Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 716/2022 AI generated

Public procurement irregularity and financial correction affirmed; appellate judgment quashed and claim dismissed

Case Number Decizia nr. 716/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeal filed by the Ministry of Regional Development, quashed the appellate court’s judgment that had annulled the administrative acts, and dismissed the city municipality’s action as unfounded, thereby upholding the Ministry’s initial finding of a public procurement irregularity. The dispute arose from the city’s challenge to a financial correction note and a subsequent decision dismissing its administrative appeal, which alleged that the city wrongly disqualified the lowest bidder in a tender for the "Regional Technological Center" due to a discrepancy in the quantity of steel offered (24,482 kg vs. 28,482 kg required). The decisive legal basis was the incorrect application by the lower court of Articles 79 and 80 of Government Decision No. 925/2006 regarding public procurement; the Supreme Court held that the bidder’s express commitment to execute the full quantity without additional cost constituted a valid correction of a minor technical deviation or formal defect under the regulations, meaning the disqualification was unjustified and prejudiced the efficient use of European funds as defined in Ordinance No. 66/2011.

Legislator headnote

AI generated

art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 3 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ; Public procurement irregularity and financial correction affirmed; appellate judgment quashed and claim dismissed: The dispute arose from the city’s challenge to a financial correction note and a subsequent decision dismissing its administrative appeal, which alleged that the city wrongly disqualified the lowest bidder in a tender for the "Regional Technological Center" due to a discrepancy in the quantity of steel offered (24,482 kg vs. 28,482 kg required). The decisive legal basis was the incorrect application by the lower court of Articles 79 and 80 of Government Decision No. 925/2006 regarding public procurement; the Supreme Court held that the bidder’s express commitment to execute the full quantity without additional cost constituted a valid correction of a minor technical deviation or formal defect under the regulations, meaning the disqualification was unjustified and prejudiced the efficient use of European funds as defined in Ordinance No. 66/2011.

Keywords

AI generated
public procurement action for annulment financial correction financial regulation challenge of administrative decisions e-government

Cited Legislation

AI generated
art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011
- faptul că decizia de soluţionare a contestaţiei a fost emisă cu depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011;
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006
925/2006 şi a art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.
art. 3 din O.U.G. nr. 66/2011
Totodată, instanţa nu a verificat daca în speţă a fost respectat principiul eficienţei utilizării fondurilor europene pentru executarea contractului de finanţare nerambursabilă rezultând din economia dispoziţiilor art. 3 din O.U.G.
art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011
Recomandarea Autorităţii de Audit a fost implementată în conformitate cu prevederile art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
art. 483 alin. (3) din C. proc. civ
Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin.
art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011
c) şi art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011, şi constatând că se confirmă neregula constând în încălcarea prevederilor referitoare la desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică şi a principiului utilizării eficiente a fondurilor europene, prin eliminarea nejustificată a ofertei A.
art. 13 din O.U.G. nr. 66/2011
- reţinerea greşită a existenţei abaterii, reclamantul apreciind că procedura de achiziţie s-a desfăşurat cu respectarea art. 13 din O.U.G. nr. 66/2011.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural basis for the Supreme Court to quash the lower court's judgment and rule on the merits upon appeal.

art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Legal basis for admitting the appeal and quashing the judgment due to the incorrect application of material law norms.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

I.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2014, precum şi a Deciziei nr. 14/10.04.2015, emise de pârât.

I.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 121 din 7 octombrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anulat Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare înregistrată sub nr. x din 23 octombrie 2014 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi Decizia nr. 14 din 10 aprilie 2015 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant. În temeiul art. 453 a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, potrivit art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul de 30 de zile menţionat în textul de lege amintit nu este un termen imperativ, de decădere, a cărui nerespectare să conducă la nulitatea actului, ci unul de recomandare, astfel încât nesocotirea acestuia nu are influenţă asupra validităţii actului, putând atrage, cel mult, aplicarea unor sancţiuni disciplinare, iar reclamantul nici nu a făcut dovada producerii vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Instanţa a constatat că în mod corect oferta A. S.A. a fost eliminată ca neconformă. Astfel, deşi societatea a avut posibilitatea de a corecta, în perioada de depunere a ofertelor, respectiv începând cu data de 09.08.2011, când au fost publicate listele cu cantităţile lizibile până la data de expirării termenului de depunere a ofertelor din 19.08.2011, cantitatea de oţel oferită la articolul C Z0302F1, de doar 24482 kg, pentru a se încadra în cerinţele din documentaţia de atribuire în care era prevăzut un necesar de 28.482 kg oţel, aceasta nu a procedat în acest sens, menţinând în ofertă cantităţile eronate, chiar şi după solicitarea de clarificări din timpul etapei de evaluare a ofertelor arătând în mod expres în cele două adrese de răspuns că la articolul C Z0302F1 a prevăzut un necesar de 24482 kg.

