Scope of economic-financial inspection: verification of corporate remuneration limits under O.U.G. 109/2011

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.06.2018, reclamanta Societatea de Transport Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, anularea Deciziei nr. 16/P/22.02.2018 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. 119049/14.11.2017 emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi, pe fondul cererii, anularea Măsurilor nr. 1, 2, 4, 7 şi 8 din această dispoziţie obligatorie.

2. Soluţia pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2216 din 17 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea de Transport Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

A anulat în parte Dispoziţia obligatorie cu nr. 119049/14.11.2017 şi Decizia nr. 16/P/22.02.2018 emise de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A menţinut restul dispoziţiilor actelor administrative criticate în cauză.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Arată că soluţia organului de inspecţie economico-financiară nu excede obiectivului stabilit în efectuarea inspecţiei, respectiv verificarea respectării O.U.G. nr. 109/2011 şi implicit, verificarea modului de aplicare a dispoziţiilor art. 21 din acest act normativ.

Astfel, în opinia recurentului, soluţia instanţei de fond reflectă o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 109/2011 întrucât măsurile nr. 7 şi 8 aplicate de organul de inspecţie economico-financiară nu au depăşit competenţa acestora şi au avut scopul de a verifica modul de acordare a remuneraţiilor directorilor care îndeplinesc şi calitatea de administratori, precum şi stabilirea eventualelor prejudicii cauzate ca urmare a nerespectării prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului. De asemenea, a solicitat respingerea recursului, considerând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, faţă de considerentele hotărârii pe care le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

5. Apecte procedurale

Prin încheierea de şedinţă din 09.02.2022 instanţa a respins excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, având în vedere că prin cererea de recurs au fost formulate critici ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind indicate expres şi dispoziţiile legale a cărora interpretare sau aplicare greşită se invocă.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat şi urmează a-l admite, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Dispoziţia obligatorie nr. 119049/14.11.2017 s-a dispus în sarcina Regiei Autonome de Transport Bucureşti S.A. un număr de zece măsuri, dintre care prima instanţă a dispus anularea măsurilor nr. 7 şi 8.

Prin Măsura nr. 7 s-a dispus ca RATB RA să întregească patrimoniul cu suma totală de 9.990 RON reprezentând remuneraţii achitate necuvenit în anul 2015 şi dobânzi remuneratorii şi penalizatoare, prin recuperarea de la beneficiarul sumelor necuvenite şi/sau de la persoanele responsabile de situaţia creată.

Prin Măsura nr. 8 s-a dispus ca RATB RA să rectifice rezultatele financiare ale anului 2015 cu suma de 13.444 RON reprezentând remuneraţii acordate necuvenit, contribuţii cu asigurările sociale datorate de angajat şi contribuţii privind asigurările sociale datorate de angajator.

În acord cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima instanţă a reţinut că justificarea măsurilor adoptate de organul de inspecţie economico-financiară a constat în faptul că RATB a acordat necuvenit remuneraţii directorului general atât în calitate de director cât şi în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, în perioada 17.08.2015-31.12.2015, fiind invocată nerespectarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011.

Potrivit acestui text legal, regia autonomă, prin consiliul de administraţie, încheie contracte de mandat cu directorii, iar remuneraţia directorilor este stabilită de consiliul de administraţie şi nu poate depăşi nivelul remuneraţiei stabilit pentru membrii executivi ai consiliului de administraţie, fiind unica formă de remuneraţie pentru directorii care îndeplinesc şi calitatea de administratori.

Art. 8 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că remuneraţia membrilor consiliului de administraţie este stabilită de către autoritatea publică tutelară, prin contractul de mandat, în structura şi limitele prevăzute de lege.

Instanţa de fond a reţinut că verificarea acordării/neacordării indemnizaţiilor unui director ce are şi calitatea de membru în consiliul de administraţie, în condiţiile în care nu au fost deduse cenzurii instanţei şi nu au fost criticate contractele de mandat încheiate cu regia autonomă şi nici cel încheiat cu autoritatea tutelară a regiei ar excede obiectului verificării economico-financiare.

Obiectivul inspecţiei economico-financiare a avut drept obiectiv verificarea respectării prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, fiind analizat inclusiv modul în care au fost aplicate dispoziţiile art. 21 din O.U.G. nr. 109/2011, în sensul verificării remuneraţiilor acordate membrilor consiliului de administraţie, din perspectiva respectării limitelor legale, nefiind identificată nicio imixtiune în contractele de mandat încheiate, aşa cum eronat a reţinut prima instanţă.

Ceea ce s-a reţinut ca şi deficienţă de către organul de inspecţie a fost faptul că au fost acordate remuneraţii directorului general, atât în calitate de director cât şi de membru al Consiliului de Administraţie, fiind încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011.

Potrivit alin. (3) al art. 8 din acelaşi act normativ, remuneraţia membrilor neexecutivi ai consiliului de administraţie este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi o componentă variabilă. Indemnizaţia fixă nu poate depăşi de două ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de regia autonomă, la nivel de clasă conform clasificaţiei activităţilor din economica naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii.

De asemenea, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că remuneraţia membrilor executivi ai consiliului de administraţie este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară care nu poate depăşi de şase ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de regia autonomă, la nivel de clasă conform clasificaţiei activităţilor din economica naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii.

Coroborând aceste texte legale, rezultă că au fost stabilite limite diferite de remunerare a membrilor neexecutivi ai consiliului de administraţie faţă de remunerarea membrilor executivi.

Textul art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011 are în vedere modul de remunerare a directorilor care îndeplinesc şi calitatea de administratori, remuneraţia acestora fiind unica formă.

În aceste condiţii, se reţine că instanţa de fond a încălcat aceste prevederi legale întrucât analiza organului de inspecţie economico-financiară a vizat strict respectarea acestor dispoziţii legale în sensul dacă au fost respectate limitele legale ale remuneraţiei acordate membrilor consiliului de administraţie, potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 109/2011 şi nicidecum nu s-a intervenit în clauzele contractelor de mandat încheiate între directori şi regia autonomă, respectiva autoritatea tutelară a regiei, astfel că nu se poate aprecia că au fost depăşite competenţele conferite de lege organului de inspecţie economico-financiară.

Măsurile nu au fost dispuse ca urmare a constatării nerespectării unor drepturi sau obligaţii ale părţilor contractante, astfel cum greşit a apreciat prima instanţă ci s-a avut în vedere faptul că la baza încheierii contractelor de mandat stau dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011, astfel că modalitatea de acordare a remuneraţiilor trebuie să respecte exigenţele acestui act normativ şi pot face obiectul inspecţiei economico-financiare, nepunându-se problema analizării raporturilor contractuale dintre părţi.

Evident că, în condiţiile în care au fost acordate remuneraţii al căror cuantum depăşeşte cadrul legal, a fost produsă o pagubă în patrimoniul intimatei reclamante, prin încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011, măsurile fiind dispuse ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale.

Măsurile au fost dispuse în baza prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999 potrivit cărora persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea fondului public.

În consecinţă, măsurile au fost dispuse fără depăşirea de către organele de inspecţie economico-financiară a competenţelor legale, fiind verificat modul de acordare a remuneraţiilor directorilor care îndeplinesc şi calitatea de administratori din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011.

Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va respinge în totalitate acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 2216 din 17 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul Societatea de Transport Bucureşti, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2022.