentei, aceasta a săvârşit prima repetiţie în anul II de angajament, astfel că abaterea săvârşită în anul III de angajament în mod corect a fost sancţionată cu codul 8 de sancţiune.

Constată Înalta Curte şi faptul că pentru a se putea reţine repetiţia, în cazul condiţiilor superioare, este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: nerespectarea aceleiaşi norme, cerinţe sau obligaţii, în cazul în care aceasta se constată la verificarea anuală; nerespectarea să fi avut loc de mai multe ori în cursul unei perioade de 3 ani consecutivi; beneficiarul să fi fost informat despre cazul precedent de nerespectare şi să fi avut posibilitatea, după caz, să ia măsurile necesare pentru a remedia situaţia, condiţii îndeplinite în cauză, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului.

În acord cu instanţa de fond reţine şi Înalta Curte că în cazul specific al subpachetului 3b, după aplicarea unei sancţiunii prevăzute de codul 5 şi, ulterior, a celei prevăzute de codul 6, în anul următor, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine intenţia, singura sancţiune care poate fi aplicată este aceea de la codul 8, autoritatea publică ce efectuează controlul neavând o marjă de apreciere în acest caz.

În ce priveşte criticile referitoare la faptul că instanţa de fond nu a motivat critica de nelegalitate privind sistarea plăţilor pentru subpachetul 3b, precum şi faptul că societatea nu a avut cunoştinţă de sancţiunile stabilite prin Ordinul nr. 1438/2014 la momentul semnării angajamentului, constată Înalta Curte caracterul nefondat al acestora.

În cuprinsul hotărârii judecătoreşti recurate se constată că instanţa de fond a precizat în mod clar că sistarea plăţilor pentru subpachetul 3 b la finalul anului 2015, nu este de natură să determine suspendarea obligaţiilor asumate de reclamantă prin depunerea cererii de finanţare, neexistând vreo prevedere legală în acest sens, cât şi faptul că sistarea plăţilor pentru anul III de angajament reprezintă în fapt o suspendare a plăţilor şi nu o întrerupere definitivă a acestora, astfel că o astfel de sistare nu poate avea ca efect încetarea obligaţiilor proprii asumate de reclamantă în calitate de beneficiar al programului de finanţare

Referitor la critica ce vizează sistemul de sancţiuni despre care recurenta susţine că nu a avut cunoştinţă la momentul semnării angajamentului, se constată caracterul nefondat al acesteia.

Corect a reţinut judecătorul fondului faptul că la data emiterii deciziei atacate era în vigoare Ordinul nr. 1438/2014 fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 730 din 7 octombrie 2014, iar anterior, în perioada 21.02.2014 - 07.10.2014, a fost în vigoare Ordinul M.A.D.R. nr. 258/2014 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru măsura 215 "Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet b) - păsări" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013 care conţinea prevederi identice în ceea ce priveşte situaţia juridică a reclamantei.

Pe de altă parte, se reţine şi faptul că acest ordin nu a fost desfiinţat astfel că prevederile acestuia trebuiesc aplicate. În plus, Înalta Curte are în vedere şi faptul că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, calificarea neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementata prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

În jurisprudenţă şi doctrină, inclusiv în jurisprudenţa CJUE, s-a reţinut, în mod constant, că efectele produse în timp ale unei situaţii juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare la momentul în care se realizează fiecare efect în parte.

În consecinţă, în lipsă de dispoziţie legală în sens contrar, legea nouă nu se poate aplica efectelor produse de o situaţie juridică înainte de intrarea ei în vigoare, în timp ce legea nouă se va aplica efectelor produse de aceeaşi situaţie juridică după intrarea ei în vigoare, dacă situaţia juridică subzistă după intrarea în vigoare a legii noi (facta pendentia).

În consecinţă, Înalta Curte reţine că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de Anexa nr. 2 la Ordinul MADR nr. 1438/2014 pentru reţinerea repetiţiei în săvârşirea abaterii, nerespectarea aceleiaşi cerinţe în cursul unei perioade de 3 ani consecutivi, informarea beneficiarului despre cazul precedent de nerespectare şi posibilitatea ca beneficiarul să ia toate măsurile pentru a remedia situaţia.

În ce priveşte ultima critică, Înalta Curte reţine că principiul proporţionalităţii presupune ca orice măsură luată de o autoritate publică, care afectează drepturile indivizilor, trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop şi în acelaşi timp, cea mai rezonabilă.

În jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat că principiul proporţionalităţii face parte dintre principiile generale ale dreptului comunitar şi impune ca mijloacele puse în aplicare printr-o dispoziţie de drept comunitar să fie apte să realizeze obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză şi să nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea acestora.

În aplicarea acestui principiu, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că sancţiunile din dreptul intern trebuie să fie întotdeauna proporţionale cu gravitatea abuzului (cauza C-146/05, Hotărârea din 27 septembrie 2007, Collee KG şi Finanzanet) iar "măsura să nu depăşească ceea ce este necesar pentru că devine improprie scopului urmărit" (cauza C-45/2006).

Or, în speţă, în condiţiile arătate, măsura dispusă de autoritatea publică pârâtă este una rezonabilă, astfel că actul administrativ atacat este legal. Acest aspect se reţine şi în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011 în conformitate cu care "În cazul în care neconformitatea rezultă din nereguli comise intenţionat, beneficiarul este exclus de la măsura respectivă atât pe durata anului calendaristic al constatării, cât şi pe durata anului calendaristic următor", normă juridică omisă de către recurentă care a înţeles să invoce, în susţinerea criticii formulate, doar dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Regulamentul nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală

În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, reţinând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge rcursul formulat ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 8/CA/2020 din 29 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2022.