A apreciat instanţa că această neconformitate a fost eronat considerată de autoritatea pârâtă ca reprezentând o eroare aritmetică sau un viciu de formă. Astfel, potrivit art. 80 alin. (2) din H.G. nr. 925/2016 (în forma în vigoare la data desfăşurării achiziţiei publice) eroare aritmetică se înţelege existenţa unor discrepanţe între preţul unitar şi preţul total sau între litere şi cifre, ceea ce în mod evident nu este cazul, iar în ceea ce priveşte noţiunea de viciu de formă, aceasta este definită la art. 80 alin. (4) din acelaşi act normativ ca reprezentând "acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire."

Or, intenţia ofertantului a fost de la bun început de a confecţiona doar cantitatea de 24.482 kg armătură oţel, faţă de 28.482 kg solicitată prin documentaţia de atribuire, fără să existe documente din ofertă care să ateste că voinţa constructorului era de fapt de a asigura întreaga cantitatea din proiectul de execuţie. În aceste condiţii, neconformitatea nu se poate încadra nici în noţiunea de abatere tehnică minoră prevăzută de art. 79 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2016.

Deşi, ofertantul a arătat că înţelege să asigure întreaga cantitate prevăzută în proiect, fără a implica alte costuri pentru autoritatea contractantă, această simplă manifestare de voinţă nefiind urmată de precizări şi cu privire la mecanismul ce va fi folosit pentru a nu conduce la modificarea preţului final, respectiv, fie prin reducerea pretului unitar pentru întreaga cantitate oferită, fie prin oferirea cu titlu gratuit a diferenţei necesare fie prin alte modalităţi, conduce la concluzia că prin răspunsurile oferite, participantul la licitaţia nu a clarificat în mod convingător discrepanţele constatate în documentele prezentate autorităţii contractante.

Or, potrivit art. 79 alin. (1) din H.G. nr. 925/2016 "în cazul în care ofertantul nu transmite în perioada precizată de comisia de evaluare clarificările/răspunsurile solicitate sau în cazul în care explicaţiile prezentate de ofertant nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată neconformă."

Mai mult, instanţa a reţinut şi faptul că societatea A. S.A. nu a înţeles să conteste decizia autorităţii contractante, recunoscând astfel neconformitatea ofertei sale.

În aceste condiţii, autoritatea contractantă nu a săvârşit abaterea reţinută în Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2014, astfel încât se impune anularea actului administrativ şi, în consecinţă, şi anularea Deciziei nr. 14/10.04.2015 privind soluţionarea contestaţiei administrative.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul pârât a susţinut că sentinţa atacată este nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 79, 80 din H.G nr. 925/2006 şi a art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

După expunerea unui "succint istoric al raporturilor juridice deduse judecăţii în prezenta cauză, care a parcurs două cicluri procesuale", a arătat că - urmare Deciziei de casare nr. 4042/21.11.2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - instanţa de fond, în rejudecare, a interpretat greşit normele de drept invocate în actele administrative contestata şi a reţinut o situaţie de fapt eronată, constatând că în mod corect oferta A. S.A. ar fi fost eliminată ca neconformă.

Raţionamentul juridic a pornit însă de la o ipoteză nesusţinută de vreo probă în sensul reţinut.

Astfel, instanţa nu a ţinut seama că ofertantul descalificat îşi însuşise eroarea în discuţie, declarând că va suporta din fonduri proprii cantitatea de armătură pe care a "dedus-o", dat fiind faptul că listele publicate de autoritatea contractantă au fost ilizibile.

Prin adresa nr. x/29.09.2011, ofertantul descalificat a comunicat expres intimatului reclamant faptul că pentru articolul CZ0302F1 -Confecţionare armătură, cantitatea ofertată este 24.482 kg, învederând că listele postate în SEAP au fost ilizibile şi că din această cauza "a dedus" cantitatea. în cuprinsul aceleiaşi adrese, ofertantul a precizat că în situaţia în care cantitatea din oferta sa ar fi diferită decât cea proiectată (listele de cantităţi), îşi asumă execuţia conform proiectului fără a implica autoritatea contractantă la eventuale costuri suplimentare.

La data de 30.09.2011 autoritatea contractanta a solicitat o nouă clarificare privind cantitatea exprimată la articolul CZ0302F1 - Confecţionare armătura.

