Inclusion of judicially recognized salary increments in the sectoral reference value for public sector equal pay under Law 71/2015

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea de faţă, reclamanta A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 1918 din data de 06.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

- pentru perioada 01.12.2015 - 31.12. 2018 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON +8,5%+ 10%);

- începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,17 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017.

Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 şi până la emiterea ordinului de la pct. I, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la VRS de: - 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, - 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, respectiv 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii 153/2017, începând cu 1.01.2018 şi în continuare) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 891 pronunţată la data de 03.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 14.08.2016 şi a respins ca fiind prescrisă acţiunea reclamantei pentru perioada 9 aprilie 2015 - 14.08.2016.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., şi a dispus anularea parţială a Ordinului nr. 1918/06.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi a obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă ÎCCJ, prin Procurorul General, să emită un nou ordin de salarizare:

- pentru perioada 14.08.2016-31.12.2018 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON +8,5%+10%);

- începând cu 01.01.2018 şi în continuare, până la apariţia de noi modificări legislative, începând cu luna decembrie 2017, stabilirea salariului prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,17 RON la care se va aplica majorarea prevăzută de Legea nr. 153/2017.

A obligat pârâţii la restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 14.08.2016 şi până la emiterea ordinului a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanta potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, (cu indemnizaţia calculată prin raportare la VRS de 440,16 RON pentru perioada 14.08.2016-31.12.2018, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010) şi începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, prin raportare la un VRS de 484,17 RON la care se va aplica majorarea prevăzută de Legea nr. 153/2017, şi venitul efectiv plătit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă ca rămasă fără obiect, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a invocat recurentul excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, arătând în acest sens că prin Ordinul nr. 3206/29.11.2019 emis de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştilor IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

De asemenea, începând cu data de 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 cu m,odificările şi completările ulterioare.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiaşi act normativ, "(1) ... începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)".

Din analiza dispoziţiilor legale citate rezultă că noile indemnizaţii de încadrare din sistemul justiţiei nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cete prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1), "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în mutică avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

Prima instanţă a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011, potrivit căreia "Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 ... se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor".

În mod greşit instanţa de fond a acordat reclamantei valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, deoarece aceasta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.

Acordarea majorărilor în discuţie numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opţiunea legiuitorului, şi nu o formă de discriminare.

În aceasta ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că "sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

Afirma recurentul că prin Deciziile nr. 818-821 din 03.07.2008, Curtea Constiotuţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În conformitate cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "... personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţiei gradltreaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 31 alin. (1)3 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, " ... prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propiiu ..., iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază)'indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plata din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate".

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 şi 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON.

La emiterea acestui act administrativ s-a avut în sentinţa civilă nr. 1961/10.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017, definitivă, hotărâre prin care preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost obligat la recalcularea indemnizaţiei lunare a reclamanţilor prin includerea în cuantumul indemnizaţiei brute de încadrare stabilite prin ordinul nr. 350/28.11.2016 şi ordinul nr. 33/31.01.2017 emis de pârât. În executarea acestei hotărâri judecătoreşti a fost emis Ordinul nr. 75/15.03.2018. Ulterior a fost emis Ordinul nr. 76 din 15.03.2018 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instituţiei supreme - judecători, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate şi personal conex - conform dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 începând cu data de 01.01.2018 modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal.

În consecinţă, prin Ordinul nr. 906/24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247/30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907/24.05.2018 al procurorului general au fost stabilite drepturile alasriale începând cu data de 01.05.2018.

Toate ordinele anterioare nefiind anulate de instanţa de contencios administrativ îşi produc pe deplin efectele juridice potrivit intenţiei autorităţii emitente.

Afirmă recurentul că prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON; începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca rămasa fără obiect.

4. Apărările intimatei

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare, iar intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare prin acre au solicitat admiterea recursului declarat de orodnatorul principal de credite din cadreul Ministerului Public.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la anularea parţială a Ordinului nr. 1918 din data de 06.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

- pentru perioada 01.12.2015 - 31.12. 2018 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON +8,5%+ 10%);

- începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,17 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017.

Cu referire la fondul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., şi a dispus anularea parţială a Ordinului nr. 1918/06.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi a obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă ÎCCJ, prin Procurorul General, să emită un nou ordin de salarizare:

- pentru perioada 14.08.2016-31.12.2018 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON +8,5%+10%);

- începând cu 01.01.2018 şi în continuare, până la apariţia de noi modificări legislative, începând cu luna decembrie 2017, stabilirea salariului prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,17 RON la care se va aplica majorarea prevăzută de Legea nr. 153/2017.

A obligat pârâţii la restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 14.08.2016 şi până la emiterea ordinului a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanta potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, (cu indemnizaţia calculată prin raportare la VRS de 440,16 RON pentru perioada 14.08.2016-31.12.2018, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010) şi începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, prin raportare la un VRS de 484,17 RON la care se va aplica majorarea prevăzută de Legea nr. 153/2017, şi venitul efectiv plătit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentului-pârât în sensul rămânerii fără obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, întrucât Ordinul emis nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate reprezenta executarea sentinţei, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanţei că a fost executată integral hotărârea în privinţa plăţii respectivelor drepturi salariale.

Emiterea acestui ordin, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei achiesări la dispoziţiile din sentinţă referitoare la emiterea ordinului de salarizare.

Cu referire la celelalte critici aduse hotărârii recurate, acestea, în esenţă, vizează aspectul că instanţa de fond în mod eronat a acordat reclamantei valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007 întrucât aceasta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.

Constată Înalta Curte că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de admitere a acţiunii pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situaţia salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 (introdus prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 71/2015 începând cu data de 9 aprilie 2015) coroborate cu cele ale art. II din O.U.G. nr. 27/2015, care statuează că personalul aflat în situaţia menţionată va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prevederile din legile de salarizare anuale a personalului bugetar reglementează dreptul beneficiarilor de a fi salarizaţi la nivelul salariului maxim acordat pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii, or, în condiţiile în care reclamanta a făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie" a beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare, de 484,18 RON, majorări salariale prevăzute de Ordonanţa 13/2008, reţinerile primei instanţe sunt fondate.

Într-adevăr, dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, menţionează expres acest principiu, în art. 1 alin. (51), dar şi art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea pe anul 2014, respectiv nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare. Această sintagmă este definită în art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, potrivit căruia, prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Este de observat că legiuitorul a avut în vedere, la adoptarea Legii nr. 71/2015, că au existat situaţii de aplicare neuniformă a legii de salarizare şi interpretări eronate şi că aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 se impun pentru eliminarea diferenţelor salariale între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Instanţa de contencios constituţional a statuat, în Decizia nr. 794/2016, că "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală."

Curtea Constituţională a concluzionat că "întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate."

Decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

Se impune, de asemenea, a se reţine că, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, admiţându-se sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin urmare, elementul de calcul al indemnizaţiei de bază, valoarea de referinţă sectorială, este unic la nivel naţional pentru familia ocupaţională Justiţie, fiind necesară egalizarea drepturilor salariale prin luarea în considerare a aceloraşi componente ale indemnizaţiei.

Judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 891 din 03 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2022.