Prin adresa nr. x/03.10.2011, A. S.A. a răspuns că la articolul CZ0302F1 - Confecţionare armătura cantitatea ofertată este 24.482 kg, cu menţiunea ca în situaţia în care cantitatea din ofertă ar fi diferită de cea proiectată (listele de cantităţi) îşi va asuma execuţia conform proiectului, fără costuri suplimentare.

Instanţa a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 80, care prevăd fără echivoc că: "Comisia de evaluare are dreptul de a corecta erorile aritmetice sau viciile de formă numai cu acceptul ofertantului. În cazul în care ofertantul nu acceptă corecţia acestor erori/vicii, oferta sa va fi considerată neconformă."

Potrivit Ordinului nr. 863/2008, caietele de sarcini "sunt documentele care reglementează nivelul de performanţă a lucrărilor, precum şi cerinţele, condiţiile tehnice şi tehnologice, condiţiile de calitate pentru produsele care urmează a fi incorporate în lucrare, testele, inclusiv cele tehnologice, încercările, nivelurile de toleranţe şi altele de aceeaşi natură, care să garanteze îndeplinirea exigenţelor de calitate şi performanţă solicitate.

În fapt, în mod greşit comisia de evaluare a reţinut că ofertantul nu şi-a modificat oferta în privinţa cantităţii, deşi ofertantul în mod explicit a susţinut că respectiva diferenţă nu va genera costuri suplimentare. Comisia nu a solicitat acordul pentru corectarea erorii, deşi era obligată la aceasta în conformitate cu normele legale mai sus citate.

Totodată, instanţa nu a verificat daca în speţă a fost respectat principiul eficienţei utilizării fondurilor europene pentru executarea contractului de finanţare nerambursabilă rezultând din economia dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 66/2011), cu atât mai mult cu cât în actele administrative atacate fusese reţinut acest lucru.

Pe de altă parte, chiar luând în calcul, în mod ipotetic, împrejurarea că ofertantul ar fi ofertat cantitatea corectă de 28.482 kg (24.482 kg a fost cantitatea ofertată) la poziţia respectivă, valoarea ofertei ar fi fost următoarea:

- 4000 kg x 1,772 RON/kg = 7084,56 RON (fără TVA) (diferenţa de preţ);

- 9.471.746 RON (fără TVA - valoarea ofertată)+7084,56 RON = 9.478.830,56 RON (fără TVA).

Având în vedere că a fost stabilit criteriul de atribuire "preţul cel mai mic", precum şi faptul că valoarea ofertei declarate câştigătoare a fost de 11.290.904,82 RON fără TVA, ofertantul respins ar fi fost primul în clasament, chiar în lipsa acestei erori.

În plus, chiar dacă ofertantul nu a indicat în concret modul prin care acesta va suporta din resursele proprii costurile aferente diferenţei de cantitate, preţul ofertei rămânea neschimbat, deoarece acea cantitate nu ar fi putut fi solicitată la decontare, astfel cum a şi menţionat în adresele de răspuns.

Instanţa a omis să examineze şi apărarea pârâtului referitoare la faptul că neregula reţinută în actele administrative atacate a fost constatată şi prin Raportul de audit de operaţiuni pentru POR al Autorităţii de Audit nr. M270/AP/21.07.2014, înregistrat la MDRAP la nr. 55724/24.07.2014, Centralizatorul constatărilor şi recomandărilor formulat de AMPOR şi Organismului Intermediar POR Nord-Est.

Recomandarea Autorităţii de Audit a fost implementată în conformitate cu prevederile art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

În concret, s-a constatat că procedura de atribuire afectată de neregula ce a făcut obiectul actelor administrative contestate s-a finalizat prin încheierea Contractului de lucrări nr. x din 20,10.2011 cu Asocierea B. S.A. şi C. S.R.L. Tulcea, a cărei ofertă în valoare de 11.290.904,82 RON fără TVA a fost declarată câştigătoare, în condiţiile în care oferta cea mai mică, declarată eronat neconformă, avea valoarea de 9.471.746 RON fără TVA.

Mai mult, potrivit constatărilor din teren, lucrările nu erau finalizate, deşi au existat 6 acte adiţionale: unul care a majorat valoarea contractului iniţial şi cinci pentru prelungirea termenului de execuţie (nici termenul de realizare potrivit ultimului act adiţional, 30 martie 2014, nefiind respectat).

Faţă de considerentele arătate, pe care instanţa de fond nu le-a analizat, atribuirea contractului către ofertantul câştigător a fost ineficientă din punct de vedere al utilizării fondurilor europene.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatul reclamant Municipiul Iaşi, prin Primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A susţinut, în apărare că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, însuşindu-şi întocmai considerentele acesteia.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul Municipiul Iaşi a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia nr. 14/10.04.2015 şi de Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2014.

Acţiunea sa a fost admisă, prima instanţă apreciind ca fiind netemeinice şi nelegale actele administrative contestate.

Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

III.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile aduse sentinţei recurate, Înalta Curte reţine, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), că acesta a fost invocat prin raportare la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 79, 80 din H.G. nr. 925/2006.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond a rezultat că, la data de 04.08.2011 a fost publicat în SEAP anunţul de participare pentru atribuirea prin licitaţie a contractului de lucrări "Centrul Tehnologic Regional Iaşi", autoritatea contractantă fiind reclamantul Municipiul Iaşi.

La licitaţie s-au înscris patru ofertanţi: A. S.A., Asocierea C. S.R.L. Tulcea - B. S.A., societatea DAS S.R.L. şi Asocierea D. S.A. - E. S.A., iar în etapa analizării ofertelor, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului A. S.A., prin adresa din 28.09.2011, să facă precizări cu privire la cantitatea înscrisă la articolul C Z0302F1 - Confecţionare armătură din cadrul devizului Suprastructură stâlpi corp A. Ofertantul a răspuns prin adresa din 29.09.2011 că pentru articolul C Z0302F1 cantitatea ofertată este de 24.482 kg cu menţiunea că această cantitate a prezumat că a fost solicitată din listele ilizibile postate în SEAP, dar în situaţia în care această cantitate diferă de cea solicitată, se angajează să-şi asume execuţia fără a implica autoritatea contractantă la costuri suplimentare.

Faţă de răspunsul societăţii A. S.A., în lista de cantităţi din documentaţia de atribuire fiind prevăzut la articolul C Z0302F1 un necesar de 28.482 kg oţel, autoritatea contractantă prin adresa x din 30.09.2011 a făcut cunoscut faptul că - la solicitarea altor operatori economici - la data de 09.08.2011 (deci înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor din 19.08.2011) s-au ataşat în SEAP liste lizibile cu cantităţile cerute, solicitându-se din nou ofertantului să precizeze cantitatea de oţel din ofertă.

Prin adresa din 03.10.2011, societatea a arătat că în ofertă este trecută cantitatea de 24.482 kg, reiterând faptul că, în cazul în care va fi declarată câştigătoare, va executa lucrările în cantitatea prevăzută în proiectul tehnic, fără costuri suplimentare.

Autoritatea contractantă a declarat ca neconformă oferta S.C. A. S.A., în valoare de 9.471.746 RON fără TVA, pentru că nu ar satisface în mod corespunzător caietul de sarcini, iar ulterior a declarat câştigătoare oferta Asocierii C. S.R.L. Tulcea - B. S.A. pentru suma de 11.290.904,82 RON fără TVA, încheindu-se cu aceasta Contractul de lucrări nr. x/20.10.2011.

În urma misiunii de audit efectuate de Autoritatea de Audit - Curtea de Conturi, a fost semnalată existenţa indiciilor unei nereguli cu privire la încheierea contractului de lucrări.

Ulterior - efectuând verificări, conform art. 5 lit. c) şi art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011, şi constatând că se confirmă neregula constând în încălcarea prevederilor referitoare la desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică şi a principiului utilizării eficiente a fondurilor europene, prin eliminarea nejustificată a ofertei A. S.A., ce avea preţul cel mai scăzut, şi desemnarea drept câştigătoare a ofertei Asocierii C. S.R.L. Tulcea - B. S.A., care ofertase un preţ mai mare - autoritatea pârâtă a emis Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2014 prin care a stabilit o corecţie financiară suma de 1.819.158,82 RON fără TVA, reprezentând diferenţa dintre valoarea ofertei declarate câştigătoare şi oferta declarată neconformă.

Instanţa de recurs reţine că, prin acţiunea introductivă, reclamantul MUNICIPIUL IAŞI a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2014 şi a Deciziei nr. 14/10.04.2015 de soluţionare a contestaţiei administrative, invocând două motive de nelegalitate:

- faptul că decizia de soluţionare a contestaţiei a fost emisă cu depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011;

- reţinerea greşită a existenţei abaterii, reclamantul apreciind că procedura de achiziţie s-a desfăşurat cu respectarea art. 13 din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte împărtăşeşte considerentele instanţei de fond în ceea ce priveşte caracterul nefondat al primului motiv de nelegalitate menţionat, considerente care sunt, de altfel, în deplin acord cu jurisprudenţa constantă a instanţei supreme, şi nici nu au fost criticate pe calea recursului de niciuna dintre părţile litigiului.

În raport cu analiza celui de-al doilea motiv de nelegalitate însă, precum şi cu soluţia de anulare a actelor administrative contestate, criticile recurentului pârât apar a fi fondate în opinia instanţei de recurs, judecătorul fondului realizând o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, în mod eronat instanţa de fond a considerat decisivă împrejurarea că, în răspunsul la solicitarea de clarificări, societatea A. S.A. nu a precizat că ofertează cantitatea finală de 28.482 kg.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 78 din Norme, "Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor. Comunicarea transmisă în acest sens către ofertant trebuie să fie clară, precisă şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare".

În speţă, autoritatea contractantă intimată a solicitat precizări ofertantului A. S.A. cu adresa nr. x/30.09.2011, după ce expirase termenul de depunere a ofertelor (19.08.2011), iar ofertantul a răspuns în termenul stabilit, cu adresa x/3.10.2011, astfel că nu se poate reţine întrunirea situaţiei-premisă a textului art. 79 alin. (1) din Norme, în conformitate cu care "(1) În cazul în care ofertantul nu transmite în perioada precizată de comisia de evaluare clarificările/răspunsurile solicitate sau în cazul în care explicaţiile prezentate de ofertant nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată neconformă".

În plus, Înalta Curte reţine că, deşi a făcut referire expresă la prevederile art. 79 şi art. 80 din Normele aprobate prin H.G. nr. 925/2006, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a acestora, considerând fără temei că situaţia din speţă nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele de excepţie legală.

Or, conform art. 79 din Norme, "(2) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă conţinutul propunerii tehnice, oferta sa va fi considerată neconformă. Modificări ale propunerii tehnice se acceptă în măsura în care acestea:

a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă sau erorilor aritmetice; sau

b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire; prevederile art. 79 alin. (3) rămân aplicabile.

(3) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă conţinutul propunerii financiare, oferta sa va fi considerată neconformă, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 80 alin. (2)".

De asemenea, art. 80 stipulează:

"(1) Comisia de evaluare are dreptul de a corecta erorile aritmetice sau viciile de formă numai cu acceptul ofertantului. În cazul în care ofertantul nu acceptă corecţia acestor erori/vicii, oferta sa va fi considerată neconformă.

(2) Erorile aritmetice se corectează după cum urmează:

a) dacă există o discrepanţă între preţul unitar şi preţul total, trebuie luat în considerare preţul unitar, iar preţul total va fi corectat corespunzător;

b) dacă există o discrepanţă între litere şi cifre, trebuie luată în considerare valoarea exprimată în litere, iar valoarea exprimată în cifre va fi corectată corespunzător.

(3) Viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire".

Înalta Curte reţine, în acest context legal, pe de o parte că, în speţă, împrejurarea privind caracterul ilizibil al documentaţiei relevante a fost una reală, fiind sesizată şi de alţi ofertanţi, iar aceasta a generat necesitatea corectării propunerii tehnice, permisă de art. 79 alin. (2) lit. b) din Norme, întrucât chiar eventuala modificare a preţului total, indusă de această corectare nu ar fi condus, oricum, la modificarea clasamentului.

Pe de altă parte, constată că, în măsura în care a fost precizată cantitatea finală ofertată ca fiind cea din documentaţia afişată lizibil ulterior (la 9.08.2011, după cum susţine intimatul reclamant), dar la acelaşi preţ total ofertat iniţial (suportarea diferenţei fiind asumată expres de ofertant ca urmând a fi suportată din fonduri proprii), instanţa de fond în mod eronat şi-a însuşit punctul de vedere al comisiei de evaluare din cadrul autorităţii contractante reclamante şi nu a ţinut seama de împrejurările că acceptul ofertantului rezulta în mod neechivoc din cuprinsul celor două adrese de răspuns şi nicio dispoziţie din legislaţia primară sau secundară nu prevedea necesitatea formulării unei cereri formale în acest sens.

Aşa fiind, contrar susţinerilor intimatului reclamant din întâmpinare, în mod temeinic şi legal s-a constatat existenţa neregulii semnalate şi s-au emis nota de constatare, iar ulterior şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în conformitate cu care neregula este definită ca "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;", cu referire la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, care consacră principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică ca fiind, printre altele: tratamentul egal, transparenţa, proporţionalitatea, eficienţa utilizării fondurilor şi asumarea răspunderii.

În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantului.

III.2. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Iaşi, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 121 din 7 octombrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Iaşi, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2022.